949 matches
-
creștinismul devine treptat religie de stat (381); în schimbul beneficiilor primite a trebuit să-și adapteze disciplina la noua situație. Conciliul imperial a acționat și mai liber (Niceea I, 325), dacă nu chiar spontan (Constantinopol I, 381). În alte ocazii, principele eliberator va interveni în treburile Bisericii (ex. Arelate, 314, Niceea I, 325 etc.), ca un stăpân căruia trebuie să i se asculte. Este ceea ce se va revela în chestiunea donatistă (secolele IV-VII). Refuzul inițial al mai multor creștini de a se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și oprimații". Conform interpretării kantiene a societății internaționale, convențiile diplomatice trebuie să fie lăsate deoparte, de dragul unificării umanității. "Buna credință cu ereticii" nu avea valoare intrinsecă, nu avea nimic mai mult decât "utilitate tactică" pentru că "între aleși și damnați, între eliberatori și oprimați, nu se poate pune problema acceptării reciproce a dreptului la suveranitate sau independență" (1977: 24). Mulți autori, inclusiv Stanley Hoffmann (1990: 23-4), au argumentat despre Kant că era "mai puțin cosmopolit și universalist în scrierile sale despre problemele
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
înalt al culturii, devenind o modalitate cu totul specială de concepere a unui nou univers. Poezia străpunge grațios sufletul, confundându-se cu cele mai intime laturi ale ființei în drumul său către Lumină, fiind, în același timp, și inaccesibilă și eliberatoare. Distanța dintre poetul viu și omul viu este suprimată, contopirea fiind absolută pentru cel care se dedică unei astfel de forme a artei. Biografia transpusă subtil în versuri, printr-o voce interioară a cuvântului scris, este modalitatea creatorului de poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vizitează/ Și, înfiorat de torturi,/ Nu se miră/ Că nu zace, în ea, nime//" (Pasul)45. Obsesia existențială, îndoită de o feminitate desăvârșită, naște, cum este de presupus, zborul, a cărui morfologie se află, undeva, între existențialismul blagian și patosul eliberator, de tip stănescian. Puntea dintre cele două lumi este, cumva, cenzurată, de această poetică a imponderabilității. Puritatea absolută, regăsibilă, în inima poeziei sale (firește, doar după ce este înlăturată mantia aridă a conceptualului), constă tocmai în această redare a emoției pure
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
face decît să sublinieze discrepanța Între individ (autoficțiunile sînt povestiri ale unor oameni singuri) și societate, conform modelului existențialist despre care am vorbit. Autoficțiunea franceză ridică mereu la rang ontologic această incompatibilitate, perpetuînd astfel ideea omului revoltat și a misiunii eliberatoare a literaturii ca document existențial al individului excepțional. Scriitorul este mereu un individ excepțional, măcar pentru că, scriindu-se pe sine, alege să se autopropună ca exemplu, pozitiv sau negativ, al unui parcurs biografic cu care cititorul este invitat să se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Închisoarea sufletului, iar moartea o vedea ca pe o eliberare a acestuia, care-l proiecta Într-o lume a spiritului liber și pur, capabil de a se manifesta plenar, dincolo de orice fel de constrângeri. Semnificația morții era, prin acest act eliberator, supremul catharsis care conferea valoare absolută sufletului. Moartea nu mai era o angoasă, ci un act de trecere simbolică Într-un registru superior al existenței. Ce trebuie să vedem În aceasta? O convingere sau o consolare? Seneca spune că „moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
domeniul sexului. Crezul ei personal, ca și al lui Hadrian sau acel Hadrian în care a vrut să creadă proslăvește dragostea carnală. Nu a avut nici un motiv să ascundă tentațiile cărnii, pe care le-a considerat extatice și mai degrabă eliberatoare decât apăsătoare. Nici un moment înfățișat în opera ei nu este mai fericit decât cel al iubirii sexuale reciproce dintre Hadrian și Antinous. Cu toate acestea a fost o personalitate care a trăit într-un anumit moment istoric. A practicat bisexualitatea
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
trăit-simțit-visat-ului în aur textual. Am avut totuși senzația, înaintând în lectura volumelor sale, că haosul se ordonează, că discursul liric se limpezește, treptat, mai ales prin racordarea din ce în ce mai evidentă a textului la ceea ce se poate numi o poetică a simplității eliberatoare. Pe de o parte, printr-o atenție din ce în ce mai mare acordată chiar amănuntului simplu, dar semnificativ în viața individuală; pe de altă parte, prin renunțarea la luxurianța verbală și imageria de factură suprarealistă, ce amenință, în unele poeme din Punțile Stalinskaya
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trăgea înainte./ Întreaga lume se balansa la stânga și la dreapta./ Eu priveam.// Nu moștenesc bogăția părinților,/ ci simplitatea pietrei,/ al cărei chip mereu se ascunde". La fel, în Oreste, despre simplitate, actantul liric mărturisește a fi ucis în numele aceleiași simplități eliberatoare: "Astă-vară, într-o noapte târzie,/ am văzut statuile doborâte și plutind./ Erau ostașii tatălui meu./ La chemarea ta, marea s-a oprit,/ statuile s-au întors cu strigăt./ Erai atât de vie!/ De atunci îmi doresc simplitatea,/ bucuria de a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lentă, abil travestită în ostilitate fățișă împotriva sistemului, dorința împinsă până la extrem de a epata noul burghez neaoș (pe care, natural, tot cu vechiul comunist îl identifică), obsesia putridului/ drojdiei/ putregaiului, într-un cuvânt, a universurilor reziduale, tentația suicidului nu atât eliberator, cât demonstrativ ș.a.m.d. Iată, spre exemplificare, doar câteva dintre notațiile incriminante, prin a căror acumulare cinică se dă un relief colțuros dezastruoasei stări românești de fapt: "generații de avortoni/ nu, păsărilor acestora/ nu li s-au retezat picioarele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu neotomismul în considerarea grației divine drept ceva imanent actului educațional. Are însă un element în plus: ideea de caritate care împacă autoritatea educatorului cu libertatea elevului. În aceste condiții, autoritatea, decurgînd din "grația divină", nu mai este constrîngătoare, ci eliberatoare; "ea nu comandă și nu dirijează decît pentru a-i servi (copilului) în realizarea destinării sale eterne" (11, p. 60). Personalistul italian LUIGI STEFANINI (1891-1956) ține în spirit personalist să atragă atenția că obiectul educației nu este omul abstract, ci
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
el se referă din nou la Logică și contradicție. Ideea de preeminență a luminii asupra obscurității, scrie Breton, poate fără îndoială să treacă drept o relicvă a greoaiei filosofii grecești. În această privință, acord o importanță capitală și o virtute eliberatoare dintre cele mai înalte obiecției ridicate de dl. Stéphane Lupasco la sistemul dialectic al lui Hegel, mult mai tributar lui Aristotel decît ar fi trebuit ...", și adaugă: În plus, în ochii artiștilor, această lucrare va prezenta imensul interes de a
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
sinistru lagăr de concentrare. Maoismul s-a autodistrus în avatarurile tragico-grotești ale afacerii Lin Biao* (1971), delfinul devenit trădător, reabilitarea lui Deng** (1973), recăderea sa în dizgrație, moartea lui Mao, mașinațiile Văduvei roșii și ale "bandei celor patru"*** (1976). Vietnamul eliberator se transformă în asupritor (fuga așa-numiților boat-people**** începînd cu 1976), apoi în stat colonialist (invadarea Cambodgiei în 1978), după ce Cambodgia lui Pol Pot devenise o închisoare dementă (1976-1978). Mini-paradisul cubanez se degradează în infern de buzunar, și în cele
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
urmeze (secolul al XX-lea). Secolul al XX-lea trebuia să fie consecința progresului înregistrat în planul cunoașterii științifice, a ameliorărilor pe care tehnologia trebuia să le aducă la nivel social și economic, a desăvârșirii umanității din om sub semnul eliberator al adevărului și rațiunii; or, așa cum constată David Harvey, saga modernității pare cel puțin compromisă de evenimentele care au urmat: "Secolul douăzeci cu lagărele morții și plutoanele de execuție, cu militarismul său și cu cele două războaie mondiale, cu amenințarea
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
biologice de luptă pentru că pericolul este ascuns. Pericolul mortal este acela de a ajunge un marginal frustrat, incapabil de inserție eficientă în țesătura socială. Capitolul 6 Autoritatea pe care am uitat-o Luminile erau obsedate de cunoaștere și de forța eliberatoare a acesteia; calea regală de acces la cunoaștere considerau luminiștii este rațiunea, iar utilizarea rațiunii în acest scop este un imperativ categoric: "Minoratul (Unmündigkeit) este neputința de a te servi de inteligența proprie fără a fi condus de un altul
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
care este incontestabilă, iar a doua este reprezentată de intervențiile educaționale ale profesorului, care se situează în registrul valoric-atitudinal, deci pot fi (și sunt) puse în discuție. Școala modernă, cum aminteam, întruchipează într-o anumită măsură concepția luministă despre rolul eliberator al educației și despre necesitatea cultivării rațiunii umane în vederea dobândirii autonomiei individului: "Educația modernă s-a fundamentat astfel pe un adevăr particular despre natura și destinul ființei umane, în vreme ce conexiunea dintre raționalitate, autonomie și educație a devenit "Sfânta Trinitate" a
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
din Paradis. Mitul creștin, temelia culturii actuale, se bazează pe istoria șarpelui care vorbește ca un om, simbol al pervertirii inițiale (numită simbolic păcatul originar). Mitul vorbește în cele din urmă despre un dumnezeu-fiul care le arată oamenilor calea sublimării eliberatoare, în povestirea aceasta, care se întinde de la șarpele vorbitor la dumnezeu-fiul, ori totul este simbol ori nimic nu este simbol. Dacă nu vrem să credem că șarpele a vorbit cu adevărat, sîntem obligați să admitem că filiația divină include și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și relația omului cu divinitatea. OMUL NU SE MAI SIMTE TOTAL DEPENDENT DE INTENȚIILE BUNE SAU RELE ALE DIVINITĂȚILOR FAȚĂ DE EL; ESENȚIALUL ESTE CĂ PROPRIILE LUI INTENȚII RELE SE TRANSFORMĂ ÎN INTENȚII BUNE FAȚĂ DE DIVINITĂȚI. Transformarea aceasta sublimă cu forță eliberatoare depinde de propria voință a omului, de propria lui deliberare intimă. Culpabilitatea individualizată se referă la motivațiile intime ale omului. Proiecția intențiilor motivante în imaginea "divinității providențiale" care a persistat încă în prima fază a politeismului începe să se reconcentreze
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în linii mari sensul moral imanent vieții. El este într-adevăr inclus în simbolul "încarnării" care aparține mitului Treimii, acesta vorbind și el despre Dumnezeul-Creator, despre încarnarea lui în suflet (Cuvîntul) și despre imanența problemei etice și a forței ei eliberatoare numită Cristos. Este indispensabilă aici darea unui avertisment în vederea fixării atenției asupra definiției "psiholgiei metafizice". Termenul nu se referă deloc la faptul că psihologia motivelor, instrumentul descifrării, și-ar propune să se piardă în speculații metafizice. Dimpotrivă: psihologia metafizică -psihologia
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
perversul și sublimul se deosebesc doar prin aceea că primul reprezintă egoismul inconsecvent preocupat doar de binele eului întîmplător, în timp ce celălalt este egoismul consecvent care adaugă căutării satisfacțiilor accidentale vital indispensabile dorința realizării propriului său bine esențial armonia motivelor, dorința eliberatoare, deoarece aceasta nu permite existența nici unei supuneri, a nici unei ipocrizii, a nici unui regret. Binefacerile egoismului sublim ale sublimării egocentrismului vanitos sînt în realitate mai mult decît esențiale: forța sublimantă a egoismului conscvent cu intenții armonizante (care nu este altceva decît
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
titlu de experiență, este suficient să ne dăm osteneala sau mai curînd să trăim bucuria de a anihila fie și doar un resentiment, apelînd la contravalorificări obiectivante, la o vanitate vexată, de exemplu, ca să simțim năs-cîndu-se imediat în locul ei bucuria eliberatoare. Dacă acest lucru este valabil pentru un singur resentiment, el este adevărat pentru toate resentimentele care umbresc viața psihică. Iar dacă acest lucru este valabil pentru viața psihică a unui singur om, atunci este valabil și pentru cea a tuturor
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
prezervat în noi formulări și structurări. Atât promotorii entuziaști ai tehnoștiințelor actuale, cât și criticii acerbi ai acestora echivalează experiențele și identitățile virtuale cu destruparea sau dematerializarea. Evident, și diferențele sunt notabile: pentru cei dintâi această echivalență este pozitivă și eliberatoare, iar pentru cei din urmă ea poartă semnul negativității și al prizonieratului uman. Perspectiva postumană însă recunoaște și scoate la iveală caracterul material, întrupat și metisat al virtualității, definit de coordonatele ambivalente ale avantajelor și ale dezavantajelor, ale câștigurilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a imaginilor de sinteză și a telesupravegherii ubicue care duc la dispariția subiectivității într-un efect tehnic ambiant. Pe de altă parte, Deleuze și Guattari aplică principiile schizoanalizei „peisajului” tehnologic, schizofrenismul operând la nivelul „mașinilor dezirante” sub forma unui potențial eliberator al subiectivității dispersate printre tehnologii - „corpuri fără organe”. Genul proxim există în apropierea celor două teoretizări, așa cum există și diferențele specifice. Astfel, Deleuze și Guattari (1972Ă pornesc de la un model al modernismului avangardist în care umanul este raportat la tehnologie
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
al Donnei Haraway, Sadie Plant (1996, 1997Ă adoptă un cyberfeminism soft, apolitic, preferând să rediscute principiile feministei Irigaray și ale psihanalizei în contextele culturale dominate de codul binar al tehnologiilor cibernetice. Dacă cea dintâi uzează de o ideologie cu rol eliberator prin chestionarea epistemologiei iluministe a dualismelor de gândire, cea de-a doua se limitează la denunțarea cunoașterii unitare a marxismului și a freudismului. Nu dorește a se desprinde de feminismul diferenței, promovând un esențialism al noțiunii de subiectivitate feminină: femeile
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de început, sciziunea fundamentală ce stă la baza creării lumii. Evocă magia diviziunii care fecundează și multiplică unitatea. Nașterea arată, spre deosebire de sarcină, că subiectul este pregătit, fie să realizez ceva pozitiv, fie ceva negativ. În toate cazurile, are un efect eliberator. Este antiteza refulării. Aducerea pe lume a unui copil, atât cea reală, cât și cea simbolică, rămâne un proces dureros. În Geneză, din cauză că au mâncat din fructul pomului cunoașterii Binelui și Răului, Dumnezeu o blestemă pe Eva, și prin ea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]