5,247 matches
-
Chilperic în 584, au fost: asasinarea lui Sigebert (575), privarea de libertate a Brunhildei și căsătoria ei cu un fiu de-a lui Chilperic și întoarcerea ei la Childebert al II-lea, fiul ei și succesorul lui Sigebert. Sub obiceiul francilor, nou-născuții nu primeau nume, pentru a nu răspândi îngrijorare în rândul numelor simbolice ale merovingienilor. Chilperic și Fredegund doreau să-și protejeze copilul, după ce tinerii prodecesori ai săi au murit după ce au căzut victime crimelor și intrigilor politice. Pruncul a
Clotaire al II-lea () [Corola-website/Science/330856_a_332185]
-
de uciderea a zeci de membrii ai familiei regale Neustrian și a fost judecată și condamnată. Ea a suferit o tortură severă și execuția de a fi târâtă de un cal. După această victorie, Clotaire a devenit domnitor unic al francilor și și-a consolidat puterea. După unificarea tuturor francilor, Clotaire s-a stabilit la Paris. Un aspect important care a menținut în toate cele trei administrații ale regatelor, chiar și după unificare, a fost prezența primarilor din Palat. Primarul a
Clotaire al II-lea () [Corola-website/Science/330856_a_332185]
-
Neustrian și a fost judecată și condamnată. Ea a suferit o tortură severă și execuția de a fi târâtă de un cal. După această victorie, Clotaire a devenit domnitor unic al francilor și și-a consolidat puterea. După unificarea tuturor francilor, Clotaire s-a stabilit la Paris. Un aspect important care a menținut în toate cele trei administrații ale regatelor, chiar și după unificare, a fost prezența primarilor din Palat. Primarul a fost inițial slujitorul împăratului care era responsabil de evenimentele
Clotaire al II-lea () [Corola-website/Science/330856_a_332185]
-
căsătoria lui Carol cu prințesa Elena a Greciei, Zizi s-a stabilit, la insistența autorităților române, la Neuilly, în Franța, într-o vilă cumpărată pentru ea. A fost creditată de Familia Regală română cu o rentă anuală de 110.000 franci. Câțiva ani mai târziu, după ce în septembrie 1940 Carol al II-lea a renunțat a doua oară la tron, Zizi Lambrino l-a acționat în justiție fără succes. După cel de-al doilea război mondial, odată cu abolirea monarhiei în România
Ioana Zizi Lambrino () [Corola-website/Science/303801_a_305130]
-
și Sud și alte 22 cartiere. Descoperirile arheologice din regiune atestă în urmă cu 3000 - 2000 de ani î.e.n existența unor așezări omenești, așezări a celților fiind deja în anii 800 - 500 î.e.n, iar urme ale francilor sunt semnalate prin cimitire, fiind și alte popoare ca eburonii, ubierii, ca. în anii 38 î.e.n găsindu-se și urme romane printr-o rețea de drumuri pe malul râului Erft. În localitatea Billig ((Belgica victus)) la o depărtare
Euskirchen () [Corola-website/Science/304553_a_305882]
-
Haduloha"), de la sud de Elbe. În răsărit, "Limes Saxoniae", o regiune inaccesibilă între Elba și actualul fiord Kiel la Marea Baltică, forma granița naturală cu teritoriile numite Wagria, populate pe atunci de slavii obodriți. În anul 772, Carol cel Mare, conducătorul francilor, a inițiat războaiele saxone, în vederea cuceriri pământurilor din Câmpia germană de nord. Potrivit "Annales regni Francorum", nobilul westfalian Widukind a refuzat să compară în dieta imperială din 777 de la Paderborn și s-a refugiat de-a lungul Elbei spre Nordalbingia
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
regelui danez Sigfred). Chiar și după supunerea lui Widukind și creștinarea din 785, triburile nordalbingiene au rămas în stare de rezistență până când în cele din urmă au fost înfrânte în 798, în bătălia de la Bornhöved de cptre forțele combinate ale francilor și aliaților lor obodriți, conduși de principele Thrasco. Saxonii au pierdut cu acea ocazie 4000 de oameni, iar 10.000 de familii de saxoni au fost deportate în alte regiuni ale Imperiului Carolingian. Teritoriile de la nord de Elba au fost
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
respins pe invadatori dincolo de râul Eider. În anul următor, împăratul a edificat castelul Esesfeld, în apropiere de actualul Itzehoe, întreaga regiune fiind încorporată Imperiului franc. Pentru a preveni tot mai desele invazii ale succesorului lui Sigfred, Gudfred, este probabil ca francii să fi constituit "marca daneză", de la Eider până la fortificațiile Danevirke din nord. După ce regele Gudfred a fost asasinat, succesorul său Hemming a încheiat tratatul de la Heiligen cu Carol cel Mare în 811, în virtutea căruia Eider ar fi urmat să marcheze
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
după numele nimfei ce își avea sălașul pe o insulă din Mediterana (presupusă a fi Malta). Nava este echipată ca laborator mobil pentru cercetări oceanografice conform specificațiilor căpitanului Cousteau, și „închiriată" de Loel Guiness „Campaniilor Oceanografice Franceze” pentru numai un franc pe an. Ca parteneri de drum, Cousteau i-a avut, în primul rând, pe soția sa, Simone, și pe fiul mai mic, Philippe, apoi numeroși oameni de știință: geologi, geofizicieni, biologi, zoologi, arheologi, ecologiști. Cu aceasta, timp de patru decenii
Jacques-Yves Cousteau () [Corola-website/Science/309133_a_310462]
-
hrăni o soție și doi copii. Împreună cu viitorul său cumnat, Ferdinand de Viane, planifică o serie de investiții la Bursă și, devenind agent la fel ca prietenul său, Dumas fiul. Pentru a începe afacerea, are nevoie de 50.000 de franci, pe care-i cere tatălui său. Acesta se neliniștește, crezând că este o nouă toană de moment a fiului său, dar cedează în cele din urmă. Jules începe lucrul la Bursă sub îndrumarea agentului elvețian Fernand Eggly, originar din Geneva
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
legătura cu Eggly. Cuprins de frenezie, viitorul mire se ocupă de toate problemele în timpul lunii decembrie a anului 1856. Pe 2 ianuarie 1857, Pierre Verne îi dă lui Jules, printr-un act notarial, o zestre de patruzeci de mii de franci, iar pe 8 ianuarie tinerii semnează contractul de căsătorie în fața notarului Auguste Lelarge, mariajul având loc pe data de 10. Cuplul și cei doi copii locuiesc până pe 15 aprilie într-un apartament de pe bulevardul Poissonnière, mutându-se pe strada Saint-Martin
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
trebuia predat Băncii Naționale comuniste, inclusiv milionul de medalii comemorative emise la începutul anului 1945, când 5.895 kg de aur din tezaurul Băncii Naționale a României au fost transformate în monede, identice (ca dimensiuni și titlu) cu piesa franceză de 20 de franci, pe care era încrustat cocoșul galic. De unde și numele de „"cocoșei"”. În anul 1945, Banca Națională Română inițiază campania de vânzare către populație a aurului din rezervă, sub forma cocoșeilor. Un cocoșel de aur avea 6,55 grame și conținea
Monedă () [Corola-website/Science/297478_a_298807]
-
II-lea (de asemenea, "Aretchis", "Arichis", "Arechi" sau "Aregis") (d. 26 august 787) a fost duce longobard de Benevento (ulterior, principe) de la 758 până la moarte. Pe când căuta să extindă influența Beneventului în sudul Italiei, el trebuia totodată să reziste atacurilor francilor lui Carol cel Mare, care cucerise Langobardia Major, distrugând Regatul longobard din nordul Italiei. Arechis descindea din acei longobarzi care invadaseră Peninsula Italică la finele secolului al VI-lea și instituiseră Regatul longobard din Italia de nord cu capitala la
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
757 Arechis s-a căsătorit cu Adelperga, una dintre fiicele regelui Desiderius. Astfel, el a stabilit relații de amiciție (dar fără a afecta în vreun politica sa independentă) cu regele din nord, legături care s-au menținut intacte până la cucerirea francilor din 774. De pe urma căsătoriei cu Adelperga au rezultat cinci copii: trei băieți și două fete. Adelperga și Arechis au fost notabili patroni ai culturii. Adelperga i-a încredințat scritorului longobard Paul Diaconul sarcina de a realiza "Historia Romana", un fel
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
Italiei, precum Montecassino sau San Vincenzo din Volturno, au primit substanțiale donații din partea principelui de Benevento. După episodul din 774, cu toate că Arechis a refuzat să se supună lui Carol cel Mare, Benevento a rămas pentru mai mult timp neatacat de către franci, probabil pe considerentul că era din punct de vedere geografic prea îndepărtat, dar și pentru că regelui francilor îi apăruseră și alte priorități la acea vreme. În același an, Arechis al II-lea a adoptat titlul de "principe de Benevento". De
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
episodul din 774, cu toate că Arechis a refuzat să se supună lui Carol cel Mare, Benevento a rămas pentru mai mult timp neatacat de către franci, probabil pe considerentul că era din punct de vedere geografic prea îndepărtat, dar și pentru că regelui francilor îi apăruseră și alte priorități la acea vreme. În același an, Arechis al II-lea a adoptat titlul de "principe de Benevento". De asemenea, el a adoptat mai multe legi. Toate acestea marcau probabil intenția sa de a arăta sfidare
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
altfel, se pare că principele de Benevento nu ar fi acordat prea mult sprijin efectiv răsculaților, iar Carol cel Mare a fost nevoit să se întoarcă în grabă dincolo de Alpi. Încă o dată, distanța geografică l-a apărat pe Arechis împotriva francilor. Statul condus de Arechis a continuat să hărțuiască și să caute să achiziționeze teritorii pe seama învecinatului ducat de Neapole, stăpânit de bizantini. La un moment dat însă, probabil pe la mijlocul anilor '80, Arechis a ajuns la un acord cu ducele Grigore
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
II-lea de Neapole, încheiat într-un document numit 'pactum'. Acesta prevedea unele detalii privitoare la stăpânirea anumitor pământuri și reglementa disputele teritoriale. Este probabil ca Arechis să fi încuviințat încheierea păcii cu Neapole de teama amenințării dinspre nord a francilor. Această teamă s-a materializat în 787, atunci când Carol cel Mare a avansat către sudul Italiei și a început asediul asupra orașului Capua, un alt oraș important depe cuprinsul principatului beneventin. Arechis a părăsit Benevento și s-a retras către
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
Carol cel Mare a avansat către sudul Italiei și a început asediul asupra orașului Capua, un alt oraș important depe cuprinsul principatului beneventin. Arechis a părăsit Benevento și s-a retras către noua sa reședință, portul Salerno. Aflat sub presiunea francilor, Arechis s-a supus (fie și aparent) suzeranității acestora. După cum biograful lui Carol, Eginhard, notează în a sa "Vita Caroli Magni": La prima vedere, Carol cel Mare pare să își fi impus autoritatea asupra Benevento. Arechis plătise tributul, iar unul
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
garanta loialitatea ceor din Benevento. De asemenea, se dădea expresie formală influenței france. De asemenea, dacă în mod tradițional Benevento producea și utiliza monezi din aur, din monetăria a început să bată monede de argint, similare celor emise în Regatul francilor. În același sens, documentele emise la curtea beneventină au început să fie datate în funcție de anii de domnie ai lui Carol, iar moneda și actele includeau, alături de numele lui Arechis, și pe cel al regelui francilor, demonstrând autoritatea politică a francilor
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
similare celor emise în Regatul francilor. În același sens, documentele emise la curtea beneventină au început să fie datate în funcție de anii de domnie ai lui Carol, iar moneda și actele includeau, alături de numele lui Arechis, și pe cel al regelui francilor, demonstrând autoritatea politică a francilor. Totuși, Eginhard supraestimează succesul lui Carol cel Mare. Influența francă asupra Benevento pare să fi fost de scurtă durată. Atunci când, în 788, atât fiul său mai mare Romuald cât și Arechis însuși s-au stins
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
francilor. În același sens, documentele emise la curtea beneventină au început să fie datate în funcție de anii de domnie ai lui Carol, iar moneda și actele includeau, alături de numele lui Arechis, și pe cel al regelui francilor, demonstrând autoritatea politică a francilor. Totuși, Eginhard supraestimează succesul lui Carol cel Mare. Influența francă asupra Benevento pare să fi fost de scurtă durată. Atunci când, în 788, atât fiul său mai mare Romuald cât și Arechis însuși s-au stins din viață, noul principe Grimoald
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
neînțelept, Carol cel Mare l-a eliberat pe Grimoald, primind în schimb doar promisiunea acestuia de a-și menține loialitatea. Însă noul principe nu și-a ținut promisiunea și, de prin anul 791 s-a proclamat independent și a rezistat francilor cu succes.
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
cadou comunist făcut regelui și consideră aceste acuzații drept propagandă comunistă antimonarhistă. Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale ministerului britanic de externe, Foreign Office, când regele Mihai a părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 franci elvețieni. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin și prim-ministrul român Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rânduri în trecut că guvernul comunist i-
Mihai I al României () [Corola-website/Science/296764_a_298093]
-
poziția i-a fost ratificată de Senat. Domnia lui Probus s-a consumat în general în războaie încununate de succes, prin care a restabilit securitatea la frontiere. Cele mai importante dintre operațiuni erau îndreptate spre eliberarea Galiei de invadatorii germanici (francii, alemanii, burgunzii și longionii), permițându-i lui Probus să adopte titlurile onorifice "Gothicus Maximus" și "Germanicus Maximus". Unul dintre principiile lui era să nu permită niciodată soldaților săi să fie inactivi, și îi angaja pe timp de pace la munci
Marcus Aurelius Probus () [Corola-website/Science/305393_a_306722]