2,904 matches
-
începură să se întrebe dacă nu cumva, împingând regatul la un război cu sfârșit cel puțin nesigur, sultanul nu dădea dovadă de o ușurință criminală. Urmarea evenimentelor avea să le dea dreptate: castilienii ripostară punând stăpânire pe cea mai puternică fortăreață din partea dinspre apus a regatului, Alhama, înălțată pe un pinten stâncos. Iar strădaniile disperate ale sultanului de a o recuceri se dovediră zadarnice. A început astfel un mare război, un război pe care musulmanii nu-l puteau câștiga, dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Marbella, Málaga și multe alte locuri și, atâta timp cât pacea nu va fi restabilită, lista lor nu va înceta să crească; livezile sunt părăduite de trupe, iar țăranii se plâng; drumurile nu mai sunt sigure, negustorii nu se mai pot aproviziona, fortăreața regală și suk-urile se golesc, iar prețurile alimentelor cresc, în afară de acela al cărnii, care se vinde la un dirham livra, căci am fost nevoiți să ucidem mii de capete de vite pentru a nu ne fi luate; Boabdil ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
drumul pe care merseseră tata și tovarășii săi de captivitate, lucru care avea avantajul că nu trezea prea devreme bănuielile oamenilor din oraș. A doua zi de dimineață, ei se înfățișară la turnul Comarilor, unde Boabdil le-a încredințat cheile fortăreței. Curând sosiră, tot pe același drum ascuns, câteva sute de soldați castilieni care puseră stăpânire pe metereze. Un episcop a înălțat crucea pe turnul de pază, iar soldații au aclamat-o strigând de trei ori „Castilia“, „Castilia“, „Castilia“, ceea ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un înțelept printre frații săi ca să-l aducă înapoi la dreapta chibzuială. Așa erau acești oameni. Atât de umili și, cu toate astea, atât de mândri. Atât de săraci și, totuși, atât de mărinimoși. Atât de departe de palate și fortărețe și, cu toate astea, atât de iscusiți în a se conduce. Da, așa era soiul de oameni căruia îi aparținea prietenul meu cel mai bun. În fiecare zi, la cea dintâi licărire a zorilor, Harun Iscoditorul venea să mă ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din foarfecă. Jurându-se că-și regreta amarnic purtarea față de bătrânul calif, făgăduise să repare neîntârziat răul pe care-l pricinuise. Și, cât ai zice pește, dictase, adresându-se înaltului personaj decăzut, un mesaj care fusese imediat transmis de către comandantul fortăreței. Biletul era conceput astfel: Îți aduc salutul sultanului, care te roagă să-l pomenești în rugăciunile tale. Își asumă răspunderea în purtarea pe care a avut-o față de tine și ar fi dornic să nu-și atragă dojenile tale. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rugăciunile tale. Își asumă răspunderea în purtarea pe care a avut-o față de tine și ar fi dornic să nu-și atragă dojenile tale. Nu a știut să țină piept unui impuls urât. În aceeași zi, starostele negustorilor coborâse din fortăreață, precedat de purtători de făclii care se împrăștiară prin oraș pentru a vesti: „Potrivit unui decret al Maiestății Sale Regale sultanul, sunt desființate taxele lunare și săptămânale și toate dările indirecte fără excepție, incluzându-se și drepturile asupra morilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stângă din argint. Își pierduse brațul chiar la Bougie, la un asediu mai vechi care se isprăvise printr-un dezastru. De data asta, bătălia părea mai bine pornită. Ocupase deja vechea citadelă a orașului și trecuse la asediul unei alte fortărețe, aproape de plaja unde rezistau castilienii. În ziua sosirii mele, lupta avea parte de un răgaz. În fața cortului comandantului stăteau câțiva paznici, dintre care unul era de obârșie din Málaga. A fost cel care s-a dus să-l cheme pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de mai bine de trei săptămâni. S-a lăsat o tăcere care, la început, n-a fost tulburată de nici cel mai mic zvon. Abia sâmbătă, a șaisprezecea zi a lunii șaaban, 14 septembrie 1517, un sol a sosit la fortăreață, gâfâind și plin pe praf: se dăduse o bătălie la Marj Dabek, nu departe de Alep. Sultanul participase, purtând pe cap o mică tocă, înveșmântat în mantie albă, cu baltagul pe umăr, înconjurat de calif, de cadii și de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vedea un maur fără lanțuri, i-ar căuta pricină. Tonul respectuos m-a lăsat să trag nădejde că voi fi de acum înainte tratat mai puțin aspru. Impresia asta s-a confirmat încă de la sosirea la castelul Sant’Angelo, impunătoare fortăreață cilindrică în care fusesem condus pe o scară în formă de melc. Am fost instalat într-o încăpere mică, mobilată doar cu un pat, un scaun și un cufăr din lemn, ca și cum ar fi fost vorba mai curând de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și poate, am spus eu șovăielnic, atunci când Roma își va fi pierdut pentru mine farmecele. — Abbad din Sousa mi-a spus, când l-am văzut la Tunis, că papa te-a ținut la beci vreme de un an, într-o fortăreață. — Îl criticasem fără menajamente. Harun fu cuprins brusc de un acces de ilaritate. — Tu, Hassan, fiul lui Mohamed din Granada, ți-ai permis să-l critici pe papa în buricul Romei! Abbad mi-a mai spus că-i reproșai acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
statuie alcătuită din carne și din fier, din râsete puternice și din imense izbucniri de mânie. Eu sunt brațul înarmat al Bisericii! Era totuși numit „marele diavol“ și era iubit ca atare, neîmblânzit, cutezător, avântat, luând cu asalt femeile și fortărețele; oamenii se temeau de el și le era teamă pentru el, de aceea se rugau lui Dumnezeu să-l ia sub ocrotirea Sa și să-l ducă de acolo cât mai departe. — Incorigibilul meu văr Giovanni, spunea Clement al VII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă ocup de administrarea depozitului de arme și muniții de la castelul Sant’Angelo. Pentru a mă achita cât mai bine de îndatorirea asta, care cerea o prezență atentă zi și noapte, m-am decis să locuiesc o vreme în fortăreață, aranjând să-i instalez acolo și pe Maddalena cu Giuseppe. Era, într-adevăr, locul cel mai bine apărat din întreg orașul și, curând, refugiații dădură și ei năvală. Îmi ocupasem fosta cameră, ceea ce m-a făcut să trec drept un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mantie, de culoare mov, mai puțin vizibilă. Sfântul Părinte ajunse la castel teafăr și nevătămat, dar epuizat, plin de praf, cu un aer rătăcit, cu chipul descompus. Porunci să fie coborâte grilajele mobile din fier pentru a interzice accesul în fortăreață, apoi se închise singur în apartamentele sale ca să se roage, poate și ca să plângă. În oraș, lăsat pe mâna pedestrașilor germani, prădăciunile s-au ținut lanț încă vreme de câteva zile nesfârșite. Dar castelul Sant’Angelo a fost puțin încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
garnizoanele de la granița Dalmatiei - purtau lorica ferrea, din plăcuțe de metal ce acopereau pieptul și spatele. Aceasta era protecția obișnuită a așa-numiților limitanei, soldați care nu trebuiau să se miște foarte mult deoarece stăteau de pază în turnurile și fortărețele de la graniță. Dacă cei cinci sute de oameni pe care ni i-au trimis din Dalmatia nu au fost dotați cu arme de război, înseamnă că în curând și Galbiana noastră va fi transformată în limitanea? - Errius arătă încruntat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
generic al coifului militar roman. Castra: tabăra uneia sau mai multor legiuni. Există diferite tipuri de castra: aestiva, mobile, care se construiau și se ridicau zilnic; hyberna, unde legiunile își petreceau iarna. Odată cu sedentarizarea legiunilor pe limites, castrele devin adevărate fortărețe permanente, conectate prin structuri de control teritorial și de interceptare. Castrapila: bețe cu ambele capete ascuțite, cu o extremitate înfiptă în pământ și cealaltă îndreptată spre dușman. Reprezintă un instrument de fortificație provizorie. Centurie de pământ: unitate de măsură agrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
numesc Statele Unite sau, colocvial, Amerindia. Platoul era autonom - adică, producea toată hrana de care aveau nevoie axonii. Nici un axona nu coborâse vreodată de pe platou pe câmpiile din vale și, după câteva bătălii în care lumea cea rea a descoperit ce fortăreață inexpugnabilă era Axona, ne-a lăsat în pace. După câte știu eu, Prepelicarul a fost prima axonă care a vizitat câmpiile. Ea a fost cu siguranță prima care le-a învățat limba celor de-acolo și a simțit o atracție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se înălța doar la câteva sute de metri deasupra lor. — Casa Grimus, spuse Prepelicarul, arătând cu degetul, dar fără să se întoarcă spre ei. O casă întinsă, lungă, joasă și crenelată, trona deasupra lor. Era o casă din piatră, o fortăreață în miniatură. Undeva, în casa aceea de piatră, se află Trandafirul de Piatră se gândi Vultur-în-Zbor. Casa avea o formă complet neregulată, cu pereții ridicați oricum, numai nu drepți, cu nici un unghi care să fie drept - dar asta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu porecla de Martel , ( ciocanul ) . Cu toată greaua lovitură ce primiseră saraznii se menținură , totusi, în sudul Franței , și abia lui Pepin , fiul lui Carol Martel , i-a revenit rolul de a-i mătura ; el le smulsese , una dupa alta , fortărețele ce le aveau și în anul 759 , prin cucerirea Narbonnei ,capitala lor , i-a scos din Franța . Charlesmagne sau Carol cel Mare , a urmat păintelui sau Pepin , la tron in anul 768 . Acest prinț, deși erou a numeroase legende romantice
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de la granița dintre Spania și Franța, punând tot ținutul din jur sub autoritatea lui Rinaldo. Munții aceștia erau foarte bogați în marmură. Regele le-a dat lucrători și în scurt timp au ridicat un castel înconjurat de ziduri înalte, o fortăreață, aproape cu neputință de cucerit. Clădit din piatră albă și situat în fruntea unui promontoriu de marmură, castelul strălucea ca o stea, iar Ricardo îi dădu numele de Montalban. Își aduna aici prietenii, dintre care mulți erau ca și el
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
acesta, regele tătar a scăpat, cetatea a fost cucerită și locuitorii ei trecuți prin sabie. Angelica și câțiva dintre apărătorii ei, printre care se aflala și Sacrripan, au izbutit să se refugieze într-o cetățuie situată pe vârfful unui munte. Fortăreața aceasta era cu neputință de cucerit, dar n-avea alimente destule. Văzând această situație, Angelica le spuse celor din cetățuie că se duce să ceară ajutoare și o și porni la drum, ajutată de inelul său fermecat în deget. Călare
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
primejdia în care se afla și s-o ducă în Franța. Roland, care nu bănuia că dragostea ei pentru Rinaldo era ceea ce o împingea să facă aceasta, s-a învoit cu bucurie și a pregătit fuga. Lăsând torțele aprinse în fortăreață, ei au plecat în puterea nopții, trecând, fără ca cineva să-i simtă, prin tabăra inamicului. După numeroase peripeții au ajuns la marginea mării și s-au îmbarcat pe o corabie care mergea spre Franța. Vasul a ajuns cu bine la
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pe un drum anevoios, într-o vale adâncă. Din mijlocul acestei văi se ridica un munte singuratic, făcut din stâncă tare, cu povârnișuri repezi și lunecoase, în creștetul căruia se afla un castel înconjurat de un zid de aramă. Iată fortăreața în care vrăjitorul își ține prizonierii; ar trebui să ai aripi pentru ca să poți ajunge acolo; e lesne de înțeles pentru ce stăpânul acestui castel folosește un cal zburator. Bradamanta, pregătită de Melissa, și-a dat seama că sosise momentul să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
împotrivi câtuși de puțin. Cun glas plin de deznădejde, vrăjitorul exclamă: Ia-mi viața, tinere! Numai că Bradamanta nu era de loc pusă pe așa ceva. Dorind să cunoască numele vrăjitorului și cu ce scop ridicase el cu atâta meșteșug această fortăreață cu neputință de cucerit, ea i-a poruncit să vorbească. Vai! Răspunse vrăjitorul cu lacrimile curgându-I șiroaie pe obraji, nu pentru a ascundwe prăzi și nici cu vreun alt gând vinovat, ci numai pentru a apăra viața unui tânăr
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
zile avea să-l aducă pe paladin la picioarele ei. Fata mea, îi spuse ea, dă-mi inelul pe care-l porți în deget și care are puterea de a spulbera orice vrajă. Cu ajutorul lui voi izbuti să intru în fortăreața unde Alcina îl ține pe Rogero prizonier, o voi învinge, iar pe el îl voi elibera. Bradamanta, fără a sta la gânduri i-a dat inelul rugând-o să facă tot ce putea pentru Rogero al ei. Melissa a chemat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
îi servise un pont prețios - pentru serviciile pe care le oferea Gordean le plătea șpăgi serioase celor de la LASD, Divizia Moravuri. Danny o porni spre Chateau Marmont, o casă ce incorpora un complex hotelier cu apartamente închiriate, clădit ca o fortăreață renascentistă opulentă. Corpul principal al clădirii se înălța falnic, cu parapete și creneluri, și exista o curte interioară, cu bungalow-uri decorate în mod similar, ce erau legate printr-un sistem de alei mărginite de garduri vii înalte și perfect tunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]