2,119 matches
-
al tău cât timp o să stai la mine. Mi-a dat de înțeles astfel că nimic nu se-ntâmpla în casa lui fără ca el să fie informat. Mâncarea mi-a priit și nu prea, stând eu pe jumătate întins pe divan. În ciuda bucatelor aspectuoase și a muzicii, mă plictiseam, căci Giuliano și Calinic, cufundați în sporovăiala lor despre arme și alte incredibile mașini care se mișcau singure, aproape că nu-mi dădeau vreo atenție. La un moment dat Giuliano și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care ai o atât de mare trecere la împăratul Heraclion și care îți pui înaintea lui pecetea pe condamnările la moarte, de ce continui să-mi fii dușman? Mă poftești în casa ta și uiți să presari petale de trandafir pe divanul ăsta pe care abia de pot să stau! Te rog, spune să mi se-aducă un jilț moale, căci fundul meu e delicat. Un ropot de râs s-a auzit, iar asta m-a enervat. - Flaviano, fundul tău rezistă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pot să stau! Te rog, spune să mi se-aducă un jilț moale, căci fundul meu e delicat. Un ropot de râs s-a auzit, iar asta m-a enervat. - Flaviano, fundul tău rezistă la lucruri mult mai tari decât divanul meu, a răspuns ironic Giuliano, stârnind însă mai puține hohote. Se înțelegea că locuința lui Giuliano, deloc dragă verzilor, le era impusă de stăpân. Flaviano, neîngăduindu-și să-l contrazică pe senator, dar simțindu-se jignit, și-a vărsat mânia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Valentina. — Și mama? Întrebă Kevin, bănuitor. — Și mama, Îl asigură Antonio, Împingându-i apoi În salon, căci afară se lăsa răcoarea. Seara era Încă rece, era abia Început de primăvară. Kevin puse În aparat Regele Leu și se cuibări pe divan. Locul lui era În centru: divanul era În formă de bumerang, urmând conturul pereților salonului. Apăsă butonul telecomenzii și ecranul se lumină. Tati rămase În picioare lângă divan. Locul lui era cel din extremitatea dreaptă. Nu se așeză. Valentina avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Și mama, Îl asigură Antonio, Împingându-i apoi În salon, căci afară se lăsa răcoarea. Seara era Încă rece, era abia Început de primăvară. Kevin puse În aparat Regele Leu și se cuibări pe divan. Locul lui era În centru: divanul era În formă de bumerang, urmând conturul pereților salonului. Apăsă butonul telecomenzii și ecranul se lumină. Tati rămase În picioare lângă divan. Locul lui era cel din extremitatea dreaptă. Nu se așeză. Valentina avea chef să exploreze casa - pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de primăvară. Kevin puse În aparat Regele Leu și se cuibări pe divan. Locul lui era În centru: divanul era În formă de bumerang, urmând conturul pereților salonului. Apăsă butonul telecomenzii și ecranul se lumină. Tati rămase În picioare lângă divan. Locul lui era cel din extremitatea dreaptă. Nu se așeză. Valentina avea chef să exploreze casa - pentru a vedea dacă În camera ei Încă mai era biroul de sub fereastră. Când se mutaseră, mama nu Îl luase, căci În casa bunicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tâmple. Dar mâna nu-i mai tremura. Protagonist, pentru totdeauna. Copiii stinseseră lumina. Mobilele din salon Își pierduseră unghiurile, planurile, structura - păreau corpuri monstruoase, adormite. Fiecare lucru luase Înfățișări amenințătoare, neliniștitoare. Antonio se chinui să descopere conturul lui Kevin pe divan. Ecranul televizorului transmitea În Încăpere o lumină rece, albăstruie. Pe pereții goi, umbrele lor gesticulau, se ridicau spre tavan, se amestecau una cu alta, păreau că se devorează și se anulează, iar apoi se despărțeau. Diforme, exagerate, Înfiorătoare, dansau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Umbra lui. Umbra pistolului. De umbrele acelea avu o teamă fără nume, nesfârșită. Kevin Îi făcu semn să se așeze lângă el. Dar Antonio se prefăcu a-și căuta ceva pe rafturi. Nu din față. Nu când mă privește. Înconjură divanul. Se opri În spatele lui. Luă o pernuță și i-o așeză Între spătar și cap - cu grijă. Așa stai mai comod, Îi spuse, sau Îi păru că o spuse. Mielul lui Dumnezeu, care ștergi păcatele lumii, fie-ți milă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ea, să o tragă jos de pe suportul de rufe, să o urmărească În cutia de sticlă, să se aplece, poate chiar să-i vorbească, și să o ucidă sub masă. Ce simțise? Puișorul sașiu, cu bandaj pe ochi, ghemuit pe divan, cu capul Înclinat pe spătar. Un balon roșu legat la Încheietura mâinii plutește deasupra capului său. Cu o hăinuță absurdă - nepotrivită cu casa modestă și goală. Un smoching negru, deosebit de elegant, cu papion de mătase, desculț și el. Pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ci mai degrabă este o întâlnire. - O întâlnire? Cu cine? - Cu Moartea. Previziunea o înfiorase puțin, dar cuvintele călugărului i se păreau destul de încâlcite: întâlnire cu Moartea, dar nu pericolul de moarte... Ieșise zâmbind ostentativ. În camera mare, pe același divan pe care îl lăsase, o aștepta Mihnea, picior peste picior, bălăngănindu-și cu eleganță o talpă încălțată cu cizme scurte împodobite cu catarame argintate. - Ce ți-a zis? o întrebase, făcându-i semn să se așeze pe banchetul mic din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
făcut a fost să vadă ce fac urmașii lui Ioniță pe care îi lăsase în București, cu zece ani în urmă. Și acolo și erau în continuare. Iancu Ionașcu era logofăt mic, iar copiii lui erau puși în slujbe pe la Divan și în cancelariile domnești. Între aceștia era unul care îi aducea aminte și de Bubos, și de Măcelar, dar care avea ceva și din entuziasmul artistic al Zugravului. Îl chema Gligore și era funcționar la un calem domnesc, unde ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Când s-a trezit, era la Comoșteni, un fir subțire și șerpuitor, iar în fața lui urca drumul albicios până-n cumpăna cerului de vară. Era anul 1812. Cum a găsit un vehicul, a fugit nebunește spre București și a intrat în Divanul domnesc. În mai puțin de o oră, a făcut turul boierilor, scotocind după informații, și-a aflat că Zoe era la Therapia, unde își aveau casele Moruzeștii, persecutată de mai multă vreme de poliția turcească. Știa foarte bine că acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
rămăsese acolo după ce plecase servitoarea. Voia să vadă cum trăiește Achile și ce fel de om este, acolo, în cuibul lui. Era o încăpere mărișoară, cu sobă de teracotă bleu și cu mobilă bătrânească: canapea cu picioare de fier, un divan tapițat cu mătase bleumarin, două măsuțe rotunde și joase, acoperite cu dantelă grea. Lângă canapea, erau răsfirate câteva reviste americane, iar din salon se vedea, pe ușa deschisă, tăblia de fier a unui pat, pictată cu o scenă galantă: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
benzile desenate acolo. Între timp, auzeam cum în camera mare și mama deschide dulapuri și trage sertare, scoțându-și hainele și celelalte lucruri, îmi imaginam cum își scoate, unul câte unul, taioarele vechi din dulap, punându-le, pe rând, pe divan, m-am strâns lângă perete cu genunchii ridicați peste care mi-am încolăcit brațele, rămânând așa, acolo pe pat, și trăgând cu urechea la foșnetul hainelor, apoi mama s-a dus în cămară, ușa cămării scârțâia, mama a scos un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
maturitate, visele s-au întrerupt. Abia odată la nu știu câți ani dacă mai visa și ea un pom sau o apă. Dar acum, la bătrânețe, bunul Dumnezeu i-a înapoiat visele de odinioară. O floare, de pildă, după-amiază când ațipise pe divan visase o floare fără nume. Și tocmai pentru că se dezbrăcase de nume, frumusețea ei i să dăruia visătoarei complet și adânc, producându-i delicii verticale. Alteori visa cum curge sângele prin rețeaua de vase. Alteori altceva. De fiecare dată visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dragoste. Poate fi orice! zise ea gesticulând spre diferite obiecte aflate în încăperea mizeră, dramatizând splendid propriul meu sentiment că lumea este un imens talcioc. O să trăiesc pentru scaunul ăla, țipă ea, pentru poza aia, pentru țeava de la cazan, pentru divanul ăla, pentru crăpătura aia din zid! Spune-mi să trăiesc pentru ea și o voi face! În mine s-au încleștat acum mâinile ei fără putere. A închis ochii, a început să plângă. — Nu trebuie neapărat să trăiesc pentru dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
aer bătrânesc dar elegant. Lucirea pereților atrase atenția lui Felix, care descoperi cu mirare că odaia era tapetată cu o hârtie dungată și cu mici flori de miozotis. În schimb, patul era nou și așa de scund, încît părea un divan. Două suluri moi de catifea se sprijineau la capete pe speteze ornamentate cu împletituri de pai. În apropierea ferestrei se afla o masă de toaletă cu trei oglinzi mobile și cu multe sertare. În fața ei se vedea un scaun rotativ
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
câțiva pași de menuet, fluierând o melodie, apoi, ținîndu-și cu mâinile îndepărtate capetele rochiei, facu o reverență adâncă în fața lui Felix. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba și, în curând, ea și Felix ședeau pe marele divan în fața unui vraf de fotografii, albume și alte nimicuri, scoase de fată de prin sertare și aruncate acolo. Cu picioarele încrucișate turcește, Otilia explica orice lucru: - Ăsta ești tu, când erai mic! Și aici sunt eu! Felix privi cu mirare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
voit s-o G. Călinescu susțină să nu cadă. Vizitiul de casă plesni ușor biciul pe deasupra cailor, și trăsura se rostogoli dulce, fiindcă avea roți cu pneuri. Era un vehicul elegant, căptușit cu velur maron, prevăzut cu saltele moi de divan garnisite cu broderie. Părul fetei, înfoiat în chip florentin pe umeri, își arunca unele fire pe obrazul lui Stănică, gâdilat în mod plăcut. La început, Stănică strânse talia fetei automatic, indiferent, acum începu s-o palpeze mai atent cu vârfurile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la cuminția trecutului, la acele vești din bătrâni. El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut. Vedea răsărind domni în haine de aur și samur, îi asculta de pe tronurile lor, în învechitele castele, vedea divanul de oameni bătrâni, poporul entuziast și creștin undoind ca valurile mării în curtea Domniei - dar toate erau încă amestecate. {EminescuOpVII 100} Și liniile semnului astrologic se mișcau cumplit ca șerpi de jăratic. Tot mai mare și mai mare devenea painjinul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tabloul mi-e gata. {EminescuOpVII 126} Plecară și veniră - la Cezara acasă. - Domnișoara Cezara, recomandă Francesco când intrară. - Cezara? murmură Ieronim uimit și se uită lung, serios, în fața rușinoasă și roșie a bietei fete. Ieronim se așeză în colțul unui divan și părea rău dispus... Francesco ieși; iar Cezara... s-aruncă la picioarele tânărului cu mînile unite, tremurând și aproape plângând. - O! zise ea încet, ca și când s-ar fi temut de ceea ce zicea, și apucîndu-i o mână o duse la buzele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce vrei - dar astăzi vino-n atelierul meu, căci tabloul mi-i gata. Plecară și veniră - la Cezara acasă. - Cezara, recomandă Francesco când intrară. - Cezara? murmură Ieronim și se uită serios în fața bietei fete. Ieronim se așeză în colțul unui divan... Francesco ieși, iar Cezara... s-aruncă la picioarele tânărului, cu mînile unite. - O! zise ea încet, ca și când s-ar fi temut de ceea ce zicea, și apucîndu-i o mână o duse la buzele ei, poți suferi amorul meu? să-l suferi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
căci tabloul mi-e [i] gata. Plecară și veniră - la Cezara acasă. - Domnișoara Cezara, recomandă Francesco când intrară. Cezara? murmură Ieronim uimit și se uită lung, serios în fața rușinoasă și roșie a bietei fete. Ieronim se așeză în colțul unui divan și părea rău dispus... Francesco ieși, iar Cezara,.. s-aruncă la picioarele tânărului [, ] cu mînile unite, tremurând și aproape plângând. - O! zise ea încet, ca și când s-ar fi temut de ceea ce zicea, și apucîndu-i o mână o duse la buzele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la înțelepciunea trecutului, la acele vești din bătrâni. Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc în trecut. Să fi trăit pe timpii aceia când Domni îmbracați în haine de aur și samur ascultau, de pe tronurile lor, în învechitele castele, consiliile divanului de oameni bătrâni - poporul entuziast și creștin undoind ca valurile mărei în curtea Domniei - iară eu în mijlocul acelor capete încoronate de părul alb al înțelepciunei, în mijlocul poporului plin de focul entuziasmului, să fiu inima lor plină de geniu, capul cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cineva filozofia lui Gane. Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese și ceștele de ceai împărțite dădeau minții și vorbirei acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând alături, pe un divan turcesc, lîng-o masă lunguiață încarcată cu cești, ședeau mai mulți oameni bătrâni, jenați vădit de costumele moderne ce purtau, și un arhimandrit cu barba sură și cu fața destul de veselă le povestea lucruri pe cari un arhimandrit n-ar trebui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]