1,935 matches
-
asta, Bobby nu se simțea prea confortabil. Pe de o parte, îl apăsa mâna dolofană și asudată ca o șuncă a doamnei Pereira, pe de alta gheara ascuțită a lui Mabel. Sub palmele sale, simțea lemnul dur al mesei. Respirația greoaie și neregulată a mediului în întuneric. — Blue Pearl? Blue Pearl? Mă auzi? Sunt eu, Rosita, te chem. Blue Pearl, vino la portal. Rosita dorește să comunice. Bobby se uită în întuneric. Nu vede nimic. Mâna doamnei Pereira îl apasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sunete ciudate, ca niște clipoceli. Fiți atenți! strigă Mabel. Este un spirit tânăr care nu-și cunoaște încă puterile! Masa nu se mai mișcă și pentru un minut sau două, singurul zgomot care se mai aude în salon, este respirația greoaie a mediului. Apoi, foarte încet, abia perceptibil, se un sunet de clopoței. O voce de copilă, întreruptă de tuse, iese din gâtlejul doamnei Pereira. — Tra, la, la! Eu sunt! Cei din jurul mesei rămân în tăcere. — Hey, la! Ce distracție! Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rupe la fugă. În urmă aude strigăte, lovituri surde, sunete care-l înnebunesc. Aleargă mai tare. După o vreme, realizează că n-au venit după el și se oprește. Își cuprinde genunchii cu brațele, așteptând să i se potolească respirația greoaie. După ce-și revine, începe să se simtă vinovat. Ar fi trebuit să rămână cu Bridgeman. Ar fi trebuit să-și scoată cureaua cu cataramă și s-o învârtă în aer ca pe o floretă, să-i pună pe fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Ceai? Cum puteți să-mi oferiți așa ceva? După tot ce i-a făcut ceaiul tatălui lui... O tragedie. De la ceai i s-a tras... —Indiscutabil! Îmi cer scuze. Doctorul Noble resimte vizita mătușii la fel de greu ca și Jonathan. În afară de mirosul greoi, mai sunt acele vocale indisciplinate care alunecă pe palatinul ei aproape nestăvilite, ca și obiceiul ciudat de a-și foșni fustele aspre și de a le face să troznească sub șezutul ei când se foiește în scaun. Deși femeie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o noapte, când Fender Greene bate la ușa camerei sale. Jonathan îl aude, înainte ca acesta să intre. Scâncetele trădătorului și loviturile pe care le încasează în timp ce este alergat în jurul sălii de pregătire, răzbat sus până la el, urmate de pași greoi care urcă. Evident, Fender Greene este beat. Dă buzna în cameră ca un somnambul, cu cămașa scoasă din pantaloni, atârnând într-o parte, ca o draperie albă, crâmpoțită. — Johnny? Aici erai! — Ce doriți? — Johnny, ce bine că te găsesc! Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
față. Știu că vrea să ne mutăm. Mama și-a luat o slujbă ca menajeră, dar a fost dată afară a doua zi pentru că s-a îmbolnăvit. Trebuie să se sprijine de pat ca să se ridice, iar respirația ei e greoaie. Rong, sora mea, îi fierbe leacuri din plante. Pe lângă frunzele amare, doctorul i-a prescris coconi de viermi de mătase. Mirosul îngrozitor mi-a intrat în haine și păr. Kuei Hsiang, fratele meu, a tot fost trimis să împrumute bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fost ofensată. Tuturor le e prea rușine să recunoască asta! Prințul Kung îmi face semn să vorbesc încet. Lui Hsien Feng i s-au îmbujorat obrajii în somn. Mai mult ca sigur că are din nou febră. Respirația îi este greoaie, de parcă în plămânii săi nu ar intra destul aer. — Fratele Domniei Voastre crede în pa kua - cele opt diagrame - și în feng shui, îi spun prințului Kung. Crede cu tărie că este protejat de zei. Kung ia o gură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se rostogolească. Sicriul meu e acoperit cu liliac alb. Mă duc să văd dacă este deschis. Nu este, și nici nu pot să-l deschid. De ce l-au încuiat? Panourile nu sunt cioplite după gustul meu. Mișcările păsărilor phoenix sunt greoaie, modelul prea încărcat, culorile prea stridente. Dacă aș fi eu artistul, aș adăuga eleganță și spirit. Aș face păsările să zboare și florile să înflorească. Observ ceva care nu are ce căuta aici. Este paltonul lui An-te-hai, întins pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
strălucitoare, Titus Andronicus, o oroare, dramele, mărețe, impresia de ansamblu, sublimă... Andromaca lui Racine, plină de vigoare și scrisă parcă astăzi, cu acel dublu conflict, Orest, Hermiona―Andromaca, iar Britannicus probabil că trebuie mai bine văzut la teatru, lectura fiind greoaie; Neron, al lui Suetonius, e mult mai pasionant. Fedra în schimb e o capodoperă modernă, rezistentă la intemperii, ca o statuie de bronz. La lectură Molière mi se pare acum mai mare și în același timp mai mic decât îl
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
fată de opt ani, care o ajutau la treabă. Gospodarului îi plăcea să mănînce bine, ziua dormea iar, cînd înnopta, pleca la slujbă. Primăvara lega la vie. Toamna mustuia ciorchinii. Atunci obrazul lui roș se făcea blajin. Mintea îi era greoaie și, neștiind să întrețină o conversație, punea doar întrebări. Rîgîia, plimbîndu-și trupul mare prin ogradă și abia aștepta să treacă cineva pe uliță ca să-l întrebe: - Da’ un’ te’ci? Adică, „unde te duci?” Clădită din chirpic, casa era cam
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de bas: - Unde-i profesorul? Mă așteptam să apară un fel de Taras Bulba dar, cu toate că era groasă, ființa care intrase nu-mi ajungea nici pînă la buric. Era o femeie. Curînd am aflat că e domnișoară. Ochii roșii, trăsăturile greoaie și mustața virgină de sub nas erau pe o potrivă cu glasul. Domnișoara Cornelia, care era cea mai bună învățătoare din Dobrina, bea lichior, cafele și tutun. Am văzut că se simte, cu mine, foarte bine. Îmi expuse, în chip teatral
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lățeau pe podele, țîșnind printre degete o hoaspă întărită. În schimb Didina era cochetă și zglobie. Își întrebuința limba ca să strîmbe pe urîcioși, în timp ce Gheorghe nu folosea în acest scop decît pumnii lui de repetent. Dacă mintea băiatului se dovedea greoaie, la șotii era iute. Venise odată cu două aripi de curcan prinse la căciulă. În dorința de a-i zmulge de pe cap podoaba, toți colegii îl ghionteau cu admirație. Uneori maică-sa îl aducea la școală bătut măr. Sătul de batjocură
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
oameni, dar soldații lui Kyutaro se împuținau și ei tot mai mult, pe când continuau urmărirea. Deși efectivul principal o luase mult înainte, doi oameni care încă mai respirau, printre cadavre, își încrucișară acum lăncile, după care le abandonară, fiind prea greoaie, și-și scoaseră săbiile. Încăierându-se, desprinzându-se apoi, cădeau, se ridicau iarăși și se băteau la nesfârșit, în propria lor luptă personală. În sfârșit, unul îi zbură celuilalt capul. Cu zbierete aproape demente, învingătorul o luă la fugă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dar un prea mare entuziasm nu poate să compenseze decât parțial greșelile făcute. Am îmbătrânit eu, poate, dar nu sunt o pradă ușor de digerat... - Oferta ta este... este inacceptabilă, îi răspunse bâlbâit Kaan. Începu să respire într-un ritm greoi și sacadat ca un animal hăituit. Fața i se înroșise din cauza nervilor, iar transpirația îi curgea în pârâiașe pe fața buhăită, de parcă tocmai terminase niște exerciții de gimnastică imposibil de realizat pentru cineva de gabaritul său. - Cred că am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
brâului torsadă este decorată cu colonete angajate, cu capitele pătrate și două rânduri de firide suprapuse. Ferestrele turlelor au aceleași elemente decorative ca și ale naosului, pronaosului și altarului, iar cornișele sunt decorate cu rozete. „Ca ansamblu turlele par cam greoaie, cu un diametru prea mare față de înălțimea bisericii, spre deosebire de cele de la Sfinții Trei Ierarhi, mai zvelte și mai bine proporționate cu înălțimea edificiului pe care îl încoronează”. În partea nord-estică și la mică distanță de zidul incintei se află Casa
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
pauză. Pauzele erau prea lungi și ne zbenguiam, de cădeam frânți când ajungeam acasă. Parcă am fi tras ca boii în jug. Avea o fetiță mai mică decât mine cu un an, care fizic mă depășea cu trei, patru. Era greoaie și bondoacă. Durerile de spate veneau pentru că o căram zilnic în brațe, spre a-i atrage atenția tovarășului învățător.Sigur nu mă vedea niciodată. Nu prea existam pentru el. Mai importantă era sticla lui, ce se odihnea veșnic după sobă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
aș fi vrut să mă întorc în sat... Ea mă privea cu oarecare frică.Dar destinul mă chema în altă parte. O altă lume își deschidea porțile pentru mine. Lumea din oglindă se retrage: tovarășul bețiv, fetița lui mică și greoaie, tata, frații mei, toți își acoperă fețele cu mantia uitării și încearcă să se mai odihnească. Despre Amedeo (sau cum e când cunoști un îngeră) Era o zi toridă de vară cu un soare leneș care abia își târa pașii
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
undeva, în adâncul meu speram să se întâmple și asta... Incidentul a trecut neobservat de către ceilalți copii și fetița s-a amestecat repede printre ei, bucuroasă că mai putea să alerge prin clasă nestingherită... Întrebarea ei a început să atârne greoaie în mine mult timp. Ca un ecou al nevinovatei întrebări, în mine se nășteau frământări neluate până atunci în calcul și mă întrebam pe un ton de reproș: -Să știi că ea avea dreptate...cine ești, tu, domnișoară? Și ce
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
aș fi vrut. Mi-ar fi plăcut foarte tare să stau de vorbă cu el, dar eram emoționată, iar creierul meu se comporta ca întotdeauna când eram emoționată: se transforma într-o bucată de beton. O bucată de beton întunecată, greoaie și goală pe dinăuntru. Nici Chris nu s-a prea omorât cu conversația. Multă vreme ne-am plimbat în tăcere. Singurele sunete pe care le auzeam erau răsuflarea noastră fierbinte ce ne învăluia fețele într-un nor de aburi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
chef trei copii, între care crescuse, ea însăși, ca un fel de a patra odraslă a domnului Marcu Vancea. Unde se afla Vancea? Unde se prăbușise și de ce? De unde ar putea fi rechemat? Cerul nu mai era altceva decât norul greoi și negru al ferestrei, în care cel așteptat nu apărea. În spate, se auzeau mișcările rapide ale fiului. Dida înțelese că Mircea Claudiu își schimba hainele, să iasă, ca în fiecare seară, cu țâfnoasa sa superbă parteneră și zâmbi, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sa. A cutreierat toate închisorile anilor ’50. Nu mai știe decât să repete un singur nume: Ioana, Ioana. Numele vacii pe care o iubea cel mai mult. Iat-o pe bătrâna ciocănitoare: chipul strâmt, lemnos, fumuriu. Spaimă, bolboroseli. Cuvinte leneșe, greoaie: a fost căsnicia ideală, doctore, pe noi greutățile ne-au legat, războiul, rana lui la picior, teroarea legionarilor, totul, foamea, bolile, ura de după război, toate ne-au legat, până s-a întâmplat cu arestarea aceea, până ne-au luat băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se ajută, cap și pajură, chipurile de eroi și icoane și reversul lor clovnesc, rana care râde. Așa apare, la un pas, fantoma flușturaticului, întors, după mulți ani, în orășelul adolescenței. Trenul avusese întârziere, vechea gară de graniță se contura, greoaie, roșiatică, în oboseala amurgului. Se însera repede, ca și altădată, peste dealurile tăcute. A pus valiza pe zgura umedă dintre șine, a ridicat privirea, da: se afla la destinație. Fațada de cărămidă, stâlpii metalici, acoperișul de sticlă murdară. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
s-a spulberat hipnoza, gata. Alte voci, undeva, în preajmă, alte voci. Dispăruseră, iată, dispăruseră. Reațipi, sleit, împăcat cu lenea și soarele. Se trezi iar și se pierdu iar și se trezi și iar închise ochii. O mișcare. O umbră greoaie, bătrână... Trebuiaatenție, maximă atenție, cineva foșgăia, undeva, aproape. — Ce vezi? Unde te uiți? La ce te holbezi, tinere? năvăli vocea groasă, din stânga, din dreapta, de pestetot. Nu clintise. Încă nu clintise. Nu se va mișca, nu va ceda. Răbdare, răbdare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ce reprezintè religia creștinè n-a mai rèmas astèzi decât, pe de-o parte, o moralè care, lipsitè de atributul terorii și de spectrul pedepsei, nu mai are nici un efect asupra oamenilor și, pe de altè parte, o institutie birocraticè, greoaie și inadaptabilè, care nu mai are nici o trecere pe lângè oamenii, Asta e biserică! Dupè ce dè comandă de inscripționare, Ilarie se întoarce spre mine, privindu-mè direct în ochi, Matei, tu de ce nu te lași? De ce lupți cu atâta îndârjire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
piciorul. Sau poate singurul care avusese curajul să o mărturisească. Evita să-și zărească În imensa oglindă cu ramă aurită fața roșie, posacă, privind În jur, Încruntată. Singurul costum de ieșit În lume era plin de păr de la pisica roșcată, greoaie, cu burta umflată de pui pe care Încerca să o mângâie, stângaci, până când, nervoasă, ca orice femelă În starea ei, Îl scuipa sau Îi vâra, pe tăcute, o gheară lemnoasă prin stofa ieftină. Din Sonata lui Brahms nu auzea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]