952 matches
-
de limba și literatura română la Universitatea de aici. Se stabilește la Lugano. Eseul Eminescu și abisul ontologic, apărut într-o primă ediție la Aarhus (Danemarca) în 1988, apoi în țară, în 1994, se înscrie în rândul puțin numeroaselor cercetări hermeneutice ale operei eminesciene. Autoarea încearcă o abordare a „neantului” introdus de Mihai Eminescu în literele românești, categorie indefinibilă și improbabilă rațional, ci numai aprioric, prin alăturarea „lumii” poetice eminesciene de Ființa (Sein) heideggeriană: nici Dumnezeu, nici temelie a lumii, apropiată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
poezia lui Eminescu: gânditorul german, care iubea pe cei care trăiau murind, e temeiul discursului despre poetul aflat sub semnul conștiinței morții încă din prima tinerețe, când dispare „iubita din Ipotești”, eveniment ce catalizează experiențele concrete ale existenței eminesciene. Instrumentele hermeneutice folosite de autoare în drumurile concentrice către „adevărul care se deschide” în abisul eminescian sunt, pe lângă cele dominante, heideggeriene, câteva concepte ale criticii franceze (J. Fourastié, Jean-François Lyotard, M. Clavel), dar și ale lui Adrian Marino, citat pe alocuri. Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
forma morții. Dorul eminescian este explicat prin Emmanuel Levinas ca „foame sublimă”, care nu își împlinește consumarea, un „mai puțin ca nimic” ce face ca apropierea să erupă distanța sau categoria „departelui” (aici este citat Edgar Papu). În trasarea cercului hermeneutic care ar trebui să aducă în conexiune comprehensiunea cu onticul și cunoașterea, eseista descrie în moduri eliptice probleme a căror soluție deconcertează prin aerul de paradox: „Apropierea în dragoste -«înc-o gură» - este în esența ei o inversă depărtare, ca până la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
nu moare?”); iar neantul eminescian este o „prezență - absență”, precum în versul „Nu e nimic și totuși e...”. Tentativa autoarei este una rară, încercată de puțini cercetători, de a descrie poetica implicită ca proiecție verbală a intuiției ireprezentabilului. Volumul Jurnal hermeneutic (1997) continuă cercetarea eminescologică din perspectiva problematicii poetice și socio-politice, căutând o înțelegere a lui Eminescu nu pe principii estetice sau retorice, ci prin „comprehensiune”, cum consideră P.-M. să opereze cu „sentimentul participativ”, adică printr-o aprofundare empatică. Pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
Prin curajul apropierii lui Eminescu de cele mai diverse concepții, P.-M. dă un nou impuls cercetării eminescologice. SCRIERI: Existence poétique de Bacovia, Winterthur (Elveția), 1958; Eminescu și abisul ontologic, pref. N. Steinhardt, Aarhus (Danemarca), 1988; ed. București, 1994; Jurnal hermeneutic, pref. George Vulturescu, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Ioan Pintea, Eminescu sau Despre comuniunea contrariilor, VR, 1990, 3; Gabriel Stănescu, „Eminescu și abisul ontologic”, VR, 1990, 4; Constantin Trandafir, Hermeneutică eminesciană, ALA, 2000, 500; Manolescu, Enciclopedia, 552-553. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
noastre. Ea l- a obișnuit pe spectatorul român să vadă dublu, acțiunea propriu-zisă a filmului și, în spatele și dea supra ei, povestea bis politică. În anii ’80, în condițiile unei tensiuni antiregim crescânde, obișnuința aceasta a generat un adevărat delir hermeneutic, identificare de „șopârle”, momente antisistem, și acolo unde nu erau. Aidoma lui Ipingescu și Jupân Dumitrache, românii erau mereu tentați să considere că „e scris adânc”, atunci când nu înțelegeau nimic. Minimalismul noului val douămiist poate fi considerat și o reacție
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
autorităților statale. În constrast cu ideația istoriografică a avangardei intelectuale, caracterizată prin natura sa de elemente heterodoxe (inovația se definește necesarmente prin depărtarea de interpretările consacrate), manualele de istorie constituie ortodoxia cu privire la interpretarea trecutului. Manualele excelează în practicarea unei "precauții hermeneutice", în sensul că interpretările furnizate de către acestea se feresc să se aventureze dincolo de cadranul consensului oficial. Expresii ale consensului oficial, manualele sunt așadar caracterizate de un retard temporal față de interpretările inovative ale cercetătorilor istorici, un retard care poate fi chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin abundența metaforică prin care poate fi descris manualul de istorie. Privit prin prisma ideii machiavelliene, cartea școlară este un instrumentum regni, angajat de autoritățile statale ca o "armă de instrucție în masă". Schimbând unghiul de analiză cu câteva grade hermeneutice, manualul de istorie apare ca fiind un "vector al memoriei" care structurează modul colectiv de raportare la trecut (Wood, 1999). Tabloul poate fi completat prin conceptul lui P. Nora (1989), prin prisma căruia manualele de istorie sunt "locuri [textuale] ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
transformat în principalul cadru de referință temporală a evenimentelor istorice. "Implicatura" ideologică a sistemului laurian de periodizare este evidentă: ambele momente definitorii ale istoriei poporului român sunt plasate în trecutul Romei, respectiv a Bizanțului, fapt ce semnifică fără niciun dubiu hermeneutic latinitatea bizantină a poporului român. Fixând cele două centre de greutate ale istoriei românilor în Roma și Constantinopol, Laurian a realizat o "transpunere la nivel istoric a dimensiunilor genetice si spirituale ale românilor" (Roșu, 2004, p. 121). Românitatea devine astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
instinct. Adresându-se unui public aflat în stare de minorat - juridic și intelectual deopotrivă 12 - Delavrancea nu este omul subtilităților conceptuale și al complicațiilor ideative. Minoratul auditoriului său îl forțează la o formulare cât mai directă și lipsită de ambiguități hermeneutice. Ceea ce și face când afirmă că " Patria și patriotismul sunt în primul rând de domeniul instinctului" (p. 10). Sau, reiterând această teorie a naționalismului ca instinct primar, când enunță că "Patria și Patriotismul sunt primordial-instinctive. Pe noi ne preced Patria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționalizare a trecutului, proces ce implică impunerea unei grile naționale unice de interpretare a trecuturilor anterior defalcate ale regiunilor istorice românești. Excluderile definesc memoria colectivă la fel de puternic ca și materialul istoric inclus în constituția sa. Deși s-au depus eforturi hermeneutice considerabile în vederea portretizării unei serii de domnitori moldoveni și munteni în unificatori avant la lettre ai neamului românesc, proiectul politic dezvoltat de Sigismund Bathory de a cuprinde întregul spațiu dacic sub autoritatea sa politică este cu totul ignorat. În 1595
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
princeps apărând în 1947 sub titlul mai convențional de Istoria României. Manual unic pentru clasa a XI-a medie - semnat de colectivul coordonat de Acad. Mihail Roller, o adevărată "echipă de șoc" însărcinată cu rolul de a trece prin malaxorul hermeneutic de factură marxist-leninistă întregul trecut românesc (Zub, 2000, p. 41). Toate celelalte manuale de istoria românilor aferente treptelor inferioare de învățământ - gimnazial și primar - sunt copii în miniatură ale acestuia, reducții la scare diferite ale imaginii complete a trecutului românesc
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ale marxist-leninismului. Engels și Lenin sunt invocați recurent ca indicând calea cea dreaptă în chestiunea națională. Eșantioanele textuale culese din scrierile celor doi clasici sunt mobilizate în scopul pacificării doctrinare și în vederea raționalizării ideologice a formulei hibride a național-comunismului. Eforturile hermeneutice, adiționate de strădanii exegetice, sunt îndreptate înspre împăciuirea "preocupării pentru înflorirea națiunii socialiste și a statului național" cu solidaritatea socialistă și internaționalismul proletar (Programul PCR, 1975, pp. 145-146). Via Engels și Lenin, Partidul Comunist Român decretă completa compatibilitate dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și asupra memoriei colective, a conștiinței istorice a poporului român. Vom urmări în cele ce urmează dislocările produse în structura memoriei românești ca urmare a evoluțiilor politice și culturale survenite începând cu anii '70 ai secolului XX. În scopul radiografierii hermeneutice a torsiunilor suferite de memoria românească în național-comunism, vom analiza un grupaj de manuale puternic consonante în mesajul pe care îl difuză: Istoria Patriei: manual pentru clasa a IV-a (Almaș și Petric, continuat ulterior în formula auctorială Almaș și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a ordinii național-comuniste și a Partidului unic, prin prezentarea unei succesiuni de revoluții social-naționale desăvârșită prin "insurecția națională" din 23 august 1944 orchestrată de PCR prin care s-a ajuns la orânduirea socialistă. Literatura didactică oglindește cu oarecare fidelitate mutațiile hermeneutice survenite în frontul avangardistic al reflecției istoriografice. Manualul de Istoria Patriei din 1966, tributar încă logicii antinaționaliste a patrotismului socialist, reproduce bona fide versiunea pur marxistă a evenimentului prezentă în textul lui Roller, unde se vorbește despre "Răscoala țăranilor sub
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
terenul domeniului literaturii comparate, în care metoda comparatistă, cu mijloacele ei bine mânuite (paralelisme, analogii, convergențe, antinomii) dă roade pe tot parcursul celor cinci capitole. Originalitatea vizată, în cadrul organizării analizei înăuntrul universurilor diegetice analizate, cât și în cel al comparativismului hermeneutic implicat, este, după cum precizează autoarea „impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata” (p. 5). Ca tipologii literare aceste „două categorii umane”, cum le definește corect în propoziția următoare Oana Simona Zaharia, avansând concluzia că antinomiile se vor dovedi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a experienței trăite direct, a autenticității. Își asumă puterea interpretării orale a textelor scrise, ca un avocat autentic, este cert „o mediatoare între ceea ce este scris și ceea ce e nescris.” 318 Târgoveța poate deveni ceea ce notarul nu izbutise, folosește tehnicile hermeneutice ale clericilor, pe care aceștia aveau impresia că doar ei le dețin. Este cu siguranță un 314 Susanne Sara Thomas, art. cit., p. 259. 315 „o doamnă a retoricii” John A. Alford, The Wife of Bath versus the Clerk of
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și de concordia discors. Ambiguitatea necesară textului poetic stă în strânsă legătură cu această stare de lucruri, căci matricea ambiguității o constituie tocmai polaritatea, coincidentia oppositorum".19 Formele de existență a limbajului poetic, menite să asigure procesualitatea textuală ca "act hermeneutic", sunt "textualizarea", "contextualizarea" și "transtextualizarea", aflate într-un continuu dinamism inter-relațional.20 Cele trei forme de manifestare a poeticității textualizarea, contextualizarea și transtextualizarea au fost definite ca o "configurație de semne"21 : "caracteristica principală a textului literar, la nivelul lingvisticii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
comune. Asumarea tacită sau elaborarea sistematică a unor asemenea reprezentări constituie un punct de întâlnire pentru orientări și tradiții filozofice atât de diferite cum sunt cele inaugurate de Platon și Aristotel, de Descartes, Kant și idealismul german, pentru orientări fenomenologice, hermeneutice, analitice sau naturaliste care solicită, în epoci mai recente, atenția celor interesați de filozofie. De diversele înfățișări pe care le-a luat ambiția filozofică s-au distanțat doar gânditori cu înclinații sceptice. Și anume, în moduri dintre cele mai diferite
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
rentre pas dans le moule propositionnel” . De ce trebuie studiat contextul? Pentru că, de regulă, ceea ce se dorește a se comunica cu adevărat se află printre și dincolo de rânduri, În implicații, În așteptări, În presupoziții, În prejudecăți etc. Referindu-se la contextul hermeneutic văzut din perspectiva lui Heidegger, Dilley afirmă: “Cuvintele la Heidegger trimit spre ceva care există dincolo de ele, spre ființă, care trebuie interpretată ca existând În afara textului” <ref id = "6"> Dilley 1999, p. 15 </ref> (traducerea mea) - conceptul de ființă trebuie
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
cei dintâi situează conștiința mitică Într-o relație primordială cu “păcatul originar al gândirii” <ref id=”157”>Ibid., p. 210 referință </ref>. Schleiermacher a fost conștient atât de rolul cât și de pericolul jucat de prejudecăți În actul de interpretare / hermeneutic. Din această perspectivă, el identifică două tipuri de practică interpretativă/hermeneutică: una mai strictă și o a doua mai “libertină”; În primul caz, interpretul trebuie să fie conștient În permanență de prejudecățile sale hermeneutice pentru a contracara tendința de “a
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de prejudecăți În actul de interpretare / hermeneutic. Din această perspectivă, el identifică două tipuri de practică interpretativă/hermeneutică: una mai strictă și o a doua mai “libertină”; În primul caz, interpretul trebuie să fie conștient În permanență de prejudecățile sale hermeneutice pentru a contracara tendința de “a filtra discursul vorbit sau scris al altuia” prin propriul “format mental - cultural, teologic sau filosofic” . În Încercarea sa de universalizare a Înțelegerii și de inserare a acesteia În ontologic, Heidegger reabilitează, dintr-o anumită
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
propriul “format mental - cultural, teologic sau filosofic” . În Încercarea sa de universalizare a Înțelegerii și de inserare a acesteia În ontologic, Heidegger reabilitează, dintr-o anumită perspectivă, tradiția, prejudecata, ceea ce este prealabil actului de Înțelegere. Prin prisma acestei reabilitări, cercul hermeneutic nu mai este un cerc vicios; el devine cel care face posibilă cunoașterea, Înțelegerea. Problema nu mai este, ca la Schleiermacher și alți gânditori, cum să ieși din cercul hermeneutic ci, cum să intri În el “Întro manieră corectă”: “În
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
este prealabil actului de Înțelegere. Prin prisma acestei reabilitări, cercul hermeneutic nu mai este un cerc vicios; el devine cel care face posibilă cunoașterea, Înțelegerea. Problema nu mai este, ca la Schleiermacher și alți gânditori, cum să ieși din cercul hermeneutic ci, cum să intri În el “Întro manieră corectă”: “În el [În cerc] e adăpostită o posibilitate pozitivă de cunoaștere, una originară prin excelență, care desigur nu este surprinsă Întro manieră autentică decît atunci cînd explicitarea a Înțeles că sarcina
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
epistemologice a naturii morbide a vieții sufletești, se constituie din „discursul bolnavului”, singura formă de acces direct la interioritatea acestuia. Analizând „faptele psihopatologice” cuprinse în „discursul bolnavului” se ajunge la un important material posibil de a fi supus unei „interpretări hermeneutice” (H. Tellenbach). Această interpretare a sensurilor discursului este calea cea mai sigură ce ne conduce către descoperirea și înțelegerea semnificațiilor noi ale fenomenelor psihice morbide. Actul hermeneutic este în același timp o metodă subtilă și prețioasă, dar și riguroasă de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]