901 matches
-
două instanțe, problema inițială având de-a face, spre exemplu, cu ființarea ca atare a subiectului sau cu cea a obiectului, cu natura acestora, apoi cu funcțiunile pe care cele două instanțe le primesc în fel de fel de contexte (epistemice, practice etc.). Este, cumva, firesc, în ordine filosofică, faptul ca un demers să-și asume de la bun început probleme care vizează sau, mai bine spus, tematizează subiectul și obiectul. Și se întâmplă astfel chiar și în reconstrucții filosofice, care fie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțelepte". Din această perspectivă, filosofia apare ca o "știință" ce-și reprezintă într-un mod critic, reflexiv, propriul demers, instanțele, mijloacele, agenții, rezultatele sale parțiale, chiar și în momentele dogmatice ale istoriei sale. Aparent, acest ideal are doar o așezare epistemică, referitoare numai la puterea de pătrundere a demersului corespunzător lui în "taina lumii" pe care el, idealul, o face să fie, deoarece este vizat actul cunoașterii prin cunoașterea înfăptuită deja, prin ceea ce epistemologii contemporani numesc "contextul justificării" (în deosebire de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lume", pur și simplu; de a ști, mai bine zis, despre mediul în care omul trăiește, în scopul utilizării (manipulării) acestuia potrivit motivațiilor (trebuințelor, dorințelor, intereselor, idealurilor, convingerilor etc.) omenești. El reprezintă astfel, împreună cu demersurile care îl susțin, o structură epistemică și practică legată din înseși motivațiile de supraviețuire a omului în lumea vieții sale, crescută, așadar, pe solul nevoilor umane, deși "materia" din care el este alcătuit nu pare a fi de natura acestora. Idealul în cauză afișează o statură
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exemplu, "filotice"? Și putem da la o parte, fără riscul de a neantiza idealul însuși, aspectul său ontologic, oarecum firesc, renunțând la faptul că el presupune ceva ce este, luând în seamă doar miza sa directă în privința exercițiului unor funcții epistemice? Chiar și atunci când concentrăm discursul către arătarea de sine prin propria natură atât de amalgamată, idealul în cauză ocupă un loc în orizontul rostirii semnificative despre ceea-ce-este, aceasta reprezentând, cum spuneam mai sus, miza unui demers filosofic, chiar și atunci când
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ține de esența investigațiilor fenomenologice faptul că ele nu pot fi redate prescurtat, ci trebuie de fiecare dată reluate și parcurse în întregime."14 Potrivit perspectivei asumate deja, gândirea-positum, adică totalitatea înfăptuirilor dictaturii judicativului, constituie ansamblul cunoștințelor așezate în "modele epistemice": logica, filosofia, știința, ideologia. Gândirea-fenomen, ceea ce poate fi legat de acum de "rațiunea" proiectului non-judicativ, constituie actul reflexiv al gândirii, adică, în tonul originar al filosofiei, "gândirea care se gândește pe sine ca Altul său printr-o recunoaștere continuă a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică se îndeletnicește cu ceea ce pentru ea este firesc, în acord cu propria natură. Abia în momentul în care logos-ul va fi distribuit fără a fi împărțit, deocamdată tuturor lucrurilor, nu doar transcendenței lor întemeietoare în ordine ontică și epistemică, se va ajunge la o poziție filosofică aflată la același nivel cu problema sofiștilor referitoare la natura obiectului cunoașterii, adică la temeiul determinat (!) al adevărului. În logica lui Aristotel se petrece acest "eveniment". E drept, statutul de eveniment nu este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai căutată pe propria sa cale, trebuie, cumva, să fie pre-înțeleasă într-un fel. Dar în ce fel? Problema adecvării cuvintelor la lucruri reapare la Socrate și la Platon, fără ca aceștia să-i schimbe sistemul de referință, ontologic în esență, epistemic în privință funcțională. Aplicațiile celui dintâi vizează corectitudinea unor operații ale conștiinței cunoscătoare; operațiile sau demersurile corecte ale acesteia respectă anumite reguli. Ideea de regulă este semnificativă pentru viitoarea reconstrucție formală a logos-ului croită și, în bună măsură, realizată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoștinței veritabile (episteme) ce are în structura sa cunoașterea celuilalt și recunoașterea de sine, potrivit scenariului platonician sesizăm și umbrele ("adumbririle") unei "logici non-judicative". Umbrele acestea sunt, de fapt, ale logos-ului care, deși rămâne ascuns, încearcă pătrunderea în spațiul epistemic, acolo unde se poate naște cunoștința veritabilă, imposibilă fără prezența și lucrarea sa. Înseși pierderile logos-ului uitarea ființei, cum ar spune Heidegger, poate fi o asemenea pierdere sunt jocuri ale ființei logos-ului, instabilă pentru cel condus de normele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orizontul cunoașterii, fiind fapt de cunoaștere "autentică", și ceea ce nu se supune acestor exigențe (reguli), fiind astfel fapt de cunoaștere ilicită, în ultimă instanță, non-cunoaștere; nu se sugerează aici că incorectitudinea este mai degrabă un fapt de respingere prin reguli epistemice particulare a unui gând, dar este deschis, totuși, chiar și acest sens. Tocmai pentru a dovedi caracterul de corectitudine sau de incorectitudine purtat de orice "cunoștință" a noastră, avem nevoie de un instrument, cum este logica, aflăm de la Aristotel; în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un mod "natural", și doar scoaterea la iveală a sensului lor face cu putință operarea rațională regulativă.102 Dintr-o anumită perspectivă, este vorba aici, la Kant, doar despre o extindere a semnificațiilor analiticii și dialecticii. În privința rostului lor epistemic, ele nu mai sunt doar teorii ale raționamentului, deși dialectica cercetează "raționamentele dialectice" (toate conchizând asupra necondiționatului, pentru care nu există niciodată un concept "plin", adică legat de un obiect posibil prin experiență, ajungându-se astfel la aparență), ci sunt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devenind posibilă cunoștința veritabilă, cea sintetică a priori. Aplicația, în sensul unei sinteze a multiplului sensibil, are drept domeniu de referință nu mulțimea "obiectelor", ci mulțimea reprezentărilor despre acestea, fie ele reprezentări ca atare (sensibile) fie concepte. Rostul acestei poziții epistemice este justificat de Kant tot prin raportare la judecată: doar în structura acesteia categoriile pot funcționa potrivit poziției și rolului lor în cunoaștere și doar în acest mod intelectul ale cărui forme pure sunt categoriile apare ca o modalitate mediată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea este un "obiect" constituit prin operații judicative determinate și în structuri obiectuale proprii doar judecății. Prima evidență în privința ei este tocmai disponibilitatea către "predicare", așadar către legarea de un "subiect" (care are sensul de substrat). De aici și sensurile epistemice ale categoriei, pentru că, în acest ultim caz, se mizează pe faptul că operația de căutare a unui predicat pentru un subiect (dat) reprezintă act de cunoaștere, ea implicând tot ceea ce desăvârșește un astfel de act; categoria este obiect de tematizare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest context, dată fiind aspirația de „obiectivitate” a sociologiei Încă de la apariția sa, orientările cu nuanțe explicit sau implicit sociologiste ca exerciții de desprindere a sociologiei de haloul metafizic care i-a fost arondat În condițiile „nașterii” sale la modul epistemic constituie primele secvențe doctrinare ale sociologiei. Diversitatea acestora se raportează la o sferă de echivalențe care le poate asigura o unitate implicită: aspirația spre macrosociologie și tendința de realizare a unor sisteme explicative care să vizeze Întreaga societate ca sistem
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Această etapă, preponderent doctrinară, din „timpul interior” al maturizării semantice a sistemului de concepte și categorii proprii demersului sociologic, eu o consider ca fiind etapa clasică a sociologiei, numită de unii reprezentanți ai genului și „pură” sau „teoretică”. Sub raport epistemic, ea se Încheie o dată cu publicarea de către É. Durkheim a lucrării Les règles de la méthode sociologistique (1895) care a orientat cercetarea spre aspecte concrete ale realității sociale, fondând direcțiile metodologiei, ale metodelor și tehnicilor de cercetare, care se vor dezvolta ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ca ministru, a legitimat pentru prima dată În lume, printr-o lege, cadrul normativ al cercetării sociale. Eu Îl consider adevăratul „inventator” al cercetării-acțiune pe care ne-o propun occidentalii ca noutate absolută (!). Sociologia militans este prima dovadă de demnitate epistemică a sociologiei ca instanță de consiliere calificată a liderilor și de gestionare a transformărilor aflate În curs. Cât privește interdisciplinaritatea, ea a fost promovată ca regulă pentru prima oară la scenă mondială de același român excepțional, D. Gusti, atât la
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
este Încă o dovadă că memoria noastră colectivă a fost pervertită. Iată din ce cauză salut cu entuziasm inițiativa revistei pentru acest exercițiu de recuperare a contribuțiilor românești la constituirea patrimoniului conceptual și metodologic al sociologiei; c) etapa de reconstrucție epistemică Începută prin D. Gusti Îi mai include pe H. Stahl, Petre Andrei, G. Marica, V. Bărbat și se continuă cu reconstrucția instituțională Începută după 1989 și aflată În plină desfășurare. Cu certitudine, trebuie reținute următoarele aspecte: sociologia românească nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
românești. Cu toate că există Încă multe studii aflate la nivel empirist, se impun tot mai pregnant nuclee puternice de cercetare ce utilizează teorii sociologice sprijinite pe baze de date construite În chip riguros. Ștefan Buzărnescu: După 1989, datorită Îndelungatului său concubinaj epistemic cu toate segmentele spațiului social românesc și subordonării experimentului politic comunist, paradigma marxistă a fost excomunicată nu doar din practica politică, ci și din sfera de reflexie teoretico-metodologică. Culpabilizarea, latentă sau manifestă, a celor care au participat, ca universitari, la
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Întemeietori de școli sociologice occidentale printre sociologii români. Nici alți reprezentanți ai științelor sociale nu au căzut pradă tentației mimetismului modelelor străine, nici măcar În momentele În care acestea erau În vogă În țări influente și cu mare potențial economic. Bovarismul epistemic nu a caracterizat niciodată biografia practicii sociologice românești; această conduită este valoarea de patrimoniu pe care comunitatea noastră profesională are obligația să o reafirme - evident, la alți parametri. Nici chiar episodul marxist al confruntării sociologiei cu materialismul istoric (filosofia marxistă
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
pe D. Gusti, dar pentru asta trebuie să „producem” noi acel tratat. Atâta timp cât ne rezumăm să traducem, uneori fără discernământ, tot ce apare În Occident, vom continua suicidul axiologic al românismului. Acum avem libertatea să-l oprim, reconstruindu-ne profilul epistemic al sociologiei din perspectivă românească. Obiectivul este realizabil prin aportul conjugat al unei comunități profesionale de tip nou, iar pentru a fi o comunitate de tip nou nu avem nevoie decât de voință. Constantin Schifirneț: Nu cred că termenul influență
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
spre comunism” arată devalizarea cuvântului tranziție de orice potențial explicativ; face parte din noua limbă de lemn, de esență diferită. Abordarea sociologică a mutațiilor structurale postcomuniste mi se pare mai rezonabilă ca formulare, deoarece „tranziția” nu este un nou „conținut epistemic” și nu Întrunește nici celelalte condiții pentru a se constitui În sociologie de ramură. În România, pe prezenta secvență de evoluție, accentul pe microsociologie este corect, dar e obligatoriu să Încercăm să depășim momentul inerțial al sociografiei ca situație pe
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
românești să fie, Încă, fișa clinică a disfuncțiilor Întregii noastre societăți aflate Într-o fază de accentuată entropie normativă. În etapa următoare ea trebuie să se afirme și ca instanță de reflexie calificată a societății asupra ei Însăși, denunțând braconajul epistemic al tuturor celor care-i represează că nu a anticipat evenimentele din ’89. Acestora le ofer următoarea replică: sociologia nu face profeții, iar sociologii nu sunt profeți, ci oameni de știință. Prin analogie cu medicina, faptul că există bolnavi și
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
au făcut ca „bolile” sistemului social să fie tratate de vraci ideologici, „injecțiile” propagandistice favorizând intrarea sistemului În metastază structurală și grăbindu-i intrarea În cimitirul istoriei ca un experiment social gestionat incompetent și triumfalist. Un sistem care a asasinat, epistemic vorbind, sociologia a sfârșit prin suicid politic; iată lecția amară din care toți trebuie să tragem concluzii lucide și să ne asumăm responsabilitățile corespunzătoare locului deținut În societateă Dincolo de diversitatea opțiunilor noastre metodologice, avem un obiectiv testamentar de Îndeplinit de la
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
apărând doar la nivel regional, În contextul uneia sau alteia dintre țări. Pentru participanții din România a devenit cert faptul că a susține În continuare, de o manieră negativistă, „ca la noi la nimeni” nu este numai neproductiv În plan epistemic, ci și de-a dreptul periculos pentru planul acțiunii practice de transformare a spațiului rural. John Bryden, de la Universitatea din Aberdeen, Scoția, a realizat investigații În Scoția, Grecia, Germania, Suedia (câte două zone de studiu pentru fiecare țară) și le-
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
mitologie, este responsabilă de intriga modernă punctul de formare al istoricismelor și al conflictelor social-politice, al luptelor între oameni. Ceea ce contează nu este atât Cine vorbește?, ci Ce spune?/ Ceea ce se spune despre un anume subiect, autor, idee? O mutație epistemică de la polul auctorial la cel inter- și a-personal. Acest "spus" nu îl vom înțelege decât relaționat cu o evidență concretă și verificabilă și/sau în relație cu acele condiții de viață în care un om gândește și acționează. Acest
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fi admirate, apreciate, criticate sau contestate pe de-a-ntregul din moment ce scrierile și spusele gânditorului francez sunt încă în curs de recuperare de către editurile din Franța și de cele din afara Hexagonului. Relațiile dintre cuvânt și imaginea plastică au avut o funcție epistemică esențială în cărțile lui Foucault. Imaginea are vocația de a transmite "ceva consubstanțial limbajului"5. Imaginea are o putere de a spune mult mai mare decât limbajul, iar din acest motiv este un dincolo de principiul comunicării, devenind o reprezentare-în-sine, ce
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]