10,651 matches
-
merge cu Blackie la grupul de caniși, iar Lucy cu Whisky la setteri. Începe concursul. Emoțiile sunt mari. A venit rândul canișilor. Blackie defilează mândru, dând din coadă. Cineva din juriu aruncă trei bumerange, strigând: − Aport! Câinii o iau la fugă, dar pe drum uită probabil comanda că încep să se joace. Doar Blackie se ține de treabă, adună bumerangele și le duce vesel lui Shelley. Urmează setterii. Sunt toți frumoși, majoritatea câini tineri. Dar Whisky respectă cel mai bine comenzile
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3080]
-
au riscat libertate și viața pentru a ajunge în vest a crescut considerabil pe măsură ce nivelul de trai din România a scăzut. (anexa 4) Printre acești curajoși se numără și Daniel Renon născut în 1971, în Banat, la Sânicolaul Mare. După fuga mamei sale, prin Iugoslavia în Germania Federală, în 1987, a depus cerere de plecare definitivă pentru RFG. După doi ani de tracasări a obținut pașaportul, dar Ambasada RFG de la București refuza să-i dea viză. Hotărăște împreună cu doi prieteni, Rodica
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
plus, este la etaj și nu găsește scările să coboare, merge în direcția opusă, dar fiecare cameră dă în altă cameră sau coridor, și parcă nu se mai termină. În sfârșit, a găsit scările și le-a coborât într-o fugă. Dar ușa e închisă! Fuge la geam, dar aici sunt gratii și nu poate ieși. Dar vede autocarul care tocmai pornise. Degeaba strigă și bate cu pumnii în ușă − n-o aude nimeni. Disperată, Shelley pornește bombănind prin palat să
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3087]
-
să stau cu tine, am treabă. Shelley mănâncă, bea sucul, se plictisește și intră pe pajiștea de la marginea drumului să culeagă flori. Și autobuzul vine, șoferul nu vede pe nimeni în stație și pleacă mai departe. Shelley o rupe la fugă spre drum − prea târziu! Și uite așa a așteptat alt autobuz și a ajuns acasă după masă târziu!
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3087]
-
cum nu am putut să le pun la timp, m-am trezit cu bicicleta și cu capul în poarta unui om. Unii râdeau, alții mă întrebau dacă nu mă doare capul. Dar eu, buimăcită și speriată, am luat bicicleta și fuga acasă. În acea zi, am fost cel mai cuminte copil. Am făcut curat în ogradă și am hrănit animalele, și bunica era mirată, dar și îngândurată, că știa că nu am făcut toate aceste lucruri așa, fără a face o
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
mi se părea că apa trebuia să fie călduță. Și încep repede să strig la sora mea. Ea era mai mică, dar se pricepea mai bine la asemenea lucruri. Dar strigam, de parcă ar fi căzut casa peste mine. Vine ea fuga din drum și mă întreabă ce s-a întâmplat. Îi povestesc și a început să râdă. Ce să facem? Iau o pungă și pun acel aluat, apoi, mă duc în grădină, sap o groapă și-l îngrop, ca să nu afle
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
pe șes, lîngă pădure. Acolo ne așteaptă și Vlad cu vaca. Cu cine? se miră nespus Ilinca auzind de un asemenea partener la săpături. Cuu... lasă că-ți explic eu mai tîrziu. Să vii repede, auzi? Și o luă la fugă. Măi, măi, că tare mai ești grăbit! clătină din cap Ilinca și se duse în casă să se pregătească. Pe Culai nu l-a găsit acasă. Era plecat cu tatăl său să aducă niște caș de la o stînă din munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Păi ce ești tu, copil? Îi spui și tu căă... vezi tu, și vii! Și Virgil o luă la goană spre Bărzăun. Ce să-i spun, bre?! se năpusti întrebarea lui Tomiță după el. Virgil mai întoarse o dată capul din fugă: Să vii, că altfel... Că altfel ce? răcni cît putu Tomiță. O faci pe grozavul cu mine? Lasă căă... Și o rupse și el la fugă să caute drojdie. Bărzăunul sări în sus de bucurie cînd află că, în sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bre?! se năpusti întrebarea lui Tomiță după el. Virgil mai întoarse o dată capul din fugă: Să vii, că altfel... Că altfel ce? răcni cît putu Tomiță. O faci pe grozavul cu mine? Lasă căă... Și o rupse și el la fugă să caute drojdie. Bărzăunul sări în sus de bucurie cînd află că, în sfîrșit, s-a luat hotărîrea de a se săpa la locul comorii. Puse imediat mîna pe cazma și vru să iasă peste gardul din spatele casei, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
primăriei. Nimeni nu răspunse, de parcă nu era vorba despre ei. Așteptau să se dărîme primăria, cu tot cu Nicanor, peste ei și peste toți cei care nu mai încăpeau din cauza lor. Virgil nu observă nici cînd pe scările primăriei a urcat în fuga mare mama Ilincăi. Timpul trecea mai greu ca un compresor... Veniți sus, mă, odată, că vă cheamă dom' secretar! răsună plin de importanță glasul lui Potîngă. Urcară scările încet, de parcă în ușa primăriei ar fi stat cu paloșul în mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
uiți pe unde calci, bă alifie?! Cuvintele fuseseră rostite de Vlad. Bineînțeles că și pumnii fuseseră tot opera sa. Bărzăunul se strîmbă la el, îi trase un picior într-o anumită parte mai moale a corpului, apoi o luă la fugă pînă la alt tufiș. Văzînd că Vlad nu-l urmărește, se așeză liniștit acolo, cu ochii țintă la autobuzul care tocmai oprise în stație. Mare-i fu mirarea însă cînd văzu, chiar lîngă el, o mogîldeață neagră, cu fața acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
arate, la fel, pe viu cum poți crăpa de rîs dacă-ți pune cineva o broască-n sîn. Experiența a vrut s-o facă pe pielea lui Nuțu, dar acesta numai cît a văzut broasca și-a luat-o la fugă de credeai că-l urmărește un leopard. Virgil zîmbea superior și nu părea deloc dispus să se amestece în astfel de "copilării". Totuși, găsind momentul potrivit, prinse o șopîrlă și o strecură pe nesimțite în plasa Bărzăunului. Ilinca începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Nu mă s-supăr... Deh, bu-bunica zice că-s p-p-prea gras. De aia. Bărzăunul îl privi din cap pînă-n călcîie și ridică dintr-un umăr. Apoi scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma peste gură și o luă la fugă înaintea tuturor. După ce intrară bine în adîncul pădurii începură cu toții să cînte, să chiuie, să se ascundă pe după copacii uriași și să rîdă cu mare poftă ori de cîte ori cineva cădea sau scăpa piciorul în mocirlă. Întîmplarea de la mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
au legat-o de un copac și au dat-o în seama unui turc bătrîn. Dimineața, bătrînul a dezlegat-o ca să se poată spăla și ospăta. Domnița atîta a așteptat. De cum s-a văzut fără legături, a luat-o la fugă spre marginea prăpăstiei. Turcii, după ea. Tocmai atunci răsărea soarele. Și soarele s-a îndrăgostit de ea și, cînd a ajuns la marginea prăpăstiei și s-a aruncat în adînc, n-a lăsat-o să se prăbușească, ci a prefăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ia s-singură la sănătoasa, urlînd c-c-ca-n gură de șarpe. Noi am crezut la-nceput că i-i-i-a căzut o piatră-n cap și, imediat, d-după ea. Ptiu, cînd mi-aduc amintee!... Ce, era s-o l-lăsăm singură? Și fugi, și f-fugi măi frate, și numai ce ne tr-tr-trezim, claie peste grămadă, cu toții într-o știoalnă... M-m-mare minune că n-am nimerit într-o pr-pr-prăpastie! Eu m-am lovit la piciorul ăsta, Vlad și-a spart c-c-capul deasupra urechii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mă t-t-tai nu mă mai duc în p-p-pădure! Atunci cine să se ducă, eu? întrebă doctorul făcîndu-i lui Nuțu semne cu degetul la obraz. Dr-dr-dracul să se ducă, c-c-că eu nu mă mai duc! Și ieși din casă luînd-o la fugă spre casa bunicilor. Dați-o-ncolo de canistră, zise Matei a lehamite. Găsesc eu alta pînă dimineață. Bine c-am scăpat cu viață din grozăvia asta! Dar a mai rămas vin în ea, frate, nu-i vorba de canistra propriu-zisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
opri din nou și se uită mai multă vreme spre sat. Nu se zărea nici un pericol, nicăieri. Mare dobitoc mai pot fi! își zise la un moment dat. De ce, adică, să-mi fie frică și de ce să mă omor cu fuga?... Cine mă poate învinui cu adevărat că am vrut să-i sperii?... Ce, m-a văzut cineva?... Și, de-o fi să mă întrebe vreunul dintre ei, le spun că... ce naiba să le spun? Da, dom'le, am fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
noi trebuia să fim la cămin la 6 fix, că ne-așteaptă acolo domnul Nicanor și ceilalți. De asta venisem la tine. Dar tu ne-ai luat cu flecăreala și uite că am uitat. Hai mai repede! Și porni în fugă spre poartă urmată de Nuțu, în timp ce Bărzăunul rămase pe loc, sub o nemăsurat de grea povară de tristețe. Haide, mă!... Nu mergi odată? strigă la el Ilinca din poartă. Ce-i cu tine de ești așa molîu? Vin și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ar supăra grozav dacă nu l-am aștepta. Înseamnă c-a pățit ceva, că altfel nu-mi închipui să nu vină. Mai stați 10 minute, că vi-l aduc eu! Și, fără să mai aștepte nici o încuviințare, o luă la fugă spre casa Bărzăunului. Virgil și Vlad voiră să meargă și ei cu Ilinca, dar îi opri destul de autoritar domnul Nicanor, de teamă să nu-i piardă și pe ei. Încă înainte de-a ajunge lîngă casa Bărzăunului, Ilinca o zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai bine să-i dea Ilincăi vestea extraordinară, care precis o va bucura teribil de mult, veste pe care abia se mai stăpînea să n-o strige întregii lumi. Era poet! Știi, Ilinca, începu el sacadat, în ritmul pașilor de fugă, astă noapte am scris tot timpul, pînă-n zorii zilei... 4 poezii... care o să-ți placă... Sînt... sînt de dragoste... Ilinca îi aruncă o privire piezișă, de parcă ar fi vrut să vadă de nu cumva are nasul strîmb, apoi, drept răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
micul Big Bang. Peste două zile putem pleca, Cosmos! Profesorul: Nava voastră este pregătită. Mereu am fost tentat să aterizez și eu cu nava pe spațiul navei voastre dar mereu am așteptat să veniți voi. Aurora: Ela! Intră Ela în fugă. Sampanie Ela! Cea pe care am pregătit-o pentru un mare eveniment, care a venit. și invită-i pe Adam și Eva. Peste căteva clipe au intrat Adam și Eva, paharele erau pline cu șampanie. Evelin: Voi, oamenii, cred că
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
realiza armonia, "un organism viu ca natura" (Kant), sunt logica internă a ideii poetice, a discursului liric și organizarea perfectă a prozodiei. Logica internă Coerența ideatică a unei poezii, dar și a oricărei opere de artă, este decisivă pentru receptare. Fuga, aglomerarea de idei și imagini care nu polarizează către un sens unitar, sens rezultat fie al unui mers linear, sau al confruntării dialectice dintre tensiuni, este refractară receptării, tocmai pentru că un agregat confuz, dizarmonic nu induce cititorului sentimentul certitudinii ontice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o cale-atât de lungă"), precum și rima vibrantă, cu silabă neaccentuată, să sugereze nemărginirea spațiilor parcurse de lumina astrului. În strofa următoare, alternarea silabei finale accentuate cu una neaccentuată, ca un ecou pierdut în spații, evocă alternanța dintre elan și fuga infinită a luminii prin "depărtările albastre". Aceeași cadență antinomică în strofa a treia între versurile 1 și 3 pe de o parte, semnând determinarea, și versurile 2 și 4 conținând fiecare câte o mișcare cu sensuri opuse: "Icoana stelei ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În poezia Și dacă..., mișcări astrale conferă certitudine și perenitate sentimentului uman, iar în La steaua, fuga astrală în mers indefinit simbolizează durabilitatea eternă a iubirii. Și, în final, sentimentul singularizării cosmice, al refacerii prin iubire a Unului primordial: Două inimi când se-mbină,/ Când confund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării / Dă orizon nemărginit / Singurătății mării"; gândul în seninătate apolinică domină fuga timpilor: "Priveliștile sclipitoare/ Ce-n repezi șiruri se diștern/ Repaosă nestrămutate/ Sub raza gândului etern"; răsfrânte în ape și în suflet, înălțimile albastre dau măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre / Pleacă zarea lor pe dealuri/ Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]