962 matches
-
1000 a permis norvegienilor să au contact cu hagiografie, scrierea cronicilor și predare medievală europeană. Aceste influențe, unite cu înrâuriri islandeze anterioare și tradiția orală nativă, au cauzat dezvoltarea rapidă a literaturii în secolele XII și XIII. Capodoperele epocii includ "Historia Norwegie", "Thidreks șaga" și "Konungs skuggsjá". Perioadă între secolele XIV și XIX, este considerată drept „evul întunecos” în literatura națională, insă câteva sciitorii nativi, precum Peder Claussøn Friis și Ludvig Holberg, au contribuit la moștenirea comună a Norvegiei și a
Literatura norvegiană () [Corola-website/Science/312449_a_313778]
-
sau religioase. Aproape între 1000 și 1300, creștinismul a fost instalat în țară, cărând și alfabetul latin. Cele mai vechi piesele prozaice vin de la secolul XII, fiind în majoritatea textele hagiografice și istorice precum "Passio Olavi", "Acta sanctorum în Selio", "Historia Norvegiæ" sau "Historia de Antiquitate Regum Norwagiensium". La sfârșitul secolului XII au apărut primele adaptări populare ale textelor: sögur "Fagrskinna" și "Helgisaga Óláfs konungs Haraldssonar", și istorie sinoptica a regilor norvegieni, "Ágrip af Nóregskonungasögum".
Literatura norvegiană () [Corola-website/Science/312449_a_313778]
-
între 1000 și 1300, creștinismul a fost instalat în țară, cărând și alfabetul latin. Cele mai vechi piesele prozaice vin de la secolul XII, fiind în majoritatea textele hagiografice și istorice precum "Passio Olavi", "Acta sanctorum în Selio", "Historia Norvegiæ" sau "Historia de Antiquitate Regum Norwagiensium". La sfârșitul secolului XII au apărut primele adaptări populare ale textelor: sögur "Fagrskinna" și "Helgisaga Óláfs konungs Haraldssonar", și istorie sinoptica a regilor norvegieni, "Ágrip af Nóregskonungasögum".
Literatura norvegiană () [Corola-website/Science/312449_a_313778]
-
lui) și domnița Florica (sora lui). El a murit în anul 1627. Profesorul Marius Diaconescu (lector dr. la Facultatea de Istorie a Universității din București și specialist în istorie medievală) a consemnat și alte erori într-un interviu acordat revistei „Historia”. Filmul îl prezintă pe Mihai Viteazul ca învingătorul de la Călugăreni, domnitorul intrând în luptă fără armură, în cămașă și cu barda în mână. Istoricul sus-menționat a afirmat că Mihai Viteazul a dominat bătălia până la un moment dat, după care a
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
Preistoria (însemnând "înaintea istoriei" și provenind din cuvintele latine "pre - ""înainte" și "historia - ""istorie"), reprezintă prima epocă din istoria societății omenești și se referă la intervalul de timp de la primele urme umane până la apariția documentelor istorice scrise. Ea se mai numește și epoca străveche. Epoca preistorică a durat de o mie de ori
Preistorie () [Corola-website/Science/309529_a_310858]
-
ca element al arsenalului misionarilor de evanghelizare și convertire la creștinism al amerindienilor. Deși această versiune ilustrată a legendei a fost prima dată utilizată în 1581 de către preotul catolic Diego Durán, care a dorit să ilustreze lucrarea sa "Atlas de la Historia de los Indios de la Nueva España e Islas de Tierra Firme", fiind ulterior adoptată și de alții, nu a fost utilizată ca stemă a Mexicului decât mult mai târziu, în timpul Războiului mexican de independență.
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
o biserică, care a fost ulterior inclusă în mănăstirea Ninotsminda. Crucea sfintei Nino, încropită de ea însăși din păr și tulpini de viță de vie, este păstrată în catedrala Sioni din Tbilisi. Sfînta Nino este menționată pentru prima oară în "Historia Ecclesiastica" (X, 11) a lui Tyrannius Rufinus, care aflase de legendă în anul 395 la Ierusalim, de la prințul georgian Bakur. La Rufinus este vorba de o anonimă care înfăptuise minuni și creștinizase Georgia. Numele Nino este transmis de un manuscris
Nino () [Corola-website/Science/306149_a_307478]
-
de oameni, în timp ce umayyazii ar fi suferit pierderi masive de până la 375.000 oameni. Aceste numere au fost notate în "Liber pontificalis" pentru victoria ducelui Odo din Aquitania la bătălia de la Toulouse (721). Diaconul Paul menționează corect în a sa "Historia Langobardorum" (scrisă circa 785) că "Liber pontificalis" a numit aceste cifre în relație cu victoria lui Odo la Toulouse (deși a scris că Charles Martel a luptat alături de Odo), însă cronicarii de mai târziu, probabil "influențați de "Cronica lui Fredegar
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
cercetate: 30 ianuarie 133, potrivit lui Cassius Dio și 2 februarie 137, potrivit Istoriei Auguste. Scurta sa domnie ne este prezentată și de Herodianus, istoricul grec. Viața lui Didius Iulianus de dinaintea accederii sale la putere ne este prezentată de culegerea anonimă Historia Augusta. Ceea ce aflăm din "Historia Augusta" ne este confirmat de inscripțiile latine și de arheologie. Crescut de Domitia Lucilla, mama lui Marcus Aurelius, Didius Iulianus a devenit consul în 175, după începuturi de cariere destul de notabile. Protejat fiind de mama
Didius Iulianus () [Corola-website/Science/305955_a_307284]
-
Cassius Dio și 2 februarie 137, potrivit Istoriei Auguste. Scurta sa domnie ne este prezentată și de Herodianus, istoricul grec. Viața lui Didius Iulianus de dinaintea accederii sale la putere ne este prezentată de culegerea anonimă Historia Augusta. Ceea ce aflăm din "Historia Augusta" ne este confirmat de inscripțiile latine și de arheologie. Crescut de Domitia Lucilla, mama lui Marcus Aurelius, Didius Iulianus a devenit consul în 175, după începuturi de cariere destul de notabile. Protejat fiind de mama lui "Marcus Aurelius", apoi de
Didius Iulianus () [Corola-website/Science/305955_a_307284]
-
la validitatea botezului practicat de eretici. Aceasta l-a făcut pe Dionisiu, episcopul din Alexandria Egiptului, să-i trimită o scrisoare cu privire la această problemă; din această scrisoare Dionisiu (prezbiterul roman) apare ca un „bărbat excelent și cult” (Eusebiu din Cezareea, „Historia ecclesiastica”, VII, 7). Mai târziu, în timpul pontificatului papei Sixt al II-lea (257 - 258), tot episcopul de Alexandria, Dionisiu, i-a trimis o scrisoare cu privire la un oarecare Lucian (ibidem, VII, 9); nu se știe cu certitudine cine era acest Lucian
Papa Dionisiu () [Corola-website/Science/305388_a_306717]
-
reorganiza Biserica din Roma, căzută în grave dezordini (din pricina lipsei păstorului). La numai câteva luni după alegere, împăratul Gallienus a emis edictul de toleranță, care a pus capăt prigoanelor și a dat un cadru legal Bisericii (cf. Eusebiu din Cezareea, Historia ecclesiastica, VII, 13). În felul acesta, Biserica din Roma a intrat legal în posesia lăcașurilor ei de cult, a cimitirelor ei precum și a altor proprietăți. s-a dovedit în măsură să pună ordine în administrarea tuturor acestor bunuri ca și
Papa Dionisiu () [Corola-website/Science/305388_a_306717]
-
adunați în sinod la Antiohia (care l-au depus pe Paul din Samosata) au trimis atât papei Dionisiu cât și lui Maxim, episcop al Alexandriei, o scrisoare pentru a-i ține la curent cu lucrările conciliului (cf. Eusebiu din Cezareea, Historia ecclesiastica, VII, 30). este primul papă care nu este indicat ca martir. A murit pe 26 decembrie 268. A fost înmormântat în cripta papilor din catacomba lui Calixt. În iconografie este, de obicei, prezentat în veșminte papale cu o carte
Papa Dionisiu () [Corola-website/Science/305388_a_306717]
-
ai științelor naturii și a caror operă s-a conservat până astăzi. Scrierile sale din domeniul biologiei au fost rezultatul observațiilor sale științifice efectuate în zona insulei Lesbos și sunt cunoscute în forma lor latină: "De anima" ("Asupra esenței vieții"), "Historia animalium" ("Studii asupra animalelor"), "De generatione animalium" ("Reproducerea"), "De partibus animalium" ("Anatomia"). Dincolo de mituri și legende, lucrările lui Aristotel se caracterizează prin observații și interpretări subtile și remarcabile, indicând un nivel de cunoștințe de neegalat până atunci. Totuși, în viziunea
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
venind și alți Moroșeni pre unde le-au plăcut locul, pe sub munte: Români, Sași și unguri, Sucéva târgul l'au descălicat nisce cojocari; Soci se chiamă unguresce cojocar; iar Sucéva = Cojocărie". Unele izvoare străine (Cronica lui OttoKar de Stiria și Historia lui Jan Dlugosz) au lăsat să se întrevadă existența uneia sau mai multor formațiuni politice de tip feudal la răsărit de Carpați. Este menționat, de pildă, cu ajutorul pe care oastea unei asemenea formațiuni l-a dat în 1325 (se presupune
Istoria Sucevei () [Corola-website/Science/313290_a_314619]
-
limba maternă. În 1886 a publicat poemul „Bagëti e bujqësi” (Turme și Ianuri), iar în 1890 văzu lumină tiparului capodoperă să, culegerea lirica „Lulet e verës” (Flori de vară). În 1898 s-a publicat poema cu spirit epic și patriotic ” Historia e Skëndërbeut” (Istoria lui Skanderbeg). Lui Naim Frasheri îi aparține prima traducere a „Iliadei” lui Homer în limba albaneză. A adaptat în limba albaneză fabulele lui La Fontain. S-a stins din viață în 1900. Prin scrierile sale, a influențat
Naim Frashëri () [Corola-website/Science/313410_a_314739]
-
mare. Semmelweis descoperă că medicii nu se spală pe mâini suficient de bine, dar nu aceptă să fie contraziși de Semmelweis. Piesa se bazează pe întâmplări reale care au avut loc la Viena în sec. 18.. Apoi începe trilogia "Bestialitetens historie" (Istoria bestialității), în care "Frihetens øyeblikk" (Momentul libertății) este prima carte, "Kruttårnet" (Turnul de praf de pușcă) este a doua carte, iar "Stillheten" ( Liniștea) a treia. Cărțile sunt mizantropice, iar tematica este inspirată din lucrările filosofului francez Michel Foucault. Aceste
Jens Bjørneboe () [Corola-website/Science/313412_a_314741]
-
În anii 1929-1930, în timp ce era încă student, el a participat la realizarea unor documentare și a scris scenarii de film. În 1931, el a realizat filmul experimental "Světlo proniká tmou". Primul film pe care l-a regizat a fost "Filosofská historie" (1937). Primul său film de lung metraj a fost "Cech panen Kutnohorských" (1938), având-o în rolul principal pe Zorka Janů, sora legendarei actrițe cehe Lída Baarová. Janů a mai jucat și în alte filme ale lui Vávra: "Podvod s
Otakar Vávra () [Corola-website/Science/323413_a_324742]
-
semnal) și o sabie ce nu se poate rupe, fermecată cu mai multe obiecte creștine și denumită Durendal. "Cântecul lui Roland" a fost adaptat și modificat de-a lungul Evului Mediu, inclusiv într-o versiune în proză în limba latină, "Historia Caroli Magni", care relatează și ea lupta lui Roland cu un uriaș sarazin pe nume Ferracutus care este vulnerabil doar la buric (povestea a fost mai apoi adaptată în poemul anonim franco-venețian "L'Entrée d'Espagne" — c.1320) și în
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
continentul pierdut Atlantida pe care autorul îl localizează în Bahamas." După 1960 pe baza a numeroase dovezi privind existența unor pământuri și civilizații atlantice, mulți specialiști consideră Atlantida la fel de reală ca Regatul Egiptean sau Creta minoică. Pierre Carnac în "L'Historie commence a Bimini" ("Istoria a început în Bimini") afirmă că în timpul mileniilor XXX - XII î.Hr. "leagănul omenirii" nu au fost continentele actuale ci mase continentale și insule în oceanele Atlantic și Pacific dispărute în urmă cu 10-12000 ani în urmă
Terra - planeta vieții () [Corola-website/Science/319386_a_320715]
-
număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de "Cronica" lui Șincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu și Laurian și de letopisețele lui Kogălniceanu. În "Historia antică a Românilor" (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României.<br> "Istoria critică" (1873-1874) își propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înființării formațiunilor statale românești din nordul Dunării. Au apărut numai un volum și un fascicul din
Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-website/Science/297373_a_298702]
-
țărilor ruși - și au luptat chiar alături de turci contra rușilor, pentru a nu le permite acestora câștigarea unei dominații în toată Europa. Bizantinii au fost primii care au scris despre turci. Primul a fost Manuel Puglia Ducas care a scris "" Historia turco-bizantină 1341-1462"". Laonikos Chalkokondyles (1423 - 1490) a scris despre perioada 1298-1463, descriind declinul Imperiului Bizantin și ascensiunea turcilor otomani. Cucerirea Constantinopolului a fost comparată cu cucerirea Troiei. Critobul din Imbros a scris lucrarea ""Din domnia lui Mahomed al II-lea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Sphrantzes, secretar al ultimului împărat bizantin, ar fi scris cele două cronici). Și italienii au fost interesați de istoria otomanilor, ca Teodoro Spandugino ce a scris ""Genealogia turcilor"", Paolo Giovio"-Commentario de le cose de’ Turchi" (1531), "Donado Da Lezze- Historia turchesca" (1300-1514), Andrea Cambini- "Della origine de turchi"(1538), Luigi Bassano - "I Costvmi, et i Modi Particolari de la Vită de Turchi" (1545), G.A. Menovino, Francesco Sansovino -"Historia universale dell'origine et imperio de'Turchi: Con le guerre successe în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Paolo Giovio"-Commentario de le cose de’ Turchi" (1531), "Donado Da Lezze- Historia turchesca" (1300-1514), Andrea Cambini- "Della origine de turchi"(1538), Luigi Bassano - "I Costvmi, et i Modi Particolari de la Vită de Turchi" (1545), G.A. Menovino, Francesco Sansovino -"Historia universale dell'origine et imperio de'Turchi: Con le guerre successe în Persia, în Ongaria, în Transilvania, Valachia, șino l'anno 1600". Luigi Ferdinando Marsigli, care a participat la trasarea frontierei dintre Imperiul Otoman, Republica Venețiana și Imperiul Româno-German, a
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Frankfurt 1588) ce conține informații prețioase despre Țările Române și istoria lor în secolele XV și XVI și alte lucrări că "Ius orientale" (1573) și "Historiae Mvsvlmanae Tvrcorvm, De Monvmentis ipsorvm exscriptae" (1591). În Anglia, Richard Knolles a scris "Generall Historie of the Turkes", iar Paul Rycaut, rezident în Imperiul Otoman, a scris ""Tablou al Imperiului Otoman"" și a publicat două volume de Istoria Turcă.Thomas Thornton a scris "‘The Present State of Turkey’." În spațiul românesc, Dimitrie Cantemir a scris
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]