1,426 matches
-
ades e glasu-ți, ades e cel de mamă; Zvârlind cu pietre-n râul ce-n spume se înarcă Eu să vorbesc cu mama, s-aud cuvîntu-i parcă: O, fata mea, Închide și ușă [și] ferești C-ades [vin] zburătorii cei falnici din povești Și or să te răpească, ș-or să te ducă-n lume. O, las să vie, mamă, dar nu... acestea-s glume, Să vie zburătorul, eu m-oi uita la el Să aibă ochii mândri ș-un glas
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mare... mare. Aș vrea acum prin codri să rătăcesc călare, Un an întreg acasă să nu mă mai întorn... Să-mi sune peste vârfuri duiosul glas de corn. (pauză) Mama îmi zice: "Fată, închide uși, ferești, Ades vin zburătorii cei falnici din povești Și pot să te răpească, te duc departe-n lume. (îndărătnic) O las' să vie mamă... Dar nu... acestea-s glume. Și - zice mama - foarte frumoși sânt la vorbire Ei au [un] farmec * care te împle de răpire
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
valuri marea de țărmul său E un popor... o limbă... un singur Dumnezeu. Fă taurul Moldovei pe fruntea lui să poarte Coroane trei... și-n dușmani să ducă crunta moarte! [ȘTEFAN] Pentru astfel de fapte și legături mărețe Trebuiesc brațe falnici și frunți de bătrânețe Cu-argint încununate... nu eu... Nu știu cum nu-nțelegi Că pentru-astfel [de] lucruri un cap trebui s-alegi Astfel... cum în Moldova cu greu cred că esistă. [ARBORE] Ca flamura cea neagră gândirea vă e tristă. (după
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
marea de țărmul său E un popor... o limbă... un singur Dumnezeu. Fă taurul Moldovei pe fruntea lui să poarte Coroane trei... și-n dușmani să ducă cruntă moarte! ȘT[EFAN] Pentru astfel de fapte și legături mărețe Trebuiesc brațe falnici și frunți de bătrânețe Cu-argint încununate... Nu eu... Nu știu cum nu-nțelegi Că pentru-astfel de lucruri un cap trebui s-alegi Astfel cum în Moldova cu greu cred că esistă. {EminescuOpVIII 159} ARB[ORE] Ca flamura cea neagră gândirea vă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
știți din carte, urice și poveste, Cela ce pentru lume basmu de iarnă este, Acel voievod mare încins de biruință Din a căruia vorbe au rămas doar sentințe, Din viața cărui lumei i-au rămas numai fapte, A cărui nume falnic l-ați supt cu-al mumei lapte, Cel ce pentru voi nu e decât un basmu crud Pe acel om eu însuși cu ochii l-am văzut. Eu nu-s din lumea voastră, eu nu-s din timpul vost Voi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Pe care l-a dat Ștefan naintea morții sale. În sala cu covoare, cu stâlpi de-un aur blond Și înflorit cu stele pe-albastrul lui plafond, Îngălbenit ca umbra și slab ca vechiul leu Ședea Ștefan cel Mare în falnic tronul său. L-a lui picioare șubrezi îngenuncheat ședem. Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem, În mâna lui uscată de aur sceptru greu, Pe umeri plete albe, barbă pe pieptul său; Sub genele lui sure ardea suflet aprins
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
În mâna lui uscată de aur sceptru greu, Pe umeri plete albe, barbă pe pieptul său; Sub genele lui sure ardea suflet aprins În două stele negre ca focul sub cenușă ce încă nu s-a stins. Boierii lui, brazi falnici, deși-nvechiți de vreme, Semnau cu zile albe de glorii și rezbele,... Zile-albe însă stinse, ce se uitau din noianul lor La soarele mărirei ce le-a lucit odată, Ce-acum, de iarna vieței albit și înghețat, Pe tronu-i de-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ce acuma la ochii-mi s-a deschis Mi-arată că în lume fui umbra unui vis. Venit-am eu în lume când nouri groși și ceață Îngreunau văzduhul cu neagra lor viață, Dar am trecut prin lume un tunet falnic, sânt Și-am curățit deodată și ceruri și pământ. Dar azi, în umbra morții, din viața mea apusă S-arată-un geniu palid, s-arată o stea dusă, E geniul Moldovei acel cernit de dor, E steaua ce lumină pe țară și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-n fruntea lumei albe eteni să steie scris. [2În sala cu covoare, cu stâlpi de-un aur blond Și înflorit cu stele pe-albastrul lui plafond, ]2 Îngălbenit ca raza și slab ca vechiul leu Stătea Ștefan cel Mare în falnic tronul [său]. L-a lui picioare șubrezi îngenuncheat ședem. [2Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem, ]2 În mâna lui uscată de aur sceptru greu, Pe umeri plete albe, barbă pe pieptul său; Sub genele lui sure ardea suflet
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ninsă de aur diadem, ]2 În mâna lui uscată de aur sceptru greu, Pe umeri plete albe, barbă pe pieptul său; Sub genele lui sure ardea suflet aprins În două stele negre de-un foc încă nestins. [2Boierii lui, brazi falnici, deși-nvechiți de vreme, Erau ca zile albe de glorii și rezbele, Zili albe însă stinse ce, din trecutul lor, Priveau la acel soare ce le-a lucit cu dor, ]2 Ce-acum, de iarna vieței albit și înghețat, {EminescuOpVIII
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ce acuma la ochii-mi s-a deschis Mi-arată că în lume fui umbra unui vis. Venit-am eu în lume când nouri groși și ceață Îngreunau văzduhul cu neagra lor viață, Dar am trecut prin lume, un tunet falnic, sânt Și-am curățit dodată și ceruri și pământ. Dar azi, în umbra morții, din viața mea apusă S-arat-un geniu palid, s-arată o stea dusă, E geniul Moldovei acel cernit de dor, 71v E steaua ce lumină pe țară
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
capul cel sec și stins, Lucia voastră limbă, gheara ce-o ați întins, Acum să văd. (privind sub fereastră) Prin iarna neagră, -adâncă, pin lumea cea răcită, Tu treci, un mândru rege, tu treci ca ziua caldă, [2Și vuietul lui falnic în freamătu-i te scaldă]2 Ca soarele ce trece prin codrii înghețați Și munții, bătrâni palizi, se desprimăvărează Ș-aruncă-n vuiet falnic ape din stânci în a văilor cadă Și codrii se-nfierbîntă, trosnind [ei se dezgheață] Și-n vuietul lor scaldă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
neagră, -adâncă, pin lumea cea răcită, Tu treci, un mândru rege, tu treci ca ziua caldă, [2Și vuietul lui falnic în freamătu-i te scaldă]2 Ca soarele ce trece prin codrii înghețați Și munții, bătrâni palizi, se desprimăvărează Ș-aruncă-n vuiet falnic ape din stânci în a văilor cadă Și codrii se-nfierbîntă, trosnind [ei se dezgheață] Și-n vuietul lor scaldă soarele cel senin, Când eu, din a mea umbră, eu sânt cel domnitor: De azi rump lanțul veșted ce leagă de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
plăpând, Pentru scumpa mea copilă, Pentru Mira. 10 2254 Marea jos muge-n durere Norul sus rumpe-a lui poală Și prin umbra-i mormântală Fuge-un șerpe roș de foc Ce izbind o stâncă piere Alungat de-un tunet falnic Ce pin ceruri urlă jalnic... Al pustiei trist proroc. 11 2254 Doamne, ești mare ca cedrii Sionului și înfricoșat ca sufletul cel turbure al furtunei. 12 2259 Eu voi vorbi, Pîrvule, -n Dreptate și-mi voi înfige barda-n masa
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
a lumei vamă Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies; Ci prin al nopții aer întunecos și des Abia pătrunde galben lumina-n raze rare Precum se fur speranțe în inime amare. Când somnul, frate-al morții, pe lume falnic zace, Cu genele-i închise, cu visele-i de pace, Când palida gândire prin țara morții trece Și moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece, Cu-aghiasima cea dulce a lumei frunte-atinge, Păcatele i-adoarme, invidia i-o stinge
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vamă Nici viii nu mai intră, nici morții nu mai ies, {EminescuOpVIII 266} Vrăjește frunza-n codri în întuneric des; A lunei adormite pătrund razele rare, În temnița din pieptu-mi trezind simțiri amare Când somnul, frate-al morții, pe lume falnic zace, Sub genele-i lăsate a veciniciei pace, Și când gândirea oarbă prin țara morții trece Și moaie-n lac de vise aripa ei cea rece, Cu aghiazima-ndulcită a lumii frunte-atinge, Păcatele-i i-adoarme, voința ei o stinge, Ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lupte un mare, un sfânt nume? Un nume! Ce-i mai mare, decât un nume oare: Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte {EminescuOpVIII 277} În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime de laudă; că vremea se măsoară După a răutății pășire... Rău și ură Daca nu sunt nu este istorie. Sperjură, Invidioasă, crudă, de sânge însetată
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vântul vo ramură armă Fac larmă! (Cerul se coboară, Armonie, Schimbare. SCENA I[I] (ara. Furtună) M[UREȘANU] (singur ) Cum norii strigă-jalnic și marea sparge piatră Și tunete bătrâne pe-a ceriurilor vatră Pocnesc cu-a lor ciocane, moșnegi și falnici fauri, Ei făuresc furtunei coroana ei de aur... Se zvîrcole în valuri marea cea sură-n veci Și în de stânci schelete, bătrâne, slabe, seci, Ea aiurind lovește. Colo și-nalță sur Castelul lung și rece fantasticul lui mur. L-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
13 2268 Niciodată luna N-a strălucit ca aureola dulce Ce înconjoară naltă fruntea lui. 14 2268 Suflat e-acum în caos de popoare Poporul tău - asemenea cum frunza Îngălbenită noapte[a]-o duce vântul. 15 2268 Vor fi umbra falnică, trufașă, Dară deșartă a mărirei voastre. 16 2268 Și mândrii zei sunt astăzi marmuri moarte. 17 2291 [UN GLAS] Sunt numai mândru - mândru că pot fi Așa cum alții nu-s. Ei slabi, eu tare. Ei mint - eu adevărul îl spun
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
PRIN PUSTII, PRIN MUNȚI SĂLBATICI] Prin pustii, prin munți sălbatici, Prin prăpăstii, râpi, ponoară Prin drumuri cu stânci țesute, Unde sunt spre leac izvoară, Acolo unde natura, Cu a sa mână măreață, Răspîndit-au în tot locul Bucurie și viață. Acolo falnicul brad Se înalță cu trufie, Acolo zmeura, mura Au a lor împărăție, Unde toate împreună Strigă: Vino, te oprește, Acolo amorul cheamă, Acolo vin de iubește, Acolo ochiul zavistnic Nu are nici o putere, Nici jignire de amoriu, Fără numai mîngîere
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în noianul de toate zilele, de-ar fi avut prețu[l] său, de n-ar fi avut. Multora li se face onoare după moarte, după ce i-a necunoscut în viață. O marmură frumoasă c-o inscripție strălucindă în aur stă falnică, mândră, peste grandoarea căzută. O! de-ar putea vorbi marmura cea frumoasă despre cel ce zace sub ea, s-ar vedea câte rele i s-a făcut, ar cădea multe lacrimi, s-ar sfărâma atâtea iluziuni false, rătăcite, deși nobile
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
arbore consacrat) s-au suprapus în economia aceleiași legende. Un astfel de fenomen pare să se fi păstrat în tradiția legată de „Stejarul din Borzești”. Conform legendei, Ștefan cel Mare ar fi ctitorit o biserică în Borzești, pe locul unui falnic stejar, în crengile căruia a murit (accidental) un copil - tovarăș de joacă, din copilărie, al dom- nitorului (65, pp. 452-453). în unele variante moldovenești ale legendei potopului, Dumnezeu îi indică lui Noe efectuarea unui gest magic. Pentru a putea săvârși
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
provizorii de cari 'și bat joc puternicele noastre ape. Iar daca e vorba ca feneanții Bucureștilor să plece la Sinaia să se aerisească, atunci, pentru a le economisi banii de birjă sau de tramway pân-la gara Tîrgoviștii, le durăm un falnic palat în mijlocul capitalei, lângă bulevardul Elisabeta, palat plătit în ultima linie din banul țăranului din Rucăr și din Vrancea. Am dori ca în instinctele noilor noștri Apollodori să predomine mai mult cumpăt și mai multă echitate pentru banul românului. La
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
și hainele necesare pentru ca ei să-și poată duce viața în mod normal costau enorm o comunitate de călugări săraci cum era aceea a Abației augustiniene. Într-o zi, în turnul de lângă poarta mare se urcase însuși Abatele, un bărbat falnic, cu o barbă albă și cu o privire rece. Le explicase că s-ar putea să nu poată ieși niciodată din Satul lor fiindcă numai Dumnezeu ar fi putut lumina mințile celor mai învățați dintre frați, ca aceștia să descopere
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
trebui să facă exact ceea ce au făcut strămoșii noștri. Să colonizeze planete și să le muncească ei înșiși. Nu forța de muncă ne lipsește, fiule, ci sârguința. Am uitat cu toții cum se ară un ogor și cum se taie copacii falnici din păduri, cum se cresc vitele... Singura resursă limitată e voința! ― Pui la îndoială Edictul Korona? întrebă scurt împăratul. -Nicidecum! Spun doar că interdicția de a munci fizic se referă tocmai la limitarea unei explozii incontrolabile a ritmului în care
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]