1,104 matches
-
uitam nedumerită, ușor confuză și-mi era teamă să nu se fi întâmplat ceva acasă. Vă rog să mă iertați, nu mai înțeleg nimic. S-a întâmplat ceva acasă, la Brăila ? Nu, nu este vorba de așa ceva. Mama ta, doamna Coteț Odesa, a expediat două telegrame de mulțumire, una adresată rectoratului, cealaltă decanatului, lucru inedit în Analele Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Ai o mamă minunată, cu siguranță și tatăl tău ar fi fost mândru să te vadă în postura de absolventă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și din punct de vedere obiectiv - deoarece acest pământ păstrează un monument de o valoare istorică, artistică, spirituală și culturală deosebită. Irina Osoianu Clasa a X-a Colegiul Teoretic „Mihail Sadoveanu” Pașcani Postfață Oricine va parcurge cartea doamnei profesoare Mariana Coteț Botezatu va putea constata, dincolo de inspirația și talentul domniei sale, intuiția și fluența ideilor în această exigentă artă a cuvântului așternut pe hârtie. Am parcurs până în prezent multe lucrări structurate pe o tematică prevalent geografică, științifică, însă prea puține de factura
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
geografic se strecoară elegant printre cuvinte meșteșugite artistic. Este un „dar” pe care doamna profesoară ni-l prezintă în forma unor amintiri de suflet, dar lasă deschisă poarta sufletului domniei sale și pentru debutul unor copii talentați. Pentru doamna profesoară Mariana Coteț Botezatu, scrisul reprezintă un proces de cunoaștere și autocunoaștere, un gen de „arheologie” a propriului tău trecut. Sunt multe aspecte din existența doamnei profesoare pe care evident le descoperim acum, însă un lucru îmi certifică ceea ce știam, intuiam și apreciam
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ca o brezaie și acompaniate de tambura sau daruca cu zurgălăi și ritmuri orientale. și m-am ținut droaie cu toți copiii mahalalei noastre după ultimele figuri năzdrăvane ale trotuarului bucureștean, după „Nicu Meț, calare pe măgăreț, care șade În coteț și mănâncă castraveți“, după „piticul de pe bulevard“ și după acel maniac nervos, „Sânge-rece“, care invectiva și scuipa, cu nasul În vreun zid, până i se usca gura, [astfel că] maică-mea văzându-l, cu mine Încă În pântecele ei, mi-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
se născuse el, zicea numele satului și apoi al comunei, dar întotdeauna cu precizarea că Tupchilești se găsea „încă de pe vrerea lui Cuza“ în plasa Covurlui. O întâmplare cu mirări Totul a început cu un simplu „mulțumesc“. De uimire, Otilia Coteț, secretara deputatului Șapcă, a leșinat. În opt ani de slujbă, era pentru prima oară când matahala de Șapcă nu pleca de la birou tunând și înjurând, ci, dimpotrivă, zâmbitor, mulțumindu-i că muncea pentru el ca un robot și duminicile. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
necioplitul de Șapcă făcuse și el ce făcea toată lumea, un cancer, și că asta îl sensibilizase brusc. Cui să-i telefoneze Otilia ca să-i povestească evenimentul, dacă nu soțului? În clipa în care colega de serviciu i-a zis domnului Coteț că-l căuta nevastă-sa și că e foarte, foarte veselă, contabilul Coteț s-a gândit, normal, la ce era mai rău și a leșinat. A crezut că ori fusese dată afară, ori rămăsese însărcinată. Otilia pleca la Cameră la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
asta îl sensibilizase brusc. Cui să-i telefoneze Otilia ca să-i povestească evenimentul, dacă nu soțului? În clipa în care colega de serviciu i-a zis domnului Coteț că-l căuta nevastă-sa și că e foarte, foarte veselă, contabilul Coteț s-a gândit, normal, la ce era mai rău și a leșinat. A crezut că ori fusese dată afară, ori rămăsese însărcinată. Otilia pleca la Cameră la opt dimineața și se întorcea acasă la unsprezece noaptea, așa că nu avea cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
leafă de zece ori, cum obișnuia cu angajații de la firmă. La ce altceva să se fi gândit contabilul? După ce s-a trezit ud și lipicios, deoarece colega de serviciu îl stropise, ca să-l trezească din leșin, cu Pepsi light, domnul Coteț a ieșit încă șocat în stradă și, în loc să se ducă la Natalia, amanta cu care se întâlnea marțea între orele patru și șase după-amiaza, când bărbatul Nataliei avea ședință de consiliu, s-a dus glonț la Casandra, cu care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
avea ședință de consiliu, s-a dus glonț la Casandra, cu care se întâlnea numai vinerea, între zece și douăsprezece dimineața, când bărbatul Casandrei era la bancă. De uimire, normal că amanta numărul doi a leșinat. Casandra convenise cu domnul Coteț s-o caute la catedră numai în cazul că Rusia declara război Chinei sau se producea un tsunami pe lacul Herăstrău. Casandra trecea drept o persoană glacială și arogantă, singurele momente în care-și permitea să fie fierbinte și prietenoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să fie fierbinte și prietenoasă fiind, cum spuneam, vinerea de la zece la douăsprezece. În alte zile nu-i permiteau funcția, locul 12 în broșura Cele mai de succes 50 de femei de afaceri, doctoratul în testosteroni și caracterul. Când domnul Coteț a dat buzna în catedră, cu o figură răvășită, strigând: „S-a întâmplat, s-a întâmplat!“, mirarea celor unsprezece profesori care așteptau încă din 1992, de când Universitatea privată a Casandrei funcționa ilegal, să fie arestați s-a transformat într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a revenit, glaciala șefă a catedrei de testosteroni și-a dat seama că există necazuri și mai mari decât invadarea Chinei și un tsunami pe Herăstrău. Că un al doilea bărbat care s-o suporte, dacă se lepăda de domnul Coteț doar pentru că acesta suferise o criză devastatoare de mirare, nu mai găsea. Spre mirarea și mai mare a celor unsprezece profesori penali, trufașa, meschina, odioasa șefă de catedră și proprietară a Universității neatestate s-a lăsat în genunchi, l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
suferise o criză devastatoare de mirare, nu mai găsea. Spre mirarea și mai mare a celor unsprezece profesori penali, trufașa, meschina, odioasa șefă de catedră și proprietară a Universității neatestate s-a lăsat în genunchi, l-a strâns pe contabilul Coteț la pieptul ei pietros și inamovabil și l-a mângâiat într-un chip de care nici ea nu se credea în stare: „Lasă, iubire, c-o să fie bine. Are mămica grije de tine. Poate să sară planeta în aer, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
geanta diplomat în mână, și întorcându-se seara târziu, cu aerul indiferent al omului care nici n-a plecat. Care a uitat ceva acasă și, dacă tot s-a întors, nu mai pleacă. Asta a făcut toată viața și domnul Coteț, administratorul: a cărat o geantă de la birou acasă și de acasă la birou. Și atunci care mai e deosebirea dintre un spion și un contabil? Nu numai locatarii din M 8 știu că domnul Nuțu e spion, ci și prietenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care mai e deosebirea dintre un spion și un contabil? Nu numai locatarii din M 8 știu că domnul Nuțu e spion, ci și prietenii acestora din cartier. „Ce vă mai face spionul?“, întreabă ei pe bună dreptate, iar domnul Coteț se enervează și răspunde într-un mod care, la o adică, s-ar putea să-l coste: „Arde gazul!“ Domnul Coteț are un motiv serios să fie afectat de discreția domnului Nuțu. Domnul Coteț era vizitat, înainte de 1990, de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
spion, ci și prietenii acestora din cartier. „Ce vă mai face spionul?“, întreabă ei pe bună dreptate, iar domnul Coteț se enervează și răspunde într-un mod care, la o adică, s-ar putea să-l coste: „Arde gazul!“ Domnul Coteț are un motiv serios să fie afectat de discreția domnului Nuțu. Domnul Coteț era vizitat, înainte de 1990, de un tovarăș în civil de la secția de miliție din sector, căruia îi dădea informarea lunară despre starea de spirit a cetățenilor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ei pe bună dreptate, iar domnul Coteț se enervează și răspunde într-un mod care, la o adică, s-ar putea să-l coste: „Arde gazul!“ Domnul Coteț are un motiv serios să fie afectat de discreția domnului Nuțu. Domnul Coteț era vizitat, înainte de 1990, de un tovarăș în civil de la secția de miliție din sector, căruia îi dădea informarea lunară despre starea de spirit a cetățenilor și despre unele probleme personale antistatale, cum ar fi rude în străinătate sau bișnița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în străinătate sau bișnița cu blugi și cafea, iar după 1990 de un alt domn, tot în civil, care făcea liste cu persoanele cu drept de vot care se duceau în Piața Universității să urle „Jos Iliescu!“. Era și domnul Coteț tot un fel de lucrător în Servicii și se aștepta de la domnul Nuțu la un semn colegial, la mai multă considerație. Odată și-odată, avea să i-o spună de la obraz: „Ce, mă, sunteți voi mai deștepți, că n-aveți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
n-aveți treabă cu secția de poliție? Păi, dacă n-am fi noi, ăștia care facem ce facem din conștiință, nu pentru leafă, care ne sacrificăm pentru țară, v-ați mai ține voi așa de mândri?“ Într-o zi, domnul Coteț chiar l-a abordat pe domnul Nuțu, însă nu l-a luat la rost și nici n-a fost indiscret. I-a zis doar atât, și oarecum confidențial: „Salut, colega!“. Domnul Coteț n-a fost foarte încântat de tonul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
voi așa de mândri?“ Într-o zi, domnul Coteț chiar l-a abordat pe domnul Nuțu, însă nu l-a luat la rost și nici n-a fost indiscret. I-a zis doar atât, și oarecum confidențial: „Salut, colega!“. Domnul Coteț n-a fost foarte încântat de tonul cu care i-a dat de înțeles spionului că pentru el meseria de spion nu mai avea de mult nici un secret. Domnul Coteț pusese în acel „Salut, colega!“ 30% ironie, 15% superioritate profesională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a zis doar atât, și oarecum confidențial: „Salut, colega!“. Domnul Coteț n-a fost foarte încântat de tonul cu care i-a dat de înțeles spionului că pentru el meseria de spion nu mai avea de mult nici un secret. Domnul Coteț pusese în acel „Salut, colega!“ 30% ironie, 15% superioritate profesională, 18% sentimente antidemocratice, 13% invidie sinceră, 4% teamă de necunoscut și 25% necaz pe om că nu-i lăsa un leu la plata întreținerii. Ieșea mai mult de 100%, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
bine să prisosească, decât să lipsească. Se vede treaba că ar fi trebuit să pună în salutul său mai puțină ironie și mult mai multă teamă de necunoscut, deoarece, la numai o săptămână de la discretul incident între spionii blocului, domnul Coteț s-a trezit cu un control fiscal la sânge, care l-a și băgat doi ani la pușcărie. De unde să fi știut bietul domn Coteț că, așa cum la civili există contabili turnători, și la spioni există civili contabili. Zidul fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
teamă de necunoscut, deoarece, la numai o săptămână de la discretul incident între spionii blocului, domnul Coteț s-a trezit cu un control fiscal la sânge, care l-a și băgat doi ani la pușcărie. De unde să fi știut bietul domn Coteț că, așa cum la civili există contabili turnători, și la spioni există civili contabili. Zidul fără porți La Brăila, pe o stradă mai puțin frecventată, care pleacă din centrul orașului, se ridică un soi de movilă misterioasă, înconjurată cu un zid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
șosea și înapoi. Un lucru nevinovat... și acum, îl pierdea și pe acesta! Pe când el, Pierre, ce câștiga? Nimic! Un biet om amărât între două vârste, în căutare de angajament și cu o mamă bolnavă pe cap, fără casă (fără „coteț“, cum se zice) în care să poată să-și primească amicii (oful cel mare al lui Atti, pesemne...), temător de propria lui umbră, oferind doar bucurii palide și inexistente... El, Atti, se mulțumea și cu acestea, dar Pierre bineînțeles că
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
alăptării și a strivit doi purceluși, cine va veni să-i ia și să-i ducă? El, șintărul. Dacă vreo găină nu mai răspundea la apelul matinal al cocoșului pentru a ciuguli rația de boabe și era găsită țeapănă în coteț, cine avea obligația s-o bage-n traista încăpătoare și s-o ducă? Tot șintărul. Dacă vreunei pisici i se deschisese apetitul nelegiuit înspre puii de găină ori de altă orătanie, cine avea menirea să-l scape de o asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ei ne împușcă mistreții în poziția șezut. În sfârșit, ceea ce nici Fane Spoitoru n-ar îndrăzni, adică să tragă cu pistolul în cerbii de pe carpeta părintească, a izbutit Năstase, predându-ne pe viu lecția europeană de cum se poate vâna în cotețul porcului." O imagine care m-a aruncat înapoi în timp, în anii studenției. În sala de lectură a căminului studențesc Moraud, un negru din Africa, dezgolit până la brâu, cu pielea plină de sudoare strălucind straniu în lumina rece a neonului
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]