170,710 matches
-
Cântec de adormit elefantul - și de nu l-au reținut în întregime, le vor fi umblând prin minte ultimele două versuri: „orișicâtuși de puțin contează enorm/ elefanții când dorm”. Cum să uiți acest cântec al suavei masivități pahidermice ne-prezente față cu delicatețea femeii ce pare, aici, prezentă? Că unei femei i se adresează poetul nu încape îndoială: „fii/ atentă”, în versurile doi și trei. După masele de stihuri ale cărții traversate, constat însă că poemul cu pricina este unic în
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
lângă tine/ ale somnului, așteptând/ destrămarea celor mai fine/ cearcăne ale celui din urmă gând”. Forța lui Mircea Ivănescu este aceea de a nota gesturi puțin importante, la prima vedere, dar ale căror ecouri interioare sunt nebănuite: „văzută fără ochelari/ fața ei este ca o părere - mă gândesc că am scris de demult/ că legăturile mele cu timpul sunt ca o fugă/ a unui nebun care vrea să se prindă/ pe el însuși - și e întotdeauna câte o cotitură./ pe urmă
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
îmbătrânească cu o mie de ani, eul liric - în loc să se resemneze cu constatarea că femeile spun multe extravaganțe - reacționează cu o rituală îngrijorare: „pe o roată/ de spaimă încet rotitoare, eu mă roteam/ în jurul ei în timpul meu, indiferent/ întors cu fața lucie spre ea - și neatent,/ împingeam la o parte gândurile pe care nu vroiam/ să o las să le vadă”. Ce poate avea a-i ascunde Mircea Ivănescu iubitei sale? Peste ani, în „mopete și indiferența”, poetul își exprimă invidia
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
un tricou „foarte bine mulat pe corp - încât să ne facem înalți” - s-ar strecura în camera unde doarme femeia pe care vrea s-o recucerească. Oprit lângă pat, ar contempla-o „prin deschizătura îngustă/ a măștii care ne-acoperă fața și în care suflăm zgomotos” - un vis de adolescent, sau de adult care-și regăsește adolescența. Răpitorul (conjugal?) coboară treptele scării interioare, cu adormita în brațe, spre bibliotecă. Deodată se regăsește singur, cu paharul în mână și cu aspirația lui
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
dintre celelalte) sunt extrem de bogate. Cel care întinde sfidător și brusc pumnul spre noi, cititorii, cu degete desfăcute - pretinzând să-i răspundem printr-un gest similar, și prezentându-i același număr de degete desfăcute, este Mircea Ivănescu. Noi pierdem sistematic față cu această sfidare, dar câștigăm complicitatea suavă și exigentă a unui mare poet; ce rost mai are să ieșim din acest joc?
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
cohortele faimoase ale celor buni, până la băieții răi, bodyguarzii trebuincioși planului general al Creației... Cititorul ortodox, oarecum șocat, constată că, printre îngerii oficianți de pe lângă Cel de Sus, se învârt destule persoane negative purtând, ca toți mesagerii cerești, de altfel, patru fețe fixe (spre a nu-și suci gâtul), îndreptate concomitent spre cele patru puncte cardinale, să nu le scape nimic. Avem de a face, de exemplu cu Samael, șeful tuturor Satanilor de toate categoriile... Răutatea o personifică unul din Satani, în
Situația îngerilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13456_a_14781]
-
personajelor și intrigii ficțiunii sale, totul se constituie ca un joc, singura sa responsabilitate este aceea a coerenței acțiunii sale, a sistemului pe care îl construiește și, eventual, a relevanței în raport cu o anumită problemă.” (p. 49). Poliedrele apar din (supra)fețele textului, uneori de cîteva pagini (capitolul despre paradoxuri este de departe “cel mai” postmodern ca ritm și alternanță de stil), alteori de cîteva rînduri, adunate în jurul tipurilor de joc. Astfel, “sub lupă”, se văd “actorii”, narațiunile și efectele lor; jocul
Caruselul cu poliedre by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/13453_a_14778]
-
haz, publică în Poesis din iulie-august-septembrie dl George Vulturescu, rămas, după dispariția lui Al. Pintescu, singurul redactor al revistei sătmărene (și director executiv, alături de alți doi directori, unul general, altul, editor). Editorialul e prilejuit de faptul că numărul triplu de față este al 150-lea al revistei (de fapt, 150-153). Scrie dl Vulturescu: „... 150 nu înseamnă nici mult, nici puțin. Dacă numărul acesta ar fi legat de pașii pe jos ai Doamnei Esca pe trotoarele cu gropi pînă la televiziune, de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13447_a_14772]
-
doi prezentatori ai programului de dimineață - Adriana și Cosmin - li s-au implantat atât cip-urile, cât și microemițătoarele de un electrician auto amator fără să citească indicațiile din prospect; efectul este straniu, iar manifestările lor (țopăituri, tumbe, schimonosiri ale feței, gesturi necontrolat-șturlubatice etc.) demonstrează încă o dată că România nu dispune nici de laboratoare, nici de aparatură corespunzătoare, riscul dovedindu-se a fi imens. Pentru că, nesincronizarea din timpul implantării dispozitivelor electronice, a dus și la o dereglare a aparatului vorbirii celor
TRIMINEAȚA! by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13427_a_14752]
-
ale lui Beuran și Brădișteanu confirmă intuiția din 2000 - despre care am mai scris - a unui bun prieten, funcționar într-un minister „greu” al guvernului Năstase. Vizitându-l la serviciu, la câteva luni după revenirea pesedeilor, și observând mulțimea de fețe noi, l-am întrebat: „Care e deosebirea între oamenii Convenției și «implantații» ăștia ai lui Iliescu?” Prietenul meu, altminteri un bonom predispus să vadă partea însorită a lucrurilor, s-a posomorât brusc. S-a uitat cu atenție în jur - atitudinea
Grup organizat de profanatori by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13448_a_14773]
-
se mai diferențiază, deasupra cărora tronează, ca un triumf absolut al ficțiunii suprarealiste - al acelei ficțiuni în care se întîlnește umbrela cu mașina de cusut pe o masă de disecție - o coroană de aur masiv, eșuată ea însăși pe o față puhavă, contrapunctată, la rîndul ei, de un burdihan mitologic, cam aceasta este imaginea, stilizată sever și eufemizată la maximum, a acelui amestec de sclavagism tardiv, voaiorism în masă și pedofilie camuflată în tot felul de principii de castă și de
Regele nebun și masacrul inocenților by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13458_a_14783]
-
mai departe... Meciurile de volei ale naționalei feminine a României în campionatul european mi s-au părut un fel de clacă unde componentelor echipei noastre nu li s-a spus clar ce rost au ele acolo cu atâția oameni de față. Motivul neplecării lui Anghel Iordănescu de la echipa națională de fotbal este destul de ciudat pentru mine oricât mi-a dat de înțeles că e vorba de patriotism și chestiuni sentimentale. Nu cred că un general de armată, chiar și avansat în
Știri Sportive by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13462_a_14787]
-
de un farmec surprinzător. Un loc important îl ocupă în carte ilustrația - gravuri și fotografii de epocă, majoritatea din interbelic și de la începutul secolului al XX-lea, preluate din arhiva Muzeului Bucureștiului și din colecții particulare care și dezvăluie o față a Bucureștiului vechi aproape deloc știută. Povestea orașului-capitală, ne spune autorul, e povestea continuei extinderi a periferiilor sale. Între 1500 și 1830, anul cînd sînt hotărnicite marginile orașului, termenul mahala nu are nici o conotație peiorativă, așa cum se va întîmpla mai
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
iubește, vînzătorul - că știe ce cumpără, vecinii - că-i harnic, funcționarul bancar - că-i un bun platnic etc. În situația de performer, nevoit (prin presiune socială) să controleze, de fapt, impresia pe care-o produce, actorul social își construiește o „față” (care, la Goffman cel puțin, nu se confundă cu masca ori persona). O povestire dintr-un volum de-nceput al lui O. Henry îl are drept erou pe un tînăr care, timp de 10 săptămîni, duce o viață dintre cele
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
la masă jucîndu-i aceeași scenetă de mare clasă - numai că fata nu era deloc servitoare, ci fiica unor potentați. Nici unul, deși se plac și fiecăruia îi trece prin cap să se dea de gol, nu reușește să renunțe însă la „fața” pe care și-o construise pentru uzul imediat, resimțind mult prea puternic presiunea imaginii-model pe care-o adoptă. Cu toată latura de basm inevitabilă, povestirea lui O. Henry este un excelent exemplu de interacțiune simbolică în care fiecare perfomer e
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
e conștient de caracterul de rol al performanței sale și-l joacă nu pentru a se pune pe sine în evidență, ci ca să construiască pentru celălalt o impresie. Reușesc s-o facă în ciuda datelor realului datorită unei caracteristici fundamentale a „feței” sociale: un mare grad de standardizare, care permite astfel, în general, comunicarea la nivel simbolic dintre performer și public; altfel spus, există un comportament social idealizat, pe care individul pus în situația de a-și juca rolul trebuie să-l
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
mult mai accentuată nevoia conformării la modelul ideal, aspect de care Goffman s-a ocupat într-un studiu din 1963 numit Stigma (tema cucerindu-și o poziție de maximă vizibilitate o dată cu cercetările lui Foucault). A construi o astfel de (inter)față echivalează cu stabilirea unei identități sociale consonante cu intențiile conjuncturale ale performerului, iar la producerea acestei impresii iau parte toate elementele dramaturgiei sociale: performerul și regizorul (care în cazul recitalului individual sînt unul și același, însă nu și cînd se
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
desfășurare a jocului, o serie de „calități și practici defensive” ale membrilor echipei de actori sociali. Astfel consideră Goffman loialitatea dramaturgică (fidelitatea față de strategia stabilită și refuzul de a dezvălui această strategie), disciplina dramaturgică (mai ales bunul control al expresiei feței și vocii, în general expresivitatea fiecărui actor, de care depinde în primul rînd cucerirea auditoriului) și circumspecția dramaturgică (evitarea ieșirii din rol, adaptarea la schimbările de joc). Performările în sine, echipele de joc social, regiunile și comportamentele regionale (spațiul de
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
în jur s-a numit miez de vară; am adăstat să se travestească strugurii în vin și-a și trecut toamna; m-am gândit doar la neprihănitul alb al zăpezii și iarna s-a și născut de la sine...” Avem în față, așadar, un volum caracterizat prin accesibilitatea și sentimentalismul programelor tradiționale de radio, dezvăluind aspecte inedite ale unor personalități pe care am fi fost tentați să le credem pe deplin cunoscute sau, cel puțin, lipsite de surprize. Coșbuc, artist livresc Ideea
De vorbă cu… by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13468_a_14793]
-
topesc în focul idealului de frumusețe pe care-l caută Coșbuc. Armonia naturii e astfel dincolo de sfâșierea momentană a eului. Mai mult, această sfâșiere se va converti în seninătate, seninătatea aptă de a admira armonia desăvârșită.” Deși prin monografia de față autorul propune o reconsiderare a clișeelor critice care au dus la automatizarea percepției asupra poeziei lui Coșbuc, rezultatul acestei analize nu reprezintă altceva decât o nouă încercare de a da o coerență de sistem închis, de formulă matematică, eclectismului coșbucian
De vorbă cu… by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13468_a_14793]
-
politici, omul obișnuit nu stă zilnic cu urechea ciulită la ce zice fiecare partid din opoziție și nici la ce zice Puterea. Pe el îl interesează ce se întîmplă. Iar la capitolul noutăți, opoziția i-a luat pentru prima oară fața premierului. Am serioase îndoieli că românul de rînd are insomnii din cauza corupției baronilor locali ai PSD, dar sînt convins că el a ajuns la exasperare constatînd că aceștia nu sînt în stare să-l apere de spaimele lui cotidiene: prețul
Cum așteaptă românii altceva decît corupția by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13480_a_14805]
-
căpătăm altceva. Cine e în stare să dea și să primească mai mult, fără să-l sîcîie legile, e un om de încredere, fiindcă știe cum se face asta și nu se bagă nimeni peste el. Dar, dacă omul de la fața locului, baronul meu, nu-și rezolvă decît treburile lui, iar pe mine mă lasă cu ochii în soare, ce să mai aștept de la el? Omul obișnuit vrea să aibă cui se plînge, ca să-l scoată din belea. Și, dacă puterea
Cum așteaptă românii altceva decît corupția by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13480_a_14805]
-
obținut o bursă oferită de Școala română de la Fontenay-aux-Roses. - Terminasem facultatea, la începutul anilor ’30, și mă gândeam că mi-ar fi foarte folositoare o ieșire în străinătate. Aveam documente, cărți, reviste, fotografii, dar îmi doream să studiez și la fața locului. Eram conștient de necesitatea contactului direct cu operele de artă și cu efervescența culturală a Parisului, dar nu știam de unde să apuc problema. Eu locuiam pe ici, pe colo, prin provincie, lucrând ca profesor de arte plastice prin diferite
Ion Irimescu “Cine va vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13442_a_14767]
-
am înscris la Academie de la Grande Chaumière, unde am avut parte de profesori eminenți, în frunte cu Joseph Bernard. - Pe inițiatorul bursei, pe Nicolae Iorga l-ați cunoscut ? - Sigur că da, i-am făcut și portretul. Odată, m-am găsit față în față și am dat mâna cu dânsul, cu această mare personalitate. În ziua aia nu m-am mai spălat pe mână! - Ce a însemnat Parisul pentru dumneavoastră? - A fost, poate, șansa mea de a nu mă pierde așa, ca
Ion Irimescu “Cine va vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13442_a_14767]
-
la Academie de la Grande Chaumière, unde am avut parte de profesori eminenți, în frunte cu Joseph Bernard. - Pe inițiatorul bursei, pe Nicolae Iorga l-ați cunoscut ? - Sigur că da, i-am făcut și portretul. Odată, m-am găsit față în față și am dat mâna cu dânsul, cu această mare personalitate. În ziua aia nu m-am mai spălat pe mână! - Ce a însemnat Parisul pentru dumneavoastră? - A fost, poate, șansa mea de a nu mă pierde așa, ca un profesoraș
Ion Irimescu “Cine va vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13442_a_14767]