3,808 matches
-
În special cei din regiunea Kansai (sud-vestul Japoniei) au fost foarte rari. Îmi era dor să discut cu cineva din aceeași zonă cu mine. M-am simțit bine când am vorbit cu domnul Ishihara din Ōsaka. Nu pentru că vorbim același dialect (Kansai-ben), ci pentru că tonul foarte ferm al conversației este ceva specific. Nu știu cum să spun, are o vorbă dulce și prietenoasă. Totul a decrus fără probleme. Bineînțeles că asta ține și de caracterul omului. Dintr-un anumit motiv persoanele cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
română, așa cum le trece lor prin cap ca în exemplele de mai jos: COORDONANȚĂ, este un cuvânt din acela ciudat precum „fata morgana” pe care oricât l-ar căuta omul prin dicționare nu o să-l găsească nici măcar la limba papuașă, dialectul ruruburu. Acest cuvânt prețios, COORDONANȚĂ, a fost inventat, sau mai precis a țâșnit, direct din capul doldora de inteligență de origine garantată și brevetată, al domnișoarei Elena Băsescu, și de aceea este de negăsit în dicționare. „CA“ este o conjuncție
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
și vocea aspră și alarmată a unei femei, ce încerca în zadar să-l potolească. — Te salut, Balamber!, spuse omul, chinuindu-se să zâmbească și oprindu-se la un pas de cei patru călăreți. Știa că neașteptatul vizitator îi înțelegea dialectul. Balamber, însă, nu-i răspunse la salut. își lăsă, în schimb, o mână pe coapsa îmbrăcată în pantalonul aspru de oaie și, cu o figură severă, rosti pe un ton de inchizitor: Știu că ai o familie mare, Audbert, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
masă și îi trage câteva palme tovarășului său; acesta tresări, se apără cu mâinile, dar nu reacționă, mulțumindu-se să-l privească pe comandantul său mai mult uimit decât enervat. — Ține-ți mâinile la locul lor! îi strigă Balamber în dialectul lor mongol. Ai băut prea mult. V-am avertizat să vă purtați cum se cuvine! Ai uitat că avem nevoie de el? Kayuk, care rămăsese cu mâna plină de terci de grâu încremenită lângă gură, urmărea acel schimb de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să nu mai ajungem deloc. Așa că tu vei fi călăuza noastră. Exact de asta se temea Audbert. Desfăcu brațele într-un gest de perplexitate și totodată de consternare. — Dar... de ce tocmai eu? Pentru că ai o nevastă burgundă, le cunoști bine dialectul și... Audbert ridică din umeri. — Dialectul lor nu e mult diferit de cel al goților, pe care tu, dacă nu mă înșel, îl vorbești perfect. — De acord, dar tu ai fost de mai multe ori prin părțile acelea, cunoști bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tu vei fi călăuza noastră. Exact de asta se temea Audbert. Desfăcu brațele într-un gest de perplexitate și totodată de consternare. — Dar... de ce tocmai eu? Pentru că ai o nevastă burgundă, le cunoști bine dialectul și... Audbert ridică din umeri. — Dialectul lor nu e mult diferit de cel al goților, pe care tu, dacă nu mă înșel, îl vorbești perfect. — De acord, dar tu ai fost de mai multe ori prin părțile acelea, cunoști bine regiunea, în fine. Și, pe lângă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și cocioaba lui Fergal fără să fie văzuți. După ce legară și hrăniră caii, mâncară și ei, în tăcere, câteva îmbucături din carnea de porc sărată pe care Audbert o luase la el. în vreme ce mesteca, Odolgan îl întrebă pe Balamber în dialectul hun cel mai pur, de neînțeles pentru marcoman: — Ai încredere în bărbosul ăsta? Balamber îi răspunse fără să se tulbure: — Da: e un țăran și deci nu se gândește decât la pământ și la familie. Poți să dormi liniștit, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și Odolgan. își aduse calul lângă Audbert și aruncă doar o privire scurtă jos, apoi, întorcându-se către Balamber, întrebă simplu: — Ajungem la întâlnire cum am plănuit? — întreabă-l pe el, răspunse celălalt, arătându-l pe marcoman. Cu toate că vorbiseră în dialectul lor, Audbert intuise ce își spuseseră și îi răspunse lui Balamber: — La apusul soarelui vom fi la piscul de care mi-ai vorbit. îl poți vedea și de aici - e acolo, vezi? întinse degetul înspre o stâncă abruptă ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul, coborî iute către torent. Geremar îl urmă curând. într-o clipă, nobilul burgund ajunse lângă huni. Chiar ai avut noroc, n-am ce să zic, făcu el către Balamber. Cum nu, spuse sentențios Odolgan, care știa câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de trăsnet. — în schimb, observă Gualfard cu un ton insinuant, bietul Rutger nu a avut același noroc; are țeasta sfărâmată. — E trăsnetul: ne-a izbit de copaci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abandonată. Corpul de gardă era constituit dintr-o duzină de gărzi tinere și indolente, care abia înțelegeau galoromana și încă și mai puțin latina. Ba mai mult, neținând seama că el, care avusese mamă și doică burgundă, le înțelegea perfect dialectul, lăsaseră să le scape comentarii dușmănoase, făcute cu jumătate de gură, la adresa lui - asta până în momentul când îl văzuseră conversând dezinvolt în burgundă cu comandantul lor, care arătase încă de la început că avea greutăți serioase cu limba lui Virgiliu și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ani înainte de marele Valentinian, în Lunca Padului. Familia sa trăia lângă Brixia, pe domeniul imperial. Puțin mai departe de el, cele două santinele burgunde păreau mult mai puțin interesate de peisaj și pălăvrăgeau cu voce scăzută în asprul lor dialect nordic. Pe malul de miazănoapte al lacului se vedea limpede burgul Noviodunum și, mult mai aproape, pe drumul ce urma coasta, se puteau zări numeroase siluete în mișcare, cu care și bunuri casnice. îndreptând privirea spre miazăzi, Sebastianus nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mare - o clădire de piatră, mai exact, cu tavanul înălțat pe grinzi mari de lemn. Acolo înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane. Nu departe de el, cineva sforăia. înțelese că femeile pe care le auzea sporovăiau în dialect galo-roman și, ciulind urechea, auzi rostit numele lui Atila își aminti atunci de luptă: atacul hunilor în albia înghețată a râului, Mataurus în genunchi, în iarbă, cu abdomenul străpuns, cavalerul cu brâul verde, calul său negru, cu nările dilatate, sabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în acel loc al durerii. Erau trei huni. Făcându-și lumină cu torța pe care o ținea unul dintre ei, începură să umble printre femeile întinse pe jos, cercetându-le fără grabă și schimbând din când în când păreri în dialectul lor. Unele dintre prizoniere se retrăgeau, târându-se spre pereți, altele nu aveau nici măcar puterea să o facă și rămâneau inerte, lăsând ca lumina violentă a torței să le lumineze chipul și ca bărbații aceia să le smulgă cu brutalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre marea surprindere a lui Sebastianus, începu să-i împroaște pe cei doi cu un șuvoi de insulte chiar în limba lor, agitându-și o mână ca să-i facă să plece de acolo. Sebastianus, care cunoștea și el puțin din dialectul hun, nu putu să înțeleagă mult, dar citi în acea explozie de mânie jigniri care singure ar fi fost de ajuns pentru ca bărbații să pună fără ezitare mâna pe Lidania și să o supună la cele mai crude torturi. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simplu faptului că înțelesese că acel punct delicat nu fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în măsură să-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
romanule! Tu, arătare urâtă. Unde platoșa ta? Unde manta de purpură? Unde coif cu pene? încet, Sebastianus se întoarse spre el și îi întâlni ochii plini de ură și batjocură. îi susținu privirea fără să se tulbure, până ce Balamber, în dialectul lor, îl chemă la ordine pe războinic, poruncindu-i să se așeze și să tacă din gură. Urmă o scurtă ciondăneală, iar Sebastianus, care cunoștea câteva cuvinte în limba hună, înțelese atât cât să priceapă că tânărul se numea Odolgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Etius în Galia și pe atunci era un comandant de mare valoare. Ce s-a întâmplat cu el? S-a ramolit? Ori fără huni nu mai are soldați? — Baaah! izbucni Odolgan, făcând cu mâna un gest de dispreț. Spuse, în dialectul hun, că romanii nu se arătau fiindcă erau toți niște lași. Sebastianus nu se putu abține și, apelând la modestul său bagaj de cuvinte hune, îi răspunse scurt, chiar în limba lui. — Dă-mi o sabie și o să-ți arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
modestul său bagaj de cuvinte hune, îi răspunse scurt, chiar în limba lui. — Dă-mi o sabie și o să-ți arăt eu! Un murmur de surpriză străbătu cercul războinicilor. Adunându-și sprâncenele, Balamber constată: — Deci, tu vorbești huna! Vorbise în dialectul său, însă Sebastianus, răspunzându-i, preferă să se întoarcă la propria-i limbă. Nu mult, doar cât să înțeleg când onoarea mea sau a Romei e pusă la îndoială. — Și puținul pe care-l știi de unde l-ai învățat? — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucizi, putem măcar să încercăm să obținem o răscumpărare. întorcându-se să-l cerceteze pe Sebastianus așa cum ar fi cântărit din ochi un cal, adăugă: — Probabil că prețuiește greutatea lui în aur. Romanul zâmbi: — Acest tânăr războinic se înșeală, spuse în dialect hun. Sunt fiul unui soldat și nu am nici o rudă. Khaba ridică din umeri. — Ce importanță are? Dacă e adevărat că e un ambasador, împăratul lui va plăti ca să-l aibă înapoi. Cel puțin, adăugă zâmbind întors spre Sebastianus, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu o privire rapidă, de parcă ar fi vrut să se convingă că era bine, dar întoarse imediat ochii spre întunericul de unde venise. Auziră un tropăit de pași grăbiți și glasurile celor doi barbari împletindu-se într-un dialog aprins în dialectul lor de neînțeles. în întunericul străpuns doar de reflexele incendiului ce pătrundeau ici și colo prin frunziș, cei doi nu se puteau orienta cu ușurință prin parc și înaintau repede, însă fără să alerge. Cu toate acestea, nu se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mult mai înaintați în vârstă. Manifestau o neîncredere fățișă - de fapt, păreau mai degrabă iritați decât curioși de noii veniți, la fel ca și atriense, care, sub privirea nerăbdătoare a lui Sebastianus, pornise un dialog de neînțeles cu Rutilius, în dialectul celtic cel mai neaoș. Apropiindu-se câțiva pași, femeia protestă deschis, susținând că episcopul de-abia se întorsese, că fusese pe ziduri până mai adineaori și că avea nevoie să fie lăsat în pace măcar câteva ore. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și îi invită și pe ceilalți să-l urmeze până la scara ce ducea sus, largă doar cât să permită trecerea a nu mai mult de două persoane. în timp ce urcau, se încrucișară cu soldați ce discutau, cu un aer preocupat, în dialectul lor și care nu le dădură nici o atenție; totuși, Maliban, care rămăsese la urmă, se opri puțin să schimbe câteva cuvinte cu ei. O bună parte din bastion era ocupată de o balistă mare, cu proiectilele ei de piatră, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să privească în jur mai întâi pe sub sprâncene, apoi fără nici o teamă, trecând în revistă chipurile războinicilor hiung-nu cu ochii săi întunecoși și arzători, cărora o ciudată febră interioară le transmitea o lumină tulburătoare. Cu toate că, firește, nu înțelegea nimic din dialectul hun, îi păruse oarecum atrasă de cruzii războinici ce o înconjurau și atentă la fiecare cuvânt al lor, la fiecare gest, cu fiecare clipă tot mai curioasă și mai puțin neîncrezătoare. După cină, pe când se stingeau și ultimele râsete somnoroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sunt 518...), este călugăriță. În timpul verii, caracterul acestor mănăstiri este accentuat de genul vilegiaturiștilor. La Neamț tonul îl dă corpul didactic. (Haine negre, pas măsurat, ochelari...) La Agapia - aristocrația mai mult sau mai puțin autentică și snobii eleganței. (Crochet, dezinvoltură, dialect franco-romîn...) Am vizitat pe părintele Palamon, gazda mea dintr-o vară și amicul meu. Părintele Palamon e întotdeauna bolnav: "afacerea" pentru care am venit aici - cel puțin pretext pentru conștiința mea că n-am mințit-o complet pe Adela. Părintele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o întreagă legiune de factori atenuanți (și „atenuare“ nu-i termenul cel mai potrivit). Pot să-i condensez pe toți într-unul singur: Pe când se afla la jumătatea adolescenței, pe la șaisprezece-șaptesprezece ani, Seymour nu numai că învățase să-și controleze dialectul nativ, multiplele manierisme ale vorbirii newyorkeze neelegante, dar își însușise deja vocabularul lui adevărat, luminos, poetic. Și atunci vorbirea lui non-stop, monologurile, discursurile lui începuseră să ne placă de la început până la sfârșit - oricum, multora dintre noi - asemenea, să spunem, acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]