1,710 matches
-
prietenii mei se-nșală... Am comandat o birjă, vreau să fiu servit”. „Nici o problemă”, răsunase ospătarul. „Corso vă stă la dispoziție” - și, pocnind din degete ca un prestidigitator, chelnerul făcu să apară În fața lor o birjă. Patru cai focoși, bătând din copite, se opriră chiar În fața mesei lor. Noimann le Întinse câte o halbă. Birjarul Îi deschise portiera, Îndemnându-l să urce pe scaunul din spate. „Mai Întâi accesoriile și apoi hoitul”, spuse stomatologul, Înmânându-i pălăria de pai și o pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a oprit din fugă și s-a repezit la cavaler, care între timp, și-a tras sabia. Pierduse orice nădejde de a îmblânzi calul ; acum nu mai încăpea nicio îndoială, aceasta era cu neputință. Roibul gonea spre el zvârlind din copite când într-o parte, când în alta. Cavaledrul l-a lovit cu sabia, acolo unde steaua albă îi împodobea fruntea, dar a lovit în zadar și a fost cuprins de rușine, crezând că lovise slab; el nu știa că pielea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dărâmat și un munte. Dar Rinaldo se ținea mereu în gardă evitandu-i la timp loviturile. Era mereu alături de armăsar, fără ca acesta să-l poata atinge, numai că, la un momentdat, făcând un pas greșit a primit o lovitură de copită, atât de puternică, încât era cât pe ce să-și piardă cunoștinta. O a doua lovitură ca aceasta l-ar fi ucis dar, spre norocul lui, calul azvârlea din copite la întâmplare, astfel că cea de a doua lovitură nu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
momentdat, făcând un pas greșit a primit o lovitură de copită, atât de puternică, încât era cât pe ce să-și piardă cunoștinta. O a doua lovitură ca aceasta l-ar fi ucis dar, spre norocul lui, calul azvârlea din copite la întâmplare, astfel că cea de a doua lovitură nu-l mai nimeri și în secunda următoare și-a revenit. Lupta continuă până când întâmplător, piciorul roibului s-a prins între crăcile unui stejar. In clipa aceea Rinaldo l-a apucat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
stăm acum, amândoi călare pe un singur animal slab. Sacripant a sărit de pe cal și s-a apropiat de focosul armăsar încercând să-i apuce frâul, dar acesta i-a întors spatele cu dispreț și-i repezi o pereche de copite, care ar fi putut sparge chiar și un zid de marmură. Bayard s-a apropiat apoi de Angelica cu un aer supus și drăgălaș, fiindcă el își amintea că prințesa îl dezmierdase și-i dăduse afecțiune pe vremea când se
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
urmăritorii; spada s-a dovedit însă neputincioasă înaintea unor astfel de adversari. Vânătorul îl zăpăcea cu strigătele lui și-l lovea cu biciul, singura armă ce o avea asupra sa; câinele îl mușca de picioare, iar calul îl izbea cu copitele. În același timp, șoimul zbura pe deasupra capului său și al lui Rabican, atacânducu ghearele și cu aripile, astfel încât calul, cuprins de frică, a devenit cu neputință de manevrat. In clipa aceea sunete de surle și trâmbițe se ridicară din vale
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
-ți mâna, cu degetele pale, Nu-mi arăta cangrena acelor întâmplări; Departe-i nordu-n care zăluda tragedie Și-a consumat feștila, topită strop cu strop, Chiar dacă-n veacuri umbra-i se-ntinde și-ntârzie, De mult s-au șters pe cale, copitele-n galop; În mine, dacă stărui, răstălmăcesc părelnic Povestea depănată din firul rupt demult Și-Ofelia-ngenunche cu-același gest sfielnic, Durerea ta, și astăzi, sunt gata s-o ascult...
ASCULT?-M?, TU, HAMLET! by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83746_a_85071]
-
fără lăutari, jupâne. ― Ca să nu ziceți că ați nimerit la casă pustie, aș aduce eu ceva, da’ nu știu dacă v-a plăcea... ― Afară de arpacaș și curechi de care ne-am săturat cât am fost concentrați, poți să aduci și copite de cal, că le primim - a răspuns Todiriță. ― Da’ ce gândeai să ne dai, jupâne? - a întrebat Dumitru. ― Eiii... Niște pastramă de oaie... ― Păi, asta ar cam semăna cu întrebarea ceea: „Calule, mănânci ovăz?” ― Și calul ce a răspuns? - a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Da’ ce gândeai să ne dai, jupâne? - a întrebat Dumitru. ― Eiii... Niște pastramă de oaie... ― Păi, asta ar cam semăna cu întrebarea ceea: „Calule, mănânci ovăz?” ― Și calul ce a răspuns? - a întrebat Todiriță. ― A nechezat și a bătut din copită... Parcă-l aud nechezând și îl văd pe surul meu, care ne așteaptă afară cu buza umflată, măi Todiriță. Până una-alta, ia să mă duc să-i dau un pumn de ovăz. Pe urmă om gusta și noi din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
există o amenințare aici, În acest bazar. Peste puțină vreme vom afla ce se Întâmplă. - E bazarul cel mai liniștit de pe Întregul Drum al Mătăsii. Dar nu cred că te Înșeli, spuse călugărul, arătând o trâmbă de zăpadă ridicată de copitele câtorva cai biciuiți ca să alerge mai repede. Deși nimeni nu remarcase Încă, trei călăreți goneau din răsputeri, parcă alungați de o catastrofă care Îi urmărise până acolo. Ei ajunseră la bazar, strigând niște cuvinte de neînțeles pentru Ștefănel. Călugărul, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ivirea zorilor. Cu o seară Înainte sosise primul pelerin care trecuse munții la nord de Langzhou. Zăpezile nu se topiseră Încă de tot, dar vremea se Înmuiase, iar tânărul Își amintea parcă din ce În ce mai clar lecția Caucazului. Când zăpada se afâna, copitele cailor Începeau să ajungă la pământul Încă ascuns. Iarna nu-și pierdea aerul majestuos, dar, În adâncurile ei, era deja Învinsă. Odată cu sosirea pelerinului, Ștefănel Își dăduse seama că e În Întârziere. N-ar fi putut spune de ce, unde anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Se răsuci spre semicercul format de Însoțitorii săi și, spre mirarea lor, o luă la fugă. Sări În șa fără să mai pună piciorul În scări și strigă un singur cuvânt: -Samarkand! Cei o sută de mongoli Îl urmară, iar copitele cailor ridicară praful deșertului. Pentru prima oară după luni de călătorie, știau unde trebuie să ajungă. 20 octombrie 1475, Tabăra de pe dealul Tudorei, Moldova - Cei doisprezece sunt pregătiți, spuse căpitanul Petru Ilaș. Ai văzut toate exercițiile. Sistemul de semnale e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se profila deja În mijlocul unui crâng Înghețat. Drumul până acolo fusese pustiu. Era frig, erau sărbători. Dar În apropierea conacului se vedeau numeroase urme În zăpadă. Apărătorii se opriră. Urmele veneau din satul aflat În apropiere. Și nu erau de copite, ci de Încălțări ușoare. - Colindători... spuse arcașul Simion, care descălecase și privise atent semnele din zăpadă. Tălpi mici, ușoare. Vreo douăzeci. Era adevărat. Nici o altă urmă nu se afla În jurul clădirilor. Se apropia ora prânzului, dar cerul rămânea Închis. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
grup de pescari care reveneau pe gheață fiindcă bărcile fuseseră prinse de Îngheț pe malul celălalt. Acest grup a ucis străjile noastre de la Dunăre și le-a luat locul, semnalizând că trecerea poate Începe. Fluviul a fost trecut repede, cu copitele cailor Înfășurate În cârpe, ca să nu se audă pe gheață. Apoi nu s-a mai Întâmplat nimic. În pivnițele vornicului Isaia s-a găsit un tunel de prelungire, care putea adăposti peste o mie de oameni. Alții au rămas probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Își dădu seama că singura legătură dintre ele e mișcarea. Mergeau fără oprire. O vreme merseseră pe teren plat, apoi urcaseră, apoi coborâseră, apoi urcaseră iar. Uneori se auzea susurul unei ape În apropiere, alteori nu se auzea decât zgomotul copitelor. Acum mergeau mai Încet, ca și cum ar fi scăpat de o primejdie. Apoi apăru din nou chipul acelui om, dar mișcarea se oprise, iar rănitul Își dădu seama că acela e un doctor. Simțea din nou frigul, și asta fiindcă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nici săgețile, nici săbiile, nici tunurile nu-i cruță. Știau și că viața oamenilor e viața lor și că, asemeni stăpânilor, trebuie să lupte pentru ea. Știau când trebuie să se ridice pe picioarele din spate și să lovească cu copitele calul din fața lor, știau când trebuie să muște de beregată calul unui dușman, știau când să se aștearnă la galop ca să scape dintr-un atac și când să aștepte, fără nici o mișcare, În fața unei linii de dușmani care se năpusteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Balcanii sârbești Veștile Începuseră să vină asemeni valurilor Mării Adriatice În zilele În care insula San Giorgio nu se mai vedea din cauza vânturilor care purtau furtuna. Cercetașii trimiși de Angelo se Întorceau În goana goanelor, ridicând trâmbe de zăpadă sub copitele cailor. La două ceasuri de marș spre nord-est, soseau peste două mii de spahii, urmați de trei regimente de ieniceri. Alte valuri de oaste turcească se apropiau, la aproape patru ceasuri de marș. Erau În jur de zece mii de oșteni, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Amir călărea calm, fără a-și privi adversarul. A doua săgeată porni și păru a-și atinge ținta, dar, fulgerător, Amir se lipi de coama calului, lăsând săgeata să treacă pe deasupra lui. Trei săgeți. Caii alergau deja nebunește, ridicând cu copitele bucăți mari de zăpadă. Tensiunea atingea paroxismul. Apărătorii se strânseseră unii În alții, Încercând să nu piardă nici un gest al luptătorilor, căci totul se putea petrece Într-o fracțiune de secundă. Curajul căpeteniei mongole li se părea tuturor o superbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ger de crapă pietrele”, cum spusese Erina, iar Amir ridicase din sprâncene, neînțelegând unde văzuse frumoasa viitoare soție a căpitanului Oană o urmă de piatră În ținuturile acelea acoperite de nenumărate straturi de zăpadă. Caii Înaintau cu greu, spărgând cu copitele crusta de gheață care se formase deasupra zăpezii, iar apoi picioarele li se afundau În stratul de omăt până la genunchi sau, uneori, până la piept. Armata lui Vlad, alături de corpul de elită al Apărătorilor și de grupul războinicilor mongoli aflați sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se Înfipse În scutul unuia din Apărătorii care aveau misiunea de a aștepta mesajele. Căpitanul deschise răvașul și citi: Dușmanul pe Valea Siretului. Lupte grele la Jariștea și Vidra, cu voievodul În prima linie. Ne retragem spre trecătorile Cașinului. Pietro. Copitele primilor cai se auziră intrând În apa Prutului. Oană ridică mâna. Valul de săgeți avea să pornească În treizeci de secunde. Până atunci, zorile unei zile luminoase de vară mai puteau părea străfulgerări ale Paradisului. 3 iulie 1476, ora 14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se piardă În frunzișul Întunecat. Nici unul dintre ei nu rostise vreun cuvânt. Caii Îi așteptau la mai puțin de o sută de pași, dar Oană se opri brusc. Ceva nu era normal În liniștea aceea. Crivăț fornăi puternic, bătând din copite. Căpitanul Înțelese. Nu erau singuri. Din toate părțile se auziră pași ușori, apropiindu-se cu repeziciune. Erau Înconjurați. Căpitanul privi spre cai, unde se afla centura cu spada, dar distanța era prea mare. În jurul lor se iviră câteva zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îi nalt cât bradu’ cela din deal și lat În umeri cât o căruță cu lemne! Țăranii râseră cu hohote, apoi se potoliră repede, plecând privirile În fața domnitorului. - Bă, da’ prost mai ești, Văsălie! se auzi cineva chicotind. Zgomot de copite se auzi, deodată, În partea de sus a poienii. Plăieșii se Întoarseră spre primejdie, cu topoarele În cumpănă. Tinerii cu arcuri fugiră În primul rând, puseră un genunchi la pământ și scoaseră săgețile. La marginea pădurii se ivi un grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
angajează lupta... galop... galop... Alexandru e târât de ambele brațe, În josul luminișului. Amir râmâne nemișcat... Mongolii trec de bariera spahiilor și galopează ca nebunii spre Amir. Un pâlc de achingii e În calea lor. Îl zdrobesc. Turcii sunt călcați În copitele cailor. - Vântul... spuse, deodată, Oană. S-a pornit vântul. Vine furtună... Erina ridică privirile. Era adevărat. Un vânt puternic pornise din senin. Iarba era culcată la pământ. Vântul creștea repede În intensitate. Nu se vedea nici un nor, dar văzduhul Întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
va Începe... Alexandru nu Înțelese nimic și nu Întrebă nimic. Tot ceea ce se Întâmpla În jurul lui și În sufletul lui Îl copleșea. Încălecă. Pipăi mânerul buzduganului din dreapta șeii. Se asigură că are spada la centură. Calul fornăi, lovind pământul cu copita dreaptă din față. Se uită spre fratele lui. Chipul lui Ștefănel era de nerecunoscut. Alb. Inexpresiv. De marmură. Marmura morții. Departe, În locul unde se afla voievodul, se vedea cu greu o mantie albă. Tatăl lor. Trupele intrau În noul dispozitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
simți că totul devine alb În jurul lui. Pentru o clipă nu mai simți nimic, ca și cum ar fi intrat Într-o lume a imposibilului. Pietro tresări violent. Ștefan se apropie, privind spre Apărători. Erina trase frâul calului, care se cabră, ridicând copitele din față. Cu o mișcare venită din reflex, căpitanul dădu pinteni, Îl luă cu mâna stângă de gât pe cel care rostise aceste cuvinte, Îl aruncă la pământ, se rostogoli din șa și căzu peste el, punându-i genunchiul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]