2,679 matches
-
incertă, cu spatele Întors spre privitor pentru a expune cât mai bine tatuajul cu detalii complicate de pe trupul ei. Era o miniatură otomană. Arăta ca o scenă dintr-un banchet, cu un acrobat ce mergea pe deasupra capetelor mesenilor pe o frânghie Întinsă de la un umăr la altul. O astfel de miniatură tradițională tatuată pe spatele unei femei moderne era surprinzătoare. Dedesubt era o frază În engleză: UN TATUAJ E UN MESAJ TRIMIS DE DINCOLO DE TIMP! Peste tot prin magazin erau vitrine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și-a desfășurat adevăratele secrete... într-o libertate infinită! Știu cum arată pămîntul văzut de sus și apropiindu-se, cum e să te afli în liniștea absolută a imensității cerului, desprins de orice, atîrnat și legănat ușurel în hamul și frînghiile unei uriașe umbrele albe... Uneori cînd merg pe jos, am soarele roșu rotund în față iar în lateral vîjîitul mașinilor pe șosea și ceva mai încolo dealurile acoperite de zăpadă, constatînd că îmi îngheață nasul și urechile, mă întreb ce
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
securea însângerată prinsă în cureaua bărbatului. ă Domnule, spuse Ptițin, cu o voce confuză și războinică, dar cum a făcut-o? ă Despre ce tot vorbești, băiete? ă Vreau să spun, cum de s-a spânzurat singur? Vedeți, domnule, că frânghia este legată în jurul tulpinei copacului. Pot să văd cum a aruncat frânghia în jurul copacului, cum a făcut o buclă și cum a legat-o strâns. Dar cum de s-a legat singur sus? Spusele băiatului făceau ceva sens. Salitov se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
voce confuză și războinică, dar cum a făcut-o? ă Despre ce tot vorbești, băiete? ă Vreau să spun, cum de s-a spânzurat singur? Vedeți, domnule, că frânghia este legată în jurul tulpinei copacului. Pot să văd cum a aruncat frânghia în jurul copacului, cum a făcut o buclă și cum a legat-o strâns. Dar cum de s-a legat singur sus? Spusele băiatului făceau ceva sens. Salitov se uită sus la copac, la punctul unde frânghia era prinsă de tulpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
văd cum a aruncat frânghia în jurul copacului, cum a făcut o buclă și cum a legat-o strâns. Dar cum de s-a legat singur sus? Spusele băiatului făceau ceva sens. Salitov se uită sus la copac, la punctul unde frânghia era prinsă de tulpină, chiar sub o mică tăietură verticală în scoarță. Apoi examină crengile subțiri de mesteacăn. Ochii i-au fost atrași de o bucată de hârtie verde prinsă de o ramură. Îl chemă pe Ptițin la el. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spuse Salitov pe gânduri. ă ... asemănătoare la formă cu lovitura lamei unei securi. ă și? întrebă Liputin. ă Cine a făcut-o? ă Ce mai contează? Ce relevanță are asta? -Păi, urma era cu puțin deasupra locului de unde fusese legată frânghia. ă De ce ne mai pierzi vremea cu tăietura asta, Porfiri Petrovici. Nu mai vreau să aud nimic despre tăietura dumitale. ă Dar era prea sus ca spânzuratul să ajungă la ea, iar piticul nu se putea cu siguranță întinde așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
au înțeles că se referea la Liputin. § ă Uitați-vă la ochi, spuse doctorul Pervoiedov. ă Ce-i cu ei? întrebă Porfiri. ă Fără sânge, spuse doctorul. În cazuri de ștrangualre, este normal ca ochii să fie plini de sânge. Frânghia era prinsă în carnea moale de la gât. Doctorul o tăie cu bisturiul, trecând lama cu delicatețe peste funie, atent să nu încrusteze pielea. Apoi o îndepărtă cu o pereche de foarfece lungi. ă Aici, asta-i interesant, spuse el. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Leziunile pe care le-am găsit în jurul stomacului său dovedesc că Boria era încă viu. Poate că deja avea ștreangul în jurul gâtului. După ce l-ați ridicat suficient de sus, ați legat frângia asta în jurul crengii. Apoi, fain frumos, ați desfăcut frânghia din jurul corpului său și i-ați folosit securea pentru a tăia jos sfoara cu laț. Așa a apărut tăietura care, trebuie să admit, ne-a dat serios de furcă. Acum Boria era spânzurat, numai că deja el era mort. Sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ce naiba a vrut să spună, dar simți că trupul îl apasă ca plumbul, sau nici măcar, căci niciodată plumbul nu va atârna atât încât să nu-l ridice o forță mai mare, de fapt, era legat de spătarul băncii, legat fără frânghii sau lanțuri, însă legat. Încercă din nou să-și întoarcă fața, dar gâtul nu-l asculta, Sunt ca o statuie de piatră, așezată pe o bancă de piatră, uitându-se la un zid de piatră, își spuse, deși știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lumina oscilă, în fața ochilor se ivi, într-o clipă, ceea ce părea o bancă de piatră, și imediat, în momentul următor, aliniate, niște siluete nedefinite apărură și dispărură. Un tremur violent zgudui membrele lui Cipriano Algor, curajul lui slăbi ca o frânghie din care se rupeau ultimele fire, dar înăuntrul său auzi un țipăt care îl chema la ordine, Amintește-ți, chiar dacă mori. Lumina tremurătoare a lanternei mătură încet piatra albă, atinse ușor niște pânze întunecate, urcă, și se văzu corpul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
poate fi real, Știu, Și totuși am atins cu mâna aceasta fruntea unei femei, n-a fost o iluzie, n-a fost un vis, dacă acum m-aș întoarce acolo aș găsi aceiași trei bărbați și aceleași trei femei, aceleași frânghii care îi leagă, aceeași bancă de piatră, același perete în față, Dacă nu sunt aceia, de vreme ce n-au existat, cine sunt, întrebă Marçal, Nu știu, dar după ce i-am văzut m-am gândit că poate ceea ce nu există în realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a strigat lui frate-său. Și cum acesta nu se desmeticea, i-a poruncit încă o dată: „N-auzi? Ce stai acolo și te uiți la mine? Leagă-l odată, cum îți zic”. Așa că Dinu s-a trezit legat cu o frânghie de piciorul patului. „Bate-l cu cureaua acum, a strigat maică-sa îndârjită, bate-l până-i vine mintea la cap”. Înverșunându-se și el, frate-său și-a smuls cureaua de la pantaloni și a început să-l bată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că nu mă mai puteam mișca. Gleznele mele erau cuprinse de iarba care creștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câte-o cruce de văpaie pe mantiile dalbe ca zăpada. Sunt templierii din Provins! Mă Înșfacă, mă silesc să Întorc capul, iar În spatele meu a apărut acum un călău cu două ajutoare diforme, ei mă apleacă peste un fel de frânghie și cu o pecete de foc sunt juruit să fiu pradă eternă a temnicerului, surâsul infam al lui Bafomet se imprimă pentru totdeauna pe umărul meu - acum Înțeleg de ce, ca să pot să-l Înlocuiesc pe Balsamo la San Leo, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o umbră subțire și foarte mobilă. Pendulul! Pendulul nu mai oscila la locul lui obișnuit, la jumătatea transeptului. Fusese atârnat mai sus, la cheia de boltă, În centrul corului. Sfera era mai mare, firul mai solid, după toate aparențele o frânghie de cânepă sau un cablu de metal răsucit. Pendulul era acum uriaș, așa cum apărea probabil la Pantheon. Ca o lună văzută prin telescop. Voiseră să-l așeze din nou În poziția În care Templierii Îl experimentaseră probabil prima oară, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
in spiritu Azoth. Saddai, Adonai, Jotchavah, Eieazereie! Michael, Gabriel, Raphael, Anael. Fluat Udor per spiritum Eloim! Maneat Terra per Adam Iot-Cavah! Per Samael Zebaoth et in nomine Eloim Gibor, veni Adramelech! Vade retro Lilith!“ Belbo rămase drept În jilț, cu frânghia de gât. Uriașii nu mai trebuiau să-l țină. Dacă ar fi făcut o singură mișcare falsă, ar fi căzut din poziția aceea instabilă, iar lațul i-ar fi strâns gâtul. „Imbecililor“, striga Agliè, „cum o să-l mai punem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-l poată ține lung, pentru a-i da timp - scria Belbo - să ajungă până la soare. Partizanii stăteau rigizi În poziție de drepți. Vii nemișcați ca niște morți. Se mișcau doar cioclii, se auzea zgomotul sicrielor coborâte În groapă și derularea frânghiilor frecându-se de lemn În timp ce erau trase afară. Dar era o mișcare slabă, precum zvâcnirea unui licăr pe un glob, când acea ușoară variație de lumină nu face altceva decât să spună că pe Glob nu se clintește nimic. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
discursuri din nimic, lăsîndu-se În seama inspirației și a norocului. Ce-ar fi dacă Într-o zi s-ar trezi pe o scenă, În fața unei mulțimi hămesite și inspirația lui ar claca? Ce s-ar Întîmpla dacă Diavolul ar tăia frînghia și el ar cădea la pămînt cu o bufnitură? Ăsta da foc de avertisment: eșecul total al reprezentației sale. — ...și melodia mea favorită, continuă Zamyatin nu se știe ce, este „Paint It Black“, așa că o punem iar și iar pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acest val de ființe onirice are cumva de a face, Într-o manieră neliniștitoare, cu granițele tribale; pe măsură ce oamenii devin tot mai furioși, ei eliberează În lume demoni care stătuseră pînă atunci legați fedeleș În file de povestire, legați cu frînghii de narațiune. Diavolul vede aceste frînghii plesnind și filele zburînd care Încotro, lăsînd la vedere creaturi medievale răuvoitoare la care și el privește cu Înfiorare. Wakefield este pe deplin conștient că se afundă În groapa pe care și-o săpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cumva de a face, Într-o manieră neliniștitoare, cu granițele tribale; pe măsură ce oamenii devin tot mai furioși, ei eliberează În lume demoni care stătuseră pînă atunci legați fedeleș În file de povestire, legați cu frînghii de narațiune. Diavolul vede aceste frînghii plesnind și filele zburînd care Încotro, lăsînd la vedere creaturi medievale răuvoitoare la care și el privește cu Înfiorare. Wakefield este pe deplin conștient că se afundă În groapa pe care și-o săpă singur. Decide să schimbe ritmul - e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
un inel nou În clitoris, Iubito, ia să-ți văd și eu ținta aia nou din limbă, chestii de-astea, de-ale fetelor. Apoi domnișoarele de onoare, haha, asta e o glumă de-a noastră, aranjează echipamentul, cîrligele din tavan, frînghiile de mătase, bicele. Scuză-mă, iubitule, pot să mai beau unul? — Cu plăcere? Ce-ai de gînd să faci cu băiatul ăsta? Întreabă Wakefield. Caddy Încă Își mai ține brațul după gîtul puiului de anarhist. — Să-l fac să protesteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
în cea mai mare parte a ei, puțin datoare avangardei: cîteva poeme în proză, cîteva secvențe mai radicale - „urmuziene” sau ba - incluse în volumul de debut din 1925, Descîntecul. Flori de lampă, („Un căscat în amurg“, „Chronique villageoise“, „Danțul pe frînghie“, „Zvonuri“, „Ev“ dar mai ales „Cravata de cînepă“), extravagant-antiliterara „Aliluia...“, o oarecare amprentă suprarealistă în nuvelele din Paradisul suspinelor nu atenuează, în ochii majorității comentatorilor, senzația generală de postsimbolism heterodox, incapabil să „facă pasul” decisiv către forme cu adevărat radicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
popularizator și polemic. Nu e cazul textului „Arta lui Marcel Iancu“, unde prima expoziție românească a colegului său este „cronicată” entuziast și aplicat (încercînd să-i traducă poetic limbajul plastic, va scrie însă și o scurtă proză poetică, „Danțul pe frînghie“, subintitulată „după un tablou al lui Marcel Iancu”). În schimb, în comentariul despre „Pictorul M.H. Maxy la Maison d’Art“, expoziția prezentată (nu fără unele rezerve) constituie mai curînd un pretext pentru un articol cu caracter teoretic și explicativ. Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bănuitor. Endō s-a apropiat de el și i-a explicat ceva, întorcându-se din când în când spre Gaston. 12 Mlaștina întunecată După ce a vorbit cu Kobayashi, Endō l-a chemat pe Gaston și i-a dat să țină frânghia și cazmaua pe care le adusese omul. Gaston nu avea nici cea mai vagă idee la ce serveau. El nu știa nici măcar unde merg. Îi era suficient că Endō se purta prietenos cu Kobayashi și părea să fi uitat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ei, încât începu să fluiere. Lasă vorba! țipă Endō la Gaston, care se opri la jumătatea melodiei, cu buzele strânse. Cei trei au pornit în tăcere. Kobayashi și Endō au luat-o înainte și Gaston după ei, cu cazmaua și frânghia. Strada Ziua-a-cincea-machi era încă învăluită în tăcere. — Sunteți sigur că puteți avea încredere în străinul acela? întrebă Kobayashi suficient de tare ca să-l audă și Gaston. Nu că n-am încredere, dar... — Eu comand aici, răspunse Endō aspru. Faci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]