873 matches
-
toate acestea, pământurile au căzut treptat în mâinile proprietarilor de terenuri privați și armatele permanente au fost înlocuite cu serviciul militar obligatoriu de la perioada de mijloc a dinastiei. Dinastia a continuat să se dezvolte sub Împărăteasa Wu Zetian, singura împărăteasă domnitoare din istoria Chinei și a atins apogeul în timpul domniei împăratului Xuanzong, care a supervizat un imperiu care se întindea de la Oceanul Pacific până la Marea Aral, cu cel puțin 50 de milioane de locuitori. La apogeul prosperității imperiului, Rebeliunea An Lushan, 755-763
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
Termenul „Chestiunea Orientală” era folosit în epocă pentru frământările diplomatice legate de continuul declin al Imperiului Otoman și lupta pentru ocuparea teritoriilor sale. Deși în legătură cu Imperiul Otoman se mai folosește uneori și numele „Turc”, termenul „Otoman”, derivat din numele dinastiei domnitoare este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care de-a lungul Evului Mediu au fost sub stăpânirea Imperiului Bizantin controlat de aristocrația elenă. Cucerirea Imperiului Bizantin a fost desăvârșită prin ocuparea capitalei bizantine în 1453. În acest fel, Imperiul
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Era fiul boierului moldovean Teodor Călmașul, fost vornic al Câmpulungului. A fost fratele lui Ioan Teodor Callimachi (1690-1780), mare dragoman la Constantinopol în perioadele 1741-1751 și 1752-1758 și domnitor în Moldova (7 august 1758 - 11 iunie 1761), și unchi al domnitorilor Grigore Callimachi (11 iunie 1761 - 29 martie 1764 și 3 februarie 1767 - 14 iunie 1769) și Alexandru Callimachi (6 mai 1795 - martie 1799). S-a călugărit la Mănăstirea Putna, primind numele monahal de Gavriil. Cu ajutorul fratelui său, marele dragoman Ioan
Gavriil Callimachi () [Corola-website/Science/325698_a_327027]
-
mai 1660, oastea otomană, împreună cu moldovenii și muntenii, îl zdrobește pe Rákóczi la Gilău, acesta retrăgându-se rănit la Oradea, unde și moare la scurtă vreme. În bătălia de la Gilău s-a remarcat, printre alții, și ceaușul Constantin Cantemir, viitorul domnitor al Moldovei. În 1661, serdarul Mihalcea Hîncu îl sprijină pe Ștefăniță Lupu în luptele pentru tronul Moldovei împotriva lui Constantin Șerban. Pe 9 decembrie 1671, se răscoală lăpușnenii și orheienii conduși de boierii Mihalcea Hîncu și Apostol Durac. Printre motivele
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
cea de a doua fiică a regelui Robert al II-lea al Franței ("Piosul") cu Constanța de Arles. Ca dotă pentru viitorul ei soț, Adela a primit din partea tatălui său titlul de contesă de Corbie. Membră a familiei Capet, dinastia domnitoare a Franței, Adela s-a căsătorit prima dată în 1027 cu ducele Richard al III-lea al Normandiei, cu care nu a avut niciun copil. Rămasă văduvă, ea s-a recăsătorit în 1028 la Paris cu contele Balduin al V
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
de la Stilo. Odată cu domnia emirului Yusuf al-Kalbi (990-998), a început o perioadă de tot mai accentuat declin pentru emiratul Siciliei. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se tot mai dese cazuri în care anumite facțiuni din cadrul familiei domnitoare a kalibizilor se aliau fie cu Imperiul Bizantin, fie cu dinastia zirizilor. Din vremea emirului Hasan as-Samsam (1040-1053), stăpânirea asupra insulei s-a fragmentat în mai multe mici fiefuri. Pe plan intern, arabii au inițiat reforme funciare care, la rândul
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
înregistrați în oraș și împrejurimi era de 441 familii în 1720. Aflat la întretăierea unor importante drumuri comerciale, Aradul devine cea mai dezvoltată urbe a zonei. Din punct de vedere administrativ, Aradul și zona subordonată a avut o evoluție interesantă. Domnitorii habsburgi au inclus Aradul și Zărandul mai întâi în Ungaria. În 1732, aproape tot ținutul Aradului a fost al ducelui Rinaldo de Modena care l-a pierdut după opt ani. Aradul a devenit proprietate a statului (domeniu "aerarial") și orașul
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
secolului al XIII-lea), din apropierea localității Dupljaja din Șerbia. În secolul al XI-lea, ducii Tercia parși regni aveai ca principal teren de vânătoare pădurile din Munții Codru-Moma (Erdélyi-Szigethegység) - Apuseni. Prima mențiune documentara asupra împărțirii teritoriului regatului între membrii dinastiei domnitoare datează din timpul regelui Andrei I al Ungariei, care în 1048 a cedat o treime din țară drept apanaj fratelui său, Béla I. În momentul împărțirii regatului, Béla era considerat moștenitoru tronului, dar el și-a pierdut acest statut după ce
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
la doar trei săptămâni după încoronare (14 ianuarie 1163), ducele Ștefan a fost proclamat rege, iar teritoriile ducatului au fost în mod definitiv în domeniile coroanei De-a lungul secolelelor al XIII-lea și al XIV-lea, membri ai caselor domnitoare au primit spre guvernare drept apanaj anumite teritorii, dar "Tercia pârș regni" nu a mai fost niciodată reînființat. Lista ducilor "Tercia pârș regni":
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
ani, rivalitatea dintr cele două ramuri se axase în principal pe conflictul dintre creștinism (ramura veche) și păgânism (ramura tânără). În 1038, dispariția liniei masculine a ramurii vechi a deschis conflictul pentru succesiune la tron, iar ramurii tinere a casei domnitoare i s-au deschis noi oportunități. După executarea ducelui Vazul, cei trei frați au fost obligați să părăsească țara. Ei s-au refugiat la început în Boemia, pentru ca mai apoi să treacă în Polonia. Aici, Béla s-a căsătorit cu
Andrei I al Ungariei () [Corola-website/Science/329741_a_331070]
-
baronilor, reprimată de către Guillaume. Domnia sa s-a încheiat în pace (1166), iar fiul său, Guillaume al II-lea era încă minor. Până la sfârșitul perioadei sale minorat (1172), regatul a avut parte de tulburări care aproape au răsturnat de la putere familia domnitoare. Domnia lui Guillaume al II-lea a fost reținută ca o perioadă de două decenii de aproape continuă pace și prosperitate. Din acest motiv el a fost poreclit în epocă "cel Bun". El a murit în 1189 fără a avea
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
nelegitimă și l-a declarat uzurpator. Această invazie a implicat pământurile triburilor slavone Lutici. În octombrie 1028, un district al acestor triburi, Pöhlde, i-a cerut împăratului să-l apere de trupelor lui Mieszko, promițându-i sprijin în lupta împotriva domnitorului polonez. În ciuda tratatului de pace dintre Polonia și Germania, împăratul a organizat în curând o expediție de represalii împotriva lui Mieszko al II-lea. Armata lui Conrad al II-lea a ajuns în Luzația în toamna anului 1029 și a
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
oficială a imperiului. Reformele care priveau statul țăranilor și cel al protestanților au rămas neschimbate. Leopold a murit în martie 1792, în perioada în care Revoluția Franceză degenera în Regimul Terorii Iacobine. Revoluția și Teroarea Iacobină au zguduit toate casele domnitoare din Europa. Absolutismul luminat s-a încheiat în Ungaria odată cu urcarea pe tron a succesorului lui Leopold, Francisc I (1792-1835), care a demonstrat o aversiune aproape bolnăvicioasă față de orice reformă și care a făcut Ungaria să intre într-un proces
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
lui Vladislav I Herman și al soției sale, Judith, fiica lui Vratislav al II-lea al Boemiei. În 1086, încoronarea lui Vratislav al II-lea ca rege al Boemiei, și alierea lui cu Ladislau I al Ungariei, a amenințat poziția domnitorului polonez, Prințul Vladislav I Herman. Prin urmare, în același an, Vladislav a fost nevoit să-și recheme din Ungaria, singurul fiu aflat în exil al lui Boleslav al II-lea cel Generos și moștenitorul de drept al tronului polonez, Mieszko
Boleslav al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330615_a_331944]
-
a descompus în pământ. Tezaurul era îngropat la o adâncime de vreo 25-27 de centimetri. Descoperitorul a anunțat imediat autoritățile culturale și acestea au recuperat tezaurul monetar. Potrivit legii române, descoperitorul are dreptul la 30% - 45% din valoarea tezaurului descoperit. Domnitorul moldovean Ion Vodă, dorind să pregătească economia țării pentru declanșarea unei revolte antiotomane, a dispus, între altele, baterea unei monede de aramă, pe care a denumit-o „akcea”, care să fie echivalentă valoric cu moneda otomană omonimă ("akçe"). "Akceaua moldoveană
Aspru () [Corola-website/Science/330071_a_331400]
-
un văr al domnitorului, jupânița Stanca - probabil o nepoată de vară a lui Matei Basarab, având lângă ea pe jupân Stancu - unul dintre fiii domnitorului, mort în copilărie. La dreapta și pe peretele de sud sunt reprezentați ctitorii din afara familiei domnitoare: jupân Albu Cluceru și tatăl său Mitrea Pitarul, peretele de sud fiind ocupat de portretul primului egumen, Vasile, ținând în mână un filacteriu care menționează contribuția sa la ridicarea bisericii și finalizarea pictării acesteia în 1649. Biserica Mănăstirii Plătărești, împreună cu
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
din pronaos Catapeteasma bisericii mănăstirii, bogat ornamentată cu motive vegetale, include un set de patru icoane de hram, de dimensiuni mari, precum și ușile împărătești, toate donație a domnitorului Matei Basarab și a doamnei Elina. Cele patru icoane dăruite de familia domnitoare îi reprezintă pe: Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului cu Pruncul, Sfântul Mare Mucenic Mercurie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Icoanele sunt doar pictate, fără ornamente și ferecături de aur sau argint, fiind protejate în prezent de rame de sticlă. Icoanele
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
lui Leon Tomșa este menționat un „"...Udriște postelnic din Plătărești"”. De altfel, chiar articolul din "Ziarul Lumina" din anul 2008 pare a se contrazice singur atunci când afirmă câteva paragrafe mai departe că în pronaos întâlnim „"tablourile votive care înfățișează pe domnitorul ctitor, [...], precum și chipul primului egumen, Vasile."” Cea mai plauzibilă explicație pare a fi cea oferită de lingvistul și filologul Alexandru Philippide care afirmă că toponimul Plătărești face parte din moștenirea lingvistică de origine „"tracă și iliro-panonă"”, derivând din cuvântul ilir
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
cauciuc și gaze lacrimogene. Pe măsură ce numărul victimelor în rândul protestarilor creștea, demonstranții se adunau în capitala Manama, în Piața Pearl, cerând abolirea monarhiei și reforme constituționale. Răspunsurile incoerente ale oficililor din Manama la solicitările demonstranților sugerau o ruptură în familia domnitoare. În timpul unui raid împotriva acestora, în 17 februarie, forțele de securitate au ucis trei dintre protestatari, desfășurând militari în Piața Pearl. În ziua următoare, Prințul moștenitor șeicul Salman bin Hamad Al-Khalifa, perceput ca reformist, și-a exprimat regretul față decesul
Primăvara arabă în Bahrain () [Corola-website/Science/329081_a_330410]
-
a avut un succes imens. Piotrowski a pictat mai ales scene istorice, de luptă și portrete. Cele mai importante din lucrările sale sunt „Marșul recruților”, seria picturilor din războiul sârbo - bulgar, picturi cu nimfe și satiri și portretele celor doi domnitori bulgari. Antoni Piotrowski a fost membru fondator, în anul 1897, a Societății artiștilor polonezi „Sztuka”. Artistul a avut discuții premergătoare încă din anul 1891 cu Jacek Malczewski pentru a crea o „Uniune” a artiștilor moderni (contemporani) polonezi. În anul 1900
Antoni Piotrowski () [Corola-website/Science/329383_a_330712]
-
raionului Rîșcani. se înrudește cu multe familii de seamă din Principatele Române, cum ar fi: Ghica, Sturdza, Cantacuzino, Mavrocordat, Movilă, Rosseti, Miclescu, sau Cuza. Arborele genealogic al ascendenților scriitorului Theodor Râșcanu este numai un exemplu în această privință. Față de dinastiile domnitoare, „familia Râșcanu, deși mai puțin însemnată, a avut momente însă, când membri ai acestei familii au putut imprima vremii rostul persoanei lor și au luat parte directă la înfăptuirea actelor politice de așa natură ca să asigure o pagină celebră în
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
certă a sa. Odată cu el se stinge linia de descendență masculină a lui Neagoe din Craiova, întemeietorului familiei Craioveștilor. Pe la 1560 a apărut un anume Nicolae Basarab, pretendent pribeag pe la curțile europene occidentale, care susținea că este descendent din familia domnitoare a Valahiei, fiind fiul lui Barbu, și înrudit cu Neagoe Basarab. Pornind de la aceste aspecte, istoricul Constantin Rezachevici a emis ipoteza că acel Barbu despre care se vorbește este Marele Ban Barbu Craiovescu III, care chiar ar fi domnit în
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
antiotomane. În acest context, una dintre direcțiile de acțiune ale împăraților germani a fost aceea de a încerca să instaureze domni fideli lor în Țara Românească și Moldova. Pentru aceasta nu au ezitat de a confirma presupuse descendențe din casele domnitoare autohtone pentru indivizi dispuși să le servească interesele, cel mai cunoscut caz fiind cel al lui Iacob Heraclid care a domnit în Moldova sub numele de Despot Vodă. Astfel, în 1555, grecul Iacob Heraclid a fost primit de împăratul Carol
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
masculină ce a purtat numele Brâncoveanu și care o înzestrează generos, căci ambii ei părinți mor timpuriu, fiind îngropați la Brașov. A mai avut o soră, Zoe, măritată cu un Ghica. Elisabeta s-a căsătorit cu Barbu D. Știrbei (viitorul domnitor al Țării Românești, 1849-1853 și 1854-1856) la Brașov, în toamna anului 1821, marile familii boierești refugiindu-se acolo pe timpul "Zaverei." Cuplul revine în Țara Românească în 1825, stabilindu-se în casa de pe Podul Mogoșoaiei, devenit mai târziu palatul domnesc Știrbey
Elisabeta Știrbey () [Corola-website/Science/331503_a_332832]
-
a murit la câteva săptămâni după tatăl lor. Athelstan a întâlnit rezistență în Wessex timp de mai multe luni și nu a fost încoronat până în septembrie 925. În 927, el a cucerit ultimul regat viking rămas, York, făcându-l primul domnitor anglo-saxon al întregului regat al Angliei. În 934, el a invadat Scoția și l-a forțat pe regele Constantin al Scoției să i se supună, însă domnia lui Athelstan a fost resimțită de către scoțieni și vikingi, iar în 937 aceștia
Casa de Wessex () [Corola-website/Science/331034_a_332363]