881 matches
-
se întrepătrund. Trecerea de la contextul hristologic la cel pneumatologic implică repoziționarea spre aspectul luminii necreate pe care o descoperă Sfântul Duh și la care ființa umană participă plenar. Contemplarea mistică ca formă esențială a cunoașterii revelate se asociază cu vederea eshatologică. Sinteza palamită desăvârșește tradiția patristică, transgresând dualismul maniheist dintre sensibil și inteligibil. Dumnezeu se revelează creaturii în plinătatea Sa, fără a fi vorba de o cunoaștere intelectuală sau sensibilă. Limita este între creat și increat; cu alte cuvinte, aceasta nu
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
sunt suficente. Dacă "hermeneutica reductivă" limitează simbolul la un "epifenomen", la o "suprastructură", "hermeneutica instaurativă" augmentează simbolul până la un supraconștient trăit. Paul Ricoeur vorbește de o "hermeneutică arheologică", în sensul plonjării în elementul biografic, sociologic, filogenetic și de o "hermeneutică eshatologică", adică de un apel la ordinea esențială 8. Dacă civilizația a căzut, într-un anumit context istoric, într-un iconoclasm endemic, confundând demitizarea cu demistificarea, societatea contemporană are un mijloc de recuperare a valorii imaginii și chiar a funcției sale
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
în mediul occidental, teologico-politică nu implică realiter o adevare a teologicului la politic, ci, precum bine subliniază Miruna Tătaru-Cazaban "un fel de a-i veni teologic în întâmpinare, de a administra responsabilitatea față de comunitatea creștină aflată într-o permanentă tensiune eshatologică față de orice tip de organizare strict umană" (p. 10). Elaborarea unei teologii politice pleacă de la simpla constatare că modernitatea este departe de a reprezenta ceva exterior vieții Ecclesiei, că ea semnifică o mutație profundă în natura relației dintre teologie și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
elemente ale mitului sunt, probabil, imaginea sau tabloul, elementul social, elementul supranatural (sau non-naturalist sau irațional), narațiunea sau povestirea, elementul arhetipic sau universal, reprezentarea simbolică, sub forma unor evenimente petrecute aievea, în timp, a idealurilor noastre eterne, elementul programatic și eshatologic, elementul mistic. Apelând la mit, gândirea contemporană se poate axa pe oricare din aceste elemente, tratându-l în contextul celorlalte. Astfel, Sorel consideră că "greva generală" a tuturor muncitorilor din lume este un "mit", în sensul că, deși acest ideal
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Pajiștea cerului și pasărea focului nu își conturează prezența; dar tocmai absența le decupează fulgurant în văzduhul acestei peșteri platoniciene. Dimpotrivă, cele ce apar abia par pe ecranul lumii spălat de ape; ele nu sunt decât umbrele iluzorii ale potopului eshatologic. Zborul frânt al porumbilor sfâșiați de vânturi, focul stins care nu mai fâlfâie peste pereți nu arată nimic din ceea ce ar putea fi, ci doar ceea ce nu este, imposibila deschidere a posibilului. Deja neființare, "un fagure sterp" este ultima emblemă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ieșind din lumea sensibilă fără să iasă din real ci, dimpotrivă, semnifică realul, oferindu-l cunoașterii și făcând cunoașterea cu putință. Evitând "secularizarea imaginalului în imaginar" (în variatele sale forme: fantastic, monstruos, macabru, absurd), imaginația spirituală are totodată o funcție eshatologică. Ea se află mereu în așteptarea unei Prezențe reale, fiind ea însăși - deja - această prezență a unui altceva, mărturie a unei alte lumi pe care n-ar percepe-o dacă această lume n-ar exista cu adevărat. De aceea, puterea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
supranaturală nu s-ar putea realiza fără un sacrificiu complet al finitului care încearcă să se închidă în finitudine, fără moartea ca limită prin care se trece. Natura trecută prin moartea propriei limite e natura răsturnată din ordinea ei, act eshatologic în care finitul se arată in-finit, în acea culme a sfârșitului care nu încetează să ne "înceapă". Drumul poemului - și al imaginii deschise în înțelegere - e prin urmare de la forma naturală la finalitatea ei supranaturală. Drum la sfârșitul căruia atitudinea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acum - desăvârșit?4 Ce arată această imagine orbitoare care intră în ochi, îl devorează până la saturație, răpindu-i vederea, sorbindu-l în golul "mortal" al unui prag nevăzut? Căci nu atât de atingerea pragului e vorba, cât de trecerea sa eshatologică, de asimilarea unei finalități fără sfârșit, a începutului nesfârșirii. Dacă ochiul cunoaște rostul drumului, el e veșnic pe drum, mereu deschis spre ceea ce i se deschide, într-o stare de vârf de la altitudinea căreia lucrurile se arată fără văl, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
trecerea la prezență are loc la limită, în taina întâlnirii naturii cu finalitatea ei supranaturală, a chipului cu prototipul. Acolo unde, în adâncul nevăzut al naturii devenită icoană, aștepți "să fii luat la nuntă și să fii născut", în limita eshatologică unde sfârșitul reînființează natura, renăscând omul în condiția de fiu divin. Dispunerea (Ent-stellung) de care vorbește Heidegger este aici înlocuită cu nașterea (Entstehung). În acest cuprins în care nedeterminabilul se oferă în mod liber determinațiilor, ne aflăm în misterul unde
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-l suferă. Ceea ce se deschide în vedere apare sub orizontul de vizibilitate, perspectivă fără orizont intențional prin care se trece. Pragul cel mai de jos - cel care te obligă să te apleci pentru a-l putea trece - este un nivel eshatologic, capăt și căpătâi, căci tot ce coboară se înalță într-un alt început, imaginea crește, curge în sus. O deschidere ce arată trecerea spre ceea ce nu poate fi arătat, pasajul inaparent de dinaintea cuvântului, locul fără de loc al ivirii sensului: Aceiași
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Oh, mă robește ca o Circe tăcerea/ neînțeleasă, ce suie și suie/ cu demoniile-i întunecate". Miezul nopții, acest climax al eclipsării, nu e o limită cronologică, punctul terminus al unei deveniri temporale. Dimpotrivă, miezul e sfârșitul și începutul, centrul eshatologic al anti-devenirii mundane. Noaptea întunecă lumea, îi șterge apariția din orizontul vizibilității; mai mult, orizont nici nu mai este, ci doar dispariție, evanescență a oricărei pozitivități în care ceva ar putea să apară. Faptul că până și acest miez e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
25, 26, 22. 69 Datat 1954, în V. Voiculescu, Opera literară. Poezia, Editura Cartex 2000, București, 2004, p. 486. 70 Cele două poeme corespund "cunoașterii în cale" (Horeb lăuntric) și "cunoașterii în patrie" (Taborul), cea de a doua fiind termenul (eshatologic) - inimaginabil - al celei dintâi, căci "secunda se înfăptuiește față către față, or, prima, în oglindă și în enigmă, întrucât după condiția căii, nu este posibilă fără de reprezentarea imaginată" (Sf. Bonaventura, Predica "Aveți un singur Învățător, Hristos", 18, în op. cit., p.
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce unește zorii lumii cu sfârșitul timpurilor", "Spectrul destrămării înfățișându-se încă de la țeserea Pânzei" (Fragmentele, 68, 40, vol. A cincea esență, 1989, în op. cit., p. 118, 114). O întrevedere pe care doar transparența creației divine o face posibilă, epifania eshatologică dată ab origine, în care deslușirea oricărui lucru se realizează revelator, ca apokalypsis, "în lumina crepusculului său" (Pustiitorul, vol. Atotsfârșitul, în op. cit., p. 189): " a desluși în floarea pomului împrimăvărat fructul putrezit;/ cu ochii tot timpul orbiți de incendiul lumilor
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la vie (...), fașon de parler qui fait de la mort une généreuse politesse, șet quiț n’a pas cessé d’être en usage”5. În fond, o notă incompletă la faptul că islamizarea Iranului sasanid a însemnat și diminuarea unei tensiuni eshatologice atât de constitutive religiei zoroastriene înlocuite, viziune funerară recognoscibilă, de la Herodot până la etnografii secolului XX, prin centralitatea obiceiului funerar al expunerii cadavrelor 1. Rudimente ale recunoașterii aceleiași cezuri impuse se pot identifica chiar și în Povestea lui Nessir și a
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
și mai destinsă, s-ar fi putut așeza la originea unor cercetări temeinice privind raportul dintre folclorul românesc și cel asiatic, pentru a nu spune de istorie a religiilor: „Hasdeu intuise just structura «persană» (iraniană) a anumitor texte cosmologice și eshatologice; care, deși își găsesc precedențe și confirmări în literatura patristică (nefiind deci eretice, «bogomilice»), au cu toate acestea obârșie iraniană. Nu trebuie scăpat din vedere, în asemenea cercetări, că influența iraniană s-a exercitat asupra Orientului Apropiat și asupra Greciei
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Cărțile populare în literatura română”. Până la lecturile din același Le mythe de l’éternel retour coboară și modul particular în care este construită cea de-a șasea conferință, „Indo-european Eschatology”, unde Wikander procedează la o partiție a celor două perspective eshatologice, indiană și iraniană, în funcție de interpretarea temporală a două secvențe epice. Tipurile de înrudire dintre personajele principale în cele două epopei, frăție în Mah³bh³rata sau raporturi patrilineare în Sh³hn³meh, sunt pentru Wikander secvențe redevabile unor teologeme temporale pe care le camuflează
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
caracterul ciclic al timpului cosmic”5; iar „în concepția iraniană, fie că e urmată sau nu de timpul infinit, istoria nu este eternă; ea nu se repetă, ci va lua sfârșit într-o zi printr-o ekpyrosis și un cataclism eshatologic”, sau „atât la iranieni cât și la evrei și la creștini, «istoria» atribuită Universului este limitată, sfârșitul lumii coincide cu aneantizarea păcătoșilor, reînvierea morților și victoria eternității asupra timpului”. Altfel spus, avem de-a face cu clasica partiție între ciclicitate
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Intersecția este însă mai explicită și decalajul mai evident în raportul dintre „From Myth to History” al lui Wikander și „Mythologies of Memory and Forgetting” ale lui Eliade, unde punțile de legătură se substituie acelorași paradigme teologice și istorico-religioase - perspectiva eshatologică - și sunt, grație acesteia, adoptate, spre transparența și precizarea cunoașterii și înțelegerii, de către studiile generale de istorie a ideilor, europene și extra-europene. Dar ele conțin și limita până la care a putut ajunge Wikander. La Wikander: „În remarcabila sa lucrare despre
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
vieții, adică a evenimentelor istorice și personale. Iar el adaugă: «Doar evenimentele care au avut loc în trecutul fabulos merită a fi cunoscute»”5. La Eliade însă: „Dar «mitologia memoriei și a uitării» se modifică îmbogățindu-se cu o semnificație eshatologică, atunci când se precizează o doctrină a transmigrațiunii. Importantă nu mai este cunoașterea trecutului primordial, ci seria de vieți personale anterioare”1. „În India ca și în Persia nu avem de-a face doar cu memoria lucrurilor trecute, fie ele, cum
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
primordial, ci seria de vieți personale anterioare”1. „În India ca și în Persia nu avem de-a face doar cu memoria lucrurilor trecute, fie ele, cum spune Eliade, evenimente primordiale sau evenimente personale. Mult mai importantă este aici perspectiva eshatologică. «Astfel, interpretarea trecutului devine profeție, iar trecutul ajunge să fie înțeles ca pregătire plină de sens pentru viitor».”2 În mod evident, pierzând vizibilitatea asupra întregii construcții din articolul amintit și focalizând doar asupra relevanței eshatologice, Wikander omite cu o
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
importantă este aici perspectiva eshatologică. «Astfel, interpretarea trecutului devine profeție, iar trecutul ajunge să fie înțeles ca pregătire plină de sens pentru viitor».”2 În mod evident, pierzând vizibilitatea asupra întregii construcții din articolul amintit și focalizând doar asupra relevanței eshatologice, Wikander omite cu o asemenea observație legătura dintre memorie și perspectiva eshatologică, ca și polaritatea cosmogonie/eshatologie. Contraparte perfect coerentă a cosmogoniei, în raport cu care se definește ca recreație, eshatologia este capăt și sens (eschaton) al unei succesiuni, al unei încrengături
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
ajunge să fie înțeles ca pregătire plină de sens pentru viitor».”2 În mod evident, pierzând vizibilitatea asupra întregii construcții din articolul amintit și focalizând doar asupra relevanței eshatologice, Wikander omite cu o asemenea observație legătura dintre memorie și perspectiva eshatologică, ca și polaritatea cosmogonie/eshatologie. Contraparte perfect coerentă a cosmogoniei, în raport cu care se definește ca recreație, eshatologia este capăt și sens (eschaton) al unei succesiuni, al unei încrengături de evenimente intim legate de originea ei - prin urmare, un întreg proces
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
de Wikander conține în fond diferența de plasare și interpretare a surselor care îl separă pe Eliade și de Dumézil. Într-un studiu anterior, am încercat să arăt diferența de tematizare între discursul mitologic-comparativ și cel propriu-zis istorico-religios în raport cu problematica eshatologică 1. Focalizând exclusiv asupra tramei dramatice a epopeilor indiană și iraniană, comparatistul care este Wikander rămâne captiv secvențelor evenimențiale și neglijează, în cele din urmă, semnificația internă a teologumenelor pe care, din premise, le consideră camuflate în canavaua mitică, anume
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
mult asupra acestei problematici complexe. E suficient însă să remarcăm că ceva din natura acestei disparități inclusiv teoretice s-a prelungit până la liziera biografiilor celor doi savanți, intersectate din nou în preajma acestor conferințe. Diferența nu s-ar datora doar sensului eshatologic indus de Eliade propriei sale biografii, fapt care îl putea determina să proiecteze și o „întreagă ideologie milenară” în preajma venirii lui Wikander la Chicago, a așteptatei colaborări la History of Religions, după aceea a publicării conferințelor Haskell. Nu este exclus
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
caz, nimic comparabil cu relevanța contemporană pe care o înregistrează motivul dioscurilor în Germania anilor’30, asociați fie cu jocurile călare ale membrilor SS, de Heinrichsfeier (1936), fie cu jocurile olimpice de la Berlin din același an5. Pentru cine cercetează literatura eshatologică pehlevi, bunăoară, stăpânirea unui vocabular de tip războinic este absolut necesară, pentru că însăși trama acestor scenarii e construită prin inserarea unei asemenea terminologii și imagistici: „...spiritul cerului este el însuși ca unul dintre războinicii care și-a pus armură; el
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]