1,830 matches
-
sută la sută din cînepă, pentru bebe? Sută la sută din cînepă? Ce naiba vrea să... A. Da, e posibil să fi zis ceva de genul ăsta la petrecerea mamei mele, doar ca s-o fac să termine cu bumbacul cel diabolic, Înălbit chimic. — O să merg jumate pe cînepă... jumate pe alte materiale, zic În cele din urmă. Pentru... ăă... biodiversitate. — Excelent, aprobă Jess din cap. Și am mai vrut să-ți spun că pot să-ți fac rost și de o
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
se mai uită la poză bulversată. — Mă făcea să mă simt atît de... inferioară. — Cred că ar trebui totuși să te duci la emisiunea ei, spun. Și-ai putea să iei și poza aia cu tine. — Bex! chicotește Suze. Ești diabolică! O să mă mulțumesc s-o țin În sertar și să mă uit la ea cînd simt nevoia să mă Înveselesc. ȚÎrîitul telefonului sfîșie brusc liniștea din bucătărie și zîmbetul Îmi devine forțat. Dacă e iar presa? Dacă e Luke, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
noastre arhetipice vor fi răsturnate anarhetipic (scuză-mă că trag spuza pe propria turtă). În momentul În care am aflat de intenția lui Cornel de a renunța la acest atac, am intrat În panică, am Început să fac chiar planuri diabolice de a-l tachina În vreun fel, de a-l zgândări așa Încât să-i provoc o revoltă, să-l fac să revină la dispoziția belicoasă despre care avusesem zvon. Căci - iată! - Cornel ne pune pe masă, ne pune pe computer
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
violentă furie a simțurilor, o senzualitate frenetică, iresponsabilă, care conferă erosului atmosfera specific macedonskiană, de „idilă brutală”; adâncul obscur al instinctului, prins în Faunul, deși are unele atingeri cu imaginea naturalistă a omului, trimite de fapt la una din fețele „diabolice” ale romantismului. În Noaptea de mai integrarea omului în ritualul zămislitor al naturii se sublimează în nota de idealitate a speranței, care renaște și crește în suflete cu impetuozitatea și exuberanța sevelor de primăvară: „Și-n aeru-mbătat de roze sfidez
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
calitate este vizibilă în Diavolul citadin, o proză eseistică, experimentală, în care literatura e doar un pretext de a face observații despre paradoxurile existenței. Invocând și caracterizând precedentele apariții ale diavolului în literatură, R. le opune propriul personaj, fără nimic diabolic, în afara faptului că e, prin voință divină, de partea răului. Noul Mefisto, foarte civilizat, doct, pașnic, e siderat de capacitatea, cu mult superioară celei drăcești, a omului de a comite răul și de previzibilul reacțiilor sale. Alte culegeri de proză
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
literaturii românești contemporane, I-II, pref. Ion Rotaru, București, 1986; George Crețeanu, Patrie și libertate, București, 1988; N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, pref. Dan Horia Mazilu, București, 1996 (în colaborare cu Andrei Rusu). Traduceri: Jacques Collin de Plancy, Dicționar diabolic, I-II, București, 1992; Paul Véry, Goupi Mână Roșie, București, 1995. Repere bibliografice: Piru, Varia, I, 61-63; Ornea, Actualitatea, 173-177; Iordan Datcu, O editoare eminentă, L, 1996, 14; Iordan Datcu, Sub semnul Minervei, București, 2000, 183-184. Al.S.
ROTARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289387_a_290716]
-
care filosofii iluminiști au acordat-o desprinderii omului de natură și transformării realității Într-un câmp de obiecte În scopul folosirii, exploatării și transformării acestora În proprietate. Natura, În schema iluministă, era sălbatică și periculoasă, o forță primară și adeseori diabolică care trebuia să fie domesticită, făcută productivă și pusă În serviciul omului. De multe ori, Îmblânzirea naturii a Început cu cea a „omului” Însuși. Desprinderea sa de natură cerea ca omul să fie mai Întâi separat de propriile instincte animalice
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
în schiță, și numeroase alte personaje, diferențiate caracterologic, precum violentul Bilăe, obstinat dușman al lui Ion-Vodă, lașul și vanitosul Costea Murgu, perechea opusă psihic a celui dintâi, exaltatul și nemernicul Ieremia Golia, perfidul diplomat Ion Golia, care profesează cel mai diabolic iezuitism, controlând din umbră toate uneltirile, fără a lăsa să i se bănuiască rolul. De cealaltă parte a tipologiei din piesă s-ar situa modestia morocănoasă a vrednicului Dumbravă, cinstea și cutezanța lui Potcoavă, fratele domnului, oștean călit, vajnic, spartan
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
figura torționarului Țurcanu, din închisoarea piteșteană de „reeducare” care acum acționează în libertate, iar în altul se evocă și masacrul din Piața Tien An Men). În ipostaza postdecembristă și în cea occidentală, ea înseamnă dispariție a simțului axiologic și răsturnare diabolică a valorilor, dezeroizare și desacralizare, uniformizare și depersonalizare, somnul conștiinței și dictatura lui „Nimeni”. Iar în cazul distopiei prospective, echivalează cu existența în „postreligie”, „contrainițierea”, destine „necoagulate” și lipsite de orice „racord ontologic”, dictatură a minorităților și a „corectitudinii politice
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
După patru cești de ceai foarte tare, mă așez la masa de lucru. Primesc un telefon, apoi încă unul. Apoi o invitație la prînz în ultimul moment. Nu pot să refuz... Toate aceste atentate sînt comise prin telefon, acest instrument diabolic, de care nu izbutesc să mă lepăd." Se simțea, din cauza nelucrării, în jenă continuă și dizolvantă: "Sila, mărturisea amar, ce mă îneacă de fiecare dată cînd sînt întrebat dacă scriu și despre ce etc. Dacă ceilalți ar ști! Rușine, remușcări
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17162_a_18487]
-
sud-americane, dar trimițând în subtext la dictaturile comuniste. Personajul problematic este de data aceasta Miguel, cel care, fascinat de putere, dar incapabil să îi înțeleagă mecanismele intime, încearcă să-și prevină prietenii ce urmează a fi executați în virtutea unui plan diabolic imaginat de dictatorul Don Athanasios, plan la care personajul central este, în primă instanță, părtaș. Romanul Apa își plasează acțiunea în epoca tulbure de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când, pe fondul foametei și al disoluției autorității statului
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
Cristos; încheierea lui la finele istoriei. Acest proiect va fi imitat sau, mai bine zis, contrafăcut de diavol, a cărui principală ocupație constă în a împiedica prin orice mijloace împlinirea iconomiei mântuirii. „În păcatul lui Adam”, notează Antonio Orbe, „apostazia diabolică care l‑a generat rămâne ascunsă în sine. Ea se manifestă însă, în mod vizibil, prin neascultarea lui Adam. La fel stau lucrurile și în cazul Anticristului. Deși latura sa interioară - adică apostazia diabolică - este invizibilă, ea se va revela
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Adam”, notează Antonio Orbe, „apostazia diabolică care l‑a generat rămâne ascunsă în sine. Ea se manifestă însă, în mod vizibil, prin neascultarea lui Adam. La fel stau lucrurile și în cazul Anticristului. Deși latura sa interioară - adică apostazia diabolică - este invizibilă, ea se va revela în activitatea exterioară desfășurată până acolo încât va ajunge să fie slăvit de oameni. Puțin îi pasă de oameni ca oameni. Aceștia nu‑l interesează decât ca adoratori ai lui Cristos și ai Dumnezeului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pământești va reactualiza în istorie haosul precosmic, haosul anterior oricărei creații noi. Întoarcerea la starea de haos este sugerată aici printr‑o foarte profundă criză socială și politică. Imagine a haosului „eshatologic”, Imperiul Roman este în același timp o caricatură diabolică a împărăției cristice. În acest punct, Hipolit își prezintă teoria asupra caracterului mimetic al imperiului pământesc (IV, 9). Cea dintâi remarcă: romanii ating apogeul puterii lor exact în momentul nașterii lui Cristos, care vine să întemeieze pe pământ Împărăția cerească
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste patru imperii configurează trama unei istorii înlăuntrul căreia s‑a petrecut evenimentul unic al Întrupării. Tocmai din acest motiv, Hipolit evită să proclame caracterul în întregime diabolic al instituțiilor umane, în general, și al puterilor politice, în special. Intenția spuselor sale nu este de a nega acestor structuri „lumești” orice valoare, cum făcuse odinioară Iustin, ci de a relativiza această valoare insistând asupra caracterului său secundar, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
imaginea Bisericii” (I 14, 5). La rândul lor, „cei doi bătrâni reprezintă, în figură, cele două popoare care urzesc împotriva Bisericii, poporul circumciziei și cel al păgânilor” (ibidem). Biserica se vede prinsă între ciocan și nicovală. Victimă a unei „coaliții diabolice” (Imperiul Roman și poporul evreu), aceasta nu are de ales decât între apostazie și martiriu. Acest ton alarmant se face simțit de‑a lungul întregului comentariu, dar mai ales în secțiunile referitoare la persecuții. În prima omilie (cap. 20) Hipolit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevăratului Cristos. Urmând lui Iustin, Chiril spune că diavolul a căutat să zădărnicească planul lui Dumnezeu simulând false partenogeneze înaintea singurei partenogeneze adevărate, cea a lui Isus. Cateheții vor adopta aproximativ aceeași tehnică, dar în sens contrar, divulgând toate artificiile diabolice, neutralizându‑le astfel efectul, îndemnându‑i pe credincioși la o extremă vigilență. Iată o tehnică foarte ingenioasă, dar nu lipsită de anumite riscuri, după cum vom vedea mai departe. Pentru moment, să trecem în revistă semnele. Ele sunt reluate integral din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mântuirii, în măsura în care apariția sa constituie cea din urmă manifestare pământească, fățișă, a lui Satan. În privința activității cuplului Satan‑Anticrist nu avem alte mărturii canonice explicite, în afara celor oferite de Apocalipsă. Fragmentul din 2Tes. menționat de Chiril, se referă la caracterul diabolic al lucrării Anticristului, fără a preciza totuși legătura dintre soarta acestuia din urmă și cea a manipulatorului său. Astfel, catehetul este nevoit să construiască - mai bine zis, să reconstruiască - o figură eshatologică tradițională, având la dispoziție numai jumătate din materialul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
noastră. În opinia cercetătorilor Andrei și Gennari, autorul scrierii De consummatione, deși a preluat aproape o treime din tratatul lui Hipolit, nu este mai puțin original la nivelul sensului anticristologic pe care îl conferă operei sale, dat fiind că dimensiunea „diabolică” pe care o îmbracă aici Anticristul nu apare nicăieri în textul sursă. Această diabolizzazione a Anticristului, potrivit expresiei cercetătorilor italieni, se explică prin acea diabolizzazione a lui Iulian în mediile creștine (cf. între altele, reacția lui Grigorie de Nazianz). Într
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Gennari favorizează o lectură istorică a textului, ceea ce ar putea permite o datare destul de exactă, dar care se interesează foarte puțin de literatura anticristologică anterioară, aceasta putând explica, singură, mai multe elemente „inedite” în comportamentul Anticristului, inclusiv caracterul său diabolic. Șantierul De consummatione abia s‑a deschis, iar contribuțiile pe care le‑am prezentat credem că sunt extrem de importante, întrucât ele ating problemele‑cheie ridicate de contextul nostru. Am ales pentru traducere părțile care se referă exclusiv la figura și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simplu să se supună unei autorități ecleziastice, a cărei legitimitate morală o neagă dintr‑un motiv sau altul. De fiecare dată când se manifestă în sânul Bisericii, spiritul reformator este asimilat orgoliului, iar dorința de purificare a structurilor comunitare, aroganței diabolice. „Anticriștii” de care vorbește Ciprian sunt acei reformatori care îndrăznesc să spună cu voce tare ceea ce majoritatea creștinilor nici măcar nu îndrăznesc să gândească în tăcere. Negăsind nimic de reproșat acestora în plan dogmatic, episcopul recurge la armele diatribei și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Palestina. În timpul călătoriei sale extatice în iad, Ezdra îl întâlnește pe Anticrist. Acesta se află în regiunea septentrională și este ținut în captivitate, în spatele unor zăbrele uriașe de fier, până la sfârșitul veacurilor, când va fi eliberat și‑și va împlini diabolica misiune. Este posibil ca această credință să fi influențat versiunea neroniană a mitului Anticristului, așa cum o regăsim la Victorin și Commodian. Potrivit spuselor acestuia din urmă, Nero ar fi fost de asemenea păstrat în iad după dispariția sa și de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în care ideile socialiste (pseudocreștine) încep să câștige teren. De asemenea, la testamentul literar și filozofic al lui Vladimir Soloviov, Court recit sur l’Anticrist (1900), care zugrăvește portretul unui tiran eshatologic umanist, pacifist, ingenios și cultivat, al cărui farmec diabolic cucerește aproape întreaga lume, cu excepția câtorva creștini refractari. În 1907, Monseniorul Robert Hugh Benson publică Lord of the World, roman polemic în care autorul denunță materialismul crescând și pseudodivinizarea omului în civilizația modernă. Părintele Percy Franklin este ultimul preot catolic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dan Stanca, unul dintre cei mai promițători scriitori români, publică (1997) romanul intitulat Apocalips amânat, a cărui acțiune se petrece în România postcomunistă sau mai curând neo‑comunistă, care suferă un ultim atac din partea forțelor întunericului încarnate de un cuplu diabolic: Eugen Țurcanu, care trimite la figura de tristă celebritate a torționarului anilor 1950, și discipolul său, Radu Tudose (fals profet autohton), un inginer arogant, avid de putere, fără scrupule. Țurcanu‑Anticrist produce miracole în serie, cu o ușurință deconcertantă. El
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diavolului în cărțile VT. Și dacă nici rabinii, reprezentanți oficiali ai exegezei VT, n‑au descoperit nici o aluzie la trista soartă a diavolului, este de la sine înțeles că nici diavolul însuși nu putea să descopere așa ceva”. Trecând peste ironia ușor „diabolică” a lui Antonio Orbe, să spunem pur și simplu că această chestiune rămâne complet străină iudaismului oficial, apărând numai în curentele apocaliptice. . Într‑un fragment al cărții a III‑a din Adu. haer. (25, 3 sq.) Irineu scrie: „Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]