2,610 matches
-
și m-am ciocnit de o persoană care venea din direcția opusă. Colin. —Vino, a zis, foarte agitat. Repede. Fugi! A început să mă împingă în față pe scări în timp ce sus s-au mai auzit cel puțin două împușcături. Eu (gonind pe scări): Detta încearcă să mă omoare. El (galopând după mine): Știu. E foarte geloasă de când a intrat la menopauză. Ea a tras în tine prin geam. Eu: De unde ai știut unde să vii azi? El: Aici îi aduce întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ca un om obscur, după cum și meritase...“ „Și Willermoz?“ „În anii aceia toți fuseserăm zguduiți de moartea lui Swedenborg, un om care ar fi putut să dea multe Învățăminte Occidentului bolnav, dacă Occidentul i-ar fi dat ascultare; dar veacul gonea deja către nebunia revoluționară pentru a urma ambițiile Stării a Treia... Or, tocmai În anii aceia Wilermoz aude vorbindu-se de Stricta Observanță Templieră a lui von Hund și este Încântat de ea. I se spusese că un templier care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
implicați toți, dacă nu ne descurcăm onorabil, lăsăm o impresie mizerabilă“. „Cui?“ „Păi, istoriei, tribunalului Adevărului.“ „Quid est veritas?“ Întrebă Belbo. „Noi“, am spus eu. 77 Iarba asta e numită de Filosofi Alungă-diavoli. E un lucru experimentat că numai sămânța gonește diavolii și halucinațiile lor... A fost dată să o ia o tinerică ce În timpul nopții era tulburată de un diavol, și astă buruiană l-a pus pe fugă. (Johannes de Rupescissa, Tratat despre Quintesență, II) În zilele care urmară am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Nevestele din Bath Capitolul 1tc "Capitolul 1" Hugo șia desprins fața de pe pieptul îmbrăcat în halat alb al unei femei excepțional de frumoase. Gonise prin spital într-un asemenea hal încât nu luase în considerare faptul că, de după colț, putea să apară cineva. Îmi pare rău, a rânjit el către ea, gândindu-se că, în realitate, nu-i părea rău deloc. Doar nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ca niciodată. —Așa! Haideți să mergem la spital. Paramedicul a bătut cu degetul în geamul care despărțea spatele ambulanței de partea unde stătea șoferul. Hugo a realizat, surprins, că femeia era cea care conducea. El își închipuise întotdeauna că ambulanțele gonind cu viteză maximă și cu sirena pornită erau conduse de bărbați. Chiar când bărbatul cel solid a închis ușile mașinii, pe dinafară s-a auzit un bubuit puternic. Omul a deschis din nou și descoperit-o pe Alice cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Trăncăneala lui Jake i se stinsese în urechi. A leșinat, prăbușindu-se pe fotoliul făcut dintr-o cutie portocalie. Capitolul 30tc " Capitolul 30" Hugo și-a desprins fața de pe pieptul îmbrăcat în halat alb al unei femei excepțional de frumoase. Gonise prin spital într-un asemenea hal încât nu luase în considerare faptul că, de după colțul spre care se îndrepta, putea să apară cineva. Îmi pare rău, a gâfâit el extrem de jenat. Doctorița Watson, medic pediatru, și-a tras sufletul. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
folosit de Înmormântarea mea ca să se strecoare În muzeu să vadă expoziția curentă, Comorile drumului mătăsii din expedițiile lui Aurel Stein, o mărturie, după părerea mea, a jafului făcut de Imperiul Britanic aflat În culmea lăcomiei sale. După ce au fost goniți de lângă exponate de paznici, intrușii s-au oprit la Înmormântarea mea, părând să simtă o atracție morbidă față de diferitele mele necrologuri aflate lângă cartea vizitatorului. Cele mai multe ziare conțineau aceeași amestecătură de date biografice: „Născută În Shanghai... A fugit din China
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nu trebuie să fii așa de pesimistă. De ce să nu ne gândim că totul va merge excelent?“. Problema e că fiecare s-a gândit că totul va merge excelent. Gândurile pesimiste au fost ignorate; maimuțele purtătoare de encefalită au fost gonite din minte, la fel ca și nevoia de asigurare, asta până la Înmormântarea mea. Iar atunci a fost vina mea că nu puteau ei să gândească pozitiv, vina mea că nu puteau anula călătoria. Cât de ușor se transformaseră În niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
foi să o fumeze pe drum și, deși Harry nu fuma, i se păru lipsit de Înțelepciune să refuze și astfel să compromită nivelul de camaraderie atins cu atâta greutate. Zece minute mai târziu, o mașină de poliție albă, mică gonea cu toată viteza pe șosea, cu girofarurile Învârtindu-se Înnebunite, băgându-i În sperieți pe toți cei care-i auzeau sirena. Unul dintre cei cuprinși de frică a fost șoferul autocarului. Văzu mașina poliției apropiindu-se. Era albă, albă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
teamă ca nu cumva să stârnească un val de femei lascive cuprinse de o furie ucigașă. Pată Neagră, Vaselină și Limbă făceau În mod regulat incursiuni În junglă. Când găseau chiar și o singură astfel de plantă rară, ridicau podul, goneau În josul muntelui cu comoara și mergeau În satul Nyaung Shwe unde apelau la o rețea binevoitoare formată din câțiva membri ai tribului Karen simpatizanți și un bărbat, expert În discreție și profituri imense. Pe tot cuprinsul Myanmarului puterea plantei ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
iar eu o să vorbesc cu tine... Bărbatul scoase un râs horcăit. Așteptând ca nebunul s-o ia din loc, Harry se concentră asupra comentariului pe care avea să-l facă. Într-un final, un membru al echipei de filmare Îl goni pe nebun, iar Harry se Întoarse cu fața spre cameră. Ne aflăm În această superbă pagodă, lângă acest magnific Buddha. Uitați-vă, și-i puteți vedea pe oameni punând aur pur pe statuia lui Buddha. Este un fel de eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
între tramvaie, chiar și pe linia de metrou. Șoferii îți prezentau și ei ideile lor. Se trecea dezinvolt pe roșu, se accelera pe linia de tramvai sau se depășea liniștit coloana pe sensul opus de mers, peste banda continuă. Când gonea câte-o salvare, cu girofarul și sirena aprinse, nimeni n-o lăsa să treacă, iar dacă se întâmpla să prindă un culoar liber, țâșneau toți după ea: ziceau că sunt rude cu bolnavul. După ora unu, când bulevardele erau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care vin. Năvală și sabie. Parcă pretutindeni. La orice tropot de cal, iei copiii și pe contesă. Îi duci prin tunelul vechi, care vă scoate dincolo, În codru. Lași om de veghe, care să vadă și să spună și să gonească acolo unde oi fi. - Ai grijă, Cosmin... șopti bătrânul, strângându-i umărul. Aici, nu-ți face griji. Mi-ai lăsat destui oșteni. Măria Sa Însă are Întotdeauna prea puțini. * Căpitanul Oanăși grupul său de călăreți ajunseră la porțile Cetății de Scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
adâncul adormit al pădurii, Începea să se deslușească tropot de cal. Oană tresări. - Olăcar... În crucea nopții... pregătiți porțile! Stegarul Balotă dădu poruncile de ridicare a drugilor. Tropotul se apropia. Era un cal la galop Întins, un cal obosit, care gonise ceasuri Întregi. Intră pe podul cetății fără să Încetinească și strigă din goană: - De la Albești, degrabă la căpitanul Oană! Porțile se deschiseră, călărețul intră și sări din șa, Îngenunchind În fața căpitanului. Avea fața mânjită de funingine, hainele rupte, mâna dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
val, cu săgeți aprinse, lovise șirul de căruțe. Primii o sută de călăreți scoaseră săbiile lucitoare În lumina blândă a soarelui și izbiră pieziș trunchiurile, despicând armuri, cușme și scuturi. Apoi se lăsară spre margini, pregătind lănciile scurte. Din spatele lor goneau deja alte trei sute de luptători, inima Celor o mie, În fruntea cărora Ștefănel văzuse cu strângere de inimă, totuși, cu mândrie, că se află tatăl său. Grupul comandat de Oană trecuse parcă În zbor pe lângă trunchiurile deja sparte, Îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În limba aceea aspră, de neînțeles. * Mârzacul Djelma se certa cu un trimis al iscoadelor de la Nistru. Îi ajunsese din urmă cu știri rele. La opt ceasuri de la trecerea lor, cinci sute de călăreți Înarmați trecuseră prin vadul Sorocăi și goniseră Întins pe urmele lăsate de căruțe. Prea puțini ca să fie o amenințare pentru măritul han și mult prea departe de taberele neînvinse ale noyonului Ogodai. Dar era prima trecere a Nistrului de către călăreți moldoveni, iar acesta nu putea fi semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
căpitanului și că-l vom aștepta, atunci când va Înțelege și când vom avea nevoie de el. Petru se retrase și, la scurt timp, porțile se deschiseră, lăsând să treacă un grup de treizeci de oșteni, În mantiile albe ale Apărătorilor, gonind spre trecătorile Carpaților. Trăsura pe care trebuiau s-o ajungă se afla deja departe, În ținuturile transilvane. * Căpitanul Oană ridică brațul drept În semn de oprire. Cei cinci sute de călăreți Încetiniră goana, se opriră și descălecară. - Popas, spuse acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Cei care se ridicau erau luați În vârful lăncilor de rândul al doilea de călăreți. Oană Își Îmboldi calul la galop, sări peste un cort și tăie cu o mișcare prelinsă pieptul unui tătar care tocmai Își Încorda arcul, apoi goni spre lanțul de harabale care se iveau În marginea taberei. - Ștefăneeeel! strigă, iar strigătul său pluti peste vaierele luptei fără vreun răspuns. Reluă goana, trecând pe lângă fiecare căruță, apoi răsuci calul și se Întoarse spre corturi, continuând să strige numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
iar celui de-al doilea Îi tăie umărul cu o răsucire. Se aplecă pe șa, trase de frâu, Întoarse calul, dar nu mai văzu pe nimeni În spate. Ceilalți dușmani se prăbușiseră, luați În lănciile moldovene. Călărețul rămas fără sabie gonea spre Întunericul câmpiei, dar o săgeată Îl prăvăli de pe cal. - Ștefăneeel! strigă din nou căpitanul, cu o strângere de inimă. De nicăieri nici un răspuns. Căpitanul se Întoarse În centrul taberei, unde lupta continua la fel de Înverșunată, ucigând totul În cale, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
palidă a lunii. * Copilul se zbătea, legat pe crupa calului biciuit de Nogodar. Bătrânul Îl dezlegase de roata căruței imediat ce văzuse capul lui Kubilai rostogolindu-se În fața cortului. Îl ridicase pe crupa calului, Îi legase mâinile, apoi sărise În șa, gonind spre răsărit. Copilul țipase la Început, dar Înțelesese repede că n-are nici un rost. Atârna pe cal ca un balot, cu capul În jos, iar dincolo de zgomotul copitelor nu mai reuși să audă decât zgomotele tot mai Îndepărtate ale unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
data asta spre miazănoapte. * - Nimic, căpitane! spuse Modruz, Întorcându-se cu cei zece călăreți. Am răscolit tot. Nimeni În corturi, căruțele goale, În rest, leșuri, sânge și moarte. Nici un copil. O ceată de tătari apucară să scape din Încercuirea moldoveană, gonind spre răsărit. Modruz smuci frâul, gata să se repeadă În urmărirea lor. - Lasă-i, spuse Oană. Oricum, câțiva dintre ei au să scape. Nu-i putem ucide pe toți și nici nu putem lua prizonieri. Mai caută o dată. Modruz se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lui Kubilai, iar flăcările luminară roșiatic fața călărețului În mantie albă, care se zbătuse În mijlocul celor cinci sute de moldoveni. Djelma murise sub săgețile tătarilor, asemenea oștenilor din Albești. Nu apusese soarele, de atunci, decât o dată. * Ștefănel nu știa de când goneau prin ierburile nebune ale nesfârșitelor câmpii. Îi era tot mai rău, capul Îi era de plumb, se făcuse frig. Începuse să tremure și gemea ușor. Nogodar Încetini galopul, ridică de câteva ori capul copilului, care atârna tot mai moale pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Vodă, călcaseră tătarii Bârladul și Vasluiul, și, mai devreme, călcaseră iar leșii, și iar tătarii, și ungurii, și oricine a vrut și a avut tărie de oaste! Iar acum, căpitanul Oană, cu cinci sute de călăreți trece Nistrul fără poruncă, gonește o noapte și o zi, sfărâmă un număr egal de tătari ascunși În râpele acelor pustietăți, gonește mai departe și spulberă o oaste de două mii de mârzaci, În frunte cu Kubilai, fratele noyonului Ogodai, se Întoarce noaptea Întreagă, și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și oricine a vrut și a avut tărie de oaste! Iar acum, căpitanul Oană, cu cinci sute de călăreți trece Nistrul fără poruncă, gonește o noapte și o zi, sfărâmă un număr egal de tătari ascunși În râpele acelor pustietăți, gonește mai departe și spulberă o oaste de două mii de mârzaci, În frunte cu Kubilai, fratele noyonului Ogodai, se Întoarce noaptea Întreagă, și, În zori, mai dă o luptă cu trei sute de tătari care Îl urmăreau, Îi lasă fără suflare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trupelor care mai ridicau sabia, fără prea multă convingere, În numele său și al aliaților polonezi. Apărătorii nici nu mai fuseseră nevoiți să intervină. Ștefan intrase În vârful de atac și condusese șarja victoriei. Iar apoi, fără o clipă de răgaz, gonise cu toată oastea spre câmpul de la Direptate, trimițând gărzi după Sfântul Mitropolit. A doua zi, devenea domn. Din toate aceste Întâmplări, căpitanul Oană nu putea desprinde, totuși, firul unei răzbunări care să ducă până la el. Deocamdată, nici nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]