1,171 matches
-
II-lea, la Tarsos (3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului și vine la Constantinopol. Scurta lui domnie stă sub semnul reacției anticreștine și încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor și moravurilor străbune. Adoptă edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de "Apostatul". Posesor al unei vaste culturi filosofice și filologice, Iulian a lăsat o bogată și multilaterală operă literară scrisă în limba greacă. Rănit în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, Iulian moare câteva zile
Iulian Apostatul () [Corola-website/Science/299883_a_301212]
-
precum și moartea lui Severus II (307) contribuie la destrămarea treptată a tetrarhiei, încheiată odată cu moartea sa. Sprijinitorul cel mai zelos al politicii anticreștine a lui Dioclețian, Galerius a promulgat totuși, cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranță față de noua religie. După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și
Galerius () [Corola-website/Science/299882_a_301211]
-
fixând granița romană pe fluviul Tigru - limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient. Încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) duce, în anii 303-304, la promulgarea a 4 edicte anticreștine care declanșează cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian. Pe plan intern și extern, imperiul depășește în timpul domniei lui Dioclețian criza secolului III. Puterea militară este separată
Dioclețian () [Corola-website/Science/299909_a_301238]
-
Timișoara, 2000, pp. 80 - 81 Berca, Olimpia "Despre maeștri", editura "Mirton", Timișoara, 2003, pp. 42 - 44 Academia Română "Dicționarul general al literaturii române", Editura "Univers Enciclopedic", București, 2004, p. 763 Oprea, Ion N. "Bucovina în presa vremii Cernăuți 1811 - 2004", Editura "Edict Production", Iași, 2004, (pp. 115, 116, 156, 252-255, 278, 286, 344, 386,387, 388, 428, 441, 443,476, 490) Satco, Emil "Enciclopedia Bucovinei", Editura Princeps Edit, Iași, 2004, volumul I (pp. 344 - 346, 489), volumul II (pag. 97, 187, 435
George Drumur () [Corola-website/Science/299329_a_300658]
-
cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos. În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos. În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie de stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină. Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul "" și cu „"Edictul de la Tesalonic"” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie de stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină. Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul "" și cu „"Edictul de la Tesalonic"” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că "Edictul de la Milano
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
și cu „"Edictul de la Tesalonic"” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că "Edictul de la Milano", proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311: Relațiile dintre cei doi împărați au început să se
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că "Edictul de la Milano", proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311: Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanșează un prim război civil. Constantin obține o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
împrejurimi, ceea ce duce la părăsirea cuvântului "roman" în înțeles vag, pentru întrebuințarea cuvântului "valon", a cărui extensie lingvistică se suprapune cu înțelesul etnic și politic. De asemenea, aceasta este vremea când franceza ajunge sa înlocuiască latina în toate domeniile (conform Edictului de la Villers-Cotterêts, din 1539). Franceza se stabilește ca limbă didactică și face obiectul unei politici intense de uniformizare. Într-un context în care conviețuiesc două limbi din aceeași familie, ele nu pot fi decât una împotriva celeilalte. Anii 1600 aduc
Limba valonă () [Corola-website/Science/296533_a_297862]
-
secolului al II-lea, în fața criticii elitelor culturii păgâne, în special a filozofilor, a înflorit apologetica - adică, autoapărarea creștinismului pe plan cultural și moral (de exemplu, Iustin Martirul și Filozoful, Tertulian, Clement din Alexandria, Origene, Eusebiu din Cezareea ș.a.). Cu „Edictul de la Milano” (313) al împăratului Constantin cel Mare (306-337) și cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate, mai întâi, tolerată, iar, mai apoi, constitutivă a Imperiului Roman. Tradiția a reușit
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
filozofilor, a înflorit apologetica - adică, autoapărarea creștinismului pe plan cultural și moral (de exemplu, Iustin Martirul și Filozoful, Tertulian, Clement din Alexandria, Origene, Eusebiu din Cezareea ș.a.). Cu „Edictul de la Milano” (313) al împăratului Constantin cel Mare (306-337) și cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate, mai întâi, tolerată, iar, mai apoi, constitutivă a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
și cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate, mai întâi, tolerată, iar, mai apoi, constitutivă a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311. Odată cooptat în angrenajele puterii, creștinismul se va transforma
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311. Odată cooptat în angrenajele puterii, creștinismul se va transforma rapid într-un crud persecutor al celorlalte culte și religii, dar și al filozofiei vremii, fapt care se va materializa în interzicerea practicării oricărei alte religii în afară de
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
schimbare completă a problemei religioase în Franța. Sub presiunea radicalilor catolici și probabil cu speranța de a recupera cât mai repede unitatea credinței, Carol al IX-lea și Caterina de Medici decid să modereze politica de conciliere față de protestanți. Astfel Edictul de la Saint-Germain este anulat. Regele îi îndeamnă pe protestanți să se convertească la catolicism. Prințul și prințesa de Condé se convertesc la catolicism și se recăsătoresc cu rit catolic pe 4 decembrie. Presate și amenințate, comunitățile protestante se dizolvă sau
Noaptea Sfântului Bartolomeu () [Corola-website/Science/308555_a_309884]
-
din provinciile regatului tăi, a cărui legi sunt diferite de cele ale altor oameni și care nu respectă legile regelui, și nu este în interesul Majestății Voastre să îi tolerați. Dacă Majestatea Voastră este mulțumită, fie ca să se scrie un edict pentru distrugerea lor... Și regele a spus: „Banii și poporul sunt ale tale să faci cu el cum crezi potrivit”... În consecință, instrucțiuni scrise au fost trimise cu curieri în toate provinciile regelui, să distrugă, să masacreze și să extermine
Estera (carte) () [Corola-website/Science/308659_a_309988]
-
fizic al terenului, care este în pantă, acesta creând necesitatea unui demisol. Pe de altă parte, precum se cunoaște, Istoria Bisericii Creștine până în zilele noastre a cunoscut două perioade fundamentale: prima perioadă de la anul 1 până la anul 313, respectiv până la Edictul de la Milano al Împăratului Constantin cel Mare, “perioada bisericii din Catacombe”, în care s-a vărsat cel mai mult sânge și au murit milioane de creștini pentru Hristos, acesta fiind fundamentul și temelia Bisericii Creștine; și a doua perioadă, de la
Mănăstirea Lainici () [Corola-website/Science/308752_a_310081]
-
și fiica regelui Sigismund I al Poloniei. În 1568, sub conducerea lui , are loc la Dieta de la Turda declarația de toleranță religioasă față de confesiunile religioase recunoscute oficial în Transilvania, și declararea a patru religii oficiale - catolicismul, calvinismul, lutheranismul și unitarianismul („Edictul de la Turda”). Aceasta e prima declarație de toleranță religioasă din Europa, într-o epocă dominată de lupte interconfesionale. Prin Tratatul de la Speyer, încheiat la 16 august 1570 a renunțat la pretenția asupra coroanei Ungariei și l-a recunoscut pe împăratul
Ioan Sigismund Zápolya () [Corola-website/Science/307518_a_308847]
-
s-au separat de Biserica Imperială, formând Biserica Nestoriană sau Biserica Răsăritului. Creștinismul pătrunse în Persia încă din primele secole ale erei noastre formând numeroase comunități. Cu toate acestea, după adoptarea creștinismului ca religie de stat a Imperiului Roman prin Edictul de la Tesalonic din anul 380, creștinii au fost persecutați de perșii zoroastrieni, ce îl considerau o mișcare romană ce ar putea provoca revolte. În anul 410, șahul Yazdegerd I le-a acordat creștinilor libertate de cult, oprind astfel persecuțiile. Cu
Nestorianism () [Corola-website/Science/307658_a_308987]
-
s-a căsătorit cu poeta Aelia Eudocia cu care a avut o fiică, pe Licinia Eudoxia, căsătorită cu împăratul din vest Valentinian III. Teodosie a fondat Universitatea din Constantinopol în 425; el a creat și publicat în 438 "Codexul Theodosian". Edictul lui din 435 prevedea pedepse grele pentru cei care dețineau sau răspândeau scrieri ale lui Nestorie. Cei la care erau găsite scrieri ale lui Arie din Alexandria erau condamnați la moarte.
Teodosiu al II-lea () [Corola-website/Science/306579_a_307908]
-
de la începutul domniei sale, el a revocat decretul lui Iustinian prin care monofiziții erau prigoniți. Clericii monofiziți care erau în închisori au fost eliberați, iar episcopilor exilați li s-a permis să se întoarcă. Ulterior, Iustin a încercat, printr-un nou edict în care era recunoscută distincția dintre cele două naturi ale lui Isus (cea divină și cea umană), dar fără a se menționa în mod explicit cele hotărâte la Sinodul de la Calcedon, să-i aducă pe monofiziți la ortodoxie. Cu toate
Iustin al II-lea (împărat) () [Corola-website/Science/306615_a_307944]
-
Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română. El a preluat de asemenea examinarea manualelor românești pentru școlari utilizate în Bucovina, mai departe a tradus câțiva ani edictele și legile imperiale în limba sa maternă. Eudoxiu, a trăit, cu scurte întreruperi, mai mulți ani la Viena, practicând studii istorice privind Bucovina. I-a fost acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, ceea ce a fost și foarte util pentru
Eudoxiu de Hurmuzachi () [Corola-website/Science/306608_a_307937]
-
Petru Fullo, și, la îndemnul primului, a emis la 9 aprilie 475 o circulară ("Enkyklikon") episcopilor prin care le cerea să accepte ca valide doar primele trei sinoade ecumenice și să respingă conciliul de la Calcedon. Toți episcopii urmau să semneze edictul. Deși majoritatea episcopilor orientali au acceptat scrisoarea, patriarhul Constantinopolului Acacius a refuzat, cu susținerea populației orașului, arătându-și fățiș disprețul față de Basiliskos prin draparea în negru a icoanelor din biserica Sfânta Sofia. La scurt timp după urcarea pe tron, Basiliskos
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
influență mai mare asupra lui Zenon dacă acesta ar redeveni împărat, a trecut de partea acestuia și a plecat împreună cu el spre Constantinopol în vara lui 476. Când Basiliskos a aflat de acest pericol, s-a grăbit să-și anuleze edictele bisericești și să-i liniștească pe Patriarh și pe popor, dar era deja prea târziu. Armatus, "magister militum", a fost trimis în Asia Mică cu toate armatele disponibile, pentru a opri avansul armatei isauriene, dar mesajele secrete ale lui Zenon
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]