15,009 matches
-
se cuvine acest rol; ele pot fi astfel de folos și În viața practică de toate zilele a dreptului. „Dreptul poate fi o știință - sublinia filosoful român - chiar dacă socotim că el nu a ajuns Încă la acest stadiu. Trebuie să deosebim cunoașterea dreptului de știința lui. Fiecare dintre noi are În mod obișnuit un număr oarecare de cunoștințe despre anumite drepturi și obligații; dar aceste cunoștințe disparate nu se Întind prea departe și nu se leagă Între ele În chip temeinic
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
maxima acțiunii tale ar trebui să devină, prin voința ta, lege universală a naturii”. A doua formulă derivată a fost considerată ca „expresia majoră a umanismului modern, comparabilă cu celebra expresie protagoreană a umanismului antic, homo mensura”; În interiorul său putem deosebi trei falii: una ontologică, una axiologică și una, bineînțeles, morală. „acționează astfel ca să folosești umanitatea atât În persoana ta, cât și În persoana oricui altuia totdeauna În același timp ca scop. Iar niciodată numai ca mijloc”<footnote id=”7”><Ibidem
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de a produce o voință În sine și nu o voință-mijloc pentru realizarea unui scop oarecare. Temeiul unirii, al sintezei voinței cu rațiunea este libertatea. Aceasta este condiția transcendentală a legii morale, a imperativului categoric. Plecând de la libertatea voinței, putem deosebi o acțiune care este conform datoriei sau dintr-un interes oarecare. Immanuel Kant Înfățișează un tablou al datoriilor umane, dar insistă asupra comprehensiunii datoriei din pură datorie. Necesitatea practică de a acționa conform datoriei, nu se Întemeiază pe sentimente, impulsuri
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
stipulează că acțiunea unuia trebuie să fie În acord cu libertatea celuilalt. „dreptul este totalitatea condițiilor, conform cărora liberul arbitru al unui om se poate uni cu liberul arbitru al altui om, conform unei legi universale a libertății”. Libertatea personală, deosebită de bunul plac, pentru a se manifesta În mod real, trebuie să se pună de acord, cu libertatea tuturor după o lege universală. Acesta este și principiul universal al dreptului, care amintește de imperativele categorice din planul moralității, dar implică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
orice obiect care stă În puterea mea și Îmi aparține printr-o premisă a priori a rațiunii mele practice. Acest principiu este o „lege permisivă a rațiunii mele practice”. În Expunerea conceptului de al meu și al tău exterior, Kant deosebește trei clase de obiecte exterioare ale liberului arbitru, și anume: un lucru corporal exterior mie, liberul arbitru al altuia În raport cu o faptă determinată și situația celuilalt În raport cu mine. Posesiunea inteligibilă este superioară posesiunii empirice, deoarece legitimează apartenența unui obiect exterior
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Însă a-l poseda”. Posesiunea, suspendând detențiunea, trebuie gândită conform conceptelor intelectuale, astfel fiind posibilă o legislație universal validă. Posibilitatea unei astfel de posesiuni raționale pure, minus detențiunea, are ca rezultat o antinomie, de aceea rațiunea omenească este constrânsă să deosebească posesiunea ca fenomen de cea care nu poate fi gândită decât cu ajutorul intelectului. Liberul arbitru nu ar putea fi respectat, decât dacă fiecare individ este reciproc constrâns, În ceea ce privește ceea ce este exterior al său. Această obligativitate este rezultatul unei reguli universale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fie Întemeiat pe un federalism de state libere, adică pe o uniune de popoare, care nu trebuie să fie un stat de popoare - ceea ce ar Însemna o contradicție. Kant imagina această Uniune ca pe o uniune a păcii, care se deosebește de orice tratat de pace, prin aceea că pune capăt, nu unui război, ci tuturor războaielor. Această uniune nu urmărește nici o dobândire a unei puteri a statului, ci numai menținerea și asigurarea libertății unui stat, pentru el Însuși și În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Scopul vieții sau binele suprem” (das höchste Gut); apoi, căile și mijloacele atingerii acesteia. Prima este tema doctrinei bunurilor (Güterlehre), a doua este „doctrina virtuții și a datoriei”. Conținutul eticii Îl constituie normele etice, care, ca și la Kant, se deosebesc de legile naturii, deoarece „exprimă un imperativ și nicidecum o existență”. Paulsen raționează astfel: nu se poate da in concreto, „nici un fel de morală universal valabilă, ci În funcție de diferite tipuri de oameni; căci pentru tipuri diferite este valabilă o morală
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aproapelui, spiritul de solidaritate, autoconservarea și sacrificiul de sine. Sub aspect negativ, schema deontologică a lui Paulsen cuprinde: egoismul, depersonalizarea. Paulsen consideră că sistemul datoriilor trebuie dezvoltat din sarcinile care rezultă pentru viața morală din relația cu binele suprem. Se deosebesc două grupuri: datorii individuale și datorii sociale. Virtuțile sunt diferite laturi ale vieții morale sau capacități ale caracterului, care dau putința de a rezolva acele sarcini. Aici se disting, de asemenea: virtuți individuale și virtuți sociale. Primele sunt forțele morale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
al XVIII-lea, de la care autorul Criticilor nu s-a abătut niciodată. O dată cu secolul al XIX-lea, toate aceste considerații au fost depășite de filosofie și de știință, În toate disciplinele spiritului și, implicit, și În morală. Etica actuală se deosebește net de concepțiile dogmatic-teologică și dogmatic-raționalistă ale secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea cel puțin prin două trăsături definitorii: dacă atunci aveam de-a face cu una neistorică și individualistă, În vremea noastră ea a ajuns istoric-genetică și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
naturală și care „stimulează Îndeplinirea unor acțiuni În vederea menținerii vieții genului și a individului, fără ca să aibă loc o anticipare a succesului În gândirea subiectivă și, de asemenea, fără cunoașterea generalității determinării voinței potrivit speciei” (Friedrich Paulsen). Obiceiul uman se deosebește de instinctele animalice - care, totuși, nu lipsesc din viața umană nici ele -, deoarece omul știe că acesta (obiceiul) reprezintă determinarea generală a voinței În cadrul Întregului social și că el, datorită voinței arbitrare mai dezvoltate, se află față de obicei Într un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
drept”. Drept, În primul sens, Înseamnă norma de coexistență („drept În sens obiectiv”); În al doilea sens, dimpotrivă, Înseamnă pretenția sau facultatea de a pretinde („drept În sensul subiectiv”). Romanii au observat acest dublu aspect În care se prezintă jus, deosebind norma agendi de facultas agendi. E de notat Însă că și morala e norma agendi. De aceea, dacă am lua această formulă ca definiție a dreptului, ar fi insuficient. Același lucru se poate spune și despre formula facultas agendi: nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ordinar al lucrurilor. Dreptul creează un fel de medie, de clasă generică, Întemeindu-se pe caracterele uniforme și lăsând la o parte cazurile specifice. In realitatea concretă totul e divers, fiecare fapt nou e alcătuit din elemente proprii, care-l deosebesc de oricare alt fapt, chiar aparent asemănător. În fiecare individualitate, chiar de lucruri, există ceva ce nu poate fi definit, ce nu se poate exprima (cum spuneau scolasticii), care constituie tocmai individualitatea cazului. Strict vorbind, nu există În concret două
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
S-a discutat și se mai discută Încă cu multă ardoare Înțelesul formulei: principii generale de drept. După unii, ele ar consista În principii care derivă din normele existente, printr-un proces de generalizare, care În fond nu s-ar deosebi de analogie. Contra acestei păreri Înainte de toate, putem obiecta, referindu-ne la textul articolului mai sus amintit, că principiile generale sunt invocate aici În mod precis pentru cazurile care nu pot fi rezolvate pe calea analogiei. În realitate, e cu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
imperativ, având drept obiect tocmai un anumit cuvânt sau expresie care trebuie să fie Înțeleasă Într-un anumit mod. Normele explicative poruncesc, În definitiv, acelora care aplică legile, de a Înțelege anumite cuvinte În sensul stabilit, care uneori se poate deosebi de sensul filologic comun. Aceste norme pot fi socotite ca repetări mai specificate de fragmente din alte norme preceptive sau prohibitive. De aceea, caracterul imperativ apare și În ele, fie chiar În mod direct. Cea mai grea problemă a fost
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mod esențial, Împotriva oricărei prestații pozitiviste, că În ședința de la 6 noiembrie 1937 a Institutului Român de Filosofie Juridică, unul dintre membrii Institutului, Radu Goruneanu, autorul unei remarcabile scrieri despre „Ideea de drept”, a ridicat o problemă de o importanță deosebită pentru toată știința juridică. Adept al pozitivismului științific, acesta a căutat să arate că ideea de justiție, ca și ideea de bine, se pot „explica”, dar nu se pot „justifica”. Orice credință juridică, fie că ar fi Întemeiată pe ordinea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
externă care se exercită asupra noastră e, de altfel, un simplu fapt, explicabil și el pe cale cauzală: Îndată ce suntem Însă conștienți de această presiune, se naște În noi Întrebarea nouă dacă acea sugestie are o valoare etică, Întrebarea este esențial deosebită de constatarea cum s-a produs ea În realitate. De aceea, raționamentul etic nu este reductibil la cel al științelor naturale. După cum foarte bine a observat Henri Poincare: dintr-un „indicativ” nu se va putea scoate niciodată un „imperativ”. Pascal
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Împrejurări identice, ipotetic date, rațiunea impune aceleași judecăți și acestea pot fi socotite adevărate În măsura În care apar conforme cu criteriul adevărului, adică cu coerența sistematică (logică) a tot ceea ce știm dinainte. În realitate, orice cunoștință se poate descompune În două elemente deosebite; ea cuprinde un obiect cunoscut și un act de cunoaștere. Obiectele cunoscute constituie realități naturale și se determină Între ele; ele apar astfel În Întindere și durată, În spațiu și În timp. Izvorul acestei determinări universale este Însă actul Însuși
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adică „un adevăr superior realității fenomenelor, un model ideal care tinde să se impună acestei realități”; pe scurt, „un principiu de apreciere a valorii”. Și este un principiu de apreciere a valorii, practic, pentru că referă la acțiune și la fapte”. Deosebind logic Dreptul de Morală, gânditorul insistă scriind că: „morala impune subiectului de alegere Între acțiunile pe care le poate Îndeplini; ea se referă la subiect În sine, adică confruntă o acțiune cu alta a aceluiași subiect. Dreptul, În schimb, confruntă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
indicativ, iar când este folosit În Coduri, are un Înțeles imperativ. Toate formulele atenuate de impunere nu sunt de natură juridică, observă cu justețe Giorgio del Vecchio. Deoarece imperativul poate lua o formă pozitivă sau una negativă cea dintâi distincție deosebește normele juridice În: preceptive și prohibitive. Preceptive sunt normele care impun Împlinirea unor acte determinate. Prohibitive sunt normele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Deși complementare, cele două feluri de norme spun
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care se realizează comunitatea de viață a unui popor (Ă), este coloana vertebrală a unui popor, osatura În jurul căreia se dispun diversele țesuturi sociale; pe el se bazează raporturile complexe care alcătuiesc comunitatea de viață a unui popor”. Del Vecchio deosebește trei elemente ca fiind constitutive Statului: 1. „poporul”; 2. „teritoriul”; 3. „legătura juridică”. Fiind o distincție Între material și formal logic, elementul „legătura juridică” apare drept „cel mai important”. 1. Poporul Importantă este deosebirea pe care o sesizează filosoful atât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
exercițiul său se numește constituție”. În acest sens, fiecare Stat are deci o constituție. În sens restrâns, prin constituție se Înțelege acea organizare a puterii publice, care conține un anumit sistem de garanții ale drepturilor individuale. Statele se disting, se deosebesc În: State constituționale și State neconstituționale. Distincția are o valoare relativă, deoarece libertatea și autoritatea se moderează - observă Giorgio del Vecchio - Întotdeauna În oarecare măsură, una pe alta, iar formele de ocrotire a drepturilor individuale sunt extrem de diverse. În mod
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că Alex are mare bătaie de cap cu noua investiție că, mai ales în faza finisărilor apar o sumedenie de probleme. Trecură aproape două săptămâni și Alex nu mai amintea nici măcar în treacăt despre vizita aceea, devenită acum o curiozitate deosebită pentru Ina. Alex intuia nerăbdarea soției sale, dar cum își propusese ca totul să constituie o surpriză, voia ca la intrarea pe poarta noii locuințe să i ofere cheile și să-i spună cu satisfacție: Iată cuibul visurilor mele! Într-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
aproape să termine de făcut actul fata l-a întrebat: dar, și pe celălalt, l-ai botezat tot cu numele de Vasile. Da?, s-a mirat el. Nu-i nimic. Lasă-i așa, pe ambii, că eu, ca să-i pot deosebi, am să le zic primului Vasile cel Mare, iar ăstuilalt Vasile cel Mic. Așa a rămas. Anii s-au scurs, timpul a trecut, băieții s-au ridicat. Nu erau prea scânteietori la minte, că, dacă ar fi fost, ar fi
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
tăiat de moț, o chestie serioasă, vezi bine. Așa că te zorește să-l ajuți și să-i dai sculele la mână. Observă că ești cam mocăit și că profesor, profesor, da' nu prea vezi meserie și habar n-ai să deosebești o cheie de șai'șpe de una de douăzeci vai de capu' tău. Când ajunge pe la jumătate cu lucrarea, își dă seama că betonul e prea gros. N-ai o rotopercutantă? Nu!? N-ai și tu așa ceva prin casă!?! Da
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]