957 matches
-
maximum 2600 K). În urma măririi Soarelui, Mercur și Venus se vor vaporiza iar planeta Pământ va deveni nelocuibilă, zona locuibilă mutându-se la orbita lui Marte. În cele din urmă, nucleul nu va mai fi suficient de fierbinte pentru fuziunea heliului; Soarele va arde heliul pentru o fracțiune a timpului în care a ars hidrogenul din nucleu. Soarele nu este destul de masiv pentru a începe fuziunea elementelor mai grele, și reacțiile nucleare din nucleu vor scădea. Straturile sale exterioare vor fi
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
măririi Soarelui, Mercur și Venus se vor vaporiza iar planeta Pământ va deveni nelocuibilă, zona locuibilă mutându-se la orbita lui Marte. În cele din urmă, nucleul nu va mai fi suficient de fierbinte pentru fuziunea heliului; Soarele va arde heliul pentru o fracțiune a timpului în care a ars hidrogenul din nucleu. Soarele nu este destul de masiv pentru a începe fuziunea elementelor mai grele, și reacțiile nucleare din nucleu vor scădea. Straturile sale exterioare vor fi ejectate în spațiu, lăsând
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
mai devreme în evoluția sa, luminozitatea era doar 70% din cea actuală. Soarele face parte din populația I de stele; a luat naștere în faza târzie a evoluției universului și astfel conține mai multe elemente mai grele decât hidrogenul și heliul (numite „metale”, în context astronomic) decât stelele mai vechi ce fac parte din populația a II-a. Elementele chimice mai grele decât hidrogenul și heliul s-au format în nucleele stelelor vechi care au explodat, așadar prima generație de stele
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
târzie a evoluției universului și astfel conține mai multe elemente mai grele decât hidrogenul și heliul (numite „metale”, în context astronomic) decât stelele mai vechi ce fac parte din populația a II-a. Elementele chimice mai grele decât hidrogenul și heliul s-au format în nucleele stelelor vechi care au explodat, așadar prima generație de stele a trebuit să dispară pentru ca universul să se poată îmbogăți cu aceste elemente. Stelele mai vechi conțin mai puține metale, în timp ce stelele născute mai târziu
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
sau giganții gazoși (uneori numite planete joviene), dețin împreună 99% din masa care orbitează în jurul Soarelui. Jupiter și Saturn au, fiecare, o masă de zeci de ori mai mare decât cea a Pământului și sunt formate preponderent din hidrogen și heliu; Uranus și Neptun sunt mai puțin masive (având sub 20 de mase terestre) și sunt compuși mai mult din ghețuri. Din această cauză, mulți astronomi cred că ei fac parte dintr-o categorie aparte, „giganții de gheață”. Toți cei patru
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
grosime, transparență și altele. Procesele de formare a atmosferei sunt legate de compoziția ei chimică, care la rândul ei a influențat procesele climatice. În urmă cu 4,56 miliarde de ani, când s-a format globul pământesc, hidrogenul (H) și heliul ( He) erau deja prezente. Ulterior, datorită densității și greutății specifice scăzute a acestor două gaze, ele nu au mai putut fi atrase și reținute de planetă, disipându-se treptat în spațiul cosmic. Datorită răcirii lente a Terrei și prin activitatea vulcanică
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
perioadă s-au format, foarte probabil, mările și oceanele. Radiația ultravioletă intensă a determinat o descompunere fotochimică a moleculelor de apă, a metanului și a amoniacului, astfel acumulându-se dioxid de carbon și azot. Gazele mai ușoare, precum hidrogenul și heliul, au urcat în straturile superioare ale atmosferei, ulterior disipându-se în spațiul cosmic, pe când gazele mai grele, ca de ex. dioxidul de carbon, s-au dizolvat în mare parte în apa oceanelor. Azotul, inert din punct de vedere chimic în condițiile
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
coloană verticală a tabelului. Există 18 grupe în tabelul periodic standard. Elementele unei grupe au proprietăți chimice și fizice asemănătoare, iar grupele de la extremitățile tabelului periodic chiar coincid cu anumite serii chimice, datorită faptului că ele au același orbital atomic. Heliul reprezintă un caz aparte: pe baza proprietăților chimice el este clasificat în grupa , deși are același orbital atomic cu . Numerotarea modernă recomandată de "International Union of Pure and Applied Chemistry" (IUPAC) se face cu cifre arabe (1 - 18), urmând ordinea
Grupă (tabelul periodic al elementelor) () [Corola-website/Science/297151_a_298480]
-
din grupa calcogenilor și este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
cauza posibile daune în țesuturi. Oxigenul care este răspândit în natură este compus din trei izotopi stabili: O, O, și O, O fiind cel mai abundent (99,762% abundență naturală). Majoritatea O este sintetizat la finalul procesului de fuziune a heliului în cadrul unei stele masive, dar o altă parte se produce prin procesul de ardere al neonului. O apare în mod fundamental prin arderea hidrogenului în heliu în timpul ciclului CNO, astfel devenind un izotop comun în zonele de ardere a hidrogenului
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
99,762% abundență naturală). Majoritatea O este sintetizat la finalul procesului de fuziune a heliului în cadrul unei stele masive, dar o altă parte se produce prin procesul de ardere al neonului. O apare în mod fundamental prin arderea hidrogenului în heliu în timpul ciclului CNO, astfel devenind un izotop comun în zonele de ardere a hidrogenului din stele. La rândul său, majoritatea O este produs când N (abundent datorită arderi CNO) capturează un nucleu de He, cauzând o abundență a izotopului O
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
devenind un izotop comun în zonele de ardere a hidrogenului din stele. La rândul său, majoritatea O este produs când N (abundent datorită arderi CNO) capturează un nucleu de He, cauzând o abundență a izotopului O în zonele bogate în heliu din stelele masive, evoluate. Au fost caracterizați paisprezece radioizotopi, dintre care cei mai stabili sunt O, cu un timp de înjumătățire de 122,24 secunde și O cu un timp de înjumătățire de 70,606 secunde. Toți ceilalți izotopi radioactivi
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
în oase sun formă de fosfat de calciu și hidroxilapatit. Oxigenul este cel mai abundent element chimic, după masă, în biosfera, atmosfera, hidrosfera și litosfera Pământului. Oxigenul este al treilea cel mai răspândit element chimic din univers, după hidrogen și heliu. Aproximativ 0,9% din masa Soarelui este oxigen , element care constituie 49,2% din masa scoarței terestre, și este și componentul major al oceanelor planetare (88,8% din masa lor). Oxigenul gazos este al doilea cel mai răspândit component din
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
cauzează gangrenele gazoase, deci creșterea presiunii sale parțiale ajută la eliminarea acestora. Răul de decompresie are loc în scafandrii care se decompresează prea repede după o scufundare, rezultând în bule de gaz inert, cel mai des constituind în azot și heliu, formându-se în sângele lor. Mărirea presiunii oxigenului cât de repede se poate face parte din tratament. Oxigenul e, de asemenea, folosit în scop medical pentru pacienții care necesită ventilație mecanică, de obicei la concentrații mai mare decât cea de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
obicei limitat la recirculatoare, decompresie sau la tratamentul de urgență la adâncimi relativ mici (circa 6 metri adâncime, sau mai puțin). Scufundarea la adâncimi mai mari necesită o diluare semnificativă a -ului cu alte gaze, cum ar fi azotul sau heliul, pentru a preveni hiperoxia. Alpiniștii sau oamenii care zboară în avioane cu aripă fixă nepresurizate au uneori rezerve de suplimentar. Pasagerii ce călătoresc în avioane comerciale (presurizate) au o rezervă de urgență de automat furnizată în caz de depresurizare. Pierderi
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
roman Saturnus (care va denumi ziua de sâmbătă), echivalentul zeului grec Kronos (Titan și tatăl lui Zeus), babilonianul Ninurta și divinității Hindu Shani. Simbolul lui Saturn este coasa zeului Kronos (Unicode: Planeta este compusă din hidrogen și proporții mici de heliu și alte elemente. Structura internă a planetei constă într-un miez de piatră și gheață, înconjurat de un strat gros de hidrogen metalic și un strat gazos exterior. Atmosfera este blândă, deși multe caracteristici intense pot apărea. Vânturile de pe Saturn
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
dar mai mare doar cu 20% decât Saturn. Deși nu sunt informații directe despre structura internă a planetei, se crede că interiorul lui Saturn este similar cu al lui Jupiter, având un nucleu mic de rocă, înconjurat de hidrogen și heliu. Miezul este similar în compoziție cu cel al Pământului, însă mai dens. Deasupra miezului se află un strat gros de hidrogen metalic, urmat de un strat de hidrogen lichid și heliu, iar în spațiul exterior la 1000 km atmosfera gazoasă
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
un nucleu mic de rocă, înconjurat de hidrogen și heliu. Miezul este similar în compoziție cu cel al Pământului, însă mai dens. Deasupra miezului se află un strat gros de hidrogen metalic, urmat de un strat de hidrogen lichid și heliu, iar în spațiul exterior la 1000 km atmosfera gazoasă. Sunt prezente si urme de gheață. Regiunea miezului este estimată a fi egala cu 9-22*masa Pământului. Saturn are un miez fierbinte, estimat a avea temperatura de 11,700 °C si
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
de la Soare. Cea mai mare parte a energiei este generată prin mecanismul Kelvin-Helmholtz (compresie gravitațională lentă), însa producerea căldurii planetei nu este explicabilă doar prin acest mecanism. Un procedeu adițional propus prin care Saturn își creează căldura este „ploaia” de heliu din interiorul planetei, picăturile de heliu eliberând căldura prin frecare pe măsura ce cad prin hidrogenul mai ușor. Atmosfera saturniană prezintă benzi paralele, asemănătoare cu cea a planetei Jupiter, însă în cazul lui Saturn aceste benzi nu sunt la fel de bine
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
a energiei este generată prin mecanismul Kelvin-Helmholtz (compresie gravitațională lentă), însa producerea căldurii planetei nu este explicabilă doar prin acest mecanism. Un procedeu adițional propus prin care Saturn își creează căldura este „ploaia” de heliu din interiorul planetei, picăturile de heliu eliberând căldura prin frecare pe măsura ce cad prin hidrogenul mai ușor. Atmosfera saturniană prezintă benzi paralele, asemănătoare cu cea a planetei Jupiter, însă în cazul lui Saturn aceste benzi nu sunt la fel de bine conturate și sunt mai late la
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
Se mai apreciază că nebuloasa Pistol, care este formată dintr-o aglomerare enormă de stele, ar avea un diametru de aprox. 4 ani-lumină. Stelele sunt compuse din plasmă, compoziția lor fiind formată în mare parte din nuclee de hidrogen și heliu. În plasma stelară se găsesc de asemenea și cantități mici de oxigen, carbon, neon și azot. Stelele emană și elemente în formă gazoasă, iar pe parcursul evoluției lor și din cauza fuziunilor atomice permanente apar în cosmos și cantități mici de elemente
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
contopesc unii cu alții pentru a forma nuclee de elemente mai grele, eliberând energie sub formă de unde radio, lumină, căldură, Röntgen ș.a. Cea mai comună fuziune nucleară stelară constă în combinarea a patru atomi de hidrogen cu un atom de heliu, însoțită de eliberare de energie sub formă de căldură și lumină. Spre deosebire de stele, care au prin acest fapt lumină proprie, planetele din univers nu produc lumină proprie, ci doar reflectă lumina stelară care le luminează. Din această cauză planetele sunt
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
de materie transformată în energie este și ea mai mare. Piticele albe și-au consumat deja cea mai mare parte a combustibilului avut, și conform diagramei sunt mai mici. Chiar dacă toate stelele conțin în cea mai mare parte hidrogen și heliu, totuși compoziția chimică este diferită de la o stea la alta. De exemplu, recent s-a stabilit că stelele tinere conțin metale în proporții mari in comparatie cu stelele foarte vechi (cu varste de cca. 9-12 miliarde ani). Giganții roșii și-
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
stea la alta. De exemplu, recent s-a stabilit că stelele tinere conțin metale în proporții mari in comparatie cu stelele foarte vechi (cu varste de cca. 9-12 miliarde ani). Giganții roșii și-au epuizat combustibilul de hidrogen, dar ard heliu și alte elemente mai grele. Odată "aprinse", stelele își iau energia, aproape pe tot parcursul vieții lor, din fuziunea hidrogenului cu heliul, care are loc în regiunile lor centrale. Dar acest proces are o durată mai lungă sau mai scurtă
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
vechi (cu varste de cca. 9-12 miliarde ani). Giganții roșii și-au epuizat combustibilul de hidrogen, dar ard heliu și alte elemente mai grele. Odată "aprinse", stelele își iau energia, aproape pe tot parcursul vieții lor, din fuziunea hidrogenului cu heliul, care are loc în regiunile lor centrale. Dar acest proces are o durată mai lungă sau mai scurtă, în funcție de masa stelei. Pentru o stea ca Soarele, acesta poate dura și 10 miliarde de ani, dar pentru o stea de 3
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]