873 matches
-
zise motive nu sunt reale, ci doar concepte lipsite de substanț]. Ins] este greu s] ne imagin]m cum au putut fi inventate concepte ce au ajuns s] fie folosite în mod curent din motive inexistente. Și cu atât mai derutant este cum ar putea cineva s] pretind] c] a fost vreodat] influențat de acestea. Am menționat aceast] explicație egoist] deoarece, în ciuda defectelor sale majore, are o influent] foarte mare în zilele noastre. Întrebând despre originile eticii, oamenii moderni ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
obiecție afecteaz] egoismul psihologic, care, în loc s] constituie o teorie empiric] surprinz]toare prin ins]și concluzia c] suntem întotdeauna motivați de egoism (în accepțiunea obișnuit] a cuvântului), nu face decât s] atribuie „motivației egoiste” un sens nou și chiar derutant. În aceast] nou] interpretare, acțiunea are o motivație nu atunci și numai atunci cand individul este motivat s] fac] orice consider] el c] este spre binele s]u, chiar dac] astfel face r]u celorlalți, ci atunci cand individul face ceea ce își
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
producă soiul de marasm din care pictura românească n-avea să-și mai revină. Nu-și poate reveni nici acum, cînd ar exista toate motivele unei nesperate lecuiri. Dar trauma prăbușirii vechiului regim și instaurării celui nou, oricum dubios și derutant, e atît de multiplă, încît nici cea mai descurcăreață minte nu i-ar da de rost. Singurul antidot la marasmul ce a cuprins pictorimea a rămas hărnicia. Hărnicia ca tabiet al vîrstei a treia. O primenire ar putea veni dinspre
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
niciodată. Nici cînd era june. A cunoscut, e-adevărat, cîțiva boemi iluștri, s-a simțit bine în compania lor, a avut ce discuta, dar atît. Nu s-a lăsat contaminat. A preferat însă, observăm noi, boemia spiritului, una aparent iconoclastă, derutant disociativă, dar permanent supravegheată de rigoare carteziană. Repudiind precaritatea, dezordinea, mizeria. Bastonul cu mîner scump se vrea, de altfel cu toată scuza cochetă a purtătorului de baston, caduceu antiboem. Imagini cutremurătoare din începutul bolșevismului românesc. Gloata rufoasă și isterizată aclamînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
noapte... antonescian. Occidentul, la rîndu-i, a vehiculat recent, în timpul alegerilor noastre, în supărătoare necunoștință de cauză, concepte care, la noi, nu mai sînt operante de la război încoace. Cu atît mai puțin acum, cînd confuzia (manipulată) dreapta-stînga poate fi teribil de derutantă. Nu pentru toată lumea, evident. Cortegiul de urîciuni care a traversat sărbătorile de la un capăt la altul: căluț, capră, urs (altădată, în acea Românie încă nealterată de bolșevism, de un farmec indicibil), acum niște găști de indivizi realmente urîți, cărora spoirea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
exista unul: provocatorul sculptor César, a cărui amplă mediatizare, iată, nu-i dăuna defel. În rest... Dacă peste această nebuloasă întindem precum totuși celebrul azi Christo un giulgiu (fie el și unul strălucitor) numit globalizare, atunci scenariul pare și mai derutant. Arătîndu-ne că valorile, comportamentele sînt pe cale de a deveni uniforme, unificate, actul de cultură alunecînd, la rîndu-i, spre o democratizare... alienantă. Cînd națiunile tind ele însele să dispară sub tăvălugul nivelator al globalismului, naivitatea noastră întru autonomia esteticului pare de-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
supuse unui cuceritor expresionism obraznic, defel vexant pentru ochiul nostru atît de exersat deja în aventurile primei avangarde europene. Acest atelier (încă al armoniilor) e părăsit, iar aparatul trece brusc afară, acolo unde sculpturile etapei următoare își confirmă, într-adevăr, derutanta expresivitate.E de recunoscut încă aici cabrarea unui cal/ centaur, abandonul leneș-lasciv al unei debordante planturoase etc. etc. Altă nouă etapă e cea a unor sprințare efecte vivante: pástele ca niște viu colorate lave vulcanice devin, împreună cu gălețile din care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
concretizate în crearea de organizații deschise participării individuale și instituționale, cum sunt, de exemplu. Dinamica mondială rapidă a ideilor referitoare la organizația bazată pe cunoaștere, deși benefică sub aspectul aplicațiilor posibile, este totuși considerată de o abundență și diversitate aproape derutante, iar necesara lor sistematizare se lasă încă așteptată. Din perspectiva operaționalizării organizației bazate pe cunoaștere, complexitatea constituie caracteristica esențială și inerentă oricărui avans pe traseul „concept - proiect - sistem în funcțiune”; anvergura scopului urmărit, diversitatea factorilor ce intervin în realizarea lui
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
de studiu utilizată fiind considerată mai ușor de Înțeles atîta vreme cît este aplicată unei realități cunoscute. Se pornește de la premisa că cititorul, mai familiarizat cu situația prezentă, va putea Înțelege mai bine realitatea trecutului. Perspectiva este Însă și ușor derutantă, anumite elemente din sistemul electoral prezent purtînd influența trecutului. Scopurile celor două sisteme sînt asemănătoare și au la bază ideea unui stat național și unitar român, așa cum a fost el definit la sfîrșitul Primului Război Mondial. Cele două părți ale lucrării, respectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
mai decernat și Premiul de Stat (1949). Cunoscut îndeobște în critica literară drept poetul cel mai plin de surprize, un boem subțire printre cărți și un intelectual de rasă în viață, P. apare astăzi ca o structură omogenă, în ciuda diversității derutante a stilurilor exersate. În universul său liric el este în esență un frondeur mereu egal cu sine, apropiat când de Walt Whitman, când de Ion Barbu, când de Giuseppe Ungaretti, de García Lorca sau de cântecul lăutăresc. Debutează editorial târziu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
nu este o întâmplare că marele Lenin s-a numit așa - el voia să înfiereze crimele țarismului chiar prin pseudonimul lui! Totuși, ceea ce m-a impresionat cel mai mult nu a fost tonul vehement al acelei diatribe. Ci o întrebare derutantă care s-a conturat în capul meu în timpul recreației, pe când ceilalți elevi mă asaltau cu batjocurile lor („Uitați-vă! Dar are o coroană țarul ăsta!”, striga unul dintre ei, trăgându-mă de păr). Întrebarea aceea, în aparență, era foarte simplă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe un drum înghețat - doar un cap, cu ochii deschiși, sticloși. Cel mai rău era că instantaneele acelea nu rămâneau nemișcate. Fotograful își strângea trepiedul, iar țăranii ce părăseau cadrul fotografiei - a cumplitei fotografii cu canibali - reîncepeau să trăiască în derutanta simplitate a gesturilor zilnice. Da, continuau să trăiască! O femeie se apleca spre copil și își recunoștea în el fiul. Și nu știa ce să facă cu acel bătrân-insectă, ea, care se hrănise timp de câteva săptămâni cu carne de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în timpul recreațiilor, nu făceam nici o deosebire între cluburile de fotbal ai căror suporteri înfocați erau. Ignoranța mea îi jignea. O considerau sfidare. Mă atacau cu batjocurile lor, cu pumnii lor. Abia în iarna aceea am început să deslușesc un adevăr derutant: a purta în tine trecutul acela îndepărtat, a-ți lăsa sufletul să trăiască în Atlantida aceea fabuloasă nu era un lucru inocent. Da, era cu adevărat o sfidare, o provocare în ochii celor care trăiau în prezent. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la școală, trebuie să-l am acasă, copiat... Am spus asta pe nerăsuflate, stăpânindu-mi cu greu bucuria. Era cea mai fericită zi din adolescența mea. 4 „Dar, de fapt, Charlotte nu mai are ce să mă învețe!” Gândul acela derutant mi-a trecut prin minte în dimineața sosirii mele la Saranza. Am sărit din vagon în fața micii gări, eram singurul care cobora acolo. La celălalt capăt al peronului, am văzut-o pe bunica. În clipa aceea, mergând spre ea, am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a apărut din nou în toată dureroasa ei simplitate. Inexplicabilă. Inexprimabilă. Ca și constelația care se oglindea în ochiul unui animal rănit, în mijlocul unui deșert acoperit de gheață. Hazardul unui lapsus a fost cel care mi-a revelat o realitate derutantă: franceza pe care o vorbeam nu mai era aceeași... Într-o zi, când i-am pus o întrebare Charlottei, mi s-a împleticit limba. Probabil că am nimerit una dintre perechile de cuvinte, o pereche înșelătoare, cum sunt atâtea în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
interesele politice ale unor subgrupuri” (p. 128). Aceste clasificări și multe altele (R. Abrahams, 1967; B. Alexander, 1997; D. Kertzer, 2002; E. Leach, 1972; J. Maisonneuve, 1988; N.D. Munn, 1973; C. Rivière, 1997a etc.) creează multiple axe de referință, deseori derutante pentru cititorul aflat la Începutul căutărilor sale. Departe de a fi un exces scolastic, aceste tipologii (precum și dezbaterile sau polemicile care le Însoțesc) nu sunt altceva decât reflectarea complexității universului ceremonial și, implicit, a aparatului conceptual necesar delimitării, cartografierii și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
micii demoni benefici și malefici). Coerentă și mobilă, În ceea ce privește structurile ei profunde, gândirea mitică generează, În manifestările ei, texte, risipite În numeroase genuri folclorice și În complexe simbolice (gestuale În ceremonii, figurative În arta populară) de o mare și deseori derutantă varietate. În consecință, folosind diverse instrumente de analiză, studiile consacrate inventarului mitic românesc au tins Întotdeauna spre atingerea acestui nucleu originar. Traseul deschide Însă calea unor alte analize, dedicate „gândirilor” (sau „logicilor”) care sub creația folclorică, fie ele magice, mitice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
în critica sa, Caragiale îmbină maliția crudă cu urbanitatea aleasă"70, ceea ce o face și mai antipatică, și mai greu de suportat. Caragiale recurge frecvent la ironie, la acea modalitate subtilă de a critica elegant, dar incisiv, preferând violenței, disimularea derutantă cu efect punitiv mult mai mare: "Ironia nu e nicidecum brutală, pentru că ea afectează comedia încuviințării și a aprobării totale, descifrarea tâlcului ei cere o subțirime la cititor, căci prostul sau naivul cade în cursă, încrezându-se în sensul aparent
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și în cele prin care comuniștii apelau la imaginarul "castrator și violator" împotriva așa-numiților "dușmani ai poporului". În afara disputelor pamfletare cu substrat politic, de un mare interes sunt cele pe teme literare, pentru care exemplul cel mai adecvat este derutantul volum de eseuri critice al lui Eugen Ionescu, intitulat dezarmant de contestatar Nu. Negația axiologică încurajată de "furia distrugerii"41 se hrănea însă din exigența de absolut a tânărului "în război cu toată lumea", dezvăluită în acest stadiu ca formă de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pagină întreagă"47, repulsie care s-a manifestat la Caragiale în ciclul de pastișe parodice după Macedonski (Erato, scapă-mă, Cameleon femeie etc.). De asemenea, schița caragialiană Intelectualii pare hipotextul tabletei Despre scriitori, în care Arghezi a renunțat la învelișul derutant al ironiei, dând frâu liber indignării : Trebuie înjugați la viață demnii scriitori [...] Până ce nu-și vor rupe genunchii, nu-și vor beli fruntea de pământ și piatră [...] ei nu vor putea înțelege, din cafenea și berărie, unde se confundă cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
d-voastră... în București, în Țeara Românească. Priviți în jurul d-voastră; îmi pare că citiți Ghimpele.151 În celebra definiție dată de Fr. Schegel, ironia socratică este simultan disimulare, glumă, gravitate, artă, știință și filosofie, gândire liberă și gândire riguroasă, derutantă pentru mințile înguste, seducătoare pentru cele mobile 152. Recunoscut și temut ca tipic homo ironicus, Caragiale ajunsese să nu poată face o afirmație obișnuită fără a fi bănuit de o intenție critică ascunsă. Așa s-ar explica frecvența precizărilor de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ironic al dizlocării convenției narative este central și în romanul unui alt reprezentant al "Școlii de la Târgoviște". Ne referim la Frica (2002) lui Costache Olăreanu, roman al cărui titlu inițial, Confesiuni paralele (1978), descifra tocmai această manevră abilă de eschivare derutantă și exasperantă (prin digresiuni, reveniri, adăugiri, retractări) de la coerența și veridicitatea "autobiografiei" ale cărei nenumărate variante îl covârșesc pe receptor și revelează prin inversiunea comică de situații (anchetatorul terorizat de cel interogat), absurdul sistemului bazat pe control prin îndosariere de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tenacitate, primește la George Mihail-Zamfirescu, parcă în mod expres explorând minusul dramei caragialiene, un spor de credibilitate tocmai prin graba săvârșirii actului de răzbunare. Decizia Nastasiei de a se căsători cu Vulpașin la doar trei săptămâni de la moartea lui Luca, derutantă pentru cei din jur, care-i pun la îndoială iubirea pentru logodnicul ucis, decizie având ca firesc resort intim apriga dorință de pedepsire a știutului vinovat, justifică perfect recurgerea la sinucidere ca soluție atât pentru vendetă, cât și pentru salvarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
valoroase exclusiv a celor care erau reținute prin "ciurul" propriei sale înțelegeri, astfel încât să nu mai ajungă la concluzia că el nu poate pricepe nimic dintr-o carte, ci că, evident, aceasta este foarte prost scrisă. Spre deosebire de Nenea Iancu din derutanta schiță Un artist, auditoriul acestui "savant" nu-și disimulează disprețul, însă ironiile străvezii la adresa incorigibilului rector, râmân evident, nesesizate de acesta. În piesa scrisă în 1943, intitulată Seringa, Tudor Arghezi ne introduce și în lumea semidocților din sfera medicală, guvernată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija" și "trăirea autentică" sunt incompatibile cu această umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz singular și derutant este cel al personajului Anghelache. Dacă resimțirea stării de angoasă ar fi un criteriu de recunoaștere a eroului absurd, enigmaticul casier ar avea statut de precursor al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]