1,677 matches
-
vorbească, dar ea Îl Întrerupse ferm. - Nu tăgădui! Avem dovezi! Păru dintr-odată foarte obosit. - Nu aveam de gînd să tăgăduiesc. Îmi jurasem chiar să-ți spun totul dacă mai aveam norocul să te revăd Într-o zi. Expresia de dezgust care se zugrăvi pe chipul ei Îl duru mai mult decît o palmă. - Și asta e tot? - N-am nici o scuză, dacă la asta te gîndești. În afară de dragostea mea pentru tine. - Ooo! Și te pomenești că din dragoste pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
deschise Încet ochii și se trezi cu greu. Fixă atunci solul cu un aer năuc. Parchetul cabinei era pătat cu sînge. Urmări cu privirea dîrele care mînjeau treptele ducînd spre punte. Se sculă ca un automat și ieși, pășind cu dezgust peste dîrele de sînge. Pe punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
am să accept niciodată să te pierd! Ești a mea! - Dă-mi drumul! Christian, oprește-te! Stai! Marie se zbătea, simțindu-i sexul În erecție frecîndu-se de ea, gura umedă care Îi morfolea cu zgomot sînii și țipă cuprinsă de dezgust și de disperare. Ușa cabinei se deschise atunci, dîndu-se de perete sub mîna lui Lucas. Nici măcar nu-și dădu seama cum de ajunse cu el pe chei. Merseră În tăcere. Apoi Lucas murmură fără s-o privească: - M-am amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
niște monștri! Eu unul n-am făcut nimic! N-am făcut nimic, v-o jur... Se prăbuși gemînd, se chirci, cu brațele aduse În jurul capului ca și cum nu mai voia să audă nimic. Ryan se Întoarse, scuturînd din cap, În culmea dezgustului. - Îmi Închipui că ideile cu punerea În scenă erau ale tatei, zise el. E sordid... Dar recunosc că sînt curios să aflu cum au făcut să picure sînge de pe menhiri. Se Întoarse atunci spre Marie. - PM are dreptate Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mult timp Înainte. Bucățile Înghețate, acoperite cu pulbere de granit, aderau la crestăturile simbolurilor, apoi se topeau Încet odată cu primele raze de soare. Îi Întinse din nou Mariei Înghețata care se scurgea, dar ea se Întoarse cu o strîmbătură de dezgust. - Toate astea rămîn să fie dovedite. - Ne străduim. Recunoaște că e tare, ca găselniță... - Ryan era foarte tare, da... - Vorbeam de mine, căpoaso. Reține că dacă punem la socoteală un IQ ca al meu, amestecat cu ereditatea aceluia al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
puteau mira că sunt la rându-le disprețuite de generația chemată să le ia locul. În fine, după ce contribuiseră enorm la instituirea unui cult al trupului, nu puteau, pe măsură ce trupul li se veștejea, decât să simtă față de ele Însele un dezgust tot mai viu - analog de altfel celui pe care Îl citeau În ochii celorlalți. Bărbații de vârsta lor se aflau grosso modo În aceeași situație; dar această comunitate de destin nu avea să nască nici o solidaritate: ajunși la patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cumpără un cornet lung plin cu migdale, apoi coborî pe cheiul Senei. Difuzoarele de pe un vaporaș turistic umpleau aerul, pereții catedralei Notre-Dame reverberau ecoul. Bruno Își mestecă până la capăt prăjitura cleioasă, unsă cu miere, apoi, Încă o dată, simți un viu dezgust de el Însuși. Să Încerce chiar aici, În buricul Parisului, Își zise, În mijlocul lumii și al oamenilor... da, ar fi o idee. Închise ochii, Își lipi tălpile, Își Împreună mâinile pe piept. Încet, cu hotărâre, Începu să numere, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
la Verrières-le-Buisson, Într-o clinică psihiatrică a Ministerului Educației Naționale. Azoulay era vizibil Îngrijorat; În anul acela, ziariștii Începeau să vorbească mult despre pedofilie, parcă adoptaseră cu toții deviza: „Forcing la pedofili, băieți!” Totul din ură Împotriva bătrânilor, din ură și dezgust pentru bătrânețe, campania lor era pe cale să devină o cauză națională. Fata avea cincisprezece ani, eu eram profesor, abuzasem de autoritatea pe care o aveam asupra ei; În plus, era arăboaică. Pe scurt, dosarul ideal pentru o demitere urmată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a fost atât de greu să se facă auzit. Istoria celor câțiva ani care i-au permis lui Hubczejak să facă acceptat un proiect primit mai Întâi, de o parte crescândă a opiniei publice mondiale, cu un refuz și un dezgust unanime, până ce, În final, a obținut finanțarea lui de către UNESCO, ne redă portretul unui om strălucit, combativ, cu o gândire În același timp pragmatică și mobilă - În fond, portretul unui excepțional agitator de idei. Desigur, nu avea el Însuși stofă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lire. Cum am zis, avocații de la Carter Spink nu stau degeaba. DOI Când ajung la serviciu, Ketterman se află lângă biroul meu, uitându-se la vrafurile de hârtii în dezordine și la dosarele presărate peste tot cu o expresie de dezgust. Sinceră să fiu, nu am cel mai bibil birou din lume. Adevărul e că... e un dezastru. Dar am intenția să fac ordine cât de curând, și să sortez toate teancurile de contracte vechi, pe podea. Imediat ce-o să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o pereche imensă de mănuși roz din cădiță și mi le întinde cu o ușoară înclinare a capului. — Da, mulțumesc, spun cu un aer demn. Știam și eu. N-am purtat în viața mea mănuși de cauciuc. Făcând eforturi ca dezgustul să nu mi se citească pe față, îmi bag degetele în ele. O, Doamne. În viața mea n-am simțit pe piele ceva atât de fără formă, de cauciucat și de... dezgustător. Trebuie să port chestiile astea toată ziua ? — Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dispreț atât de violent, Încât părea să le scuipe. Antisemitismul, care nu zace prea adânc Îngropat Într‑o asemenea adunare, se trezise acum În inimile tuturor. Fiecare dintre cei de față Îl privea pe Klotz cu un covârșitor dispreț și dezgust, iar bietul om se ghemuise pe scaun, ferindu‑se parcăă Apoi Întorcându‑se spre Clemenceau, el (Lloyd George) i‑a cerut să pună capăt acestot tactici obstrucționiste, altminteri, a strigat el, domnul Klotz o să treacă de partea lui Lenin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mulțumi numai cu atât? Doar atât? Să traversez scena și să cad în groapă? Adică eu nu am și altceva de spus? OMUL CU SACAUA: Are dreptate! Are! MAMA: Bravo! Bravo! RECRUȚII: Bravo, mamă! MAMA (Gest plin de dezamăgire și dezgust către RECRUȚI.): Sunteți pe de lături. ORBUL (Pătrunde în spațiul publicului.): Ei? Am? Sau n-am? Am sau n-am dreptate? Am sau nu? Domnilor, priviți-mă bine! Ani de zile am înghițit acest rod. Nu mai vreau! M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de-un sfert de ceas. În sfârșit, cei trei se îmbarcă, Plainjones în față, Harry Kerch și Naomi Ruth Fisher în spate, agenții F.B.I. și pușcașii marini, câte patru, se îmbarcă și ei, și alaiul pornește. Naomi Ruth privește cu dezgust străzile înguste, prost pavate, țipătoare. Ce oraș nesuferit, ce murdar, se gândește. Ce lume străină. Cu doar câteva zile în urmă, vineri mai exact, drept în fața bisericii Batiște, un vagabond murdar și beat își scosese din pantaloni membrul viril care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și pătimașă, de care fusese îndrăgostit Sting, o poveste pe care o știe toată lumea. Violet Tranter, cu ochii ei albaștri imenși și cu părul vâlvoi, o jucase, în schimb, ca pe o prințesă care își așteaptă prințul în turn, spre dezgustul meu. M-am strâmbat. — Da, Vi a primit rolul greșit, zise Hugo, observându-mă. Fata care o juca pe Fuchsia, adăugă el pe un ton meditativ. Chiar îmi place. Parcă ar fi titlul unui roman polițist, nu crezi? Bineînțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în care specia umană se cufundă în adâncurile degradării sale. Ar traumatiza mințile copiilor în așa fel încât, atunci când vor deveni oameni mari, războiul ar fi pentru ei un „tabu“ asemănător incestului. Din ce adânci abisuri de iraționalitate vine oare dezgustul față de incest la o specie care nu simte dezgust față de crimă? Trebuie că acesta a fost un obicei născocit de mame, temătoare că fiicele lor, mai tinere, le-ar fura soții, și susținut de tați, și ei înspăimântați la gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sale. Ar traumatiza mințile copiilor în așa fel încât, atunci când vor deveni oameni mari, războiul ar fi pentru ei un „tabu“ asemănător incestului. Din ce adânci abisuri de iraționalitate vine oare dezgustul față de incest la o specie care nu simte dezgust față de crimă? Trebuie că acesta a fost un obicei născocit de mame, temătoare că fiicele lor, mai tinere, le-ar fura soții, și susținut de tați, și ei înspăimântați la gândul că noul mascul îi va lăsa fără privilegiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în măcelul de la MY-LAI? Aici, în jurul său, simțea palpitând cea mai crudă dintre selve, dar, cu toate astea, în doi ani nu asistase la nici o singură scenă care s-ar fi putut compara cu groaza unui bombardament cu napalm, cu dezgustul pentru o suburbie a Saigonului sau cu degradarea bețivilor din Bowery. Nu locuia în Paradis, și o știa. Moartea stătea la pândă în spatele fiecărui copac și boala zbura în fiecare țânțar, dar, pentru prima dată, încerca senzația că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și, privind drept în obiective cu dezinvoltura unui crainic experimentat, începu: — Vă vorbesc azi din colțul cel mai îndepărtat al Amazoniei noastre, unde am dorit să ajung pentru a-i face cunoscut poporului yubani interesul meu pentru problemele lui și dezgustul meu pentru persecuțiile și asasinatele al căror obiect este în prezent. De asemenea, denunț de aici acest șantier inițiat de capitalismul imperialist, fără nici o altă rațiune, nici alt obiect decât acela de a se îmbogăți pe seama resurselor noastre naturale, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Argentina. Iar acum, Într-o Europă transformată de evenimentele recente, Italia devenise un El Dorado pentru noi valuri de imigranți Încă și mai săraci, și mai Închiși la culoare. Mulți dintre prietenii lui vorbeau despre acești oameni cu dispreț, cu dezgust, chiar și cu furie, dar Brunetti nu-i putea niciodată vedea fără să le suprapună imaginea propriilor săi strămoși, stând la cozi asemănătoare, ei Înșiși abia Îmbrăcați, prost Încălțați, vorbind stâlcit limba. Și, aidoma acelor sărmani nefericiți de acolo, dornici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
poate și dincolo. — Buon giorno, signora Concetta, zise Brunetti, zâmbind și oferindu-și mâna. Îi privi fața, Îi citi expresia așa cum ar citi un copil paginile repede Întoarse ale unei cărți cu benzi desenate. Văzu imediata recunoaștere, fiorul instinctiv de dezgust pe care-l prezenta el, dar apoi o văzu cum Își amintește bunătatea pe care i-o arătase fiului său, vedetei, soarelui ei, și, cu asta, chipul i se Înmuie și buzele i se ridicară Într-un zâmbet de reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
a celei de-a doua secțiuni. În definitiv, signor Viscardi era un om foarte important și, cu cât se clarifică mai repede lucrurile, cu atât mai bine ne va fi tuturor. Brusc, Brunetti se simți copleșit de-un val de dezgust că trebuia să facă asta, să execute această șaradă stupidă de fiecare dată când stăteau de vorbă. Se uită În altă parte, apoi din nou la superiorul lui. Zâmbetul lui Patta era la fel de lătăreț cât era de sincer. Era oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
undeva. În sud nu fac decât să se omoare unul pe altul. Câte crime au fost până acum anul ăsta? Două sute? Două sute cincizeci? Așa că au Început să se mute aici, mai la nord. — Guvernul? Ambrogiani scoase acel pufnet special de dezgust pe care italienii Îl rezervă doar pentru dățile când se discută despre guvernul lor. — Cine-i mai poarte deosebi, mafia și guvernul? Această viziune era mai aspră decât a lui Brunetti, dar poate că rețeaua națională a carabinierilor avea acces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
verișoara ei dezvoltase tendințe hippy. Indubitabil, era o reacție împotriva autorității demodatei ei mame. Spre disperarea împărtășită a mătușii lui Alice, Frances, recenta carieră a lui Sally înregistrase o perioadă în care făcuse pe machieuza și pe jonglerul comunitar. Spre dezgustul tatălui lui Sally, ultimul ei post fusese sponsorizat de un consiliu local cu viziuni foarte liberale. Persoana cu care Sally avea să se căsătorească depășea speculațiile tuturor. Dar Alice s-a decis că ea nu avea să facă mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pruncul ca să-l curețe. Femeia nu își făcea griji nejustificate legate de reacția ei. În toate cărțile scria că sentimentele materne intervin mai târziu. Așa că nu și-a constrâns deloc manifestarea principalului sentiment în calitate de proaspătă mămică, și anume acela de dezgust. Mai întâi, i-a dat frâu liber în salonul postnatal. Unde era oribil: pereții erau văruiți în roz, iar perdelele groaznice din jurul paturilor arătau asemenea celor dintr-un motel transilvănean din Iad. Și zgomotul! Celelalte mame scânceau și se văitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]