9,770 matches
-
tot așa și obiectele există doar dacă există o anumită stare de lucruri atomară în care ele intră în combinație cu alte obiecte. Interpretările nonrealiste ale „ontologiei Tractatus-ului“ susțin foarte bine concluzia că distincția dintre posibilitate și realitate, necesar și contingent, etern și schimbător reprezintă coloana vertebrală a lucrării. (În acest sens, și numai în acest sens, există o analogie fundamentală între Tractatus și Critica rațiunii pure.) Distincția dintre universul posibilităților și universul faptelor se exprimă în distincția dintre sens și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Tractatus-ului, credea Malcolm, poate fi caracterizată drept reprezentativă pentru ceea ce Wittgenstein a criticat mai târziu drept „esențialism“. Prin această calificare era vizată, în primul rând, distincția rigidă dintre forma logică și fapte, dintre ceea ce este necesar, neschimbător și ceea ce este contingent și variabil. Ideea unei forme logice a limbajului și a lumii date a priori, independent de fapte, cea a existenței a ceva absolut simplu, și ideea unei forme generale a propoziției sunt tot atâtea expresii ale acestei distincții. Unele dintre
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
precizării semnificației expresiei limbajului. El afirma, în spiritul Tractatus-ului, că limbajul nostru este în ordine „de îndată ce îi înțelegem sintaxa“64. Acelorași interlocutori le va spune, în ianuarie 1930, că o propoziție descrie întotdeauna ceea ce poate fi și altfel, adică este contingent, că nu există, prin urmare, propoziții logice. În decembrie 1930, reia tema și susține că „binele“, ca valoare, nu are nici o relație cu lumea faptelor. Nu este posibil și nici recomandabil să încercăm să explicăm de ce este „bun“ ceva. În
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
te lăsa dominat de obișnuințe ale gândirii, explorează alternative! Filozofia merge pe o cale greșită atunci când, inspirată de idealul științei, își propune să depășească aparențele, să dezvăluie ceva ascuns, să formuleze principii care unifică și explică ceea ce este particular și contingent. Pentru a înțelege cum funcționează limbajul și gândirea noastră nu avem nevoie să cercetăm decât ceea ce stă deschis în fața ochilor, adică să discernem diferențe gramaticale semnificative în situațiile cele mai comune, luptând împotriva tentațiilor puternice de nivelare, uniformizare, înregimentare și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
primele cantoane elvețiene vor fi numite "liga orașelor din Germania de Apus". În istoria Elveției medievale sunt esențiale două fapte: cel dintâi privește formarea, într-un cadru geografic restrâns, a Confederației țărănești (Waldstätten); al doilea este marcat de joncțiunea acestui "contingent submontan și montan" cu orașele din câmpie. În secolul al XIII-lea, în condiții favorabile, va începe o ușoară mișcare de independență. Era perioada Marelui interregn din Imperiu, când primele trei cantoane Uri, Schwytz și Unterwalden se uneau pentru a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
periodicitatea anuală a adunărilor în scopul examinării situației regatului. Regele Andrei al III-lea a fost obligat să desfășoare o politică favorabilă stărilor în contextul continuării campaniei militare contra lui Albert de Habsburg, în care scop trebuia să ridice noi contingente. Pacea se încheia în august 1291. De aceea va încerca să unească stările regatului în jurul tronului. Regele avea nevoie de sprijinul lor atât pe plan militar (auxilium) cât și pe plan politic (consilium), scopul declarat al adunărilor venind în întâmpinarea
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
dimineața în vara timpurie). Alături de aceste dubluri ale eului liric, cel mai adesea revine în panoplia lirică figura lui Narcis, odată cu care se inaugurează în poezia lui Dan Laurențiu o rețea simbolică descinzând din mitologia romantică a geniului abstras din contingent, marcat cu "stigmatele puterii cu cearcăn dilatat" (Acum vocea de primăvară), ce survolează absolutul într-o aventură dramatică a spiritului creator. Oricât ar fi trudit de conceptele supreme, eroul acesteia așa cum este el înfățișat în Poziția aștrilor sfârșește prin a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe deplin conștient de harul care îl încadrează, cu justețe, în familia celor aleși s-a și vorbit adesea, în cazul acestui autor din Zodia Leului peste măsură de orgolios, despre "mitologia romantică, în latură hiperioniană, orgolios astrală, detașată de contingent" (Eugen Simion) sau chiar despre "întâiul efect notabil în lirica românească de după Al Doilea Război Mondial al acelui Eminescu plutonic pe care I. Negoițescu l-a dezgropat din postume" (Nicolae Manolescu). Uvertura Călătoriei de seară este asigurată de altfel de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
alteritatea radicală, singura care dă substanță autentică trăirii poetice, convertind-o în epifanie. Și în Alergarea copacului roșu (Editura Junimea, Iași, 1985), climatul poetic favorizează revelațiile, căutarea de "semne" sacre și transformarea uneori emfatică a oricăror gesturi care țin de contingent, printr-un proces de valorizare sau de amplificare simbolică. Obsedat de vestirea celeilalte ordini, poetul nu ezită nici aici să practice un soi de anamorfoză care să dea sens realității naturale și celei obiectuale, în numele unei credințe nestrămutate în transmundan
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
renaște, înotând gol, din marea întunecată, gravidă (Fragmente de text salvat dintr-un incendiu neronian) etc. Astfel de transcrieri în cheie... vasiliană ale secvențelor vieții diurne (Tren personal, Iarbă verde) și mai ales nocturne (Epistola I, I(olanda), III, Noi contingente sau Postludiu) se aglomerează în opul antologic Șobolanul Bosch (Editura Paralela 45, Pitești, 2006), dovedind, prin recurența procedeului de transfigurare, aceeași obsesie a dublării, a pervertirii în sens pozitiv, firește unui cotidian al contrariilor semnificative într-un fel de scenariu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o "constantă literară" [v. Jauss, p.160]. Tributar etimologiei sale antice (adjectivul modernus), cuvantul modernité este pentru prima dată atestat în contextul francez în Mémoires d'Outre-Tombe7 și devine termen-cheie în dezbaterea estetică lansată de Baudelaire: "Modernitatea, adică tranzitoriul, fugitivul, contingentul, constituie jumătatea artei, cealaltă jumătate fiind eternul și imuabilul" [1971, p.193]. Prin interpretarea diferită pe care i-a dat-o termenului modernitate, Baudelaire a creat o contradicție care duce și astăzi la definirea modernității că o aporie [v. Meschonnic
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sau interiorizata, ce îi oferă eului poetic cadrul propice trăirii unei experiențe excepționale. Ea pare a fi o stare sufletească și trupeasca ideală ce precede și face posibilă nu numai întoarcerea în anii copilăriei, ci și împingerea sufletului dincolo de limitele contingentului. În aceste contexte ea nu este conotată negativ așa cum se întâmplă atunci când, în Vento a Tìndari, însoțește imaginea exilului ci pozitiv. Devine nu doar vehicul de acces spre timpul și spațiul memoriei, sustrase curgerii distructive a clipelor (rol pe care
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din Infinitul se încheie cu naufragiul atemporal, ce semnifică simultan abolirea spațiului și anularea curgerii timpului prin percepția totalizatoare inițială: mi-amintesc atunci de veșnicie, drumul interior quasimodian ia forma urcării spre o stare de armonie care, datorită vântului, transcende contingentul. Că în interiorul unei mise en abîme întreaga experiență face parte dintr-un tablou mai amplu, creionat pe firul amintirii, asadar proiectat în trecut. Această experiență, similară cu cea din Infinitul, se plasează sub auspiciile tinereții, contrapuse exilului și suferinței actuale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dall'acque / io esco dal mio cuore // În te salgo, o delfica / non più umano (Delfica). Precum sarea din ape / eu ies din inima-mi. La tine mă înalt, o, delfică, neomenesc de-acum (Delfică, trad. MB). Desprinderea poetului de contingent și urcarea într-o dimensiune din afara realității, pe care i-o deschide femeia iubita determina refacerea unității originare, prin contopirea principiului masculin cu cel feminin. Acque che îl sonno grave / matură în sale (Sardegna); apro la zolla / ch'è mia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
morale, virtuțile civice, spiritul de dreptate trebuie reașezate la baza democrației. Iluminismul este acuzat de a fi îndepărtat aceste valori, de a fi născut istoricismul și relativismul, refuzînd să admită existența unui Bine superior, care se reflectă în bunurile concrete, contingente, al căror etalon de măsură trebuie să fie. Pentru Leo Strauss, emigrant din Germania, un om care a văzut cu ochii lui sfîrșitul Republicii de la Weimar și ascensiunea comunismului și a nazismului, reflecția politică n-ar trebui să-și refuze
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
convingerea că efortul de a ajunge acolo este profund îmbogățitor și, în cele din urmă, este calea de comunicare cu nespusul creației. Ileana OANCEA, Timișoara, 15 octombrie 2015 Argument Sursă inepuizabilă de sensibilitate, poezia se desprinde de cadrele strâmte ale contingentului, dând naștere unei forme superioare de cunoaștere a lumii, orientată către transcendent. Deținând un statut special între celelalte modele literare, văzută fiind ca necesitate spirituală a lumii moderne și uzând de un limbaj aflat într-o sferă ascendentă, poezia se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
realități către un receptor care poate fi același cu emițătorul sau care poate fi un altul, creat în mintea autorului de text beletristic sau chiar el însuși existent în lumea reală, este un nou procedeu de comunicare (absolută) desprinsă de contingent. Cu alte cuvinte, noua poetică promovată de Ana Blandiana este una în care toate "mecanismele de proiectare speculativ-metafizice și mitic-simbolice sunt traspuse în planul spiritualului, obiectele, evenimentele servind drept semne ale unei realități devenite exclusiv spirituale 149. Practic, toate principiile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întreg arsenalul pus la dispoziție de neomodernism, apropiindu-se în egală măsură atât de modernitate, cât și de postmodernitate 42. Spre exemplu, iubirea, privită ca o "chintesență a năzuinței umane spre împlinirea de sine (...) văzută, în permanență, ca salt din contingent spre contemplare a unui eveniment cu aură de destin și fatidic, fascinație speculară a nașterii și circumscrierii de sine a eului prin raportarea la alteritate"43 reprezintă pentru neomoderniști o resurecție a modelului idilic modern, deoarece, se știe, "epoca modernă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
său, în care eul liric anticipează începutul rupturii sale de origini, fericirea fiind în descreștere, pe măsura înaintării sale biografice, într-o realitate diferită de cea esențială, marcată de lipsa unor valori comune, care pendulează între material și spiritual, între contingent și transcendent: "Vântul tânăr a furat hainele copacilor/ Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,/ Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,/ Să schelălăie tragic și tâmp...// Dar sub mângâierea savantă a ploii,/ Satiri vegetali, copacii cu seva
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
doarmă./ Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tata,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) Nemaigăsind resurse suficiente, în interior, poeta caută refugiu în spiritualitate, singura punte statornică de legătură, între contingent și transcendent. Ca la majoritatea autorilor, însă, spiritualitatea se menține doar interioară, intimă, fără să se reverse și asupra trăirii propriu-zise, exterioare: "Iată, cocorii trădează, copacii renunță,/ Înțelepciunea se-ntinde./ Prevăzătorul meu tată,/ Vei fi mulțumit?/ Iată, vorbă cu vorbă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pod către viața anterioară, printr-o incandescentă regăsire interioară și printr-o investire cu sensuri noi, reconstruite. Dihotomia trup suflet reprezintă, de fapt, dihotomia exterior interior, care, prin iubire se anulează, într-o sacră contopire a carnalului cu spiritualul, a contingentului cu transcendentul. De fapt, "poemele acestui volum se înșiră lent, spunându-ne povestea unei călătorii. Este călătoria unui om prin viață, dar nu a unui om obișnuit, ci a unii om, ce caută și descoperă, rând pe rând, sensul și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poetică. Suntem cu toții niște poeți nebuni. Această concepție asupra umanului se opune viziunii realiste promovată de științele așa-zis umane. Demersul nostru vrea să elibereze ființa umană de științele autoproclamate umane, să redescopere libertatea, acea capacitate de a zămisli lumi, contingente și instabile. Cititorul a remarcat probabil că am folosit de mai multe ori noțiunea de imposibil alături de o negație. Pentru directorul de întreprindere, de exemplu, este imposibil ca succesorul său să nu fie fiul cel mic. Nici nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
e posibil ca soarele mîine să nu răsară, este imposibil să fim vreodată satisfăcuți material) răspund unei necesități specifice? Ce sens au poveștile care constituie o lume? Care e răspunsul cel mai potrivit? Teoria asupra posibilelor-imposibilelor postulează că lumile sunt contingente. Lumea modernă n-are nici un sens, ar fi putut, la fel de bine, să nu existe. Ce relație există între lumile care apar pe pămînt? Lumea modernă continuă să gîndească în termeni de evoluție și progres. Oamenii moderni povestesc convingîndu-se pe ei
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ea că, așa cum instaurarea politică a religiei creștine în Occident a fost un fapt dintre cele pe care le numim întîmplătoare, care depind de impulsurile liberei voințe umane, ea ar fi putut foarte bine să nu se producă." Subliniind caracterul contingent al evenimentelor, de-mersul ucronic ne face mai liberi, deci mai responsabili: Nu ne facem nici cea mai mică iluzie. Nu ignorăm nici forța obișnuințelor intelectuale, nici dificultatea oamenilor de a îmbrățișa ideea responsabilității pe care le-ar aduce-o
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu-l reduce pe "a fi" la "a fi în acțiune" (ceea ce este, ce a fost, ceea ce numim realitate). El afirmă că există două categorii de posibil: "a fi în potențial" (noul născut este un om potențial) și "a fi contingent" (pot avea un accident de mașină în timp ce mă întorc acasă). Aceste diferite modalități ale lui " a fi", nu sunt echivalente: "a fi în acțiune" (ceea ce este) reprezintă plenitudinea lui "a fi în putere". Posibilul este conceput ca ceea ce este în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]