7,301 matches
-
abruptă a promontoriului până la o terasă de unde se schimba unghiul de vedere: cum mă așteptam, așezată în coș, complet ascunsă de apărătoarea de plastic, se afla domnișoara Zwida, cu pălăria de paie albă și caietul de desen pe genunchi; tocmai desena o scoică. N-am fost mulțumit că am văzut-o; semnele contradictorii de azi-dimineață îmi sugerau să nu intru în vorbă cu ea. Sunt deja vreo 20 de zile de când o întâlnesc, singură, în cursul plimbărilor mele pe stânci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
iar tinerii pot fi numărați pe degete. Întâlnindu-mă atât de des, se așteaptă, poate, ca într-o zi să-i dau bună-ziua. Motivele care împiedică o posibilă întâlnire între noi sunt numeroase. În primul rând, domnișoara Zwida culege și desenează scoici; eu am avut o frumoasă colecție de scoici, cu ani în urmă, când eram un adolescent, dar apoi am renunțat la ea și am uitat totul: clasificările, morfologia, distribuția geografică a diferitelor specii. O discuție cu domnișoara Zwida m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
încă de ieri, în mod confuz, când domnul Kauderer mi-a făcut propunerea, că această obligație avea să-mi dea curaj să vorbesc cu domnișoara Zwida: dar abia acum lucrul acesta îmi e clar, admițând că așa e. Domnișoara Zwida desena un arici de mare. Era așezată pe un scăunel pliant, pe dig. Ariciul era răsturnat pe o piatră, deschis: își strângea țepii încercând în mod inutil să se ridice. Desenul fetei era un studiu în clarobscur, din linii fine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ca armonie înșelătoare, înveliș ce ascunde adevărata substanță a naturii, nu se mai potrivea Atât priveliștea ariciului, cât și desenul transmiteau senzații neplăcute și crude, ca viscerele expuse privirii. Am început discuția spunând că nimic nu e mai greu de desenat decât aricii de mare: atât învelișul țepos văzut de sus, cât și molusca răsturnată, cu toată simetria radiind din structura ei, ofereau prea puține puncte de sprijin pentru o reprezentare lineară. Mi-a răspuns că o interesa să-l deseneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
desenat decât aricii de mare: atât învelișul țepos văzut de sus, cât și molusca răsturnată, cu toată simetria radiind din structura ei, ofereau prea puține puncte de sprijin pentru o reprezentare lineară. Mi-a răspuns că o interesa să-l deseneze pentru că era o imagine ce revenea în visele ei și voia să se elibereze de ea. Luându-mi rămas-bun, am întrebat-o dacă ne putem vedea mâine dimineață în același loc. A spus că mâine are alte obligații; poimâine, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
că aceste desene erau într-o servietă specială, pe care domnișoara o lăsa în birourile închisorii de la o dată la alta, căci ieri - îmi aminteam perfect - nu avea cu ea inseparabilul caiet și nici penarul cu creioane. Dacă aș ști să desenez, m-aș ocupa numai cu studiul formelor obiectelor inanimate - am spus eu cu ton oarecum peremptoriu, căci voiam să schimb subiectul și pentru că, într-adevăr, o înclinare naturală mă făcea să-mi recunosc stările de spirit în suferința imobilă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
peremptoriu, căci voiam să schimb subiectul și pentru că, într-adevăr, o înclinare naturală mă făcea să-mi recunosc stările de spirit în suferința imobilă a lucrurilor. Domnișoara Zwida s-a arătat imediat de acord: obiectul pe care l-ar fi desenat cu cea mai mare plăcere, mi-a spus, era una din acele mici ancore cu patru cârlige, numite „grapine“, folosite de vasele de pescuit. Mi-a arătat câteva trecând pe lângă bărcile amarate la dig și mi-a explicat dificultatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cea mai mare plăcere, mi-a spus, era una din acele mici ancore cu patru cârlige, numite „grapine“, folosite de vasele de pescuit. Mi-a arătat câteva trecând pe lângă bărcile amarate la dig și mi-a explicat dificultatea de a desena cele patru cârlige din diverse unghiuri și perspective. Am înțeles că obiectul ascundea un mesaj pentru mine și trebuia să-l descifrez: ancora, un îndemn să mă fixez, să mă agăț, să dau de fund, punând capăt stării mele fluctuante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
era vorba de o ancoră grea, de ocean, ci de o mică ancoră subțire: nu mi se cerea, deci, să renunț la disponibilitatea tinereții, ci doar să mă opresc o clipă, să reflectez, să sondez obscuritatea din mine. — Pentru a desena acest obiect în tihnă, din toate unghiurile - a spus Zwida - ar trebui să-l am în mână, ca să-l pot studia. Credeți că pot cumpăra o ancoră de la un pescar? Puteți întreba, am spus eu. — De ce nu încercați dumneavoastră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în ea. Ascundea, cu siguranță, o semnificație care-mi scăpa; promițându-mi să meditez la asta în liniște, am acceptat. — Aș vrea ca de grapină să fie fixat odgonul, a precizat Zwida. Pot petrece ore întregi fără să mă satur desenând un morman de funii răsucite. De aceea, luați și o funie foarte lungă: zece, ba nu, doisprezece metri. Joi seara. Doctorii mi-au dat voie să beau cu moderație băuturi alcoolice. Ca să sărbătoresc vestea, la apusul soarelui am intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lumea se destramă și încearcă să mă tragă după sine. Vineri. Pescarul a devenit pe neașteptate bănuitor: — La ce vă trebuie? Ce faceți dumneavoastră cu o ancoră cu grapină? Erau întrebări indiscrete; ar fi trebuit să răspund: „Ca s-o desenez“, dar cunoșteam rezerva domnișoarei Zwida în a-și etala activitatea artistică într-un mediu incapabil s-o aprecieze; răspunsul potrivit, din partea mea, ar fi fost: „Pentru a o gândi“ și pas de a fi înțeles. Treaba mea, am răspuns. Începusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
numit locotenent. În regimentul nostru gradele au fost abolite, dar dispozițiile se schimbă mereu. Deocamdată sunt un militar cu două trese pe mânecă, asta-i tot. — Eu sunt Irina Piperin, și asta eram și înainte de revoluție. În viitor, nu știu. Desenam imprimeuri, și atâta vreme cât țesăturile vor continua să lipsească, voi desena în vânt. — Odată cu revoluția, unii oameni se schimbă, devenind de nerecunoscut, iar alții se simt egali cu ei înșiși mai mult ca înainte. Înseamnă, probabil, că erau pregătiți pentru timpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dispozițiile se schimbă mereu. Deocamdată sunt un militar cu două trese pe mânecă, asta-i tot. — Eu sunt Irina Piperin, și asta eram și înainte de revoluție. În viitor, nu știu. Desenam imprimeuri, și atâta vreme cât țesăturile vor continua să lipsească, voi desena în vânt. — Odată cu revoluția, unii oameni se schimbă, devenind de nerecunoscut, iar alții se simt egali cu ei înșiși mai mult ca înainte. Înseamnă, probabil, că erau pregătiți pentru timpurile noi. Nu-i așa? Nu răspunde nimic. Adaug: — Doar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Miyagi era de o agilitate extraordinară: picioarele ei, în șosete albe de bumbac, se încrucișau pe osul meu sacral, strângându-mă ca într-o chingă. Apelul meu către Makiko nu rămăsese neascultat. În spatele panoului de hârtie al ușii glisante se desena silueta fetei, îngenuncheată pe rogojină, întinzând capul prin ușă, gâfâind, deschizând buzele, căscând ochii, în timp ce urmărea tresăririle mamei sale și ale mele cu interes și dezgust. Dar nu era singură: de dincolo de coridor, în deschizătura altei uși, o siluetă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
butucul motorului și începu să-l scoată afară din vehicul. Motholeli, care privea concentrată operațiunea din scaunul cu rotile, îi arătă ceva fratelui ei. Acesta aruncă o privire scurtă în direcția motorului, apoi se uită din nou în altă parte. Desena ceva într-o pată de ulei de la picioarele sale. Domnul J.L.B. Matekoni scoase la lumină pistoanele și cilindrii. Apoi, făcu o pauză și se uită la copii. Ce urmează acum, Rra? se interesă fetița. O să înlocuiți garniturile de acolo? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
făcu o pauză și se uită la copii. Ce urmează acum, Rra? se interesă fetița. O să înlocuiți garniturile de acolo? Ce funcție au? Sunt importante? Domnul J.L.B. Matekoni se uită la băiat. — Vezi, Puso? Vezi ce fac? Băiatul zâmbi șovăielnic. — Desenează ceva în pata de ulei, spuse ucenicul. Desenează o casă. — Pot să vin mai aproape, Rra? întrebă fetița. N-o să stau în drum. Domnul J.L.B. Matekoni încuviință dând din cap și, după ce fetița se apropie în scaunul cu rotile, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Ce urmează acum, Rra? se interesă fetița. O să înlocuiți garniturile de acolo? Ce funcție au? Sunt importante? Domnul J.L.B. Matekoni se uită la băiat. — Vezi, Puso? Vezi ce fac? Băiatul zâmbi șovăielnic. — Desenează ceva în pata de ulei, spuse ucenicul. Desenează o casă. — Pot să vin mai aproape, Rra? întrebă fetița. N-o să stau în drum. Domnul J.L.B. Matekoni încuviință dând din cap și, după ce fetița se apropie în scaunul cu rotile, îi arătă unde era problema. — Vrei să ții asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ocrotirea sa, lucrează în mijlocul coșmeliei la noul lor manifest. Au niște markere în mână, mai multe carioci chinezești sunt împrăștiate pe podea, lângă un carton cu resturi de pizza și mucuri de țigară, două cutii de pate turtite, și-și desenează unul altuia pe piepturile spânatice și pe brațele slăbănoage diverse inimioare străbătute de săgeți, guri căscate, penisuri neolitice, semne de circulație, lozinci de soiul „aici zonă interzisă porcilor”, „ipocriții să crape-n hainele lor” și multe altele. - Ce zici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lanțul de la bicicletă, vă dau foc cu bricheta la mustăți și bărbi, vărs aftershave-ul în ciulama, împing mobila prin casă și vă recit din proletcultiști când vreți și voi să v-o puneți. Scot fotografia clasică a „Voievozilor” și-i desenez o cruce deasupra capului și tipului în frac, cu mustață de d’Artagnan, Mircea de-acum șase ani. *** - A sunat Marcu să-ntrebe de traducere, o aud pe Carina din bucătărie. E gata? Cică trebuia s-o predai de săptămâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că abia mi s-a ridicat din brațe, mi-a rămas întipărită în carne forma corpului ei ghemuit. Se amuză mușcându-mi colțurile gurii, pipăindu-mi sprâncenele, apăsând ușor pleoapele, să simtă cum mi se zbat ochii și tremură genele, desenează liniile de pe frunte, cele două dungi ce coboară spre mustață și nările spre șănțulețul de deasupra buzelor, le deschide, așteptând parcă să-i mușc palma. Îi simt mirosul ușor sărat al mâinilor, îmi prinde bărbia și întârzie în adâncitura de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de deasupra buzelor, le deschide, așteptând parcă să-i mușc palma. Îi simt mirosul ușor sărat al mâinilor, îmi prinde bărbia și întârzie în adâncitura de sub mărul lui Adam, pe urmă urmărește contururile mâinilor și marginea unghiilor și încheieturile falangelor, desenează cu vârful limbii linia vieții și muntele lui Venus, coboară și urcă pe brațe, urmărește venele care se umflă, alunecă pe piept, își lipește pe rând obrajii, cu un soi de curiozitate copilărească, merge mai departe, pe interiorul coapselor. Descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de curiozitate copilărească, merge mai departe, pe interiorul coapselor. Descoperă sexul, cu o lentoare care mă scoate din minți. Râde când nu-l mai poate cuprinde. Pare că mă abandonează, mă încordez, dar se-apleacă, m-atinge cu sânii. Mă desenează cu vârfurile degetelor, simt căldura cum înviorează fiecare fibră, zvâcnesc mușchii, aproape mă doare pielea, nu mai încap în mine. Cu ochii închiși, mă citește până la tălpi, din când în când mă-nțeapă în glumă cu unghiile. Nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ce faci tu acolo?”. Și râdea și bunica, uite la ei ce le trece prin cap... Au jucat șeptic și a câștigat tata niște bani. Și-am băut și eu jumătate de pahar și fetele au jucat ața și-am desenat un șotron mare și unu’ avea pistol cu ventuze și tanti Lenuța s-a îmbătat și-a plâns, „cui mă lași tu, Nelule...” și tata i-a spus „proasto, te faci de râs, marș și te culcă...” și mama m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu lună deasupra. - De ce faci asta? - Lasă, nene, să-ți aduci aminte de Traian și să-ți fie frumos în casă. La anu’, dacă mă mai prinde vremea pe-aici, îți fac și fațada. Am văzut la unul de la Bacău, desenase niște păuni de mai mare dragul, cu cozile adunate deasupra ușii. Venea lumea la el să se uite, a trecut și-nvățătorul la o cană cu vin, era tare mândru, pe-un perete se pictase pe el și pe nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
prea, n-au desene, îs mâzgălite... Și trebuie să le ducem înapoi... Da’ știu niște poezii... „Limba noastră-i o comoară, în adâncuri...” - Altele n-ai văzut? - Nu... Mi-a dat o carte mare, cu copertă cartonată, cu doi băieți desenați pe ea, unul fugea de-acasă c-o plută, să vadă lumea, se îmbrăca în rochie de fată, cu bonetă și șorț deasupra, să nu-l prindă și să nu-l împuște sau să nu-l ia taică-său înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]