1,690 matches
-
încă elev, dar poetul consideră că debutul său se produce în 1952 la „Iașul nou”, fiind girat de George Mărgărit. Prima plachetă, Fluierul, îi apare în 1959. Mai colaborează la „Cronica”, „Luceafărul”, „România literară”, „Argeș”, „Tribuna” ș.a. I s-au decernat Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1969, 1974, 1979, 1993), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1980). Face parte din PEN-Clubul Român și din Organizația Mondială a Poeților. Z. începe prin a scrie o poezie în stil delicat tradiționalist (Fluierul, Florile cornului
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
1964-1969), fiind cooptat la Catedra de folclor a Conservatorului (1969-1979), unde ajunge conferențiar. A activat și la Casa de Creație Populară din Chișinău (1979-1990) și a condus ansamblul etnofolcloric „Tălăncuța”. Pentru lucrarea colectivă Cât îi Maramureșul (1993) i s-a decernat Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române. T. culege folclor literar și muzical în partea de sud a Basarabiei, în Transnistria și în Bucovina, editând mai multe culegeri. Cartea Trandafir bătut la poartă (1980) conține cântece interpretate de Ileana Anastasiu din
TAMAZLACARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290045_a_291374]
-
al Societății Scriitorilor (1948-1949) și al Uniunii Scriitorilor (1949-1950, 1966-1974), cofondator, redactor-șef și director al revistei „Gazeta literară” (1954-1962), membru al Academiei Române (1955), deputat în Marea Adunare Națională (1948-1952, 1960-1974), membru în Consiliul de Stat (1969-1974) ș.a. I se decernează numeroase premii, românești și străine, între care Premiul de Stat (1954) și Premiul Herder (1971). Cu prima sa culegere de versuri, Poeme simple, S. se integrează în curentul promovat de revista „Gândirea” - în care multe piese componente au apărut inițial
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
romanul propriu, Mâine, cu mare dragoste (1976), s-a jucat la Televiziunea Română (1980). A elaborat scenariul filmului Așteptând un tren, regizat de Mircea Veroiu (1982), fiind și coscenarist la filmul Lansarea, în regia lui Dan Necșulea (1984). I s-au decernat Premiul „Cutezătorii” pentru volumul Azor cel verde (1972) și Premiul pentru publicistică, acordat de Consiliul Ziariștilor (1982). Gazetar și scriitor prolific, T. abordează cu un conformism perseverent mai toate temele impuse oficial în anii ’60-’80 din secolul trecut. Narațiunile
TANASACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290049_a_291378]
-
literar”, „Politica”, „Miorița”, „Pământul”, „Lumea literară și artistică”, „Țara de Jos”, „Teatrul” (Iași), „România literară (1939-1940), „Semnalul”, „Capitala”, „Rampa” ș.a. A mai semnat O.B., Odo Basca, George Vlad, G.M. Vl., g.m. vl., G. M. Vlădescu-Vlad. În 1932 i se decernează Premiul Societății Scriitorilor Români pentru romanul Menuetul, iar în 1934 este încununat cu Premiul Femina pentru romanul Moartea fratelui meu. A tradus prin intermediar francez din literatura rusă (M. P. Arțâbașev, Extrema limită, F.M. Dostoievski, Crocodilul) și din Mark Twain (Prinț
VLADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
adaptări, localizări și traduceri de scrieri pentru teatru, din franceză singur, iar din alte limbi în colaborare, fiind de presupus că el își asuma stilizarea textului. Un roman istoric, Cântece și flăcări, a apărut postum, în 1968. I s-a decernat Premiul de Stat în 1954, pentru piesa Afaceriștii. Volumele de publicistică ale lui Ș., anterioare debutului ca dramaturg, nu sunt cu totul lipsite de interes. Constanța este un reportaj parțial liric, în majoritate ironic sau focalizat pe pitorescul „exotic” dobrogean
SOIMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289773_a_291102]
-
aproape în exclusivitate activității de traducător. În 1955 este ales membru corespondent și în 1963 membru titular al Academiei Române, îndeplinind, între 1965 și 1974, și funcția de președinte al Secției de științe filologice, literatură și arte. În 1967 i se decernează Premiul Herder. I s-a acordat și Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate (1977). Debutează în mai 1919, cu poezia Cântecul câtorva, la revista „Însemnări literare”, și desfășoară o intensă activitate publicistică. Colaborează cu versuri, eseuri și traduceri
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Contribuțiile critice și de istorie literară i-au apărut în „Însemnări ieșene”, „Lumea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Ecoul”, „Bacăul”, „Victoria”, „Viața românească”, „Iașul literar”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul” ș.a. A fost căsătorit cu istoricul literar Elena Piru. I s-au decernat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1973) și Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (1977). P. a debutat în revista „Năzuinți” al Liceului „Principele Ferdinand” din Bacău (1935) cu articolul Fragmente din ideologia eminesciană. În „Jurnalul literar” (1939), la îndemnul lui G.
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
de teatru ale lui Ion Băieșu, Horia Gârbea, Horia Lovinescu, D. R. Popescu și D. Solomon. P.-M. este cunoscută în teritoriul retoroman din Elveția sub numele „Madleina della Rumenia”, iar pentru meritele ei Consiliul cantonului Graubünden (Grisons) i-a decernat, în 1999, un premiu. Traduceri: Antologie de poezie romanșă - Antologia dalla poesia romontscha, ed. bilingvă, îngr. și introd. trad., București, 1980 (în colaborare cu Augustin Maissen); Toni Halter, Călărețul de la Greina, București, 1991; Omul de la fereastră. Proză romanșă, introd. trad
POPESCU-MARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288950_a_290279]
-
în „Steaua”. Prima carte, Umbria, este publicată în 1971, fiind distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Colaborează la „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Viața românească”, „Convorbiri literare” ș.a. A fost bursier în Italia, la Perugia (1976, 1978). I s-au decernat mai multe premii, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor (1979, 1997), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1989). Încă de la volumul de debut, Umbria, se pot discerne la P. două tendințe sau componente ale lirismului: poezia ca „meșteșug” și poezia ca revelație
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
1913) și în drept (1914). În 1919 se află, ca secretar, în delegația României la Conferința de Pace de la Paris. În perioada interbelică, până în 1938, este deputat și senator. În 1936 e ales membru corespondent al Academiei Române și i se decernează Premiul Național pentru literatură. Versuri ar fi început să compună de prin 1905. După înapoierea de la studii, merge uneori la cenaclul revistei „Convorbiri literare” și debutează în ianuarie 1912 în publicația junimistă, iar primul volum, Povestea celui din urmă sfânt
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
Teatrului Național din capitală, iar între 1946 și 1948 a fost inspector de teatru la Departamentul Artelor și gazetar la „Națiunea”. Debutează cu nuvela Ioana în „Vremea” (1938). Semnează și Bogdana Postelnicu sau Sergiu Dușescu. În 1995 i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate, în 1997 Premiul Opera omnia al revistei „Ateneu”, iar în 2001 Ordinul „Serviciul credincios” în grad de Cavaler și Ordinul „Pentru merit” în grad de Comandor. Încă de la începuturile sale literare, P. pătrunde în
POSTELNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288984_a_290313]
-
soții. Moare de infarct în timp ce lucra la un stufos roman tezist (Vladim sau Drumul pierdut), care avea aproape trei mii de pagini (și peste zece mii de file cu variante). În 1955 a fost ales membru al Academiei Române; i s-a decernat Premiul Național pentru proză (1931). P. își considera prima carte, Scrisorile unui răzeș, „ca o lichidare a influenței sadoveniste”. La nivelul expresiei, al scriiturii, procesul desprinderii de sămănătorism, pe care prozatorul și-l impune în nuvelele din Drumul cu plopi
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
din Craiova (1982-1990) și ulterior ca redactor la periodicele „Cuvântul libertății”, „Gazeta de Sud” și „Național”. Debutează cu grupajul de versuri Despre starea planetei, în „Viața românească” (1982), iar editorial, în 1984, cu placheta Sora mea, înserarea. I s-au decernat Premiul „Suplimentului literar-artistic al «Scânteii tineretului»” (1983), Premiul Uniunii Tineretului Comunist (1984), Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor (1998, 2001), Premiul „Mihai Eminescu” al Fundației Scrisul Românesc (2000). Deși debutul lui P. prefigurează o accentuată preferință pentru banalizarea intenționată a
PREDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289003_a_290332]
-
Homer. Valoarea activității sale științifice și culturale, recunoscută prin admiterea între membrii Academiei Române (1923), a fost dublată și de o intensă implicare politică și diplomatică în ,,chestiunea aromânească”. Dar din 1948 noile autorități îi retrag toate atribuțiile. I s-a decernat Marele Premiu ,,Năsturel Herescu” al Academiei Române (1913) pentru traducerea epopeii Iliada de Homer. După începutul modest cu poeziile din Gânduri și vise, talentul poetic al lui M. se manifestă în volumele Alme sol (1925), Bair di cântic armânescu (1931), Altare
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
études littéraires”, „Revue roumaine” ș.a. Și-a strâns versurile în Căderea zilei (1985; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române) și Aici, nicăieri (1987). Pentru traducerea în franceză a volumului de poezii Oră fântânilor a lui Ion Vinea (1982) i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor. Volumul Căderea zilei, situat sub semnul lui Saint-John Perșe, reunește poezii cerebrale și ceremonioase, ce supun unei cenzuri riguroase profuziunea imagistică și tind spre o dematerializare a lirismului. Aici, nicăieri apelează la intertextualitate, plasând totodată spațiul cultural
NASTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288356_a_289685]
-
Cenaclul de Luni (1977-1983), Alternative (1987-1988), Interval (începând din 1990) și în Cercul literar 19 (1981-1985), ultimele trei din Brașov. Colaborează la „România literară”, „Astra”, „Convingeri comuniste”, „Vatra”, „Familia”, „Echinox”, „Contrafort”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Euphorion”, „Apostrof” ș.a. I s-au decernat Premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști (1995), Premiul revistei „Poesis” (1996) ș.a. Trei teme aflate într-o strânsă simbioză se degajă din eseurile reunite de M. în volumul Sinapse (2001). Mai întâi, e vorba de radiografierea moravurilor epocii (post)comuniste, descrisă pe
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
Péguy, Max Elskamp, Louis Aragon, Rainer Maria Rilke, Stefan George, A.S. Pușkin, N.A. Nekrasov, Federico García Lorca ș.a. Pentru transpunerea poemului Pan Tadeusz de Adam Mickiewicz (1956) i s-a acordat Premiul „G. Coșbuc” al Academiei Române. I s-a mai decernat și Premiul de Stat (1949). Cunoscut îndeobște în critica literară drept poetul cel mai plin de surprize, un boem subțire printre cărți și un intelectual de rasă în viață, P. apare astăzi ca o structură omogenă, în ciuda diversității derutante a
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
Bucșan, Cinci-Natus, P. Cincinat de la Milcov, De la Milcov, Excelsior, Marțial, Petron, Un anonim pauper, Ion și Cincinat (împreună cu I.L. Caragiale) ș.a. Este unul din inițiatorii, în 1908, ai Societății Scriitorilor Români. La propunerea lui Octavian Goga, în 1927 i se decernează Premiul Național de poezie. P. face parte dintre acei poeți care, deși nu au o operă de dimensiuni întinse, și-au asigurat un loc propriu în istoria literaturii române. Volumului Poezii (1911) i-au urmat Epigrame (1925) și Poezii (1926
PAVELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
tribunal militar clujean; va fi eliberată din detenție abia după cinci ani și jumătate. Motivul arestării: difuzarea unei cuvântări legate de problematica emigranților sași, discurs provenit din Germania. Părăsind țara în 1969, se stabilește la Heidelberg. În 1981 i se decernează Premiul Organizației Sașilor Ardeleni din Germania pentru întreaga activitate, inclusiv pentru efortul de transpunere a numeroase scrieri literare românești în limba germană. Atașamentul față de literatura lui Liviu Rebreanu, originar, ca și P.-K., din ținutul bistrițean, o determină să tălmăcească
PILDER-KLEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288813_a_290142]
-
ziare și reviste, precum „Facla”, „Chemarea”, „Reporter”, „România literară”, „Sburătorul”, „Tiparnița literară”, „Adam”, „Bilete de papagal”, „Vremea”, „Adevărul”, „Dimineața”, „Lupta”, „Rampa”, „Izbânda”, „Avântul”, „Cuvântul liber” ș.a. Mai semnează I.P. Amurg, Enter, Logicus, I. Pajură, Rix. În 1929 i s-a decernat Premiul Societății Scriitorilor Români pentru romanul Viața cu haz și fără a numitului Stan, iar în 1933 romanul Calea Văcărești îi aduce consacrarea. În februarie 1931 a fost ales președinte al Cercului Ziariștilor din București. În perioada celui de-al
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
Învățământului și al Cultelor (1945-1949), șef al Catedrei de limba română la Institutul Pedagogic din Budapesta (1949-1955), apoi docent al Catedrei de românistică a Universității „Eötvös Loránd” din Budapesta și redactor-șef al săptămânalului „Foaia noastră”. Postum i s-a decernat în Ungaria titlul de doctor în științele literare (1976). În articolele și studiile sale, P. abordează o gamă largă de probleme privind punctele de contact dintre temele și ideologiile literare în scrisul românesc și în cel maghiar. Cu o astfel
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
Viața românească” ș.a. Participă la volume colective de studii și la dicționarele literare coordonate de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu sau la cel coordonat de Ion Pop. A fost președinte al Societății Culturale „Lucian Blaga”. I s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor (1979, 1992). Primele trei cărți ale lui P. - Realitate și romanesc, Dostoievski (1971) și Scriitori români și străini (1973) - formează, nu numai prin strânsa lor succesiune în timp, un grup relativ distinct într-o operă critică unitară
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
divers (1940) și Jurnal de lector completat cu Eminesciana (1944), îngrijește și prefațează ediția Opere de Mateiu I. Caragiale (1936), în această perioadă începând să pregătească monumentala ediție Opere de Mihai Eminescu (I-VI, 1939-1963). În 1940 i s-a decernat Premiul Național pentru literatură. După 1944 a colaborat la ziarul „Victoria” al lui N. D. Cocea, la revista „Lumea”, condusă de G. Călinescu, apoi la „Viața românească”, în al cărei comitet de direcție este ales în 1948. În paginile revistelor
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
poezii Roata, apărut în 1968. Au urmat Întoarcerile (1970), În așternerea văilor (1974), Poeme (1985), Păsări apocrife (1988) și selecția de autor Roata (1997); participă cu ciclul Ploaia, fluviul și mandolinele la antologia colectivă Poemele Dunării (1998). I s-a decernat, în 1997, Premiul „Steaua Dunării” pentru întreaga activitate culturală. Elogiat la debut de Nichita Stănescu (într-o Planetă pe coperta volumului Roata) pentru „versurile nemachiate” lansate în „ploaia de măști grave sau grotești” din lirica momentului, O. își particularizează prezența
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]