KorAP: Find »[drukola/base=gladiator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...39 >

965 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

familiile lor. Se știa că aproape toți gladiatorii se îmbuibau, fiindcă aceea putea fi ultima lor masă; doar puțini, siguri de victorie, nu mâncau, ca să fie mai agili și mai rapizi în atac și în apărare. Mulțimea se aduna în jurul gladiatorilor care, după ce goleau mesele, începeau să graveze pe plăcuțe de metal invocații către zeii lor sau injurii la adresa adversarului pe care urmau să-l întâlnească. Înainte de luptă, plăcuțele erau ascunse sub pământ, într-un loc oarecare din Ludus, pentru ca zeii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Vitellius. Voiau să-i ceară leacuri, știind că era medic. Iar femeile îl doreau. Valerius scăpă cu greu de mulțimea care se îngrămădea în jurul lui, de mâinile care îl atingeau, și își croi drum spre ieșire, îndreptându-se spre încăperile gladiatorilor împreună cu Marcus. — Oprește-te. Trebuie să-ți vorbesc... Oprește-te! — Lasă-mă. Valerius încercă să se elibereze, apoi văzu chipul celui care îi vorbise. I se păru cunoscut. Unde îl mai văzuse? Nu-și putea aminti. Băiatul făcu semn spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Unde îl mai văzuse? Nu-și putea aminti. Băiatul făcu semn spre ușa bucătăriei. — Să mergem acolo. Valerius îl urmă. Se așezară pe jos, cu spatele sprijinit de perete, printre sacii de făină, ignorați de mulțimea care se îngrămădea în jurul gladiatorilor. În aerul greu, mirosul de mâncare și cel de sudoare se amestecau. Valerius îl privea pe băiat. — Mi se pare că ne-am mai întâlnit, dar... Băiatul îl întrerupse. — Vreau să-ți vorbesc despre jocurile de mâine, zise agitat. Știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se pare că ne-am mai întâlnit, dar... Băiatul îl întrerupse. — Vreau să-ți vorbesc despre jocurile de mâine, zise agitat. Știu că Vitellius a poruncit să nu afle nimeni despre ce a născocit el ca să uimească poporul... Nici măcar voi, gladiatorii care veți lupta. Tu nu știi ce vă așteaptă. Valerius simți stomacul strângându-i-se dureros. Uneori, vechea spaimă revenea, chinuindu-l, dar învățase s-o învingă. Respiră adânc, redobândindu-și calmul. — Te ascult... dar grăbește-te. Peste puțin timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie să-ți aduci aminte! Spune-mi cum arată. — Ca niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
El, Orpheus, avea să stea în vârful colinei, ca un soldat othonian, pentru a fi zdrobit de pietrele aruncate de ballistae sau străpuns de săgețile lansate de scorpiones. Știa că Vitellius voia ca el să moară în arenă. Dacă nici un gladiator nu reușea să-l învingă, avea să moară într-o bătălie simulată. Listarius îi atinse brațul. — Tu trebuie să fii prima victimă în bătălia de mâine. Așa vrea împăratul. — Spune-mi câți vom fi. Trebuie să fi auzit ceva, din moment ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
prima victimă în bătălia de mâine. Așa vrea împăratul. — Spune-mi câți vom fi. Trebuie să fi auzit ceva, din moment ce știi totul. Câți vom fi? — Vor fi douăzeci de soldați adevărați, care vor mânui catapultele și aruncătoarele de săgeți... Apoi, gladiatorii de la școlile din Gallia Narbonensis și din Campania. Aceștia vor fi vitellienii, în timp ce tu și alți douăzeci de gladiatori veți fi armata othoniană și veți sta... — ...în vârful colinei, sigur. Dar tu de ce ai venit să-mi spui toate astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din moment ce știi totul. Câți vom fi? — Vor fi douăzeci de soldați adevărați, care vor mânui catapultele și aruncătoarele de săgeți... Apoi, gladiatorii de la școlile din Gallia Narbonensis și din Campania. Aceștia vor fi vitellienii, în timp ce tu și alți douăzeci de gladiatori veți fi armata othoniană și veți sta... — ...în vârful colinei, sigur. Dar tu de ce ai venit să-mi spui toate astea? întrebă Valerius privindu-l cu atenție pe băiat, apoi zâmbi cu răceală. Poate că ai pariat pe mine de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
jur. Oamenii se adunaseră în jurul tracului beat care plângea disperat, convins că a doua zi avea să moară; striga că zeii lui îi trimiseseră un semn teribil, îi blestema pe romani, pe Vitellius și soarta lui de sclav și de gladiator. Hohotele și blestemele sale îi făceau pe ceilalți să râdă zgomotos. — Vorbește! Nu vezi că nimeni nu ne bagă în seamă? Ceea ce-ți voi spune îți va da și mai multă putere, sunt sigur, zâmbi băiatul. Fratele tău se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe care nu ni le spui nouă. Eu cred că-l detești pe Vitellius. — Un gal care-l urăște pe Vitellius. N-ar fi nici primul, nici ultimul, spuse Lucilius. Dar Listarius e băiat bun. — Nu tot gal e și gladiatorul ăla după care sunt înnebunite toate femeile din Roma, cel care a sosit de puțină vreme din Gallia? întrebă al doilea ajutor de bucătar. Cel invincibil... care nu ucide niciodată... — Vorbești de Orpheus, secutor-ul? E de necrezut că nu ucide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la jocuri. Astfel, în arenă, în public și în jurul împăratului curgea energia supranaturală a zeilor în cinstea cărora se desfășurau jocurile. Ce putea Vitellius să ofere poporului pentru a-și dovedi măreția? Amfiteatrul trebuia să fie destinat exclusiv luptelor de gladiatori - o ofrandă obligatorie pentru a-și atrage bunăvoința zeului Marte oferindu-i sângele celor învinși -, dar cel construit de Augustus, care se numea Taurus, după arhitectul care-l concepuse, fusese incendiat de Nero. Vitellius își adună în grabă arhitecții și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
amfiteatru din lemn împodobit cu statui luate din templele din provincie, cu fântâni rechiziționate din grădinile patricienilor, cu plase de aur și cilindri rotativi de fildeș ce aveau să apere publicul de atacurile animalelor sălbatice cu care urmau să lupte gladiatorii. Pe arhitravele celor douăsprezece porți care dădeau în arenă, Vitellius porunci să fie reprezentate cele douăsprezece munci ale lui Hercules, o trimitere la el însuși, care eliberase Roma și întregul Imperiu de othonienii infami. În cele din urmă, puse să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
răspunse țâfnos Flavius Sabinus, aranjându-și toga. Și apoi, eu am oroare de sânge. M-ai adus aici cu forța. Tot ce vreau e să mă ridic și să plec; nu mă interesează ce-ai născocit tu ca să-i omori pe gladiatori. Și acum mai am coșmaruri... Mă chinuie de când am văzut focurile lui Nero... Toți creștinii ăia care ardeau de vii pe cruci!... Închise ochii, palid. Vitellius însă nu-i mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
trandafir inundă cerul de octombrie și se revărsă asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau mâinile ca să prindă petalele. Zgomotul mulțimii ajungea până în puțul săpat în colina din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu știu ce mă așteaptă! protestă. — O să ne descurcăm, repetă Valerius, schimbând o privire neliniștită cu Marcus. Glasul crainicului se auzi din nou, și mai puternic. — Pe colinele de la Bedriacum se ivește puternica armată a lui Otho. — Ăștia suntem noi! exclamă Marcus. Gladiatorii simțiră platforma mișcându-se sub tălpile lor. Încet-încet, se îndreptară spre cerul albastru. — Romanii ne vor privi cu ură. Lăsând la o parte povestea cu armata lui Otho, nu vedeți ce culoare au armurile noastre? întrebă mirmilonul Socrates, un grec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spirituală care avea să-l apere. În cele din urmă, își înălță capul și privi spre pulvinar-ul unde stătea Vitellius. Fu surprins să-l vadă pe Listarius lângă împărat, întinzându-i o tavă cu mâncare. Atenție! strigă, întorcându-se spre gladiatori, care veniră imediat lângă el și lângă Marcus, dezorientați. Priviți în jos, la mașinile de război. Le vedeți? Sunt catapulte și vor arunca pietre în noi. Iar mai încolo, acelea - arătă spre scorpiones - vor arunca în noi cu săgeți, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se de sub coif și fluturând în vânt. Își agita gladius-ul, îndreptându-se spre pulvinar. Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise Valerius privindu-l pe Marcus. Acum! Își aruncă lancea, scutul și coiful și sări peste palisada joasă, îndreptându-se spre castrapila, urmat de Marcus și Socrates

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a lăsa un loc de trecere. Apoi se întoarseră repede lângă ceilalți, în timp ce, jos, soldații lui Flamma ridicau săbiile spre cer, adresând un salut împăratului și mulțimii. — Fiți atenți! spuse Valerius respirând greu, în timp ce-și punea coiful. Printre gladiatorii de jos sunt soldați adevărați. Ei vor mânui mașinile de război. Își luă scutul și sabia. Trâmbițele acoperiră aclamațiile, marcând începutul luptei. Cei douăzeci de soldați din armata vitelliană se îndreptară repede spre catapulte și spre scorpiones. În clipa următoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
marcând începutul luptei. Cei douăzeci de soldați din armata vitelliană se îndreptară repede spre catapulte și spre scorpiones. În clipa următoare, patru bolovani zburară prin aer, îndreptându-se spre vârful colinei. — La o parte! strigă tracul. Bolovanii căzură peste doi gladiatori, mai puțin rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Bolovanii căzură peste doi gladiatori, mai puțin rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
puțin rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul unui gladiator și pieptul altuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul unui gladiator și pieptul altuia. Impactul fu atât de violent, încât cei doi fură proiectați în spate și se loviră de trac, care se dădu la o parte cu un strigăt, stropit de sângele tovarășilor săi. Dacă stăm pe loc, ne masacrează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
apucându-l de braț. Nu te teme, folosește-ți mai bine scutul, ridică-l deasupra capului. Încearcă să aperi colina împreună cu ceilalți. Eu, Marcus și... Un alt bolovan căzu. Din nou urlete, sânge, oase zdrobite. Valerius, Marcus și alți șapte-opt gladiatori alunecară în josul colinei, printre nori de praf, dincolo de locul liber dintre castrapila. Se strecurară printre alunii pe care Vitellius îi pusese la marginea pajiștii, ca să înfrumusețeze decorul, și se ascunseră acolo. Așteptau să vină oamenii lui Flamma, care se îndreptau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
luă un bolovan și-l aruncă în jos. Flamma și alți câțiva se feriră sărind în lături, dar printre cei din spatele lor bolovanul trecu lăsând în urmă o dâră de sânge. — Acum! îi șopti Marcus lui Valerius. În clipa următoare, gladiatorii othonieni ieșiră din tufișuri și se năpustiră cu săbiile ridicate asupra mașinilor de război. Soldații erau înarmați cu scuturi și săbii. Valerius se trezi prins între doi adversari. Îl desfigură pe primul, tăindu-i fața de la o ureche la alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un stejar. Mirosul sângelui îl ameți. Cu ochii injectați de furie, se întoarse spre al doilea atacator și îi tăie brațul pe care acesta îl ridicase, gata să-l ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]