3,459 matches
-
multe cunoștințe în mânuirea calculatorului decât persoana de la catedră? Și credeți că readucerea în discuție a manualelor alternative în sensul promovării aceleași idei este chiar reușită și binevenită în contextul în care nici profesorii și nici elevii nu vor putea desluși vreodată ițele acestei afaceri pusă la cale de minister? Cu siguranță că nu trebuie sub nicio formă să stagnăm, să pierdem pasul cu noul, însă nu credeți că prioritățile sunt de altă natură? Ați afirmat chiar dvs că, citez din
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93446_a_94738]
-
jucat un mare rol în viața mea, am făcut două facultăți, un doctorat, aceasta este a 23-a carte, am fost în 32 de țări ale lumii și am transmis pentru TV și ziarul proprii. Plecând de la „Prima clasă” am deslușit marile personalități de pe Valea Zeletinului, mă bucur să vă văd, am o nevastă extraordinară, am trei copii foarte realizați, opt nepoți și vă am pe toți în sufletul meu!”), prof. univ. dr. Gheorghe Popa („Mă bucur că sunt aici! Cum
Podul Turcului – Sărbătoare, nume mari şi amintiri! [Corola-blog/BlogPost/93445_a_94737]
-
este cea mai veche instituție de învățământ secundar din Țara Făgărașului, fondată la 13 septembrie 1869, de către cărturarul transilvănean Ion Codru Drăgușanu, care îi dă și numele “Radu Negru”. Demni de numele și prestigiul colegiului sunt și cei care au deslușit tainele cunoașterii pe băncile sale. Este suficient să-i amintim aici pe ilustrul scriitor, poet și eseist Octavian Paler, sau pe Paul Goma precum și alte nume strălucite ale culturii și științei românești, ca să evidențiem valoarea educativă a instituției. “Matematica e
Temniţă pentru spovedanie! Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus [Corola-blog/BlogPost/93491_a_94783]
-
adumbriți de genele lungi. Șuvițele de păr arămiu aveau reflexe solare în onduleurile revărsate pe bustul său statuar. La ivirea ei în mijlocul nostru am avut senzația că un înger și nu o femeie a intrat în clasă. Încercam să-i deslușesc evantaiul aripilor și, deși nu le vedeam, mi le imaginam. Sideful lor mângâietor îmi atingea obrajii și mi-i colora tot în nuanțele eșarfei, provocându-mi o ciudată liniște sufletească dar și o emoție stranie. - Copii, de astăzi aveți învățătoare
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
și hăulitul acelor voci argintii, misterioase, izvorâte din întunericul nopții. Acel „Mânați, măi! Hăi! Hăi!, cu tot acompaniamentul de clopoței, tălăngi și buhai, pe fond de lătrături înfuriate, se auzea de dincolo de fereastra neagră în care îmi înfigeam năsucul ca să deslușesc umbrele colindătorilor. Mi se părea că vin din altă lume acele voci misterioase, că dincolo de fereastră este lumea basmelor spuse de mămica. Iar când tata îi poftea în casă pe colindători, alergam speriata în întunericul patului, mă înveleam cu un
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
ochi un văl alburiu de ceață. Casele, cu gardurile lor, copacii, toate ulițele de la răscruce mi se păreau niște fantome care pluteau în jurul meu prin ceață, într-un decor fantastic, coborât din basmele mamei. Orbecăiam speriat prin această ceață ca să deslușesc conturul turlei de la biserică. Alergam de pe o uliță pe alta, spunând : -Pe asta am fost? Da, am fost! Uite gardul vopsit! Dar fântâna aia ce caută acolo? Parcă nu era! Și nici copacul ăsta! Ăla e Drumul Lacului? Dacă este
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
trebuie să-i împărtășească iubirea. Și se întâmplă! Virgil plecase pentru o săptămână în Austria la specializare. Ludmila îl chemă. Atunci, când au botezat copilul a realizat că s-a îndrăgostit de Ștefan. I-a transmis emoția, iar ea a deslușit mesajul. Și a început iubirea lor plină de păcat. Ludmila își trăda soțul, copilul. S-a năruit totul. Ea a preferat să fugă din viața amândurora și a plecat în Italia la o specializare unde a și rămas cu serviciul
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1906 din 20 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383263_a_384592]
-
să forțeze prea mult lucrurile: Domeniul nu intră în perimetrul Stațiunii. Și-apoi, ascendenții Castelanului în linie bărbătească - cel puțin cinci generații - au fost oameni neobișnuiți. S-au ocupat cu alchimia, cu profețiile, au făcut parte din societăți secrete. Femeile deslușeau viitorul anterior. Castelanul, când era de-o șchioapă, îndoia lingurițele cu privirea. Distingea culori cu buricul degetelor. Spărgea - c-un țipăt - geamurile. Trimiterea lui într-un loc ferit - de către părintele său - a fost mai mult o îndepărtare; hotărârea a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată spre tribord, cu chila atingând fundul, din pricina mareei scăzute Încă. Pe vela strânsă pe lângă catarg se deslușea roșul crucii. La pupa flutura un stindard negru, abia estompat de albul unui cap de mort. O mișcare convulsivă Însuflețea puntea. Pe podeaua de scânduri, Întreg echipajul, Înarmat, era pregătit să respingă, prin lovituri de vâsle, masa de fugari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Încă șovăia. Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între pereții chiliei sale, În căutarea odihnei. Păși prin naosul cufundat În tenebre, Îndreptându-se spre grupul de bărbați cu torțe care se deslușea pe fundal. — Priorule.. așteaptă! Oprește-te! Din spate, glasul lui Bargello, alterat de spaimă, părea să vină de la mari depărtări. Neîndoielnic, durerea era cea care Îi modifica percepțiile. Nu Întotdeauna un suflet Întărit de virtute și cunoaștere poate supune fragilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vreme. Lui Dante i se păru că surprinde o notă falsă În Îngrijorarea lui. Îl dădu la o parte cu un gest brusc al mâinii și se lipi de perete, străbătând cu grijă traseul Îngust de-a lungul prăpastiei. Putea desluși limpede micul grup de bărbați Înarmați care stăteau rezemați de peretele absidei, cu torțele ridicate, În fața unei structuri de stâlpi ce se pierdea În Întunericul din Înalt. Parcă Încercau să lumineze o figură din fața lor: un bărbat Înalt, indiferent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi existat o legătură Între figura reprezentată pe perete și grozăvenia acelei crime. — Ai fost omorât sub mozaic nu dintr-o Întâmplare, șopti la urechea maestrului din Como. Trebuie să fie aici ceva legat de uciderea ta. Bargello Încerca să deslușească acele cuvinte șoptite. În jurul colosului, o mare porțiune de perete fusese deja pregătită pentru continuarea lucrului. Mozaicul ar fi trebuit să fie cu mult mai larg, odată terminat. Poate că motivul crimei nu rezida În ceea ce fusese expus, ci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al sângelui. Toate umorile se precipitau Înlăuntrul lui. Din când În când, i se părea că se găsește pe buza unei cascade uriașe care se prăvălea spre măruntaiele pământului. Era copleșit de bubuitul propriului său trup. Apoi, dindărătul ușii Închise, desluși un ușor târșâit. Oameni care se Înghesuiau Încercând să nu se facă auziți, Înăbușind cu mâna sunetul glasurilor, ca să nu Îl deranjeze. Dar ora era târzie și afară Îl așteptau cardinalii care veneau să Îi anunțe că era timpul alegerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Începu să se Îndrepte spre dânșii cu un pas regal. Despica pădurea de mâini precum figura de la prova unei galere. Chipul ei, pe jumătate ascuns Îndărătul unui văl, vădea Întregul său dispreț față de acele manifestări de admirație. Și totuși, Dante deslușea ceva fals În disprețul acela, În felul ei de a se oferi privirilor ca și când ar fi fost silită. Era Încredințat că, În sinea ei, era, dimpotrivă, măgulită de chiar acele gesturi față de care se prefăcea scârbită, și că juca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al Florenței Îi conferea dreptul de a se deplasa și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură a străduțelor Înguste, Dante se oprea cu toate simțurile În alertă pentru a desluși pasul cadențat al patrulei. Dar Întregul cartier părea cufundat Într-o tăcere absolută, curmată doar din când În când de râsetele izbucnite, de țipetele ușoare și de șoaptele ce proveneau de la ferestrele de la parter. Ridică din umeri, din ce În ce mai scandalizat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
frâu acelei decadențe. Se ridicase iarăși ceața, sufocantă. Când ajunse la biserică, se simțea obosit, cu hainele Îmbibate de sudoare. Edificiul era cufundat În noapte, o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum printre dărâmăturile de dinaintea pragului. Înainta pe bâjbâite, prin bezna abia sfâșiată de lumina ce pătrundea prin ferestruici, mângâind cu mâna pietrele peretelui. Își amintea bine prăpastia din mijlocul naosului și o ocoli fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să caute pe pipăite amnarul și lampa, atent la cel mai mic sunet. În cele din urmă, izbuti să le recupereze. Simți sub degete uleiul opaițului care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe fundul catacombei de sub biserică am văzut un grup de bărbați care se Întrunesc pentru conciliabulele lor. Noi nu ne ducem niciodată Într-acolo, ca să nu tulburăm somnul morților, dar glasurile lor ajung până aici. — Ce spun? — Nu se poate desluși; vorbe amestecate, discuții... Uneori se roagă. Dante Își mângâie bărbia, perplex. Pentagrama desenată În fața altarului, pentru invocarea diavolilor... Își ridică brusc privirea spre interlocutorul său. Mutra lui Giannetto ieșea dintre bandaje asemenea botului unui șoarece dintr-o gaură În zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cu coada ochiului, Dante zări două figuri chircite care se ridicau și se Îndreptau spre ieșire. Observă privirea bănuitoare cu care Giannetto le urmărise mișcările. Înainte să dispară, unul dintre ei se Întoarse. Pentru o clipă, i se păru că deslușește un chip cunoscut, dar nu izbuti să Își amintească. Cine sunt? Întrebă. — Doi pe care niciodată n-aș fi crezut că Îi voi vedea aici, la Artă. — Așadar? — Nu știu. Dintr-un motiv oarecare, Încearcă să se dea drept doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bizuiam pe aprobarea eminenței voastre. 15 În aceeași zi, după-amiaza târziu Bargello se Înfățișă din nou În chilie. Dante Începea să creadă că omul acela era o piază-rea. Iar expresia lui Îngrijorată nu dezmințea această senzație. I se păru că deslușește din nou această presimțire neplăcută. — Ce s-a mai Întâmplat? Când te văd, nu știu niciodată dacă să mă bucur pentru solicitudinea dumitale sau dacă să nu blestem dinainte motivele care mi te aduc. — E ceva ce ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apoi venețianul cu o Încetineală studiată. Cum de ți-a venit o asemenea idee? — Și totuși eu am văzut o corabie cu pânzele pe dos. — Unde? Glasul lui Veniero parcă venea de la mari depărtări. Dar, chiar și așa, Dante Îi deslușea curiozitatea. — Unde? repetă. — Printre planurile meșterului Ambrogio, răspunse priorul. Încercă să caute În buzunarul interior al veșmântului. Însă mai apoi Își aminti că pusese la păstrare hârtia la San Piero. — O extravaganță. Ambrogio era un mare artist și constructor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Pietra În nici o cameră, Sunetul pașilor săi pe podeaua din lemn revenea Într-un ecou confuz, amestecat cu un zgomot metalic. Ceva ce era sigur că mai auzise cândva. Vinul continua să Îl zăpăcească și Îi venea din ce În ce mai greu să deslușească tot ceea ce Îl Înconjura. De ce se afla acolo? Ce Însemna toată acea nebunie? Încotro Îl condusese Pietra, prefăcându-se că fuge? Era și ea un Înger sau Mercur Îi apăruse sub Înfățișarea ei? Era mort și camerele acelea erau anticamera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ridică un deget spre Înalturi, arătând spre cea mai luminoasă dintre stelele ce străluceau pe acea porțiune de cer. Brazdele de pe chip Îi deveniseră mai accentuate. Acum, o rețea de flăcări Îi străbătea figura, care Începea să nu se mai deslușească. Doar anevoie trăsăturile omenești se mai puteau recunoaște În văpaia care, Întinzându-se, Îi devora trupul. Dante era orbit. Era cât pe ce ca flăcările să Îl atingă, când dintr-o dată se trezi. Se ridică din pat tremurând. Privirea Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scândură. Un sunet Înfundat răspunse la aceste lovituri. — Aici, În spate, peretele e gol, zise el. Se Înapoi câțiva pași, În timp ce Îi Îndemna pe polițai să Înainteze. — Dărâmați aici! Poate că era numai fantezia lui, dar i se păru că deslușește o mișcare dincolo de peretele din lemn. Era sigur că pe undeva exista un mecanism care să Îl deschidă, dar nu avea vreme să-l caute. Polițaii se apucară să izbească În scânduri cu spadele. Stejarul Învechit rezista, descompunându-se Încetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atragă atenția. Probabil că omul Îl recunoscuse și părea fericit că un prior Împărtășea cu el emoția serii. Poetul Îl Îngheță, Îndepărtându-i brusc mâna. — Ce-i așa de mare În toată limbuția asta, mojicule? Celălalt nu păru să Îi deslușească tonul insultător. — Lupta Îngerului cu Diavolul! Îi explică el cu același entuziasm. Ca să-l salveze pe om de la iad... Ia te uită! Îl Înșfăcase iarăși de braț. Eliberându-se din nou din strânsoare, Dante se hotărî În sfârșit să privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]