3,301 matches
-
bună dreptate au insistat mereu să-l numească radicalii) este cea cuprinsă între sfârșitul războiului și dispariția licuricilor; cea de-a doua fază merge de la dispariția licuricilor până astăzi. Să le analizăm pe rând. Înainte de dispariția licuricilor. Continuitatea dintre fascismul fascist și fascismul democrat-creștin este completă și absolută. Nu voi vorbi despre ceea ce se spunea pe atunci despre acest lucru, tocmai în Il Politecnico: epurarea nereușită, continuitatea codurilor, violența poliției, disprețul față de Constituție. Mă opresc asupra a ceea ce a contat într-
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
se spunea pe atunci despre acest lucru, tocmai în Il Politecnico: epurarea nereușită, continuitatea codurilor, violența poliției, disprețul față de Constituție. Mă opresc asupra a ceea ce a contat într-o conștiință istorică retrospectivă. Democrația pe care antifasciștii democrat-creștini o opuneau dictaturii fasciste era formală într-un mod lipsit de orice pudoare. Ea se baza pe o majoritate absolută obținută prin voturile unor enorme pături mijlocii și ale unor enorme mase țărănești, dirijate de Vatican. Dirijarea de către Vatican era posibilă doar dacă se
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ce constituiau Italia agricolă și paleoindustrială. Însă în momentul în care erau asumate ca „valori” naționale, nu puteau decât să-și piardă orice caracter real și să se transforme într-un conformism de stat atroce, stupid și represiv: conformismul puterii fasciste și democrat-creștine. Provincialismul, grosolănia și ignoranța - atât ale elitelor, cât și, la nivel diferit, ale maselor - erau la fel în timpul fascismului și în prima fază a regimului democrat-creștin. Paradigme ale acestei ignoranțe erau pragmatismul și formalismul Vaticanului. Toate acestea sunt
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
despre o dragoste reală, înrădăcinată în felul meu de a fi. Am văzut deci „cu simțurile mele” comportamentul forțat al puterii consumului recreând și deformând conștiința poporului italian, până la o degradare ireversibilă. Lucru care nu s-a întâmplat în timpul regimului fascist, când comportamentul era complet disociat de conștiință. În zadar puterea „totalitară” își tot repeta obligațiile în materie de comportament, conștiința nu era implicată în ele. „Modelele” fasciste nu erau decât niște măști pe care trebuia să ți le pui și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
italian, până la o degradare ireversibilă. Lucru care nu s-a întâmplat în timpul regimului fascist, când comportamentul era complet disociat de conștiință. În zadar puterea „totalitară” își tot repeta obligațiile în materie de comportament, conștiința nu era implicată în ele. „Modelele” fasciste nu erau decât niște măști pe care trebuia să ți le pui și să ți le scoți. Când fascismul fascist a căzut, totul a devenit cum era înainte. La fel s-a întâmplat și în Portugalia: după patruzeci de ani
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
conștiință. În zadar puterea „totalitară” își tot repeta obligațiile în materie de comportament, conștiința nu era implicată în ele. „Modelele” fasciste nu erau decât niște măști pe care trebuia să ți le pui și să ți le scoți. Când fascismul fascist a căzut, totul a devenit cum era înainte. La fel s-a întâmplat și în Portugalia: după patruzeci de ani de fascism, poporul portughez a sărbătorit ziua de 1 mai ca și cum ultima oară ar fi serbat-o cu un an
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de fascism, poporul portughez a sărbătorit ziua de 1 mai ca și cum ultima oară ar fi serbat-o cu un an înainte. Este ridicol așadar ca Fortini să dateze distincția dintre fascism și fascism în perioada următoare războiului: deosebirea dintre fascismul fascist și fascismul acestei a doua faze a puterii democrat-creștine nu are echivalent în istoria noastră și, probabil, în întreaga istorie. Totuși, eu nu scriu prezentul articol doar pentru a polemiza cu privire la acest subiect, deși el îmi este foarte drag. În
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
continuau s-o dețină și s-o gestioneze, nu mai știa ce să facă cu Vaticanul - centru de viață țărănească, retrogradă și săracă. S-au amăgit că vor putea conta la nesfârșit pe o armată naționalistă (întocmai ca predecesorii lor fasciști) și nu vedeau că puterea, pe care ei înșiși continuau s-o dețină și s-o gestioneze, făcea deja manevre pentru a pune bazele unor armate noi, transnaționale, aproape niște poliții tehnocratice. Același lucru se poate spune și despre familie
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
treizeci de ani, aducând Italia în pragul dezastrului economic, ecologic, urbanistic și antropologic. În realitate, falsa înlocuire a acestor „capete de lemn” cu alte „capete de lemn” (și mai funebru carnavalești), realizată prin întărirea artificială a vechilor aparate ale puterii fasciste, nu ar servi la nimic (și să fie clar că, într-un astfel de caz, „trupa” ar fi, datorită înseși alcătuirii sale, nazistă). Puterea reală pe care de zece ani au slujit-o „capetele de lemn” fără a-și da
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cel mai prost mod cu putință (în această privință, democrația creștină nu se deosebește de celelalte Regimuri), dar, repet, nu poate să nu le facă. La sfârșitul anilor ’30, orice guvern italian ar fi asanat mlaștinile din regiunea Pontina: regimul Fascist și-a înscris o astfel de asanare, prin administrare comună, între propriile sale Realizări. Despre toate Realizările pe care Andreotti le înșiră liturgic ca pe niște Realizări merituoase ale Regimului s-ar putea repeta același lucru: Regimul democrat-creștin nu putea
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
nu mai poate fi schimbată, ci trebuie acceptată așa cum e”, editorial în Corriere della Sera, 9 februarie 1975). DOCUMENTE ȘI ANEXEtc "DOCUMENTE ȘI ANEXE" Sandro Penna: Puțină febră 1tc "Sandro Penna \: Puțină febră1" Ce țară minunată era Italia în perioada fascistă și imediat după aceea! Viața era ca atunci când eram copii, și vreme de treizeci de ani nu s-a mai schimbat; nu valorile sale - o vorbă mult prea mare și prea ideologică pentru ceea ce pur și simplu vreau să spun
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
izolarea la care îi condamna gelozia taților, năvălind nătângi, înfumurați și rânjind în lumea pe care au luat-o în stăpânire și obligându-i pe adulți la tăcere sau la adulare, s-a născut un regret scandalos: se regretă Italia fascistă sau distrusă de război. Infractorii de la putere - atât de la Roma, cât și din primăriile de la țară - nu făceau parte din viață: trecutul care determina viața (și care precis nu era trecutul lor arheologic tâmpit) pentru ei nu determina decât figura
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și de o complicitate inocentă. Cât de sublim este dezinteresul complet și total arătat de Penna față de ceea ce se întâmpla în afara acestei existențe în rândul poporului! Nimic n-a fost mai antifascist decât această exaltare a lui Penna în Italia fascistă, văzută ca un loc de o frumusețe și de o bunătate de nedescris. Penna a ignorat absurditatea și cruzimea fascismului, a considerat că acestea nu există. O insultă mai gravă nici că putea să născocească, inocent, împotriva fascismului. Căci Penna
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
autorității îl îmbată (și nu se rușinează de aceasta) la fel ca și bucuria (nedeclarată) de a-l sluji pe Dumnezeu. Același huliganism îi împingea în acei ani pe mulți tineri, chiar dacă erau inteligenți, să se abrutizeze în degradarea lealității fasciste: un fel de revoltă pe dos, nu mai puțin provocatoare decât revolta adevărată, postulând și ea o negare de sine, o abnegație cu caracter - firește - masochist și autopunitiv. Beția de a servi Puterea era o recompensă, iar subiecții operației atroce
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
poate să nu-l cunoști. Să nu cunoști definiția care este dată aici revoluționarilor, non-violenței, puterii, stângii tradiționale și noii stângi („ajunge cu această stângă măreață doar la înmormântări, la comemorări, la proteste, la celebrări; toate astea sunt, și ele, «fasciste»”), fascismului și, mai ales, în mod sublim, antifascismului („dar cine sunt, la urma urmei, acești fasciști împotriva cărora de douăzeci de ani vă constituiți... într-o uniune sacră, într-o armată a salvării mohorâtă și pașnică?”, „...unde sunt fasciștii, dacă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în existență, ideologia consumistă și, prin urmare, a fortiori, valorile „dezvoltării”. Muncitorul este deci disociat. Dar nu este singurul. Și puterea burgheză clasică este în acest moment complet disociată: pentru noi, italienii, o astfel de putere burgheză clasică (adică practic fascistă) este Democrația Creștină. Odată ajunși aici, vreau să abandonez însă terminologia pe care eu (un artist!) o folosesc oarecum improvizând și să fac o exemplificare exagerată. Disocierea care împarte de-acum în două vechea putere clerico-fascistă poate fi reprezentată prin
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a fost mereu deosebită, excentrică, concretă: dar niciodată centralistă, niciodată „a puterii”). Această golire a dialectului împreună cu cultura regională pe care îl exprima - golire datorată aculturației noii puteri a societății consumiste, puterea cea mai centralizatoare și deci cea mai potențial fascistă pe care istoria o amintește - sunt explicit tema unui poem al unui poet dialectal, intitulat chiar Limbă și dialect 2 (poetul este Ignazio Buttitta 3, iar dialectul - siciliana). Poporul e întotdeauna, în esență, liber și bogat: poate fi pus în
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
intactă în mizeria și în cultura sa „populară”: în realitate, fascismul antrenase și corupsese câteva sute de mii de italieni, dar ceilalți circa patruzeci de milioane - burghezia mică și foarte mică și poporul - nu fuseseră „atinși” de fascism, deoarece represiunea fascistă era încă de tip arhaic, impunea gesturi și acțiuni, cerea supunere, dar nu era în stare să transforme decât superficial vechile modele umane. Acest adevăr al meu este foarte simplu, după cum se vede. Mai puțin simplu era poate să ai
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de fascisme. Le-a făcut dintr-odată să devină arhaice. Și prin aceasta ca antifascismul să devină arhaic. Cea mai mare parte a antifasciștilor sunt de-acum amestecați în noua putere care, omologând totul și pe toți, chiar că este fascistă, în sensul că își impune în mod ineluctabil modelele. Și gata. Din aceste afirmații a rezultat o proliferare a confuziilor neplăcute: iluminismul învechit și antifascismul avantajos al anilor ’50 i-au împiedicat pe anumiți critici de-ai mei, orbiți probabil
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
anomalia, mai bine de 78% și-au dobândit-o în detenție!”, „47% dintre deținuți recunoșteau... că au întreținut relații homosexuale cu alți pușcăriași!”. Pălește în fața raportului lui Salierno 1 (care în legătură cu acest subiect își dezvăluie, desigur inconștient, originile sale culturale fasciste). Propune reforme imediate (firește), adică un fel de „montă legalizată”, în definitiv după modelul vechilor case de toleranță. Dar rezultatul intervenției sale, în practică (și sper împotriva voinței lui), este unul singur: acela de a spiona „public” poliția din închisori
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sexuale, autoerotismul, nu doar psihologic, ci și fizic. Un tânăr singur pe o insulă pustie nu va înceta să aibă o viață sexuală. În ceea ce privește definirea vârstei „minorului”, Daniel și Baudry se bat vitejește: un amendament adus codului francez în timpul perioadei fasciste a regimului de la Vichy stabilește vârsta minorului la 21 de ani. Ceea ce e de-a dreptul o nebunie. În Italia, unde este în vigoare (ca printr-o minune în acest domeniu) codul napoleonian, limita vârstei minore este de 16 ani
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
liberală), dar întrucât pentru el este atât de ireal, se comportă față de acesta în cea mai absolută disociere, destituindu-l de orice valoare, abrogându-l în propria conștiință. Însă nu încalcă pactele de onoare și se comportă demn când armata fascistă este învinsă. Iar în timpul acestor suișuri și coborâșuri, avântul cu care trăiește nu se domolește nici măcar pentru o clipă. Dacă ceva îl constrânge sau îl leagă, face ca pasărea din cântecele populare: „În fiecare dimineață mă duceam la portiță, cum
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
o produce n-ar exista în mintea mea nici un element de optimism, gândul că există posibilitatea de a lupta împotriva a toate acestea, pur și simplu nu m-aș afla aici printre voi ca să vă vorbesc. Rinascita, 27 septembrie 1974 Fascist 1tc "Fascist1" (...) Există astăzi o formă de antifascism arheologic ce constituie un bun pretext pentru a-ți procura o adeverință de antifascism real. Este vorba despre un antifascism facil ce are drept obiect și obiectiv un fascism arhaic ce nu
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
procura o adeverință de antifascism real. Este vorba despre un antifascism facil ce are drept obiect și obiectiv un fascism arhaic ce nu mai există și nu va mai exista niciodată. Să pornim de la recentul film al lui Naldini 2: Fascista. Ei bine, acest film, care și-a pus problema relației dintre un lider și mulțime, a demonstrat că atât respectivul conducător, Mussolini, cât și respectiva mulțime sunt două personaje absolut arheologice. Un conducător ca el este astăzi de neconceput nu
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
pentru că asta sunt ei, nu trebuie luați în considerație. În acest sens, Almirante 1, oricât ar fi încercat să se pună la curent, pentru mine este la fel de ridicol ca Mussolini. Un pericol mai real vine astăzi mai curând de la tinerii fasciști, de la facțiunea neonazistă a fascismului care acum contează pe câteva mii de fanatici, dar care mâine ar putea deveni o armată. După părerea mea, astăzi, Italia trăiește ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în Germania în zorii nazismului. Și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]