1,556 matches
-
vorbirii, formele spiritului Hegel etc., pădure cu aromă, căprior pe două salturi familiare privirile familiare Baudelaire, avertismentele ulterioare la mecanic tot două, cele ale Domnului nu sînt mai multe, dar converg către ele, șoim peste prăpastie, a cîmpului oglindă mai diafană ca apa!, morminte străvezii Dan Stanca, dealurile perioade în fraze CFR, țin minutele, Buhăești firescul dintr-un joc respectat îl anticipă, pe fereastră aer încins din locomotivă, luciri uleioase și pe brazii creuzotați, calul pintenog de trei picioare, haina pădurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
ploaia neostoită de bombe cosmice, meteoriții, pe care frecarea cu el Îi face „stele căzătoare“, iar nu obiecte contondente... À propos: Într’un an, Terra primește 20-30 de mii de tone de astfel de material cosmic. Dar aerul e destul de diafan cât să devină purtătorul mesajelor subtile ale vieții, cum ar fi feromonii. O moleculă de bombicol, un soi de alcool, dar și parfum natural al femelei fluturelui de mătase, poate pune pe jar un mascul aflat la câțiva kilometri. Se
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
îl uimesc la fel de tare ca melcii, buburuzele și furnicile din iarbă. Obsesii și voluptăți de prunc îl îndeamnă s-o asculte pe fata care, noaptea, a ieșit afară să facă pipi în nisip. Obiectele le pipăie cu degete atât de diafane încât mișcarea pare a se pierde în eter. La primul zgomot, gălăgia unui carnaval de pitici dispare. Toate aceste uimiri ale poetului sunt învăluite într-o ironie cultivată, de bibliofil înrăit care se înconjoară cu albume, tomuri masive și cărți
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
servit ca pe vremuri cu o dulceață de caise cu sâmburi gustoși, muiați de sucul gros și dulce. Atunci am văzut ferestruica dinspre curte. Era deschisă. Pe peretele din casă, am deslușit în razele soarelui portretul unei tinere cu zâmbet diafan. Am început să număr anii. Mă întrebam, desigur, dacă se aflase pe perete și la ultima mea prezență. Mă îndoiam, era pentru prima oară când îl vedeam după mult timp. Uitasem de el și de acea ființă încântătoare creionată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
bibliografie de Paul Cornea, Editura Minerva, București, 1984. 824. Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, Editura Minerva. București, 1986 (prima ediție : Tipografia Academiei Române, București, 1884). 825. Silviu Angelescu, Calpuzanii (roman), Editura Cartea Românească, București, 1987. 826. Ioan Petru Culianu, Pergamentul diafan. Ultimele povestiri (scrise În colaborare cu H.S. Wiesner), postfață de Paul Cernat, Editura Polirom, Iași, 2002. 827. Matei Cazacu, Minuni, vedenii și vise premonitorii În trecutul românesc, Editura Sigma, București, 2003. 828. Norman Manea, Întoarcerea huliganului, Editura Polirom, Iași, 2003
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
regiune, ne preveniseră de reintroducerea acestor mîțe uriașe și tărcate în pădurea tropicală indiană. Marcel nu glumea, dar, ca să fiu sinceră, sus-amintitele feline mă îngrijorau mult mai puțin decît imenșii păianjeni care se legănau deasupra capetelor noastre, agățați în fire diafane, din care puteau să se lanseze în gol, în orice moment. Dacă solidele 4x4 ofereau o oarecare siguranță în ceea ce privește eventualele jivine patrupede, faptul că vehiculele erau deschise ne expunea în permanență oricărui atac arachnean. Pînă la urmă, în afara asalturilor obișnuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
când o întâlnesc, să o salut și să-i aud glasul dulce. Familia Monor a intrat în viața Frasinului cam în aceeași perioadă cu familia Ulian. Și aceștia erau o pereche tânără, prezentabilă, dar comparativ cu Ulianii, care erau mai diafani, perechea Monor erau mai robuști în înfățișare și gesturi, în comportament și făptură. Foarte frumoși și ei. Țin minte bine că eram îndrăgostită de doamna Monor care era ca o prințesă din poveștile noastre, cu bogăția părului șaten purtat într-
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
definitivat, de epuizat. Ele pervertesc mintea, o geometrizează, o pun În șabloane și definiții. Multe lucruri despre modelarea făpturilor umane le putem afla prin intermediul gândurilor răzlețe, ce ne vin În timpul acțiunilor mici, „neînsemnate”, răsfirate, al fulgurațiilor de idei - Încă neconceptualizate, diafane, candide - legate de ceea ce ni se Întâmplă sau ne iese În cale. Diferitele prilejuri de viață dezvăluie o altă dinamică a ideaticului, Îl fac să fie mai natural, mai apropiat de realitate, de sensul profund al umanului. Există o dimensiune
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
devieri comportamentale), nu mai au nici o reverberație, făcând parte din „firescul” sau „monotonia” vieții lor. Concluzie: fiecare are dreptul să se bucure În felul lui, necontând atât de mult exterioritatea ce Îl afectează, ci ceea ce poartă - tainic și miraculos - interiorul diafan al fiecărui suflet. Să-l respectăm, căci e unic și fără preț! 4.6. Valențe integrative ale valorilor religioase Aplecându-ne asupra uzanței conceptului de „integrare” putem constata că uneori acesta are o semnificație insiduoasă, discutabilă. Trimite deseori la o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Capete gnostice) Lumina purtată de Divinitate adună În spectrul ei toate „razele” valorilor, devenind Valoarea prin excelență. Iluminarea noastră derivă dintr-o bună situare față de Lumina dumnezeiască, față de Ființa dătătoare de Viață. Devenim „luminați” În măsura În care ne deschidem acestei lumini line, diafane, demiurgice. Dumnezeu poate să lumineze, iar noi avem nevoie să fim luminați. E o deosebire de esență Între cele două entități, ca de la emițător la receptor, de la plinătate la secvențialitate. Persoana divină e În Întregime Lumină. Persoana umană are o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
se mai ivesc și trasee „colaterale”, ocazii de investire culturală pe care le desfășoară unii sau alții (În mod difuz, prin raporturi pline de substanță, prin Întâlniri spirituale de excepție). Nu-mi imaginez că ceea ce ține de lucrurile profunde sau diafane să se poată „preda” În școală, În mod „frontal”, cu toată clasa deodată. Oricât de moderni am fi, nu putem renunța la „școala” uceniciei, a muncii educative artizanale, relativ obscure, ce se realizează În raporturile duale directe, față În față
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de ani. Am făcut puțin pe detectivul Artur, și m-am uitat. În "Julien ospitalierul" spunea că duce o viață destul de retrasă la țară, "și iată, v-o jur în patul meu moale nu au dormit decât struguri și boi diafani." La 35 de ani, în "Cântece naive", spune cu totul altceva: "La 35 de ani stau și plâng printre motani." La 40 de ani, în " Ruina unui samovar" spune că "în gară la Merișani/ cad castanii din castani/ și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
primul plan, copaci cu frunzișul pârguit, ruginiu, surprins în ocruri coapte, dincolo de care se desfășoară în planuri succesive, colinele unduioase ce se pierd în depărtări albastre învăluite în cețurile difuze ale orizontului care le stompează treptat contururile în aburii lor diafani. Apropiat ca structură compozițională, ca atmosferă cromatică și ca intensitate lirică, dar dominat aproape total de brunurile ruginii ale toamnei târzii este și peisajul intitulat Toamna la Bucium, existent, de asemenea, în patrimoniul Muzeului de artă din același oraș. Ca
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
și științele humorului sau ale ironiei, pe care, de pildă, autoarea le descoperă la Cimpoeșu: nu oricine le are și nu oricum se ajunge la ele; se ajunge la ele prin disciplină de sine și prin cultivarea unor facultăți histrionice, diafane, care țin de personalitate și de stil. ...Cum tot de stil țin, la Elvira Sorohan, ponderea neconcesivă a judecății și voința de a spune lucrurilor pe nume, fără teama de a fi sancționat de vocea majoritară a tribului. De ce iubim
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
semnată Ion Țolescu Văleni, și ultima, Din nopți cu Sânziene (1978), nu există deosebiri stilistice sau tematice, versul se construiește concentric, acumulând și dezvoltând aceleași motive. Patria eroică, aureolată de figurile lui Horea, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, sau țara mitică, diafană, cu zâne, zmei, vârcolaci etc., vor constitui centrul de gravitație al inspirației lirice. Ca mulți poeți ai exilului, Ț. proiectează imaginea unei Românii simbolice, atemporale. Registrul grav, emoția spiritualizată, solemnitatea, religiozitatea vor caracteriza de multe ori și textele ce alcătuiesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290211_a_291540]
-
mijloc, de compromis. Calea de mijloc e cea mai bună. Conflictele le rezolvă prin „înțelegeri” („o împăcare dreaptă e totdeauna mai bună ca o judecată strâmbă”) sau le mușamalizează. În arta plastică, preferă nuanțele - „nuanțele fine, stinse, stoarse din sângele diafan al buruienilor” (Blaga, 1936/1985, p. 281). În muzică, „substanța sonoră e alcătuită în mare parte din tonuri intermediare, imprecise, de stăruitoare nuanțare a stărilor sufletești” (Blaga, 1936/1985, p. 289). Sentimentele tipic românești - dorul, jalea, urâtul - sunt „stări de
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Grațiosul apare ca o categorie estetică ce se caracterizează prin: mișcare ușoară, armonioasă, fără sforțare, diminuată de suplețe și delicatețe, într-o atmosferă ce o amintește pe aceea a jocului și în care trăsăturile personajelor sau ale obiectelor sunt fine, diafane. Grațios este lujerul firav și pur al ghioceilor, străpungând zăpada, unduirea macilor în marginea lanului de grâu, tremurul șoptit al frunzelor de plop, cântecul limpede al izvorului, un surâs șăgalnic, un gest sau o privire pline de delicatețe. În muzică
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
între 1988 și 1991, fie în reviste, fie în volumul La collezione di smeraldi (1989). Remarcabile nu doar prin calitatea lor literară, textele sunt concepute în sensul încifrării poetice a unui amplu florilegiu de motive mitico-religioase, filtrate adesea prin „pergamentul diafan” al emoțiilor vii ale scriitorului. Uneori, aluzii fine racordează universul ficțional la experiențele românești ale autorului (Limba Creației), alteori acesta apare ca un experiment în oglindă în raport cu mitanaliza: rescrierea mitului ca text literar modern, în interiorul a ceea ce autorul numea „unitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
Milano, 1991; ed. pref. Mircea Eliade, București, 1992; The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, San Francisco, 1992; ed. (Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern), tr. Corina Popescu, București, 1998; Pergamentul diafan, București, 1994; Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, tr. Mihaela Gliga, Mihai Moroiu și Dan Petrescu, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1996; Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, București, 1999; Studii românești, vol. I: Fantasmele nihilismului, Secretul doctorului Eliade, tr. Corina Popescu și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
Mircea Eliade, București, 1992; The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, San Francisco, 1992; ed. (Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern), tr. Corina Popescu, București, 1998; Pergamentul diafan, București, 1994; Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, tr. Mihaela Gliga, Mihai Moroiu și Dan Petrescu, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1996; Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, București, 1999; Studii românești, vol. I: Fantasmele nihilismului, Secretul doctorului Eliade, tr. Corina Popescu și Dan Petrescu, București, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
prima lui vacanță mare din viața de școlar, ațipește și...pătrunde pe nesimțite într-o lume de vis. În poarta acestei lumi îl așteaptă o zână cu păr galben de grâu copt, cu ochi negri de cireșe amare, cu veșminte diafane din petale de trandafiri și iasomie. Băiatul o recunoaște imediat. Ați ghicit și voi cine e? Da?! Aveți dreptate. E VACANȚA. - Unde vrei să mergi mai întâi, voinicule: la munte, la mare, la bunici? îl întreabă minunata făptură. Oricare îți
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
o viață. Doamne! și-au trecut ore! Nu minute! Câteva ore de taină și de vis! Nu voi uita niciodată ritmul cantat, cristalin și melodios al vocii distinsei artiste! Nu voi uita niciodată atingerea aceea divină! Nu voi uita niciodată diafana îmbrățLșare! Nu voi uita niciodată jucăXșul ei râs! Pianul, acel „idol cu gura imensă, cu dinții rânjiți, cu picioarele scurte, corcitură între șoricar și buldog” (Milan Kundera), trona încăperea. O adiere peste clape încă răsună-n toată ființa mea. în
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
sacru mers” (cum rostește eyperion, în poemul lui gohn Keats, Cântul I). și cât ar vrea să se supună „Eătăii de aripe / A Timpului!...” Voința fetei și decizia bărbatului iubit contrastează cu îmbrățLșarea lor „Sătimașă”. O ea - de un angelism diafan și-un el (o himeră hominoidă?!), precum un terther, dominat de-o iubire eterată. Acest moment crucial, de neașteptatăși dramatică decizie, neamintește de o altă capodoperă a literaturii universale: „în astă suferință a singurătății, cu inima aceasta tristă și rănită
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
trupul meu / Ca niște pete pe-o baltă de minereu...”, dar și ca o renaștere, devenind: „înviatul Dumnezeului Meu...”, prin binecuvântare ( Am trăi o vreme numai cu pâine, apă și amintirea luzi Dumnezeu). înveșmântarea trupului nou-născut e al mirelui, mângâiere diafană, „costumul de rugăciune” al purității (Costumul de mire). Firește că acel strigăt galateic, „naște-mă”, nu se putea finaliza decât printr-un triumf: „Primește-mă, Doamne, în poala Ta / Cea tihnită. / în poala inimii Tale, neprihănită...” Ne surprind reminiscențe care
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
dezvoltată poetic fie ca discretă confesiune (când tandru amuzată, când disimulat sentimentală), fie ca înscenare caricaturală, exuberant carnavalescă sau bonom onirică. Poeta imaginează/transpune lumea în cheia diminutivului, în virtutea unei grațioase înclinații spre feeria plină de haz și spre stilizarea diafană. Atitudinea dominantă este aceea de solidaritate, până la comuniune, cu făpturile umile: „Tolănită în mușcătoarea ei singurătate / O mică reptilă rupe flori roșii / Pe-o pajiște roșie / Vântul trece pe-aici în salturi speriate. De ce iei apărarea spurcăciunii? / Îmi strigă cei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]