2,882 matches
-
fost de la 0,153 între fabule și formele ascunse până la 0,488 între problemele fictive și asociațiile de cuvinte. Media corelațiilor între IQ și testele de creativitate a fost 0,26. Cea mai slabă corelație a apărut între IQ și fabule, 0,12 la fete și 0,13 la băieți; cea mai mare a fost 0,39 între IQ și problemele fictive, la fete, și 0,38 între IQ și asociațiile de cuvinte, la băieți. Trebuie să subliniem faptul că media
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
sau natura Sinelui. Căutarea identității le este comună celor doi filosofi. Descartes are chiar grijă să precizeze în primele pagini ale marii sale cărți că propune propria sa metodă și nu metoda absolută. De unde și revendicarea unei istorii, a unei fabule, a unui tablou - o metaforă utilizată și de Montaigne. Odiseea unei conștiințe care, fără nimic care s-o cuprindă a priori, pleacă în căutare unui prim adevăr care, independent de cer și fără să se sinchisească o transcendență, descoperă o
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de mâna a doua, într-un cuvânt - mai exact, două: între greci și barbari. Antiphon promulgă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și trup, de fapt, continuumul material în discontinuitatea structurilor atomice; despărțirea sufletului material de trupul material ca definiție a morții. Un asemenea material de construcție permite o adevărată soteriologie, în special în problema morții. -6- Moartea morții. în opoziție cu fabula din Phaidon al lui Platon care susține nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
scriitorul îl precede pe I. L. Caragiale. În 1868 și 1869, editează la Botoșani revista literară „Steluța”, în care și-a publicat greoaiele povestiri istorice despre Ștefăniță Vodă și Petru Rareș, din ciclul pretențios intitulat Romanele domnilor moldoveni. A tradus din fabulele lui P. Lachambaudie și, sporadic, din Lermontov, Béranger, Th. Gautier. O Romanță, tălmăcită dintr-un autor italian neidentificat, a fost, până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, piesă de rezistență în repertoriul lăutăresc din Moldova. SCRIERI: Din versurile lui I.
ADRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285193_a_286522]
-
doi generali, București, 1955; Gorki-Cehov, Scrisori, articole, extrase, București, 1954 (în colaborare); Karlludwig Opitz, Generalul meu. Raportul nereglementar al unui plutonier, București, 1961 (în colaborare); S. An-Sky, Dybuck, București, [f.a.]; Theodor Herzl, Statul iudeu, București, [f.a.]. Repere bibliografice: F. Aderca, Fabula. Cu prilejul unei cărți rare, „Lumea evree”, 1919, 15-16; G. Spina, Scrisoare prietenului I. Ludo, „Avântul”, 1930, 45; Mircea Eliade, Ajutați pe domnul Ludo!, VRA, 1934, 364; S. Sanin, În loc de recenzie la „Domnișoara Africa”, „Hasmonaea”, 1935, 11-12; Călinescu, Ist. lit.
LUDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
și ghimpi (1956), Soare cu dinți (1972) -, obiectul „cântecelor” se schimbă, realitățile lumii noi sunt acum slăvite cu patos conjuctural, impus. Totuși poetul nu abandonează lirica de atmosferă simbolistă a târgului provincial, nici vocația ironist-anecdotică. Va scrie din abundență epigrame, fabule, „cronici rimate” (mai ales ale vieții literare) etc. Titlul Flori și ghimpi îi sintetizează coordonatele poeziei: versul erotic ocazional (cu formele predilecte - catrenul, madrigalul) și versul epigramatic, ironist. Proza - Schițe, oarecum vesele (1966), Curățitorii de pete (1974) - nu e lipsită
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
ulicioară dincolo de Arbat, București, 1956 (în colaborare cu Anton Antonescu); Racine, Teatru. Fedra, pref. Elena Vianu, București, 1959; S. I. Marșak, Despre un hipopotam. Cum să te porți. Poveste despre doi pisoi, București, 1960; Marțial, Epigrame, București, 1961; La Fontaine, Fabule, pref. N.N. Condeescu, București, 1963; Vladimir Ciokov, Versuri, București, 1964; Marcel Aymé, Omul care trece prin zid, pref. trad., București, 1965; Stephen Leacock, Povestiri umoristice, pref. trad., București, 1965 (în colaborare cu Micaela Ghițescu); Lucienne Erville, Ștrengărel, pisoiașul mititel, București
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
director al Casei de Filme nr. 3. În 1990 intră în redacția Editurii Eminescu, iar între 1992 și 1994 ocupă un post de publicist comentator la revista „Parlamentul”, devenind ulterior consultant la compartimentul pentru presă al Senatului. Debutează cu o fabulă, Amănuntul principal, în culegerea Oltenia literară (1955), iar în proză, cu povestirea Înainte de plecare, în antologia Pagini dunărene (1964). Colaborează cu povestiri, reportaje, articole la „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Vatra”, „Familia”, „Ramuri”, „Cinema” ș.a. Nuvelele din volumul Locul
MATALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288056_a_289385]
-
mecanismului de a produce textul și autorul să nu se mai ascundă în spatele textului. Literatura este un act al realului. Artificiul creației trebuie trăit în text și prin textul care nu mai poate afecta, nesancționat, abstragerea și obiectivitatea absolută. Morala fabulei este că literatura se gândește pe sine pe măsură ce se scrie. Așadar: nu câtă literatură atâta viață (strigătul de luptă al realismului), ci deconspirarea convențiilor literaturii; câtă parodie, atâta autenticitate; câtă destructurare, atâta posibilitate de a sugera structurile realului. EUGEN SIMION
ILIESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
firii și ale lumii au dintotdeauna aceeași cadență și același mister. Se sugerează astfel, cu mijloace lirice remarcabile, atmosfera de vrajă și supranatural care însoțește ivirea sentimentului de dragoste. H.-R. s-a dovedit foarte înzestrat pentru poezia satirică și fabulă, în care își putea desfășura în voie temperamentul polemic, verva pamfletară, jovialitatea, limbajul viguros și colorat. Poemele comice compuse în sprijinul unor campanii politice (O festă în comemorația zilei de 23 sept. 1845 sau Cobza lui Marinică, Păcală și Tândală
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
temperamentul polemic, verva pamfletară, jovialitatea, limbajul viguros și colorat. Poemele comice compuse în sprijinul unor campanii politice (O festă în comemorația zilei de 23 sept. 1845 sau Cobza lui Marinică, Păcală și Tândală sau Cavalerul și scutierul) și multe dintre fabulele sale (Măciașul și florile, Un muieroi și o femeie, Muștele și albinele) dezvăluie o mare slăbiciune pentru bufonerii lexicale, jocuri de cuvinte și înșirări de vocabule fără sens, parodiind descântecul. Duritatea invectivelor este atenuată de impresia finală de gratuitate și
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
poeme pe care și le-a luat ca model pentru creațiile proprii a încercat câteva transpuneri, rămase neîncheiate: Gerusalemme liberata (cântul VII) de Torquato Tasso, Orland furiosul de Ariosto, Infernul de Dante, Fingal de Ossian. A tradus și prelucrat numeroase fabule de La Fontaine, P. Lachambeaudie, J.-P. Viennet. După o versiune franceză a lui Florian a dat prima tălmăcire românească din Cervantes (Don Chișot de la Mancha, 1840). Dintre romancierii contemporani a ales pe Al. Dumas (Din Corricolo, Speronare) și pe E.
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
I-IV, București, 1868-1880; Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia, București, 1869; ed. I-II, îngr. și pref. Petre V. Haneș, București, 1916; Imnul creațiunii, București, 1869; Serafita și Oda românilor, București, 1872; Curs de poezie generală. Satirele și fabulele, Craiova, 1883; Scrisori din exil, publ. N.B. Locusteanu, București, 1891; Istoria critică universală, I-II, București, 1892-1893; Amintiri asupra istoriei regenerărei române sau Evenimentele de la 1848, București, 1893; Amintirile și impresiile unui proscris, tr. G.O. Gârbea, București, [1916]; ed.
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
elanuri și țeluri justițiare și mântuitoare întrucât privește poporul său, Vlad este un iluminat, un misionar al Cerului. Mutatis mutandis, el încorporează fervoarea ascensională a eului liric din poeme și este un insuflat de verbul divin. Valorizarea și totodată transcenderea fabulei istorice se regăsesc, pe o treaptă încă mai înaltă de febrilitate a trăirilor spirituale, în tragedia Jeanne d’Arc (1992). Accentul în interpretarea dată de I. cade, dintru început și mergând progresiv, pe forța de iradiație a sacrului întrupat de
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
Premiul Asociației Internaționale a Criticilor Teatrali (1995), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1997). Povestirile lui I. - Tratat asupra vițeilor la poarta nouă. Lumea într-o luni (1993), Primăvara, când înmuguresc câinii (1998) - se situează la jumătatea drumului între satiră, farsă, fabulă umoristică și proză de observație morală. Modelul I.L. Caragiale se simte pretutindeni printre rânduri. Valorizarea absurdului din mica lume provincială trimite la literatura lui Teodor Mazilu și Ion Băieșu, în fine, intuiția fantasticului, a terifiantului și spectaculosului în situațiile banale
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
1910; Théodore de Banville, Gringoire, București, 1910 (în colaborare cu D. Anghel); Din legendele neamului Hohenzollern, București, 1911; Corneille, Cidul, București, [1911]; Gottfried Keller, Legende, București, 1911; Fr. Schiller, Wilhelm Tell, Brașov, 1913; Ludwig Fulda, Talismanul, București, 1918; La Fontaine, Fabule, București, [1923] (în colaborare cu D. Anghel); William Shakespeare, Romeo și Julieta, București, 1945 (traducere revăzută de Petre Grimm), Visul unei nopți de vară, în W. Shakespeare, Opere, III, București, 1956 (traducere revăzută de Florin Tornea). Repere bibliografice: Pușcariu, Călare
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
minte, inimă și literatură”, la una sau două cruciulițe; un pseudonim, curios improvizat, este Narrateur Identique. Nota socială și aceea patriotică domină lirica lui I., însuflețit de imaginea trecutelor vremi de mărire și întristat în fața decadenței prezentului. A scris și fabule, dar mai izbutite sunt satirele (din ciclurile „scene din iad” și „scene din lume”), în care viziunea alegorică și cu o tentă pamfletară e în fond pesimistă, trădând un spirit mai degrabă sceptic. De altfel, a tradus și maxime ale
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
Știința și mitul au exprimat două forme, oarecum complementare, de inteligibilitate 4, aceeași funcție cognitivă - căutarea adevărurilor profunde, ascunse - apropiind încă o dată cele două domenii aparent incompatibile 5. Marxismul nu inventează mare lucru, mitul fiind o relatare oricum diferită de fabulă sau legendă, mai ales din cauza caracterului său veridic și nu fictiv 6. Nu e vorba de ceva născocit, născut din imaginația povestitorului, ci de relatarea unor fapte concrete, petrecute efectiv, într-un timp greu accesibil memoriei noastre. Îndeplinește o funcție
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și în actul recitării acestuia 16. Faptul relatat pare că aparține timpului trecut, dar în realitate el este întotdeauna contemporan cu actul povestirii 17. Altfel spus, ne confruntăm cu o utilizare mai degrabă retorică și mai puțin mitologică 18 a fabulei scientiste. O disciplină nu e suma tuturor afirmațiilor corecte cu privire la un subiect oarecare 19. Nu este nici măcar ansamblul a tot ceea ce poate fi acceptat cu privire la un dat anume în virtutea unui principiu de coerență și sistematizare 20. Parafrazându-l pe Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Moștenirea, București, 1964; Servieta Eleonorei, București, 1964; Salcia supărată, București, 1965; Sub cerul toamnei de atunci, București, 1965; Cuib cu viespi, București, 1966; Penumbre, București, 1969; Nu e senină dimineața, București, 1970; Cheia de fa, București, 1972. Traduceri: Fáy András, Fabule, București, 1955. Repere bibliografice: Dumitru Carabăț, „Cișmele și noroi”, VR, 1954, 9; Gh. Achiței, „Balul intelectualilor”, GL, 1961, 24; Ion Lungu, Un roman izbutit, TR, 1961, 25; Eugen Luca, „Balul intelectualilor” sau Procesul spiritului mic-burghez, VR, 1961, 7; Nicolae Manolescu
LUCA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287862_a_289191]
-
pot lua, în „preumblările” prin Transilvania, Banat, Bucovina, expresia indignării sau trădează o emoție ce îi umple ochii de lacrimi. Ghidușul se dă peste cap luând o înfățișare severă, încruntată, de cruciat al unor idei impregnate de radicalism. Câte „o fabulă de actualitate”, niște schițe după natură, evocarea unor „figuri dispărute” constituie antrenamentul lui de portretist. Cu o îngustă percepție a literaturii moderne (și, în genere, a curentelor noi în artă), el nu vede în gesturile necanonice decât trăsneli și „nerozii
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
este cel dedicat teatrului lui Henrik Ibsen. Dar aceste preocupări sunt abandonate în jurul anului 1900, în favoarea celor de strictă specialitate. Împreună cu A. Lupu-Antonescu, G. alcătuiește manuale de limba și literatura română, destinate școlilor normale. Articolele politice și culturale, ca și fabulele, puține, semnate G.V. Nescul, stau mărturie pentru disponibilitățile lui de analist al actualității și de polemist, ipostază în care adesea întrece măsura. A colaborat la „Adevărul”, „Adevărul de joi”, „Literatură și știință”, „Viața”, „Evenimentul”, „Românul literar și politic”, „La Roumanie
GAVANESCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287176_a_288505]
-
tinere nu poate fi înfrântă, Odobac se spânzură în vârful nucului. „Tu tot tare rămâi până la sfârșit”, conchide el, murind. Posteritatea a arătat interes mai cu seamă volumului de schițe Din lumea celor cari nu cuvântă, literatură de scurt metraj, fabule în fond, alcătuind un mic bestiarium. Diferite ca timbru narativ de scenariile animaliere semnate de N. Gane, I. Al. Brătescu-Voinești și M. Sadoveanu, miniaturile de aici se despart, de asemenea, de formula lui Jules Renard, moralistul amar din Histoires naturelles
GARLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287168_a_288497]
-
anecdotă biografică spune că, Înainte de a intra la o asemenea conferință, cineva Îl Întreabă „Spuneți-ne, maestre, despre ce ne veți vorbi astăzi?”. Răspunsul său ar fi fost: „De-abia aștept să aud și eu ce vă voi spune!”. Morala fabulei este că Bion nu Își construia dinainte discursul, ci, intensificându-și atenția liber-flotantă, el crea, În rezonanță cu publicul din sală, asociații și relații noi, spontane, punând așadar la lucru o creativitate ad-hoc, Însă deloc ingenuă, ci deliberată, programată. Așadar
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]