1,557 matches
-
însemnele, muzica, soldații cu superbele armuri de paradă, strălucitoarea cavalerie ușoară și greii cataphracti, oameni și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în pulbere și urlete, extrem de lent, cortegiul arăta trufaș Roma ei înseși. Și o înfățișa, înspăimântătoare, dușmanilor. În acea zi însă, legiunile, blocate pe Rhenus, au avut o participare restrânsă la triumphus-ul lui Germanicus. „Lui Tiberius i-a fost frică să le aducă la Roma“, comenta lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe Gajus: — Ai vrea să vezi chipul lui Socrates? Băiatul încuviință entuziasmat, strigând. Coborâră pe coasta colinei, ajungând la o vilă frumoasă care cunoscuse, cu siguranță, vremuri mai bune. Proprietarul, un neguțător de stofe necioplit, surprins și măgulit de solemnul cortegiu roman, deschise larg ușile unei biblioteci vechi, iar ei văzură că rafturile erau pline nu cu cărți, ci cu bucăți de in colorat, inul de Butous, extrem de scump. Rușinat, neguțătorul dădu la o parte marfa, descoperind un perete: pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Commagene, Cilicia, Armenia, Pontus, Oshroene, Judaea, Parthia, Arabia Nabatea, Assyria. Acum, oameni veniți din acele lumi urcau încet, cu o încordare îngrijorată pe chipurile obosite de lungile călătorii, multele scări din palatul puterii romane. Fiecare dintre ei, cu micul lui cortegiu, se făcea ecoul sufletelor pline de neliniște, de teamă, al sufletelor răzvrătite a sute de mii de oameni. Erau suverani, principi, mici seniori, generali de armată, dușmani învinși sau aflați încă în război, vasali, aliați nesiguri. Iar Zaleucos - care, datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
însă nu obiectă; era prima oară când se despărțeau, însă cel care vorbea era capul unei dinastii, iar acelea păreau ordine de război. Germanicus le explică: — Vom călători incognito, fără să anunțăm pe nimeni dinainte și fără escortă, cu un cortegiu mic. Iar Gajus, fiul pe care Germanicus nu-l pomenise încă, așteptă cu răsuflarea tăiată ca ochii tatălui său să se oprească asupra lui. Germanicus îl privi. Ne vom îmbrăca precum grecii. Vom vorbi grecește. Un neguțător împreună cu colaboratorii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gura fluviului, preotul spuse: — M-ai întrebat cum se desfășoară marele Rit. Iar eu îți răspund că nu se întâmplă nimic. Marele Rit este un simbol a ceea ce ochii materiali nu văd, a ceea ce numai ankh, spiritul, poate descoperi uneori. Cortegiul iese din templu la asfințit și coboară spre lac. Toți poartă veșminte albe de in. Bărbații au capul ras, simbol al meditației. Fetele presară flori pe drum, aduc spice și parfumuri, pentru că Isis e natura care se reînnoiește, copacul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o cysta de aur, și tu vezi că o cobră de aur stă încolăcită pe capac, pentru că Isis este înțelepciunea care îmblânzește istețimea. Dar cysta e goală, deoarece conține Ideea de divinitate, care nu are formă, nici chip, nici granițe. Cortegiul cu torțe ajunge la corăbii. Pe Me-se-ket vor urca adepții; pe Ma-ne-djet, corabia sacră de aur care nu are nici vâsle, nici pânze, ci doar o cârmă enormă, se îmbarcă phar-haoui și preoții. Phar-haoui ia cârma și întoarce prova spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pierdem în lamentații. În liniștea mormântală păstrată de colegi, un singur senator reacționă disprețuitor: — Roma nu mai știe să facă deosebire între bocetele lașilor și celebrarea eroilor. Însă oamenii nu se lăsară înspăimântați. Printre strigăte și invocații, solemna alcătuire a cortegiului enorm, desele opriri sub presiunea mulțimii, următoarea pornire, cu greutate, ocupară întreaga după-amiază. Apusul timpuriu de ianuarie îi surprinse, și marile porți de bronz ale mausoleului încă nu se zăreau. Ajunseră la el când se făcuse noapte de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
însoțească dincolo de portalul înalt de bronz: mai întâi pe nepotul lui, tânărul și strălucitul Marcellus. Apoi pe marele amiral Agrippa, învingătorul lui Marcus Antonius. Apoi cenușa fiilor Juliei, morți în împrejurări niciodată lămurite, departe de Roma. Încă de pe atunci, în cortegiile acelea îndurerate, mulțimea șoptise - iar uneori strigase - că Maștera nu plângea. Oricum, înăuntrul mausoleului, morții aceia, în urnele lor grele, aliniate aveau să evoce imensa glorie a familiei, însă și tragediile acesteia, de-a lungul secolelor următoare. Ultima noapte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzu doar mișcarea pretorienilor și două ziduri de oameni speriați și muți; preț de o clipă îl zări pe acuzat, singurul care avea capul descoperit, fără însemnele gradului, dar care se distingea prin statură și mergea cu fruntea sus, mândru. Cortegiul înainta încet; privirea tribunului Silius trecu pe deasupra capetelor mulțimii și se opri asupra lui. Băiatul își dori din tot sufletul să-l recunoască. Însă nu se întâmplă nimic. Gajus se întoarse acasă cu privirea în pământ. Se gândi la imensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dea seama ce se întâmplă. Erau calendele lui ianuarie. „Și în această zi sacră de sărbătoare“, scrise Drusus, „l-au târât pe străzi cu funia de gât. Bietul om trădat striga: «Priviți cum Sejanus își ucide victimele nevinovate!» Oamenii, văzând cortegiul și auzind strigătele, fugeau, închideau porțile și ferestrele. Atunci i-au înfășurat toga pe cap, sufocându-l ca să nu mai poată striga, și au mers așa, în tăcere, pe străzile pustii. Trupul i-a fost aruncat în râu“. Gajus stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de alții. Dacă unii simțeau nevoia să se liniștească, s-au liniștit. În cele din urmă, fumul rugului învălui trupul bătrân, acoperindu-l apoi cu totul. Porțile de bronz ale mausoleului lui Augustus se deschiseră pentru a lăsa să intre cortegiul funebru, care depuse urna pe monumentul său. Iar când rămășițele Liviei fură închise acolo, câteva ore el speră din tot sufletul că mama și fratele său Drusus vor putea să se salveze. Însă, a doua zi după funeralii, sosiră de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
parfumată de bazinele mari pline de flori. — Purtând la gât și la încheieturile mâinilor lanțuri fine de aur, cu veșmintele lungi de mătase care măturau praful - nu văzusem niciodată veșminte de mătase -, cei doi prizonieri adolescenți mergeau nesiguri în fruntea cortegiului. Erau frații mei, îi vedeam pentru prima oară. Erau fiii tatălui meu, care se sinucisese, și al prietenei lui care murise împreună cu el, Cleopatra, regina din cauza căreia mama fusese repudiată. Aveau aceeași vârstă cu mine. Tatăl meu reușise să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ținea coatele pe genunchii ei, încercând o senzație de liniște și siguranță, fără să fie nevoit să se uite mereu în spate. Ea își întrerupse mângâierile. — A venit și ziua de care mă temeam, ziua triumphus-ului lui Augustus. Am văzut cortegiul din înaltul tribunei imperiale. Am văzut carele și acele fercula pe care erau expuse prăzile de aur strălucitor: statui de zei, lei, sfincși și șoimi, candelabre, vase. Mulțimea părea îmbătată de vederea lui. Apoi, deodată, o pictură enormă cu regina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de mătase al fetei, i l-a rupt, dezvelindu-i umărul slab. Gărzile l-au îndepărtat. I-am văzut pielea, era mai închisă decât a noastră, de culoarea mierii. Din ochi îi curgeau lacrimi. Când a ajuns în dreptul tribunei noastre, cortegiul s-a oprit. Am văzut taurii albi destinați sacrificiului, muzicanții, lictores. Din cvadrigă, Augustus a ridicat brațul, salutându-ne, iar mulțimea l-a aclamat. Pentru că mama, părăsită și umilită, era sora lui. Iar asta era răzbunarea. Însă cel învins, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era răzbunarea. Însă cel învins, cel ucis pentru mine rămânea tot tata. Și copiii, fiii celeilalte, au trebuit să se oprească, însă nu și-au ridicat privirile. Urletele ne asurzeau. „Vai“, a zis mama, „pentru asta au iscat un război?“ Cortegiul a pornit. Ce îmbinare de nume grandioase le dăduse Marcus Antonius copiilor acelora, în comparație cu rusticul, republicanul Antonia, care-mi fusese destinat mie! Pe el îl chema Alexandros Helios, numele cuceritorului Babylon-ului și numele divin al Soarelui, iar pe ea - Cleopatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și divinitatea lunară. Erau gemeni. Astrologii din Aegyptus găsiseră semnele mirabile ale nașterii lor în sămânța tatălui, în pântecele mamei și în toate astrele zodiacului. Toate erau însă semne ale nenorocirii. În spatele lor venea, înlănțuit și înspăimântat, cel mai strălucitor cortegiu pe care Roma îl văzuse vreodată: sute de artiști, medici, arhitecți, poeți, preoți, muzicieni, servitori, bucătari, acrobați... toți cei de la curtea reginei Aegyptus-ului, cu veșmintele lor în toate culorile. Augustus îi adusese pe toți ca pe niște animale ciudate, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intra nimeni. — Dar nu vreau să te umplu de ură. Augustus a făcut ce-a vrut cu viața mamei mele, așa cum a făcut cu viețile tuturor femeilor din familie, iar ea nu i-a cerut niciodată nimic. Însă după înspăimântătorul cortegiu de la acel triumphus l-a rugat să i-i încredințeze pe copiii lui Marcus Antonius și ai reginei din Aegyptus. Augustus i-a dat imediat, împreună cu toți sclavii lor, gândindu-se că voia să se răzbune. Îmi amintesc că tremuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care se îndrepta într-acolo, trecând prin mai multe săli. Tunica ei de mătase de culoarea cerului nopții, pe ale cărei margini erau brodați muguri de lotos, aluneca pe marmură. Însă Antonia nu se întoarse și nu-l salută. Din cortegiul aproape ritual care o urma ca pe o suverană n-o însoțea acum nimeni. Era ciudat că lângă ea se afla o singură persoană, un bărbat între două vârste, care părea să fie la capătul unei călătorii obositoare. Încăperile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl văzu, îi aminti că, pe când era copil, în ziua triumphus-ului lui Germanicus, îi uimise pe toți, vorbind cu eleganță în greacă. — Destinul fusese scris, îi spuse, și părea patern când rosti aceste cuvinte. Căsătoria neașteptată stârni entuziasmul poporului; un cortegiu de senatori și matroane porni de la Roma; străzile erau înțesate de lume; toți spuseră că mireasa era o tânără încântătoare, iar mirele - un tânăr frumos, căruia zeii păreau să-i fi dăruit farmecul tinereții lui Germanicus. Tiberius, care rămăsese închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se arătă. Augustinienii, prezenți în fiecare zi, obsedant, la Capri, fură înlocuiți de prefectul ce comanda celebra Classis Praetoria Misenatis, Armata Mediteranei occidentale, și de oamenii lui, care prin tradiție constituiau escorta imperială în porturi și în timpul călătoriilor pe mare. Cortegiul călare se formă în spatele lecticii împăratului bolnav. Gajus sări pe cal fără vreun sprijin, așa cum învățase în castrum, atrăgându-și astfel admirația militarilor. Puternicul praefectus îl privi, iar Gajus observă că lăsase liber locul de lângă el, iar acum aștepta. Liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
locul de lângă el, iar acum aștepta. Liniștit, își îndrumă calul spre locul respectiv, așa cum se așteptau cu toții. Avea în sânge demnitatea gesturilor și cadența lor, dar sentimentul de eliberare și de mândrie ce se dezlănțuia înlăuntrul lui era aproape de nesuportat. Cortegiul porni la pas, solemn, de-a lungul cheiului. Deodată, prefectul întinse mâna, cu un gest larg, pe care toți oamenii săi îl văzură bine, și-i spuse lui Gajus: — Privește, toate acestea le-a construit tatăl mamei tale, Marcus Agrippa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
El răspunse salutului și anunțului prefectului cu rigoarea oficială, însă imediat, dintr-un impuls tineresc, îl îmbrățișă. Și văzu că - semn neîndoielnic al puterii sale - ochii luptătorilor străluceau. În jurul lui se adună escorta imperială, care îl separă de ceilalți. Un cortegiu lent, solemn, porni pe drumul spre Roma cu cenușa lui Tiberius, căruia astrele îi preziseseră că nu va intra viu în capitală. Gajus Caesar, princeps proaspăt ales, înconjurat de atleticii Augustinieni cu platoșe de argint, îl însoți așa cum, cu douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperială, la fel cum Agrippina dusese cenușa lui Germanicus. O mulțime imensă, emoționată și indignată aștepta în liniște pe mal și, așa cum făcuse în cazul lui Germanicus, îl salută în cor, cu un strigăt neașteptat și pătimaș; apoi formă un cortegiu spontan, interminabil, luminat de mii de torțe, și merse alături de el până la mausoleul lui Augustus. Cenușa lui Nero fu așezată și ea acolo. Austeritatea ceremoniei se transformă, pentru poporul Romei, într-o puternică acuzație împotriva senatorilor care-l susținuseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
surdă a grupului de optimates era tot mai puternică. „Și Marcus Antonius dăruia bucăți din provinciile imperiale“, zicea batjocoritor Asiaticus. „Dar, cel puțin, era primit în patul unei curtezane faraonice. În locul lui, poate că nici eu n-aș fi rezistat.“ Cortegiul lui de credincioși îl urma râzând, iar el întreba: „Știți să-mi spuneți ce primește în schimb băiatul ăsta? El zice că primește în schimb pacea. Puteți să-mi spuneți ce este pacea? Ați văzut vreodată pacea?“, întreba ironic. „Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zile s-a aflat că, în noaptea cu lună plină din martie, pe noul drum de marmură din jurul lacului apăruse - poate printr-o vrăjitorie a zeităților îngropate între Nilus și nisipuri sau printr-o evocare a împărăției infernale - un lung cortegiu de oameni străini purtând tunici albe de in, ce mergeau pe un covor de flori, cu torțe și făclii, cu cădelnițe și parfumuri, în sunetele unor instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]