5,205 matches
-
de vagoneți. În sfârșit în fața sa se deschidea o gaură întunecată prin care abia încăpea aplecat. Știa că are încă de muncit dar nu se mai putea abține. Își aprinse lămpașul de pe cap și se strecură înăuntru. Intrase într-un culoar larg și întunecat, cu pereții brăzdați de muchii ascuțite ce încă mai păstrau urmele uneltelor de săpat. Aici totul era în regulă, tunelul fusese săpat în stânca vie și nu era nici un pericol de prăbușire. Continuă să meargă în lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
destul de rece, după care inspectorul și Ileana plecară spre casă. Rămas singur, Moș Calistrat nu se mai obosi să facă ordine ci se întinse așa îmbrăcat pe lavița unde stătuse Cristian, cu ochii ațintiți în tavan. Când auzi pași pe culoar, abia ridică capul privind spre intrare. No, te-ai răzgândit? întrebă el văzându-l pe Cristian în pragul ușii. Nu, sigur că nu! adăugă el văzând-o și pe Ileana că intră și ea în încăpere. Lasă glumele proaste, rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
anii 1768-1774, folosind o gamă variată de „argumente”, inclusiv mituirea înalților funcționari otomani. Imperiul Habsburgic ocupă, începând cu toamna anului 1774 partea de nord-vest a Moldovei, pe care o va numi Bucovina. Nu era doar o fâșie de pământ, un culoar de trecere, era o bucată de țară cu o suprafață de 10.400 km2 și o populație de 75-80.000 locuitori, în mare majoritate români, în care se găseau vechile capitale ale Moldovei - Baia, Siret și Suceava și vechile ctitorii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nu șștia încotro s-o apuce, pricepută în afaceri, simțind pulsul vremii. Împreună cu o fată, Daniela, cu studii economice în Elveția, Facultatea de Finanțe - Bănci. Familia Bănuț Jr. este un model de reușită în afaceri, a știut să prindă un culoar favorabil, și, chiar dacă nu este în „Top 300” (poate n-a vrut să-și declare apartenența la clubul celor mai bogați oameni din România) desfășoară afaceri profitabile în țară și în străinătate. Începutul s-a făcut prin participarea la privatizarea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
am lăsat mîna să traverseze bulevardele unor cotoare expuse, ispitindu-mă să aleg. Am Întrezărit, printre titlurile roase de vreme, cuvinte În limbi pe care le recunoșteam și zeci de altele pe care eram incapabil să le cataloghez. Am străbătut culoare și galerii În spirală populate cu sute, mii de tomuri ce păreau să știe mai multe În privința mea decît eu despre ele. În scurt timp, m-a năpădit ideea că În spatele copertei fiecăreia din acele cărți se deschidea un univers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
unde, mai devreme sau mai tîrziu - indiferent cîte cărți am citi, cîte lumi am descoperi, cîte am Învăța și cîte am uita -, o să ne Întoarcem. Pentru mine, aceste pagini fermecate vor fi mereu cele pe care le-am Întîlnit pe culoarele din Cimitirul Cărților Uitate. ZILE DE CENUȘĂ — 1945-1949 1 Un secret valorează tot atît cît valorează cei de care trebuie să-l păzim. CÎnd m-am trezit, primul meu impuls a fost să-l fac părtaș la existența Cimitirului Cărților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aceeași hotărîre ce mă călăuzea și pe mine: salvarea cărții. La Început am crezut că Îmi aminteam ruta pe care o urmasem la prima vizită În acel loc, de mînă cu tata, Însă curînd am Înțeles că Întorsăturile labirintului arcuiau culoarele În volute cu neputință de amintit. De trei ori am Încercat să urmez un traseu pe care am crezut că-l memorasem, și de trei ori labirintul m-a Întors În punctul de unde plecasem. Isaac mă aștepta acolo, zîmbitor. — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o să-și dea seama, decît dacă va ști ce caută... I-am urmat sfatul și am pătruns din nou În inima labirintului. Ori de cîte ori coteam, mă opream să marchez rafturile cu un C și un X pe marginea culoarului pe care intram. Douăzeci de minute mai tîrziu, mă pierdusem cu totul În măruntaiele turnului, iar locul unde urma să Îngrop romanul mi s-a dezvăluit din Întîmplare. La dreapta mea, am Întrezărit un șir de tomuri despre secularizare, datorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mult. Se iveau primele sclipiri ale zorilor cînd m-am Întors la apartamentul din strada Santa Ana. Am deschis ușa cu grijă și m-am strecurat peste prag fără să aprind lumina. Din antreu se putea vedea sufrageria În capătul culoarului și masa Încă pregătită de sărbătoare. Prăjitura era tot acolo, neatinsă, iar vesela aștepta În continuare cina. Silueta tatei se contura nemișcată În fotoliu, iscodind de la fereastră. Era treaz și rămăsese În costumul de oraș. Volute de fum se Înălțau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
capot bleu-ciel și etalînd un cap cu bigudiuri pe potrivă. — Uitați-vă, domnu’ Sempere, asta-i o casă respectabilă. Eu am clienți berechet și nu-i musai să-nghit toate pănărămile astea, ne spuse ea În timp ce ne conducea pe un culoar Întunecat ce mirosea a umezeală și a amoniac. — Înțeleg, murmura tata. Strigătele lui Fermín Romero de Torres se auzeau năruind pereții În fundul coridorului. Îrin ușile Întredeschise se iveau felurite fețe supte și Înspăimîntate, fețe de pensiune și de supă botezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Fermín. Hai, deschide-mi. Fermín urlă din nou, izbindu-se de pereți, strigînd obscenități de-și spărgea bojocii. Tata oftă. — Aveți o cheie de la camera asta? — Bineînțeles. — Dați-mi-o. Doña Encarna șovăi. Ceilalți chiriași se iviseră din nou pe culoar, albi de groază. Probabil că strigătele acelea se auzeau de la Căpitănie. — Tu, Daniel, du-te și-l caută pe doctorul Baró, care stă aici, la doi pași, pe Riera Alta la numărul 12. — Auziți, n-ar fi mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors și am putut vedea o siluetă Îndepărtîndu-se pe culoarul parterului și Încrucișîndu-se cu Fermín Romero de Torres, care se Întorcea din safariul său gastronomic. Intră pe rînd și Își ocupă fotoliul. Îmi Întinse o bomboană de pralină și mă privi cu o oarecare reticență. — Daniel, ești alb ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de curiozitate să aflați ce-i Înăuntru. Doña Aurora mă privi pieziș. — SÎnteți un diavol. Ușa a cedat precum lespedea unui mormînt, cu un scîrțîit brusc, exhalînd suflul fetid și viciat al interiorului. Am Împins-o spre Înăuntru, dezvăluind un culoar ce se adîncea În Întuneric. Aerul duhnea a Închis și a umezeală. Volute de jeg și de praf Încununau colțurile tavanului, atîrnînd ca niște fire de păr alb. Dalele crăpate ale pardoselii, erau parcă acoperite cu o mantie de cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Totuși, pielea Întinsă a feței, rotunjimea obrajilor și a globilor oculari care se ghicea pe sub pleoapele Închise Îi conferea un aspect vital, cât se poate de departe de ororile acelea câlțoase care erau expuse din ce În ce mai des prin biserici. Își deschise culoar prin mulțime, ținându-se pe lângă lanț. La câțiva pași de el, profetul, cum Îl numiseră oamenii, Își deschisese larg brațele, cu fața Înălțată spre cer. - Iat-o pe Fecioara din Antiohia, care strigă răzbunare pentru nefericita Țară Sfântă! exclamă acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
negustorului Fabio dal Pozzo. Trebuie să le sechestrez. Dă-te la o parte, știu drumul. Apoi, fără să mai aștepte reacția omului Încă zăpăcit, Dante pătrunse În labirintul de rafturi din scânduri greoaie de stejar, călăuzind carul pentru morți pe culoarele Înguste, până În punctul unde era depozitat fetrul venețianului. În magazia ticsită până În tavan, aerul era aproape irespirabil din pricina căldurii. - Ajutați-mă să Încarc baloturile de jos. Cu cea mai mare atenție. Înăuntru e ceva fragil și prețios. Fiți atenți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
niciodată la nimic. Le lipsise puțină agitație, zgârieturi, un suflu omenesc lângă geamurile lor, greutatea unui corp greu și obosit în paturile cu baldachin, jocuri de copii pe covoare, lovituri în uși, lacrimi pierdute prin parchetul lor. La capătul unui culoar se afla camera lui Destinat, la o anumită distanță de celelalte, mai retrasă. Ușa ei era, de altfel, mai înaltă și mai austeră, de o culoare întunecată, bătând în roșu închis. Am știut de îndată că era camera lui. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
distanță de celelalte, mai retrasă. Ușa ei era, de altfel, mai înaltă și mai austeră, de o culoare întunecată, bătând în roșu închis. Am știut de îndată că era camera lui. Nu putea fi altundeva decât aici, la capătul acestui culoar care semăna cu un pasaj, cu o alee de ceremonie care te obliga să o parcurgi într-un anume fel, grav și prudent. Pe pereți, de o parte și de alta, gravuri: figuri din vechime, rămășițe ale secolelor râncezite, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca acolo. Dar asta e altă treabă. Marcela a trecut într-o zi pe la teatru - venea de la Paris; s-a uitat fără să spună nimic, apoi a plecat, într-o dâră de parfum select care a dăinuit multă vreme pe culoarele teatrului. Rămăsesem pe gânduri la trecerea ei, îmi plăcuse la nebunie parfumul și Botta, care venea din scenă, se oprește, adulmecă în stil de mare cunoscător și spune, cu un glas care era deja departe: ― Paris! În ochii lui mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
coaiele tale” -, apoi, fără altă vorbă, ne trage câte o palmă zdravănă fiecăruia de am auzit numaidecât câinii în Giurgiu. ― Ia, ieșiți afară, strigă Beligan la noi și ne gonește cât ai clipi, pesemne știa el ce știa. Mergem pe culoar cu obrajii roșii, cabinierele erau lipite de pereți, albe la față, iar Beligan venea în urma noastră, spunându-ne ca să ne consoleze: ― Ați scăpat ușor, asta și pe mine m-a bătut. Episodul doi s-a consumat la Paris. Eram acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mai făceai; avea dreptate. Afară era ceață de s-o tai cu cuțitul, nu știu, parcă am fugit o bună bucată de vreme, am găsit la urmă un taxi și pe la și jumătate eram la teatru. Pompi, calm, umbla pe culoar, mă ia de după umeri, mă bagă în cabină, mă urmărește cum mă îmbrac, bate la ușă cineva, era Beligan, Pompi, ești nebun, e și jumate, cât?, se minunează Pompi, ia uite cum trece timpul, începem în secunda asta, dom’ director
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
am mai trăit o dată acest sentiment, eram prin clasa a cincea și, nu-mi aduc aminte de ce, m-a dat afară din clasă, făcusem ceva, evident. Nu m-am sinchisit eu prea tare de chestia asta până am ieșit pe culoar, care era plin de părinți. Aici m-am blocat, aveam sentimentul că toată lumea știa că fusesem dat afară, așa că m-am dus direct către sala cu hărți, chipurile fusesem trimis să aduc o hartă, am și luat una și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
duc acasă în districtul opt, unde locuiesc mulți mic‑burghezi, mai ales funcționari și pensionari. Și cei doi aparțin micii burghezii, așa cum cotorul aparține mărului, și se simt acasă acolo. Aici chiar sunt acasă, așa că urcă de îndată treptele pe culoarul întunecat al blocului cu locuințe de închiriat, fără să se atingă de nimic, ca nu cumva mizeria să lase vreo urmă. Ajung apoi în vârf, adică la etajul patru. E ultima stație. Odată cu căminul lor neprimitor își face apariția și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sale. Însă cei doi nu‑și îndeplinesc aceste obligații. În jurul vechii locuințe sărăcăcioase se înalță bătrânul oraș imperial întruchipat de nenumăratele locuințe substandard. Oameni urâți, neînsemnați, cel mai adesea bătrâni, mișună, cărându‑și gălețile și lighenele la baia din capătul culoarului și iarăși îndărăt. De aici se iscă un du‑te‑vino necontenit, fără să se întâmple, de fapt, nimic concret. Uneori, în condițiile astea, răsare câte un geniu, nutrit din mizerie și limitat de nebunie. Din mizerie vrea să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Yazaki le descuia una după alta cu o mână tremurândă. Când se deschise ușa, am dat peste un grilaj din oțel pe care Yazaki Îl descuie cu o cheie specială. Am intrat și Înăuntru am văzut o scară și un culoar. Spre surprinderea mea, capătul culoarului dădea Înspre un restaurant mititel. Un bărbat alb, mic de Înălțime Îl salută pe Yazaki În japoneză, urându-i bun venit. Restaurantul era Într-adevăr foarte mic și neîncăpător. Probabil că nu putea adăposti decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
alta cu o mână tremurândă. Când se deschise ușa, am dat peste un grilaj din oțel pe care Yazaki Îl descuie cu o cheie specială. Am intrat și Înăuntru am văzut o scară și un culoar. Spre surprinderea mea, capătul culoarului dădea Înspre un restaurant mititel. Un bărbat alb, mic de Înălțime Îl salută pe Yazaki În japoneză, urându-i bun venit. Restaurantul era Într-adevăr foarte mic și neîncăpător. Probabil că nu putea adăposti decât patru sau cinci mese. Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]