KorAP: Find »[drukola/base=convins & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...238 >

5,945 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

fi fast de acord cu acest punct de vedere și s-ar fi liniștit în temerile sale, dar nu și Mihail. Directorul Serviciului trecuse prin toate școlile de oratorie ale politicii bucureștene și de multă vreme nu se mai lăsa convins decît de fapte și nici de acelea dacă nu le socotea singur. Cuvintele, discursurile, silogismele și sentințele erau zorzoane pe care le dădea la o parte, e drept, cu grijă, fără să stîrnească resentimente, nu-l interesa să-și facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Voia să spună oameni care pot da un fel de lustru acțiunii, nu niște terchea-berchea, oameni care să nu facă nimic concret, dar care să accepte ca numele lor la momentul potrivit să fie făcut public. Lumea se lăsa ușor convinsă că un lucru e bun atunci cînd la el participă inși despre care ea are o părere bună sau măcar au auzit că există. Asta le ia tuturor o povară de pe umeri, aceea de a fi obligați să-și dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

colaboratoare care Îi traducea În rusă poeziile. Și totuși din scrisoare se degaja o anume ambiguitate, „un patos corintic“, „un nemăsurat orgoliu tetrebic (ca să citez versurile sale). Numai că sufletul lui Mendel Osipovici nu era o taină pentru mine. Sunt convinsă, domnule, Încă sunt convinsă că, dacă ar fi fost vorba de o Liebesbrief, nu m‑aș fi simțit umilită sau pierită, aș fi fost În stare să‑i iert „patosul coribantic“ În numele iubirii noastre unice și singulare, i‑aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

Lui Tapú Tetuanúi și lui Vetéa Pitó, necunoscutul sălbatic le-ar fi putut sfărâmă testele dintr-o singură mușcătură. Îl priviră de la circa douăzeci de metri, încercând să descifreze vreuna dintre insulte și, în cele din urmă, Vetéa Pitó afirmă convins: Cred că cel mai bine ar fi să cerem ajutor. —Ajutor? se miră Tapú. Dar ce suntem noi, copii care cer ajutor ca să scoată un rechin din apa? Dacă cerem ajutor o s-ajungem de râsul satului pentru tot restul vieții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
emoție, și îl cercetară mai de-aproape. — De unde-o fi venit? întreba Vetéa Pitó, dând glas gândurilor tuturor. Niciodată nu mi-aș fi închipuit c-ar putea exista o ființă atât de înspăimântătoare. —Nu-i de pe insulele astea, răspunse Chimé convins. Nici de pe Marchize, Australe sau Tonga. Trebuie să fi venit din Al Cincilea Cerc. Asta e clar, remarcă Tapú Tetuanúi. Nimeni n-a auzit vreodata vorbindu-se despre așa ceva... Făcu o scurtă pauză și se aplecă asupra chipului prizonierului. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
părinți întristați și, după o nouă pauză, pentru ca aceștia să-și revină, Hiro Tavaeárii continua cu glas stins: Avem în fața două opțiuni: prima, să ne resemnam, să ne reconstruim casele și să încercăm să dăm uitării ce s-a-ntâmplat, convinși fiind că oceanul este imens și că nu există nici o posibilitate de a mai recupera ce ni s-a furat. Îi privi pătrunzător pe cei din jur, ca și cum ar fi căutat un raspuns sau o reacție. Cea de-a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
o stea, care se oprește exact deasupra ei la miezul nopții, în prima noapte din an. Nu trebuie decât să știi care stea se oprește deasupra fiecăreia dintre insule. Iar Miti Matái știe. Și Oripo știe. Nu, răspunse Tapú Tetuanúi convins. Omul-Memorie își amintește, dar nu știe. El cunoaște numele stelelor și locul pe unde trec, dar nu e-n stare să le deosebească. Doar Miti Matái cunoaște toate stelele cu numele lor și poate să-ți arate drumul lor pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de-al Cincilea Cerc nu există decât moartea sau blestemul de a naviga veșnic, fără nici o speranță de întoarcere. Nu și dacă vasul este comandat de Miti Matái. Nimeni, niciodată, nu s-a-ntors de două ori din Al Cincilea Cerc, spuse convins Amó Tetuanúi. Și nimeni nu se va întoarce. Cine-a spus asta? —Este legea zeului Tané. El este stăpânul valurilor și al vanturilor. În anumite situații permite că un erou să se-ntoarcă din Al Cincilea Cerc, dar nu poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
altă!... admise cu vocea lui groasă masivul Chimé, care încă părea că se află pe altă lume. Dar spune-mi, chiar sunt toate legile alea așa cum ai spus? Prietenul lui se gândi câteva clipe și clatină din cap, nu tocmai convins. Mai mult sau mai putin!... răspunse cu un ton șugubăț. Legile, la fel ca și forma norilor, permit interpretări foarte diferite, iar dacă tu afirmi, convins, că va ploua, oamenii vor accepta și ei că va ploua. Și dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ai spus? Prietenul lui se gândi câteva clipe și clatină din cap, nu tocmai convins. Mai mult sau mai putin!... răspunse cu un ton șugubăț. Legile, la fel ca și forma norilor, permit interpretări foarte diferite, iar dacă tu afirmi, convins, că va ploua, oamenii vor accepta și ei că va ploua. Și dacă nu ploua? — Până atunci vom fi în larg, spuse Tapú Tetuanúi. Cu problemele pe care le au pe cap, nu cred că vreunul din Consiliu o să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de răci, încât era imposibil să-și dea seama dacă aparțineau unuia dintre sălbatici sau unui pescar din insulele învecinate. Totuși, Miti Matái rămase tăcut multă vreme, privind cu atenție marea și linia coastei, iar în cele din urmă declară convins: — Oricine ar fi, a murit chiar în acest loc, căci nici fluxul, nici curentul nu l-ar fi adus aici. Dacă ar fi plutit pe mare, ar fi fost aruncat pe plaja din nord. În ciuda aparentei inutilități a macabreidescoperiri, Navigatorul-Căpitan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ne va oferi un oarecare avans, care ne-ar fi de mare folos dacă vrem să ajungem cu bine pe uscat. —Ești sigur că există pământ pe-aproape? insistă băiatul. La vreo șaizeci de mile spre tribord, îl asigura celălalt, convins. De unde știi? Am văzut doi pescăruși acolo în zare, spuse. Zburau în cerc, deci căutau mâncare, ceea ce-nseamnă că trebuie să aibă cuiburile la cel mult șaizeci de mile spre tribord. Dar de unde ai tras concluzia că se află la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
trebuie să fie foarte grele, îi explicase lui Roonuí-Roonuí, în prezența majorității oamenilor de pe vas. Și, în plus, trebuie să se oprească din loc în loc, ca să atace câte un sat sau ca să răpească femei. Făcu o scurtă pauză, apoi adaugă convins: Iar asta poate reprezenta un grav pericol pentru noi. — Un pericol? se miră Roonuí-Roonuí. La ce fel de pericol te referi? Cu cât îi ajungem mai repede, cu atat mai repede ne putem întoarce. —Să ne întoarcem? repeta Navigatorul Căpitan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
întoarcem? repeta Navigatorul Căpitan, apăsând cuvintele. Ce șanse de victorie am putea avea dacă ne-am înfrunta în larg cu patru catamarane pe care se află cel puțin de două ori mai mulți războinici decât ai noștri? Clatină din cap convins. Nici una. Singura noastră șansă este să-i atacăm prin surprindere pe propria lor insula, la fel cum ne-au atacat și ei pe noi. Dar acel bătrân navigator spunea că insula lor trebuie să se găsească foarte departe!... se tângui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
scufunde aproape douăzeci de metri, remarcă băiatul. În laguna sau printre recifele de corali, replică pe bună dreptate celălalt. Dar cere-i să se scufunde la douăzeci de metri aici, în larg, și-o să vezi ce-ți răspunde. Nu... semnala convins. Tot ce se gaseste sub chile îi aparține zeului Tané, care obișnuiește să-i pedepsească foarte aspru pe cei care se-ncumetă să intre pe domeniile lui. —L-ai văzut vreodată? întreba Tapú Tetuanúi. Pe Tané? replică celălalt. Bine-nțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
că ar fi iscoade sau avangardă unei expediții armate. Apoi, adaugă, când le-am povestit, în amănunt, întâmplările prin care am trecut, s-au liniștit. Au devenit amabili? Ar fi cam mult spus amabili. S-au mulțumit să fie respectuoși, convinși fiind că eu îmi consider călătoria încheiată și că intenționez să rămân definitiv printre ei. Clatină de mai multe ori din cap, ca și cum s-ar fi mirat și el de această atitudine. Bănuiesc că starea lamentabila a ambarcațiunii mele, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
o să și-l amintească Miti Matái! Miti Matái! Viteazul care fără nici un ajutor a-ngenuncheat vântul și a supus marea. — Mi se pare în continuare o prostie. În ziua când l-ai compus ar fi trebuit să-ți taie limba, concluziona, convins, căpitanul Mararei, în timp ce se ridică în picioare, bătând de două ori din palme și ordonând: Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și mustrătoare: —Te-ai uitat bine la el? întreba. Celălalt se concentra și mai mult, mintea lui caută un amănunt cât de mic care să-l deosebească de orice alt nor din această lume, iar în cele din urmă nega convins: Nu observ nici o diferență. —N-o observi, pentru că nu te-ai uitat la el, răspunse. Dar dacă ai fi fost atent, ai fi băgat de seamă că, deși sufla o briză ușoară dinspre nord-est, norul acela este în același loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ei îi place. —Octar o să-ți smulgă limba, murmura Anuanúa, în cuvintele căreia se citea furia. Și-o să-ți scoată inima ca să ți-o mănânce. — N-ar fi prima lui isprava de felul ăsta... răspunse scurt Ihona. Ba chiar sunt convinsă că ai luat și tu parte la petrecerea în care au mâncat-o pe Purúa. Ticăloaso! — Liniște! o puse la punct, autoritar, Roonuí-Roonuí. Cum îndrăznești să-i vorbești astfel reginei insulei Bora Bora? —Asta, regina insulei Bora Bora? repeta Ihona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ultimul său colțișor, ajunge să-i stăpânească sufletul. Făcu o foarte scurtă pauză. Unele femei își păstrează acolo sufletul. —Maiana nu. —Maiana nu, într-adevăr. Dar Anuanúa e diferită sau poate că diferit este Octar ăla... Nu, nega Vetéa Pitó convins. Nu este el diferit, căci dacă ar fi, i-ar fi dăruit și celelalte fete sufletele lor, iar ele tremura numai când îi aud numele... E ea! O cățea în călduri și fără inima... De ce n-o fi sfâșiat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cât mai mult de coastă și să pătrundă cât mai mult în ocean. Însuflețiți de ușurință cu care câștigau teren și de strigătele lui Octar, care se urcase pe prova celei dintâi nave, Te-Onó își dublară eforturile, transpirând și icnind, convinși că, în curând, îi vor ajunge din urmă pe dușmani, îi vor măcelari pe bărbați și le vor violă pe femei. Victoria finală era aproape. Între Octar și pupă Mararei nu mai rămăseseră decât trei sute de metri, cănd Miti Matái

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

un picior, când pe altul, fetița îi răspunse obraznic: Nu vreau. Lasă-mă în pace! Luana, intră în casă! repetă femeia cu un glas care îngheță inima fetei. Întărâtată de izul de război ce se iscase, cu mințile rătăcite și convinsă că nimeni nu o putea atinge, copila își dădu în petic și spuse cu toată energia: Vaco! "Ferește-te de furia omului răbdător" auzise cândva, fără să priceapă rostul acestor vorbe. De ce-și amintea acum de asta? Bica o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mână, se prăpădea de râs. Luana, ai să rămâi în istoria familiei cu bovina ta colorată. Anda urmărea berzele și-l punea pe băiat să se roage pentru o surioară. Copiii porneau o serie de rugăminți din cele mai aprinse, convinși fiind că la întoarcerea acasă vor găsi ființa cu pricina așteptându-i în poartă. Debarcarea la destinație nu mai ținea cont de nici o regulă. De la poartă, Dan și Luana nu știau spre care dintre "minuni" să se mai îndrepte. Spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Nu trebuie să mori din asta. Mătușa Anda era o femeie frumoasă. Avea părul galben pai, ochii ca marea și privirea pătrunzătoare. Își plimba personalitatea puternică și inteligența vie pe un trup superb, îmbrăcat fără cusur. Luana se declara admiratoare convinsă ori de câte ori avea ocazia. Sanda îi tempera elanul. Ușurel, copile, mătușa Anda nu e chiar așa cum o vezi tu. Mâța blândă zgârie rău. Fetița nu accepta, nicicum, că ar putea să se înșele. Mătușa îi vorbea întotdeauna frumos, îi aranja rochița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să sară, să urle și să-și scuture capul de parcă ar fi vrut să-l arunce în camera cealaltă. Încercă, pe loc, câteva mișcări de picioare și-i făcu semn lui Dan să se miște. Domnul "anti-dans", timid și spectator convins, se încăpățână să rămână crispat și înțepenit în centimetrul lui pătrat de loc. Un tânăr răsări în fața Luanei cu un zâmbet pe chipul lunguieț: Dansați, domnișoară? Îl chema Valentin Gațiu, purta ochelari și un soi de mustăcioară aruncată sub nas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]