1,628 matches
-
vine tare greu să-și recapete o aparență de stăpînire de sine, ambianța sinistră a vechiului castel Îi accentua nervozitatea, cel mai mic trosnet o făcea să sară În sus, era cuprinsă de senzații ciudate, cînd cele ale unei solitudini funebre, cînd cele ale unei prezențe invizibile și amenințătoare. CÎnd marea tapiserie de pe culoar se ridică brusc la doar cîțiva metri de ea, scoase un urlet și se ghemui Într-un colț. Două fantome tocmai Își făcuseră apariția. Marie și Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Eliade, ba chiar i-a adus un emoționant ultim omagiu la Înmormântare: ca și Ioan Petru Culianu, a citit cu acel trist prilej câteva pagini din opera dispărutului. Maestru al artei de a supraviețui, Bellow a compus un frumos elogiu funebru și pentru Allan Bloom, acum inclus cu minime schimbări, dar Într-un montaj care-i răstoarnă sensul, În Ravelstein. În roman, „Chick” abandonează tonul bossuetian de oraison funèbre și spune tot ce nu a putut spune la catafalcul iluștrilor defuncți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
baionetă, lui Jones i s-au dat papucii. Părinții l-au dezmoștenit, un lucru pe care părinții mei nu mi l-au făcut cu adevărat niciodată. Fără o lețcaie, Jones a găsit de lucru ca ajutor de îmbălsămător la Pompele Funebre ale Fraților Scharff, la Pittsburg. În doi ani a devenit director. Un an mai târziu s-a căsătorit cu proprietara, Hattie Scharff, rămasă văduvă. Hattie avea cincizeci și opt de ani la vremea aceea, iar Jones avea douăzeci și patru. Numeroasele persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
devenind ceva ce latent fusese toată viața. Jones a devenit genul de agitator rasial despre care se spune că a ieșit târându-se de sub o stâncă. Jones a ieșit târându-se de sub stânca sa în 1928. Și-a vândut Pompele Funebre cu optzeci și patru de mii de dolari și a fondat ziarul Luptătorul creștin alb. Jones a fost lichidat de crahul bancar din 1929. Ziarul lui și-a încetat apariția după paisprezece numere. Cele paisprezece numere fuseseră expediate gratuit tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dentiție și rasă. În penultimul număr, Jones s-a trecut în ziar drept „Dr. Lionel J.D. Jones, D.C.D.“. Din nou fără o lețcaie, acum în vârstă de patruzeci de ani, Jones a răspuns unui anunț dintr-o revistă a pompelor funebre. O școală de îmbălsămare din Little Rock, statul Arkansas, avea nevoie de un director. Anunțul era semnat de văduva fostului director și proprietar. Jones a luat și slujba și văduva. Pe văduvă o chema Mary Shoup. Avea șaizeci și opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Bund-ului germano-american. Krapptauer avea șaizeci și trei de ani, stătuse închis unsprezece ani la Atlanta, era gata sa dea ortul popii. Dar avea încă un aspect strident tineresc, de parcă s-ar fi dus regulat la un cosmetician de la pompele funebre. Cea mai mare realizare a vieții lui fusese organizarea unei întruniri comune a Bund-ului și a Ku-Klux-Klan-ului în New Jersey în 1940. La acea întrunire, Krapptauer a declarat că Papa era evreu și că evreii aveau o ipotecă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
toată lumea e că Goncea încă era colonel plin când s-a întors și peste două luni l-a făcut general, iar Macatist luase în antrepriză cimitirul, fabrica de lumânări și p-aia de chibrite și atelierele de cruci și pompe funebre care le falimentase unu Aovdin a lui Boancă, care le luase el de la Primărie în repartiție ca și cum ar fi în gestiune. Cât a lipsit Macatist, eu nu l-am uitat, dar mi-am spus că dacă tot a venit dreptatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dar mai apoi am văzut că-i de bine, adică mi-a permis să pun la cale o afacere a mea care poate n-o aveam dacă nu era să se întâmple evenimentu cu Macatist. A doua zi după îngroparea funebră a lui Macatist, a venit la mine Vandaxon, băiatul cel mai mare al lui Macatist, care moștenea cimitirul și fabrica de lumânări și atelierele cu pompele funebre, se știa asta de când trăia Macatist că ale lui sunt și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu era să se întâmple evenimentu cu Macatist. A doua zi după îngroparea funebră a lui Macatist, a venit la mine Vandaxon, băiatul cel mai mare al lui Macatist, care moștenea cimitirul și fabrica de lumânări și atelierele cu pompele funebre, se știa asta de când trăia Macatist că ale lui sunt și m-a luat băiatul americănește, că stătuse două luni la Las Vegas, cu orchestra folclorică „Brandaburlea anda Brandaburlea“, unde-a cântat muzică tradițională românească și el a dat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
i-am trecut-o lui că tot nu mai aveam ce să fac cu ea, așa a început, acum am afacerea mea, am opt candelărese cu care acopăr tot cimitirul, plătesc taxa la Vandaxon, am și doi scriitori pentru orațiunile funebre, că a ieșit acuma moda asta să vorbești și la Biserică și la groapă, unul, Decebal Preda, a fost șef pe la biblioteci pă vremuri, a avut niște necazuri cu gestiunea de s-a nenorocit, fiu-su lucrează la vidanje, Preda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Hugo a observat că accentul pus pe faptul că zona era liniștită și că împrejurimile erau pline cu flori nu îi impresiona pe vizitatori. Într-un final, casa fusese cumpărată la un preț de nimic de un antreprenor de pompe funebre din Crewe, care ieșise la pensie și pentru care amplasamentul casei nu avea nimic extraordinar. Fine, uite o chestie deșteaptă pentru tine, l-a anunțat Neil într-o zi. Un cuplu care vrea să cumpere o casă în Bath. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
posibil așa ceva, nu e drept, aș fi vrut să pot interveni?! Dammit! Strânse paharul în pumn. Dintr-o dată, îi pieri cheful de băut și aruncă licoarea pe podea. Buzele reporteriței se mișcau ca și cum ar fi fost prinse într-un dans funebru al cuvintelor anticipate și erau date cu un roșu-aprins ispititor. Ploaia torențială spăla caldarâmul și eventualele urme... 5 Se simțea prins, acaparat, agățat într-o pânză de păianjen lipicioasă, perversă, o capcană perfectă din care evadarea era imposibilă. Nu vedea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
groază este o înduioșare, un patetic al incurabilului. Sânt atâți oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea își creează din viață o oglindă pentru a se putea admira. Poezia nu-i decât instrumentul unui funebru narcisism. Atât animalele, cât și plantele sânt triste, dar ele n-au descoperit tristețea ca un procedeu de cunoaștere. Numai în măsura în care omul îl folosește încetează a fi natură. Privind în jurul nostru, cine nu observă c-am acordat prietenia la plante
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
practică o viață întreagă luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii. Femeia ce privește spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuți. Ochi ce nu zăresc nimic și din fața cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenței tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moarte, îmi pare că voi muri mai puțin, că nu pot să mă sting, știind că mă voi stinge, că nu pot să dispar, știind că voi dispărea... Și dispar, mă sting și mor de totdeauna. Viața-i eterică și funebră ca sinuciderea unui fluture. Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vieții. Știm noi însă prea bine că n-o face... Căci atâta generozitate ar costa-o viața. Pentru fiece problemă îți trebuie altă temperatură. Numai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândurile și draci cărând idei printr-un creier pustiit... Ce vrăjmaș a biruit spiritul? Și ce substanță de-ntuneric hrănește atâta noapte? Groaza ce se-ntinde la poalele imbecilității înalță aburi de adormire mută și viața tace resemnată, în ceremonialul funebru de-ngropare a spiritului. Un vis de monotonie neagră căruia locașurile de veci sânt prea înguste imensității lui crepusculare. Idioțenia este o groază ce nu poate gândi asupra ei însăși, un neant material. - Când separația de tine însuți prin reflexie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
naturii. Când durerea n-a mai putut rămâne în ea însăși, au apărut ființele ca s-o scape de chinurile virtualității. Orice act este o perfecțiune de suferință. Doar prin distincția nefericirii o femeie se deosebește de o servitoare. Grația funebră este o sursă de nedefinibile încîntări. Așteptarea - ca ritm ascendent - definește aspectul dinamic al vieții. Înțelepții - datorită exercițiului lucidității - o suspendă, fără ca totuși să înlăture surprizele viitorului. Numai idioțenia - perfecțiune a ne-așteptării - se așază în afară de timp și de viață
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
utopie estetică. "Evenimentele" istoriei ne arată însă clar ce a luat el în serios... De mult nu mai trăiesc în moarte, ci în poezia ei. Te topești așa într-un flux mortal, sălășluind visător în delicată agonie, vrăjit de miresme funebre. Căci moartea-i untdelemn ce se prelinge pe spațiul nevăzut al lepădării noastre de lume și ne învăluie de o amânare plăcut-dureroasă a stingerii, pentru a ne sugera că viața-i un final virtual și devenirea potențialitate infinită de sfârșit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e spațiul ideal al respirației, iar fericirea nu-i temperatura vieții. Se prea poate ca în sine iubirea să conțină un potențial de fericire mai mare decât este înclinată a crede mintea noastră, molipsită de inimă. De unde vin atunci acordurile funebre ale esențialei beții și parfumul de sinucidere al îmbrățișărilor? Arheologia fatală a iubirii scoate la suprafață nu numai durerile clare, actuale, ci și toate nefericirile incomplete, pe care credeam a le fi îngropat pe veci, însîngerările ce le socoteam isprăvite
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care ești gelos pe tine însuți! Dacă nu simți că marea îți poate servi de pseudonim, n-ai gustat o clipă din singurătate. Medicii n-au urechea destul de fină. Dar când știi că-n orice auscultație ai descoperi un marș funebru... Prin tristeți, îți pierzi poziția de om. De-aș da drum slobod pornirilor mele, m-aș odihni într-un cimitir de cerșetori sau de împărați nebuni. Numai ca sursă de nefericire este femeia o revelație a absolutului. Sorbindu-i metafizic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eteric al unei lumi ascunse? Parcă florile și-au rupt rădăcinile în inimă... și ai rămas singur cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
feminine care au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet. Fără nefericire, iubirea n-ar fi mai mult de o administrație a naturii. În fiece parfum se tânguie un plâns imaterial al florilor, de dată ce ne inspiră o destrămare funebră. Învăluiți în el, neliniștea morții ne cuprinde ca o sevă pornind de departe și ridicîndu-se domol și trist în vlaga trupului. Și cum suspină un trandafir în mâhnirea noastră, înnobilînd-o! Sau parfumuri încărcate de sinucidere, plutind vast și tulbure spre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
petrecut copilăria și să fi întrevăzut ceea ce au putut fi discuțiile cu Lucile, pentru care orice amator de melancolie trebuie să aibă pietate - spre a-ți da seama că o dezolare pornită dintr-un sat valah nu poate atinge prestigiul funebru al uneia răsărite într-un castel solitar. Noi sîntem mai mult amărâți decât triști, căci nu cunoaștem mândria soartei triste, ci umbrele destinului amarnic. " O inimă plină într-o lume vidă." Chateaubriand s-a înșelat definindu-și astfel plictiseala; s-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
timpul? Dacă tot ce "este" nu m-ar face să sufăr, oare cum aș suferi să fiu? Și fără excesul balsamic al durerii, cine-ar suporta osânda la viață? Dar încărcat și prigonit de ea, te răsfeți într-un avânt funebru spre nemurire, spre veșnicia muririi - numită și viață... Dorul de a muri exprimă uneori numai o subtilitate a orgoliului nostru: vrem, adică, să ne facem stăpâni pe surprizele fatale ale viitorului, să nu cădem victime ale dezastrului esențial. Sîntem superiori
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai avut ce cădea! Poezia, față de filozofie, reprezintă un plus de intensitate, de suferință și de singurătate. Există totuși un moment de prestigiu pentru filozof: când se simte singur cu întreaga cunoaștere. Atunci răzbat suspinele în Logică. Doar o măreție funebră mai poate face ideile vii. Dumnezeu este modul cel mai favorabil de a ne dispensa de viață. Cinicii nu sânt nici supra- și nici sub-oameni, ci post-oameni. Ajungi să-i înțelegi și chiar să-i iubești, când îți scapă din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]