2,039 matches
-
fost mulți săraci cu duhul în toată lumea asta a noastră. Dar cel mai faimos tot Parsifal a rămas. Căci a fost singurul care a întrebat: unde se află potirul Sfântului Graal?... Halal de Graalul nostru!, continuă cu o voce obosită, depărtată. Halal de Graalul care ne-a fost nouă ursit să-l căutăm. Să-l căutăm și să-l găsim! adăugă ridicîndu-se. Îi strânse mâna și porni agale, lăsîndu-și ușor capul pe spate, ca și cum de-abia atunci ar fi ajuns până la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-l începusem cu două nopți mai înainte. Pornea și el, ca toate celelalte, din șosea și se îndrepta spre cimitir. Așa cum ne sfătuise Moșu. Dar femeile șovăiau. - Ia stați! șopti una din ele. Parcă se aude ceva. Se auzeau surde, depărtate, bubuiturile de tun. Dar se mai auzea ceva, când departe, când foarte aproape. Ca un geamăt, un suspin. - Nu cumva o fi murit Moșu? strigă deodată Ilaria. Mă privi scurt, speriată, și porni alergând spre casă. - Doamne ferește! făcu Popa închinîndu-se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
privească, uitîndu-se în gol. - Păcat de șosea, adăugai. De-abia o reparaserăm... Dar văzând că nu-mi răspunde, am ridicat din umeri și m-am depărtat. N-am mai privit clopotnița. Știam că sânt acolo, cu mitralierele și dinamita. Auzeam, depărtate și totuși puternice, exploziile pe șosea. Au început să pună încărcătură dublă, mi-am spus. M-am oprit și am oftat. Nu se mai vedeau camioanele. Trecuseră de crâng, urcau spre Dumbrăvi. Cât puteam cuprinde cu ochii, șoseaua era desfundată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
s-au aprins, în aceeași clipă, umbrela, și pălăria, și hainele. Dacă n-ar fi fost ploaia, ar fi ars ca o torță... Nu știu dacă mai trăiește. - Și chiar dacă mai trăiește, ce-o să facem cu el? Era o voce depărtată, obosită, și, i se părea, amară. - Cine știe ce păcate o fi având, să-l trăsnească Dumnezeu chiar în noaptea de Înviere, și chiar în spatele bisericii... Să vedem ce-o spune internul de serviciu, adăugă după o pauză. I se părea curios
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de fapt, nu-și mai simțea trupul. Știa, din convorbirile celor de lângă el, că fusese transportat. Dar cum îl transportaseră? În brațe, pe o targă, într-un cărucior? - Nu cred că are vreo șansă, auzi, târziu, o altă voce, tot atât de depărtată. Nu i-a rămas un singur centimetru de piele neatins. Nu înțeleg cum mai trăiește. Normal ar fi fost... Evident, asta știe toată lumea; dacă ai pierdut mai mult de 50% din epidermă, te asfixiezi... Dar își dădu repede seama că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
stare larvară, auzi glasul lui Bernard, e greu de precizat. Întrebați-l dacă e obosit, dacă putem continua... Au continuat dialogul încă o jumătate de ceas, aflând astfel că nu locuiește în București, că nu are decât o singură rudă, depărtată, pe care nu ține s-o informeze de accident, că acceptă orice test, oricât ar fi de riscant, ca să se verifice dacă nervul optic a fost sau nu atins. Spre norocul lui, n-au mai pus alte întrebări, căci probabil
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ea. Începutul experienței mistice individuale evocată mai sus constă tocmai în miraculoasa oprire a pasului alert dictat de ritmul social, în staționarea bruscă și nefirească pentru cotidian a spiritului care își asumă o chemare luminată ce irumpe trezitor din adâncuri depărtate. Asumarea acestei chemări îl oprește în perplexitatea unei străfulgerări înnoitoare, a unei redescoperiri ce relevă sinele și amplele sale deschideri abisale. Privind spre profunzimea din propria interioritate, conștiința alunecă în verticalitatea deșteptărilor primordiale. Un somn ancestral se risipește iar negura
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
disiparea confuziei dintre cei buni și cei răi. Departe de adevărul lumii cotidiene, captivi acelui somn primejdios nu credeam că toți oamenii sunt purtători ai binelui dar îi abordam pe cei răi ca și cum ar fi buni. Răutatea era o prezență depărtată, neelocventă pentru realul mundan, un aspect neglijabil și fără influențe perturbatoare. Această naivitate și poziționare exterioară situației de fapt era determinată de absența experienței realului și susținută constant de chipul fals al celor răi. În ce constă energia și forța
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
proiecțiilor spre multiplicitatea prezențelor și acțiunilor exterioare sinelui, o respingere a tentației de răspuns și replică la stimulii cromatici ce învăluie perforator unitatea ego-ului. Globul conștiinței se închide în forma-i sferică ce își asumă plutirea inviolabilă și distantă, suspensia depărtată și refractară efervescențelor împrejmuitoare. Re-strângerea la sine sau reculegerea indică o re-potențare a energiilor lăuntrice care abia astfel sunt concentrate într-o nouă răscruce, într-un alt nod de forțe și abilități chemate din consumarea epuizantă spre exterioritate. În mistica
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cu absența lucidității ei receptive și implicante, luciditate substituită de gama unor automatisme de suprafață. Cazul absenței reculegerii mistice pentru cel care intră în templu, relevă, de asemenea, prezența și acțiunea dominantă a acestor automatisme, acțiune ce menține înstrăinarea, situarea depărtată a ego-ului. Aici un străin orb și surd la strălucirea și chemarea zeului pășește într-o arie a sacralității active, înaintează peste pământul sfânt al credinciosului recules asemeni unui spectru purtat de reflexele imitării. Acestui pelerin al mundaneității ce și-
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pe neașteptate colțul și se apropie. Atât de tare simte în trupul ei greoi și bătrân spaima de mașină, încât i se pare că-i strânsă în haine. Din adânc știe cum ar fugi, s-ar târî până la celălalt mal, depărtat, al trotuarului. De aproape, foarte de-aproape aude asurzitor motorul - asurzitor, ca bătaia inimii ei în piept. Camionul s-a oprit scrâșnind din frâne, și șoferul coboară fluierând. Nici nu se uită la ea, trece fluierând mai departe. — Dar-ar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sperie și se miră, pentru că nu știe cine poate să fie ! Câți ani au trebuit să treacă până când ea să înțeleagă - hélas ! - că lumea nu se mai întoarce niciodată înapoi ? Că nici el n-are să se mai întoarcă din acea depărtată călătorie despre care i-a vorbit Muti atunci când, pe neașteptate, au adus-o înapoi, de la Sinaia, din vilegiatură ? — De ce miroase așa ? întrebase când intraseră în hall. Mirosea, într-adevăr, a ceva neobișnuit în hall și în toată casa : mirosea a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
el într-o vizită, mâinile îi ieșeau subțiri, cu degete fără putere și lungi, din mânecile rochiei negre : și le strânsese una într-alta cu disperare. Oare cât timp mai trebuia să aștepte, până când Papa avea să se întoarcă din depărtata lui călătorie ? începuse să plângă, ușor și firesc. Plângea fără să vrea, fără icnete și fără suspine ; plângea frumos, așa cum plâng domnișoarele, fără să își schimonosească obrazul. închisese fără zgomot în urma ei ușa camerei. Câteva retușuri doar, spunea tante Margot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
târziu, să mă întreb dacă n-a fost o simplă halucinație a auzului. Stăruind să rămână în tenebroasa ei pelerină cu glugă (mărturisindu-i gustul demodat romantic de fetiță provincială), Sophie se instala tăcută în jilț, în colțul cel mai depărtat de gheridon, cheltuindu-și numai prin lacome și furișe priviri dorințele de aventură ale sufletului ei, tânăr și cuminte. Nimic n-ar fi putut-o opri să apară timidă în fața ușii, mereu la aceeași oră. O mică sălbăticiune pe care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să dormim împreună... Deci renunțasem să mai urc încă o dată în mansardă la neisprăvitul de Grigore și nu făceam nimic, stăteam : așteptam să-mi revin din acea trecătoare malaise pentru ca să ies apoi în grădină. Nu se auzea decât același uguit depărtat al guguștiucilor și un tramvai, foarte depărtat și el. Ieșind dintr-un nor alb, soarele desena deodată pe zid conturul net al luminii și al umbrei, sângele mi se aprindea deodată când îmi aminteam. Mă înăbușeam amintindu-mi, sângele mi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și catifelată a pielii, oh, și trupurile lipite, crescând din aceeași coapsă. Soarele dispăruse, odată cu linia care ar fi despărțit net pe zid lumina de umbră, și inima mi-o auzeam bătând, mărunt și neliniștit, ca de frică. Răgușit și depărtat, un cântat de cocoș, creanga atârnând în fereastră cu bobițele ei crude, ascunse sub frunze - rămăsese doar teama. Mi s-a părut că aud departe un zdroncănit de trăsură. Pentru că putea chiar să fie târziu, m-am ridicat și mi-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ale lui Tudor. Cine era această făptură neștiutoare, neputincioasă, mai slabă și mai neapărată decât putea fi orice copil ? în orice caz, altcineva decât Muti. Altă, cu totul altă persoană... Și pe urmă, acele momente când privirea ei - straniu întinerită, depărtată, misterioasă -, mă făcea să întrezăresc un obraz tânăr și visător pe care, cu o înfiorătoare cruzime, o mână atotputernică îl desfigurase... — Biata Muti ! Sunt convinsă că atunci avusese presimțirea că n-are s-o mai ducă mult, pentru că, la fel ca
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
față, înecându-se de râs. M-am uitat multă vreme la mâinile ei împreunate la spate, la palmele roz, la degetele cu unghii atât de frumoase și deodată mi-am înfipt dinții în degetul mic, pe care îl ținea puțin depărtat. Ce tevatură ! Muti plângând de rușine că are un asemenea copil ! Toată lumea pusă la curent și comentând ! Iar bietul Papa, el, atât de palid de obicei, cum se îmbujorase, și ce glas nesigur avea ! Se simțea desigur ambarasat, un om
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ta istovită, firele. Curentându-te de neliniște, ritmic. E târziu, e foarte târziu, măcar o clipă să uiți că n-a venit, că e târziu, bocănitul surd al sângelui în tâmple, în urechi, în mijlocul ghemului trage firele până la capătul lor depărtat, curentându-te. E târziu, e târziu, dar acum-acum-acum-acum are să vină, ai să-i auzi pașii prin curte, acum-acum-acum îi auzi ? îi auzi ? are să vină ? n-are să vină ? Acum, acum, ai să-i auzi pașii prin curte, pe scară, în fața ușii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dintre figurinele netsuke ale Stellei. Așeză maimuța la loc, deschise capacul pianului și lovi două-trei clape. (Ca și Diane, nu știa să cânte la pian.) — Chemarea destinului! Se întoarse spre ea zâmbind, arătându-și dinții pătrați, distanțați. Ochii lui foarte depărtați unul de celălalt, aveau o privire de nebun. Niciodată nu-și dăduse seama Diane că ochii depărtați dau o înfățișare demențială. Îi scânteiau și îi sclipeau ochii de parcă ar fi fost gata să izbucnească în râs - dar râsul nu veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și Diane, nu știa să cânte la pian.) — Chemarea destinului! Se întoarse spre ea zâmbind, arătându-și dinții pătrați, distanțați. Ochii lui foarte depărtați unul de celălalt, aveau o privire de nebun. Niciodată nu-și dăduse seama Diane că ochii depărtați dau o înfățișare demențială. Îi scânteiau și îi sclipeau ochii de parcă ar fi fost gata să izbucnească în râs - dar râsul nu veni. Părea extrem de binedispus. Hello, fetițo! HELLO, iubitule. Nu te-am mai văzut de mult. Hei, nuni, nuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea nicio atenție. Și nimănui de pe lume nu-i dădea pic de atenție. Ședea pe un taburet, singură sub lumina discretă a unui spot din tavan, cu coatele rezemate de genunchii larg depărtați, așa cum obișnuiesc să se relaxeze femeile când, în intimitate, își pot permite să renunțe la convențiile sociale, dintre care una le cere să stea veșnic cu genunchii lipiți între ei. Dar nu era nimic impudic în atitudinea femeii-manechin, chiar dacă se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de plină de mândrie. Dogaru însă nu se uita la el. Nu se uita la nimeni. Umbla prin curtea școlii, printre băieți, fără să se atingă de nimeni, cu privirea ațintită în pământ, încruntat, cu coatele depărtate de trunchi, oho!, depărtate bine, ca și cum n-ar mai fi avut loc de atâția mușchi, și cu pumnii strânși: Cu cine să se bată? Cu cine să se bată? Vine de la Tecuci, le șoptea băieților Marcel Voinea, confidențial. Cătălin nu pricepea dacă să vii
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la alte sporturi asemănătoare: fotbal american, fotbal australian), 2.mâna (handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, originile lui sunt însă mult mai depărtate și le găsim în unele jocuri cu caracter popular, practicate în Evul Mediu, și în jocurile dinamice, folosite în școlile din centrul și nordul Europei, la începutul secolului al XIX-lea, în toate variantele lui, jocul de handbal a apărut
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
un sport practicat pe stradă, - volei, joggining, skateboard, mersul pe role - care poate să fie privit și ca o reacție împotriva sportului organizat. Sportul și religia stau ambele sub simbolul cercului, figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate. Religia a transmis forma spațială a cercului intern, psihic, simbol aproape universal, prin care o ființă divină se manifestă prin cer, sugerând reglementarea unei alte ordini de tip sportiv, organizată, de obicei, sub semnul unui cerc. Frații și sportivii trebuiau
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]