2,113 matches
-
masa la care stătuse ultima oară cu Fernic. Nu a băut vin, ca de obicei, ci două cafele tari, iar în loc de obișnuita-i ciorbă și salată și-a comandat o ceafă sățioasă și suculentă, cât două palme, pe care a devorat-o alături de un piure fierbinte. Încă o cafea și a primit și Universul, ca de obicei, pe care l-a răsfoit cât a fumat o țigară. — Mai doriți ceva, domnule Vasile ? Și Cristi zâmbește : — Chiar nu mai am nevoie de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
Nu pot mânca decât mere din specia Cox’s Orange, așa încât din aprilie și până în octombrie sunt văduvit de mere. Voi transcrie epistola lui Peregrine, în chip de prefață la portretul lui. „Charles, cum te descurci cu viața? Suntem cu toții devorați de curiozitate. Nimeni nu recunoaște că ar fi primit vreo invitație de la tine. Dar nu-ți lipsim îngrozitor? Poate că te-ai strecurat pe furiș înapoi în apartamentul tău londonez și duci o viață secretă, nu răspunzi la telefon și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
viața așa cum mi-ai distrus-o tu pe a mea. Nu-ți va fi cu putință să te ascunzi de mine. Voi fi tot timpul cu tine, voi fi zi și noapte în mintea ta, voi fi demonul care va devora viața ta și viața ei. Până când va ajunge să-și muște degetele pentru că măcar te-a întâlnit vreodată. E foarte ușor să-i sperii pe oameni, Charles. Eu știu, pentru că am mai făcut-o. E ușor să mutilezi sufletește oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Rosina: Eravamo tredici, siamo rimasti dodici, sei facevano rima, e sei facevan’ pima-poma-pima-poma. Dumnezeu știe despre ce putea fi vorba. Cântatul constituie, desigur, o formă de agresiune. Gurile umede deschise ale cântăreților și dinții strălucitori așteaptă cu nerăbdare să-și devoreze victima-ascultător. Cântăreții râvnesc după ascultători așa cum animalele râvnesc după pradă. Îmbătați de propriile lor glasuri, acum urlau în gura mare, din nou și din nou, eu vocea mustos baritonală a lui Gilbert, cea de tenor pseudo-napolitan a lui Titus și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Dar am nutrit oare vreodată într-adevăr intenția de a-l ucide pe Ben? Nu, toate acestea au fost fantasmagorii menite să mă consoleze. Și totuși, uneori, și asemenea fantasmagorii pot provoca „accidente“. De ce mi-am imaginat că Hartley e devorată de dorința de a muri? Ea face parte din rasa supraviețuitorilor, tare ca piatra. Dacă acest jurnal „așteaptă“ o concluzie categorică, clarificatoare, în legătură cu Hartley, n-are decât să aștept pe veci. Desigur că nu constituie o relatare completă a faptelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
directețea și dramatismul unui crochiu expresionist sau a unui haiku, fără a pierde, însă, ritualitatea rostirii: „Spală-mă de cuvintele toate,/ce mai rămâne/e pasul în moarte!” (Arhetipală) sau: „Ciori/pe un stârv înghețat;/ materia/oarbă de singurătate/hulpav devorându-se” (Ciori). În întregul ei, poezia lui B. se vădește drept „poezie a ființei și a rostirii” (Eugen Simion), proiectând cosmic derizoriul ființei umane, drama existențială. Ea devine tot mai mult lamentație solemnă și rugă imperativă. Ca eseist, B. citește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
pivește, căpitane..! cuvintele i se înecau, de groază, în glas. Doar, cizmele... atât..!”, mai adăugă și îi veni să verse. Pentru o clipă toți încremeniră, prin gând trecându-le răgetele furioase ale urșilor... dar, și cruzimea cu care l-au devorat. Tudosă, „Preotul”, făcu semnul crucii murmurând: „.. Și el o fost un om... un suflet..!”, și , tăcuți, trecură mai departe. Toți erau numai ochi și urechi. „ - Trebuie, băieți... să luăm un avans.. cât încă-i întuneric.!” murmură Baltă, îngrozit și el
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cerul se întuneca de nori de țânțari mici și agresivi care cu o intuiție diabolică găseau orice joncțiune între haină și mănuși și dacă nu te ascundeai urgent întrun spațiu protejat cu site la ferestre, erau în stare să te devoreze. După ora 23, dispăreau așa cum au venit. Astea erau ceasurile deltei, ca și ora solunară la care se putea prinde ușor pește la undiță (stabilită în funcție de poziția soarelui și a lunii). Eu preferam peștii fără solzi și cu oase puține
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
desemnarea unor candidați pentru postul de Prim-ministru ținând cont de propriile sale calcule politice 9. Însă, întrucât trebuia asigurată stabilitatea politică prin instituirea mandatelor concomitente ale Președintelui și ale Parlamentului, dar și oferirea unei posibilități Președintelui de a-și "devora" încetul cu încetul Primul-ministru imputându-i toate erorile guvernării 10, organizarea alegerilor anticipate era aproape imposibilă 11. Astfel, Articolul 89 prevedea o procedură complicată, care necesită demisia Guvernului sau adoptarea unei moțiuni de cenzură și refuzul Parlamentului a cel puțin
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
de unul singur... Desenul de pe grăunciorul de polen e caracteristic speciei. De ce? Tot ipotetic, imitând animalele, care se recunosc prin „geometrie“; căci Natura nu face nimic fără sens... Dar seducția face și victime. Ca bietul soț pe care călugărița Îl devorează pe când el nici n’a isprăvit s’o iubească. Sau o plantă carnivoră, precum Drosera care momește insecte cu câteva picături aducând a nectar... Ambele o fac pentru a căpăta azot, ca și cum acesta ar fi motorul seducției... Seducția capătă și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
apă, precum amfora. Cușma, poalele cămășii, traista, așișderea, reveneau apoi la Întrebuințarea obișnuită, alta decât aceea de ambalaj. Deja modernă, bucata de hârtie ajungea pe foc - unde nu deranja pe nimeni, căci e celuloză deci biomassă - ori pur și simplu devorată de descompunătorii prezenți În orice ecosistem În care cumpărătorul ar fi aruncat-o... Dar ambalajul - de fapt eticheta, dar astăzi ce ambalaj nu e pe de-a’ntregul o etichetă? - vinde marfa. Și nici tehnologia nu stă pe loc. Hârtia
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ca sămânța viței să Încolțească, căci apă are deavolna, În bobița de strugure Încă atârnată de coardă? Dar acea apă e stimulatoare pentru antipodul heterotrof, omul sau pasărea care ciugulește strugurele, eliberând sămânța poate altundeva; ca și pentru drojdia care devorează zahărul bobiței lăsând În urmă vin, dar eliberând de asemenea sămânța. Se vede treaba că vița s’a născut cu vocația oenologiei... Gând la gând cu bucurie, ar spune Întreaga biocenoză care profită de generozitatea, cum se vede deloc dezinteresată
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dintr’un arbore neînzestrat de Natură cu lemnul tare al stejarului, dar nici cu Înălțimea ramurilor, la neîndemâna vreunui culegător precum acelea ale bradului. Rana rămasă În trupul teiului e poarta prin care lemnul său atât de fragil va fi devorat de ciuperci și bacterii până ce, din tot scheletul lui care voia să susțină un arbore falnic nu va rămâne - nu peste mult - decât scoarța, curând doborâtă de vreun vânt. Dar și micile rămurele, rupte fie doar pentru a Împodobi ușa
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
teiul sfânt. Și am convingerea că, În acel moment, vechiul tei se va usca, sufletul lui trecând În cel nou. Dar... De punem o celulă În glastră, pe ea vor tăbărî Încă mai multe celule, dar bacteriene, spre a o devora. Lipsită de integratoarea protecție a Întregului pluricelular, ea nu se poate nici barem apăra, darmite - primul pas Întru reconstituire - multiplica. Deci, În primul rând, e nevoie de un mediu steril, unde e doar celula. Căreia Îi trebuie hrană, de astă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
doua zi, sub copac, am aflat câteva picături de sânge, semn că pasărea, căci o bufniță Îl Înhățase, inferioară evolutiv cum e, nu știe să se joace ca mine cu șoarecele În așteptarea unei morți nebăgate În seamă, ci-și devorează prada de vie. Brrr... Sânge nu curge din trupul mort, decât dacă e vorba de o minune, precum acum două milenii. Dar nu asta m’a determinat să mă apropii de microfon, ci nevoia de a-l corecta pe amicul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
o piatră, ci mai multe. Parcă și amintita piramidă a lui Keops, acea perfecțiune, absolutul geometric, are În loc de vârf o platformă. Și-mi aduc aminte și de povestea, nu tristă dar chiar de groază, a prietenului meu: prădătorii supremi se devorează Între ei. Și, pentru ca geometria atât de dragă lui Cristi să nu poată deveni un model În Natură, vă miaun că acea piramidă trofică e străbătută de largi fisuri prin care piatra din vârf cade cu mult mai jos, devenind
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
supt se hrănește, la fel ca puricele? Un vânător micuț și, tocmai de asta, generos: de ce să ucidă vânatul, câtă vreme se poate sătura la fel și mâine? Dar așa e și nițeluș egoist, căci ceea ce vânătorul consacrat nu poate devora din vânatul lui devine subzistență pentru hoitari și apoi pentru descompunătorii biocenozei, Închizând circuitul substanței. Lucru pe care-l face totuși și așa zisul parazit, deși de pe urma lui nu se poate bucura un hoitar, dar sigur descompunătorul, căci și el
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
compoziția de specii a biosului, sigur mărește excesiv partea biotică a planetei. Vorbeam de complicarea relațiilor biocenotice? Utilă tocmai stabilității vieții pe termen lung? Păi asta nu se poate face decât prin noi specii. Și, alături de grâu-șoarece-pisică-vreun șacal care-i devorează hoitul-și lanțul de microscopici descompunători, intervine și puricele care, sugând sângele pisicii, leagă șoarecele direct de acei descompunători. Noi specii? Asta se cheamă creșterea biodiversității, chiar dacă În forme pe care le detestăm; pisica rabdă cu stoicism prezența puricelui, căci
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Economia începe să cunoască ceea ce noi numit efectul de venit sau tendința de creștere a profitabilității (în parte falsă, în parte adevărată), ca urmare a creșterii cantității de monedă în circulație. Sigur că o parte din acest venit va fi devorat de inflație, dar o parte va rămâne la producător și va încuraja investițiile, dezvoltarea și expansiunea economică. Michael Beaud vorbește despre creșteri, chiar foarte mari ale prețurilor: "Pe măsură ce metalele prețioase devin tot mai abundente (este vorba despre descoperirea Americii n.n.
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
țigani români. Românii ar avea motive să fie Încântați că măcar o parte din țigani pleacă din țară, dar nu prea sunt, considerând că, pe unde se duc, țiganii fac România de râs. O anecdotă bine cunoscută povestește cum au devorat țiganii lebedele de pe lacul Palatului Schönbrunn din Viena. Nici trecerea lor prin Londra nu a rămas neobservată; londonezii au avut prilejul să-i vadă exersând tradiționala artă a cerșitului. În 2002, odată cu renunțarea la vize, a urmat un val „sensibil
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
numele celui ce l-a dus cu elicopterul pe Ceaușescu: Vasile Maluțan. Scriitorul SAS-ului n-a catadixit măcar să inverseze prenumele și să-i inventeze pe Vasile Sorescu și Marin Maluțan... SAS-urile apar în sute de mii de exemplare, devorate de dactilografele și șoferii de pe tot mapamondul. Când auzi-vor, vreodată, de Marin Sorescu, vor avea prilejul să-și etaleze cultura: "a, șeful Securității din România!" Sper că, în viitoarele volume, nu-l vom întâlni, ca personaj, pe odiosul proxenet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ostilitate ar fi fost imposibil de menținut” <endnote id="(70, p. 65)"/>. În confruntarea dintre evreul „imaginar” și cel „real”, raportul de forțe este inegal. Ultimul n-are nici o șansă. Imaginea evreului este atât de puternică, Încât evreul Însuși este devorat de ea. 4. Caracteristici etnice și etice Explozia descoperirilor geografice și a campaniilor comerciale din preajma și din timpul Renașterii a generat gustul descrierii țărilor și popoarelor Îndepărtate, dacă nu chiar imaginare. „Înainte de a fi fost descoperit, sălbaticul a fost mai
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ale antichității. „Leul din Nemeea - „Leul din Nemeea era un monstru, fiul lui Ortros și nepotul lui Tifon. El era fratele unui alt monstru, Sfinxul din Teba. Hera îl crescuse și l-a dus în regiunea Nemeea, unde devasta ținutul, devorând locuitorii și turmele. Acest leu trăia într-o peșteră cu două ieșiri și era considerat invulnerabil. Heracles a început să tragă asupra lui cu arcul, dar în zadar. Apoi, amenințându-l cu măciuca, l-a forțat să intre în peștera
Fenomenul olimpic de la antic la modern by Liliana RADU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101004_a_102296]
-
învățătorul nu este un simplu funcționar, el este o personalitate cu înalte răspunderi sociale și morale, și nu-i este permis să se compromită sprijinind pereții cârciumilor sau rezemând gardurile sătenilor care au fete frumoase și sprințare. Timpul devastator Vârcolacii devorează Luna și lasă Pământul în întuneric; Rugina corodează metalele neprotejate și le face inutilizabile, condamnându-le la dezintegrare; Uitarea părăduiește nediscriminator zestrea cognitivă și afectivă tezaurizată în cămările memoriei; Și timpul acționează distructiv asupra personalității umane, în integritatea ei, făcând
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ei, și spre cunoașterea reală a ceea ce Înseamnă pentru noi America. „Nu am realizat, În acele momente, enormitatea inițiativei pe care o luaserăm; tot ce vedeam În fața ochilor era praful drumului care ni se Întindea Înainte și noi pe motocicletă, devorînd kilometrii În zborul nostru spre nord“. Nu era acest „praf de pe drum“, fără ca Che să-și dea seama, exact același cu cel văzut de José Martí În drumul său de la La Guaira la Caracas „Într-un autobuz obișnuit“? Nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]