1,236 matches
-
tot mai haotice din partea de sus a panoramei, până ce lumina ei abia se mai distingea, spălăcită, de cea de sub răsfirații nori albi ai veni, sub care Bucureștiul se-ntindea până la marginea cerului. Foarte departe, peste marea de case prăfuite și frunziș de plopi și de duzi, se ridicau, profilate pe cer, câteva clădiri legate atât de intim de amintirile mele străvechi, încît mi se păreau - și mi s-au părut mereu, până ce blocul construit peste șosea mi-a răpit pentru totdeauna
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o grădină de vară cu garduri vii, grătar de mititei și mușterii stând la mese pe scaune de răchită, tărcați pe fețe, pe fustele lungi și pe costumele în carouri cu pete de aur și vânt de la soarele prefirat prin frunzișul copacilor. Alegeam apoi o singură femeie, cea roșcată de la măsuța de lângă intrare, figură viclenuță în rochie pembe îmbumbată până la gât, cu perle cenușii pe piept, cu brațul sprijinit de spătarul scaunului, ținând între degete un fir de gura-leului cu patru
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și mucuri îndoite de țigarete scumpe, cu dungă de aur. Sîntem, înțelegem abia acum, într-o grădină de vară cu garduri vii, grătar de mititei și domni și doamne stând în jurul meselor pe scaune de răchită, pe când soarele, tremurând prin frunzișul copacilor (duzi, duzi cu fructe albe și violete) le punea pe fețe, pe fustele lungi și pe costumele vărgate pete de aur și de vânt. Juna e roșcată și are o figură viclenuță de țărancă gătită orășenește. În clipa în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
jucau jocurile lor veșnice, " Am pierdut o batistuță", "Zăresc trei prinți călare" sau "URSS,/ Sîntem țări prietene/ O mie de secole". Când se apropia, ca-n acel sfârșit de iunie, vacanța mare, duzii din curtea școlii erau plini de un frunziș incredibil de gras și lucios, și copiii se cățărau în ei, cu părul încins de soare. Lui Mircișor i se sfâșia inima gîndindu-se la ultima zi de școală. Toți copiii fuseseră, la sfârșitul clasei întîi, atât de fericiți în acea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
puțină apă și se spălă pe ochi. În capătul aleii, Circul de Stat, cu cupola lui vălurită, albastră palid, părea pictat pe o pânză prăfuită. Soarele era copleșitor, Mircea-și simțea părul încins, gata să ia foc. Teii acopereau cu frunzișul lor moale fațadele blocurilor de patru etaje care mărgineau, de-o parte și de alta, aleea. Parcul părea pustiu, capotele mașinilor parcate de-a lungul aleii străluceau din răsputeri, încinse de soare. Nu era aproape nimeni pe bănci. Mircea-ncepu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
călcase cravata din nou, blestemîndu-l pe derbedeu. După fiecare înghițitură de blat însiropat și ciocolată, copilul lingea bine, pe furiș, lingurița și se privea în ea: pe spatele ei se vedea gras, cu un cap bulbucat pe un fond de frunziș și cer albastru, iar în scobitură era cu capu-n jos, subțire ca un cui și cu toate trăsăturile întinse una-ntr-alta. Se-ntor-seseră acasă tocmai la timp ca să vadă "Varietățile", pe Horia Căciulescu mai ales, de care râdeau să
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
urma o casă cu desăvârșire flamandă, cu fațada de cărămidă smălțuită, înălțată pe trei nivele, dintre care ultimul se țuguia în trepte și se-nfigea în cer ca un ferăstrău. Ferestre cu obloane deschise, având tăiate-n ele inimioare, răsfrângeau frunzișul castanilor din față. Astfel de case, toate țuguiate, lipite unele de celelalte într-o fațadă continuă, colorată pestriț și sobru în același timp, se-nșiră de-a lungul apelor leneșe ale Țărilor de Jos, împingînd o aripă virtuală în valurile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ceilalți le aruncau mereu în jur. Lui Balamber pădurile chiar nu-i plăceau deloc. Erau întunecoase, umede, apăsătoare și ostile. în spatele fiecărui copac, al fiecărui tufiș se putea ascunde un pericol pentru el și pentru tovarășii lui; astfel că foșnetul frunzișului, stârnit brusc, ori chiar numai zgomotele mici, neașteptate, pe care animale nevăzute le făceau din când în când pe sub așternutul de frunze, îl făceau să stea în permanență într-o stare de alertă. Nu pentru că nu s-ar fi încrezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nasul lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-un început de zâmbet. Tovarășii lui Balamber îl ajunseră, vociferând, în pragul ușii, nerăbdători să se adăpostească de ploaia ce asalta vuind frunzișul răvășit al copacilor și acoperișul de ardezie. Balamber, până în acel moment incapabil să se miște, se trezi împins câțiva pași înainte, până se atinse de masă. Aproape în aceeași clipă, însă, tovarășii săi tăcură, subjugați de privirea femeii, deși ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâmple - simțea asta cu groază - avea să-i hotărască soarta. Era o zi posomorâtă, cu nori ca de cerneală, grei de ploaie, ce traversau cerul cu încetineală. Adieri slabe de vânt umed veneau din când în când, făcând să tremure frunzișul arbuștilor. Pretutindeni se lăsase o tăcere neliniștitoare, spartă doar de croncănitul îndepărtat al vreunei ciori. Burgunzii se ascunseseră în pădurile ce îmbrăcau versanții văii, iar după număr și poziție era limpede că puneau la cale o ambuscadă - și nu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Calul lui Waltan, atins în grumaz de o săgeată, se cabră dintr-odată și se lăsă pe o parte, răsturnându-și stăpânul în praful drumului. în câteva clipe, pădurea prinse viață: în jur de douăzeci de războinici se iviră din frunzișul bogat și năvăliră, strigând și agitându-și armele, asupra lui Waldomar și a gărzilor sale care mai erau încă în stare să se bată. Ricarius, strigând ca ieșit din minți, se strădui să acopere coasta neapărată de scut a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai înțelegea nimic; durerile cauzate de săgeată continuau să-l sfâșie la fiecare mișcare, crengile îi biciuiau fața, strânsoarea Fredianei i se părea că e gata să-l sufoce. După aceea, calul se afundă într-o adâncitură, iar Waltan văzu frunzișul învârtejindu-se în jurul său. Ultimul lucru pe care îl auzi fu strigătul surorii sale peste nechezatul lui Rutilan, în vreme ce pământul acoperit cu iarbă și coroanele copacilor se năpusteau asupra lui, legănându-se în toate părțile. Urmă o izbitură groaznică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, cel puțin pe porțiunea de început, părea prea strâmt ca să poată trece un cal. Balamber, cu ceilalți trei, o luă la dreapta, afundându-se într-o vale laterală, unde găsiră alte urme și din nou pete de sânge pe frunziș. Nu după mult, ajunseră la malul unui torent aproape secat. Războinicul ce mergea înaintea grupului se numea Rutger. Un om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privire întrebătoare: — Mergem înainte? — Bineînțeles. Traversară repede torentul și continuară prin pădure, urcând valea. Nori negri se strânseseră între timp deasupra; păsările zburau jos și, din când în când, câte o suflare rece de vânt înfiora pe neașteptate iarba, stârnind frunzișul. Cerul era străbătut de huruituri înfundate. Merseră astfel cam o sută de pași, urmând cărarea din ce în ce mai strâmtă și mai accidentată, fără să găsească nimic. Balamber, care își dăduse jos platoșa, se uita în jur tot mai încruntat. în sfârșit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se năpusti asupra tânărului, ce îl fixa cu o expresie de ură și total dispreț, prin vălul lichid al ploii torențiale. Iute, apucă trupul lui Rutger, îl întoarse și, trăgându-l după el, trecu pe lângă un ulm înalt, cu frunzișul răvășit de furtună. Chiar acolo îl lovi trăsnetul. Cu un bubuit îngrozitor, un fulger orbitor izbucni deasupra sa și împrejurul său, în vreme ce o energie extraordinar de puternică îi lua în stăpânire trupul; zguduindu-l și străbătându-i cu fierbințeala focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simțiri, furtuna încetase. Deschizând ochii, constată că privirea îi era încețoșată. La început, îi veni greu să limpezească imaginea fâșiilor de nori albăstrii ce alergau, pe deasupra sa, către răsărit, scăldați în lumina portocalie a unui nemaivăzut apus; sub mângâierea vântului, frunzișul primăvăratic, proaspăt, al copacilor tremura, lăsând să cadă stropi de ploaie. îl durea capul, își simțea fața arzând, dar, în același timp, trupul îi era străbătut de frisoane intense. Scurta și pantalonii i se înmuiaseră de ploaie și se lipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în care cultiva de ani de zile zarzavaturi, și despre mobilele din lemn de brad, bine lustruite, despre vesela de Lugdunum pe care soțul ei o cumpărase pentru ea și de multe alte lucruri. Sufla un vânticel cald, ce mângâia frunzișul copacilor. Țârâitul neobosit al greierilor se suprapunea peste murmurul încet și regulat al cascadei. Se plimbară o vreme pe lângă palisada șubrezită, pe ale cărei trunchiuri, în vreme ce vorbeau, Lidania își lăsa să alunece distrată degetele. Ascultând-o, Sebastianus o privea ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lecticile comode, fiecare la casa lui, escortați de trena lungă și tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care, pe toți pereții, propuneau imagini rustice: vii, fântâni țâșnitoare și tufișuri populate de păsări mici, delicate. Mișcându-se cu pași ușori, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar... ia uitați-vă! Ce lucește acolo? Hippolita aruncă o privire distrată și ridică din umeri: — Crepusculul, nu? — Crepusculul, la răsărit? obiectă Claudianus privind, la rândul său, printre coloane. Toți își îndreptară atunci privirile în acea direcție: dincolo de parc, deasupra frunzișului întunecat al copacilor și a zidului înconjurător, cerul se înflăcărase. Părăsindu-și locul, Hippolita ieși pe verandă. în câteva clipe i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de urgență și, cu toate acestea, nu putea să renunțe, fiindcă, laolaltă cu iritarea, simțea strecurându-i-se în suflet un sentiment de vină, însoțit și de o presimțire rea. în fața ei, luminate în trecere de felinar, coroanele copacilor și frunzișul des al tufișurilor ieșeau ca niște mici străfulgerări din întuneric pentru a fi apoi iarăși repede înghițite de el. în spatele său, simțea cum, din clipă în clipă, pașii tânărului serv se fac tot mai nesiguri, iar ecoul gasurilor ce veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii spre întunericul de unde venise. Auziră un tropăit de pași grăbiți și glasurile celor doi barbari împletindu-se într-un dialog aprins în dialectul lor de neînțeles. în întunericul străpuns doar de reflexele incendiului ce pătrundeau ici și colo prin frunziș, cei doi nu se puteau orienta cu ușurință prin parc și înaintau repede, însă fără să alerge. Cu toate acestea, nu se găseau, probabil, la mai mult de treizeci de pași. Sunt aici! Sunt în grădină! Mă urmăresc! strigă răvășită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fel îl fascina. Impresia de planeitate pe care i-o dădea vederea acelei câmpii întinse, aurită de spicele în pârg și mângâiată de acel apus de iunie, era temperată de șirurile de plopi și de pâlcurile de mesteceni, al căror frunziș fremăta sub mângâierea unui vânt cald, venit dinspre miazăzi. Privirea sa, îmbătată de mulțimea de culori, era cucerită de geometria riguroasă a culturilor din jurul caselor coloniale și al reședințelor nobiliare, care, deși devastate de jafuri, continuau să dea cu încăpățânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câmpii, expusă mereu la pericolul foamei și al războiului? Drumul șerpuia acum printr-o pădure mare de mesteceni. Mulți războinici părăsiseră pavajul bătut de soare și preferau să meargă pe la umbra copacilor, mângâiați permanent de razele ce se filtrau prin frunziș. Apăsați, însă, de peisajul acela cu care erau foarte puțin obișnuiți și hipnotizați de tăcerea ce domnea acolo mergeau înainte cu armele pregătite și aruncând în permanență în jur priviri temătoare. Singurele zgomote ce se auzeau erau pașii înăbușiți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
treia, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel: 2. "Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, și mulțimii lui: "Cu cine te asemeni tu în mărimea ta? 3. Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban, ramurile lui erau stufoase, frunzișul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori. 4. Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadnița, și își trimiteau pîraiele la toți copacii de pe cîmp. 5. De aceea, tulpina lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
creștea lumina-i, creșteau și văi și dealuri, Sub discu-i blând și dulce stăpânitor de valuri. Iar Anna, înmuiată-n lumina auroasă, În părul ei cel galbăn sta naltă, mlădioasă, Din teiul plin de miros flori îmi cădeau pe creștet, Frunziș purtat de vânturi zbura pe valuri veșted. Atunci... în codrul vecinic [eu] cornu-mi las să sune, Sălbăteciuni mulțime încep să se adune, Din negrele ponoară prin valurile ierbii Cu coarne rămuroase venea în cârduri cerbii, Iar caii cei sălbateci și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]