1,309 matches
-
asupra libertății umane, contribuind astfel la posibila transformare a relațiilor internaționale (Linklater 1990b: 1, 1998). Regândirea comunității politice Teoria critică internațională este în spiritul, dacă nu în litera, criticii capitalismului a lui Marx. Ca și Marx, teoreticienii critici caută să demaște și să analizeze critic sursele inegalității și ale dominației care modelează relațiile globale de putere, cu intenția de a le elimina. De la jumătatea anilor 1990, una dintre temele centrale care s-au dezvoltat din teoria critică internațională este nevoia de
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
dincolo de istorie, inclusiv acelor lucruri sau gânduri ce au fost îngropate, acoperite sau scăpate din vedere în procesul de scriere și concepere a istoriei. Într-un anumit sens, se poate spune că genealogia se ocupă cu scrierea de contraistorii care demască procesele de excludere și mușamalizare ce fac posibilă imaginea teleologică a istoriei ca un tot unitar, cu un început, mijloc și sfârșit bine definite. Istoria, dintr-o perspectivă genealogică, nu prezintă o dezvăluire graduală a adevărului și semnificației. Ea este
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Încearcă, pe scurt, să arate cum se constituie identitatea unui text, discurs, sau instituție. În loc să se mulțumească cu prima citire, monologică, cea de-a doua o destabilizează, punând accent pe acele puncte de instabilitate din text, discurs, sau instituție. Ea demască tensiunile interne și modul cum ele sunt acoperite (incomplet) sau excluse. Textul, discursul sau instituția nu sunt niciodată stabile în sine, ci întotdeauna vor avea elemente de tensiune și criză care fac ca toată structura să fie mai puțin stabilă
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Ruggie 1993: 162-3). Structura ontologică a statelor este considerată ca precedentă recurgerii la violență. Violența nu face decât să modifice configurația teritorială, sau este un instrument pentru manevre strategice și de putere politică în distribuția și ierarhia puterii. Postmodernismul însă demască rolul constitutiv al violenței în viața politică modernă. Violența este fundamentală stucturii ontologice a statelor, și nu este doar ceva la care statele complet formate recurg din motive de putere politică. Violența este, potrivit postmodernismului, atât inaugurală cât și augmentativă
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
pe cele politice de totalitate și suveranitate și, deci, să pună întrebări cu privire la localizarea și caracterul politicului. Concluzie Postmodernismul aduce mai multe contribuții la studiul relațiilor inter-naționale. În primul rând, prin metoda genealogică pe care o adoptă, el caută să demaște legăturile strânse dintre pretențiile asupra cunoașterii și pretențiile asupra puterii și autorității. În al doilea rând, prin strategia textuală de deconstrucție, caută să problematizeze toate pretențiile de totalizare epistemologică sau politică. Acest fapt are implicații importante în mod deosebit pentru
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
periculos. Calculele materiale, precum puterea militară și bogăția, au fost considerate drept forțele motivante din spatele acțiunii politice internaționale, iar factorii ideaționali au fost minimalizați ca oferind doar justificări sau ghiduri instrumentale pentru acțiunea strategică. Prin cercetare empirică susținută, constructiviștii au demascat sărăcia explicativă a unui astfel de scepticism materialist. Ei au arătat cum evoluează normele internaționale, cum ideile și valorile ajung să modeleze acțiunea politică, cum argumentația și discursul condiționează consecințele și cum identitatea formează agentul, toate în moduri care contrazic
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
prin retorsiune (Marc Angenot), aceasta este, fără îndoială, strategia la care se apelează cel mai des în schimbul polemic pentru că permite polemistului să-și atace adversarul cu propriile lui arme. Prin retorsiune, polemistul se folosește de cuvintele preopinentului pentru a le demasca, într-un fel sau altul, vulnerabilitatea (în planul moral, ca eroare intenționată, sau în cel estetic, ca mostră a ignoranței sau lipsei de talent). Polemistul știe că, selectând citatul, el decontextualizează automat unul sau mai multe enunțuri ale preopinentului, iar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sfârșitul mentalității utopice, ci va duce, dimpotrivă, la o creștere a intensității acesteia. Un prim pas către acest conflict între formele coexistente de mentalitate utopică, acelea care s-au îndepărtat de chiliasm, a fost cel făcut de socialism, care a "demascat" celelalte forme de utopie ca fiind ideologii. Problema utopiei socialiste este, potrivit lui Mannheim, aceea că nu și-a chestionat propriul statut, astfel încât să înțeleagă și aici gânditorul maghiar revine la teza sa esențială că orice gândire este determinată socio-istoric și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
realitatea și alta care oferă imagini cu privire la ce ar trebui schimbat în această realitate, astfel încât societatea să fie mai bună. Date fiind aceste două "fețe ale lui Janus" pe care ideologia le subîntinde, rolul criticii ideologiei este cel de a "demasca" dimensiunea eronată și de a o potența pe cea utopică. Întrucât, în societatea contemporană, ideologia își manifestă influența în viața cotidiană, prin diversele forme simbolice care îi vehiculează valorile așa cum sunt literatura, cinematografia, arhitectura, televiziunea și celelalte forme ale culturii
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Definire prin funcțiile de distorsiune și disimulare Ca în cazul tuturor reprezentărilor sociale, existența distorsiunii este postulată Ideologia = reprezentări colective eronate, "falsă conștiință", văl care maschează interesul material al celor aflați în poziții dominante. Ideologia este ceva ce poate fi demascat de oamenii care operează din poziții ale adevărului. În orice caz, dat fiind că acestea sunt reprezentări ale societății; întrucât "niciun subiect nu se află niciodată într-o poziție suverană, i.e. nu e capabil de a se distanța de orice
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept scop să ridiculizeze legile noastre cele de toate zilele și să demaște minciuna profundă a logicii matematice sau chiar a dialecticii. În același timp, alogica va servi pentru a arăta miile de sclipiri ale unui creier uman care gândește un lucru și spune altul și care sare de la o idee la alta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
modurile comice au fost disociate de gratuitatea consubstanțială și li s-a imprimat "combativitatea" de clasă, prin "utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei și a polemicii incisive". Schimbarea era necesară pentru a distruge atât formele civilizației autohtone, dar și pentru a "demasca" dușmanii "vechi și noi" ai proletariatului. "Urmele genealogice" ale creației lui Caragiale, reluate, revalorificate și amalgamate în creații artistice postcaragialiene sunt selectate din reprezentările ficționale, scenice și narative, prin criterii felurite. Reiterarea constituienților specifici "amprentați" comic se îmbină cu tehnica
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
baloane de săpun toate închipuirile vidului, de la demagogia vorbelor deșarte și umflata hagiografie națională, până la falsa cultură, falsul civism, falsa prietenie și falsul amor"77. Conștient de opoziția dintre creația sa și direcția artistică majoritară, Caragiale este refractar conformismului superficial, demascând necruțător impostura artistică. Atitudinea sa de izolare, asociind respingerea nonautenticului, este fructificată în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ideologiei burgheze"16. Pe acest considerent sunt trasate sarcini care vizau "dezmințirea falselor teorii despre gratuitatea râsului caragialian"17 și exploatarea sau fabricarea conținutului ideologic al scrierilor lui Caragiale care se remarcau sau se salvau exclusiv prin "acuitatea observației care demască filistinismul marii și micii burghezii, farsa liberalismului regimurilor politice"18. De altfel, ca toți marii clasici, în special Mihai Eminescu, I. L. Caragiale a fost "anexat"19 ca strămoș ilustru a cărui operă, supusă sfârtecării cu "foarfecele"20 care au înlăturat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lucrării caracteristica "socratică" a atitudinii civice caragialiene. Reperând și definind original meteahna noastră națională moftul nenea Iancu a intuit eficacitatea homeopatică a vindecării prin doze ale aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai adesea, intertextualitatea parodică presupune păstrarea schelăriei, a construcției originare și modificarea substanței acesteia în scop satiric, fie pentru a supune atenției un conținut aluziv care se servește de celebritatea formei inițiale pentru a fi mai pregnant, fie pentru a demasca lipsa de valoare a modelului. Actul parodic pare să fi fost, în cazul lui Eugen Ionescu, unul involuntar. Rememorând etapele procesului de creație finalizat cu cea dintâi variantă a piesei, cu titlul semnificativ Englezește fără profesor, autorul pretinde că acea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi demascată criza aspectelor fundamentale care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor logice îi corespunde în plan lingvistic o desconsiderare a normelor care îi asigură limbajului statutul de principal instrument al comunicării. Modalitățile efective prin care este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o radiografiere obiectivă a acestei caste de "caraghioși, vorbăreți și pierde-vară".62 Interesantă este, de această dată, luciditatea cu care personajele își conștientizează limitele. Cu o franchețe dezarmantă, Eleazar, aprigul și incomodul observator inclus autocritic în propria-i caracterizare demistificatoare, demască metaforic vanitatea tinerei generații: Ați văzut vreodată un pește stricat, noaptea? Asta e cultura noastră: fosforescență de cadavru la începutul putrefacției"63. Mai apropiat de semidoctul caragialian, apare la Al. O. Teodoreanu "poetul" Florinel Guguștiuc din schița Bibliofilie, un "moment
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a așa-numitelor expresii ale enumerării suspendate: etc., șcl, ș.a m.d. Se poate constata că de cele mai multe ori funcția acestora este de substituire a pasajelor descriptive, a căror prezență în corpusul textelor iscălite de Caragiale este întotdeauna suspectă și demască intenția parodică, așa cum se întâmplă de pildă în basmul Dă dă-mult ... mai dă-dămult, sau în Smărăndița. În O zi solemnă, în schimb, printr-un neașteptat dar categoric "etc." este "sucit gâtul" unei ample descrieri a cadrului natural, într-un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arsenalul "ghidușiilor" prin care tânărul "neserios" erijat în critic literar "se amuză"178 în încercarea de a demola edificiile cele mai stabile din câmpul literaturii momentului, face parte și efectul scontat al mărturisirilor din gama rețetelor de creație, al procedeelor demascate cu o (aparentă) naivitate și sinceritate debusolante și dezarmante: "Studiul despre Arghezi a fost scris cu mai multă convingere decât acesta. Nu-mi vine să cred. Să fie posibil să fiu convins de lucrurile pe care le afirm?"179, "Toate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați; vedem impostura și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întîlnirea celor mai bune cunoștințe"15. Tocmai această ignoranță i se pare a fi absurditatea în stare pură și o va demasca fie direct, în unele schițe, fie indirect, prin elemente ce-i configurează în substrat atitudinea critică. Promovarea constantă a nonvalorii, tolerarea senină a prostiei, acceptarea fără conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului, etc., sunt paradoxuri care, nepercepute ca atare, revelează o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
precedent, și tot ca ei, sfârșind uciși pe bandă rulantă de mâna de eroi americani), un război frustrant, într-o viziune nihilistă și deprimantă, împotriva unui inamic vag, omniprezent, parșiv. Mai sunt de asemenea apreciate benzile desenate de spionaj, care demască nenumărate comploturi "roșii", însă eroii supraumani nu își găsesc locul în acest tablou (titlurile mari funcționând la cota de avarie), deoarece publicul nu mai este dispus să preia reprezentări simpliste, maniheiste, ale conflictului.630 Dar frica de atacul nuclear mocnea
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
publică benzi desenate și caricaturi anticapitaliste și antitoiste 829 în același jurnal (Mister Truman citește gazeta, Produs al modului de viață american, Știri internaționale, Cârdășia agresivă Belgrad-Atena-Ankara, etc), iar Albin Stănescu concepe o serie polițistă, Urmărirea, în care pionieri devotați demască spioni capitaliști (pe scenariul lui Tudor Negoiță)830. Un segment al benzii desenate românești pe care autoritățile l-au tratat cu cea mai mare atenție a fost cel istoric, în care se remarcă Radu Theodoru, care este, alături de Horia Aramă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
la care au lucrat șapte scenariști și doi desenatori între 1968 și 1974) este un tânăr fizician, care pentru a fi admis în Clubul Cutezătorii este obligat să îndeplinească 12 misiuni (de parcă întregul club era format din super-eroi), în timpul cărora demască pirați, hoți, spioni și chiar un fost ofițer hitlerist, făcând apel la o recuzită tehnică de invidiat, care l-ar fi intimidat și pe James Bond (reactoare individuale, automobil-elicopter, cățel electronic, microemițător etc.).855 În fine, un important gen de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
categorii familiare în materie de vârstă, mediu și preocupări, este pionierul, deși acest pionier ideal din punct de vedere ideologic era de-a dreptul inexistent în realitatea socială (poate și pentru că existau prea puțini foști ofițeri naziști care să fie demascați în glorioasa societate socialistă multilateral dezvoltată). Vârsta pionierului este una în care socializarea copilului este sistematic politizată și militarizată (într-o asceză de tip spartan a autoperfecționării), tinerii fiind cu forța angrenați într-o bătălie neîntreruptă pentru anihilarea inamicului interior
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]