KorAP: Find »[drukola/base=holba & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...73 >

1,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

paralizată. Nu pot să vorbesc cu nimeni. Trebuie să... Trebuie să... Îmi Înșfac haina și ies aproape În fugă din birou și pe hol, spre scări. Peste tot, oamenii se Întorc la birourile lor după ce au vizionat interviul și se holbează la mine când trec pe lângă ei. — Emma ! În clipa În care ajung la scări, o tipă pe nume Fiona, pe care o cunosc doar din vedere, mă prinde de braț. Are cam o sută și ceva de kile și mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
sau că nu, dar am zis doar așa, să presupunem pentru o clipă că ai purta. Cum te-ai simți dacă cineva ar spune asta lumii Întregi, Într-un așa-numit interviu cu oameni de afaceri, la televiziune ? Aidan se holbează la mine, cu aerul că abia cum Îi pică fisa. Ia stai așa. Interviul cu Jack Harper. Despre ăsta vorbești ? Ne-am uitat și noi la el, la bar. — A, bravo ! Îmi arunc mâinile În aer. Extraordinar ! Pentru că știi, ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Încercai să te porți frumos cu mine. Dar acum mă simt ca o proastă. — Mă rog. Atunci Înseamnă că suntem două, spun posomorâtă. Se deschide ușa și intră Wendy de la contabilitate. Urmează un moment de tăcere, În care ea se holbează la noi, deschide gura, o Închide iar, apoi dispare Într-unul dintre separeuri. — Și zi, ești OK ? spune Katie coborând vocea. — Da, spun, ridicând din umeri. Mă rog... Da. Mă simt atât de bine, că prefer să mă ascund la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
mergi cu autobuzele astea. Are mare dreptate bunicul. Dar... nu-mi pot permite o mașină, spun prostește. Nici măcar nu știu să... păi și banii pe care vi-i datorez ? Ce facem cu... — Lasă banii, spune tata. Ștergem datoria. — Poftim ? Mă holbez la el, mai uluită decât am fost vreodată În viața mea. Dar nu putem face asta ! Încă Îți mai datorez... — Lasă banii, spune tata, cu urgență. Vreau să uiți complet de ei, Emma. Nu ne datorezi nimic. Absolut nimic. Rămân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
și se uită din nou pe listă. Bine, asta poate că nu... și nici asta... Începe să șteargă, rând cu rând, tot ce a scris. OK. Dar mai am Încă una. Ridică capul. Are o relație cu altă femeie. Mă holbez la ea, săgetată drept În inimă. Altă femeie. Nu m-am gândit niciodată la ipoteza asta. — Asta era și ultima mea teorie, spune Lissy pe un ton de scuze. Altă femeie. — Deci amândouă credeți că e vorba de altă femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
că n-o să faci nimic stupid. Ea mă privește cu bărbia Încleștată rebel. — Promite-mi ! — OK, zice Jemima Într-un final, dându-și ochii peste cap. Promit. Vezi că și-a ținut degetele Încrucișate la spate, remarcă Lissy. — Poftim ? Mă holbez uluită la Jemima. Promite-mi cum se cuvine ! Jură pe un lucru la care ții foarte mult. — O, Doamne, spune Jemima ofuscată. Bine, ai câștigat. Jur pe geanta mea Miu Miu din piele de ponei că n-am să fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Deci, ai... Îmi umezesc buzele uscate. Ai un copil ? — Nu, n-am nici un copil. Jack rămâne cu ochii În pământ câteva clipe, apoi ridică privirea. Pete are un copil. O fată. Alice e fata lui Pete Laidler. — Dar... dar... Mă holbez la el confuză. Dar... n-am știut că Pete Laidler avea un copil. Nimeni nu știe. Mă fixează lung. Ăsta-i tot secretul. E cu totul și cu totul altceva decât m-am așteptat. Un copil. Copilul secret al lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
prinzând din zbor frânturi de conversație. — ... costume superbe... — ... timp pentru repetiții ? — ... judecătorul a fost incredibil de intransigent... Și, brusc, o zăresc pe Lissy, Îmbujorată și radioasă, Înconjurată de o groază de tipi cu fețe de avocați, dintre care unul se holbează cu nesimțire la picioarele ei. — Lissy ! strig. Se Întoarce spre mine și o sărut pe obraz. Habar n-am avut că știi să dansezi atât de bine ! Ai fost uluitoare ! — Ba nu. N-am fost deloc, spune imediat și-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
A venit să vorbească cu mine. Șovăi. Să... Îmi spună secretul lui. Glumești ! spune Lissy, rămasă fără aer, ducându-și mâna la gură. Și... despre ce e vorba ? — Nu pot să-ți spun. Nu poți să-mi spui ? Lissy se holbează la mine uluită. Vrei să-mi spui că, după tot ce s-a Întâmplat, nu-mi spui despre ce e vorba ? — Lissy, crede-mă, chiar nu pot. Îmi iau o față În agonie. E... complicat. Doamne, parcă sunt Jack. — Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Ești nebună de legat, ești total și complet dusă... — Emma, nu fac decât să acționez În interesul tău. — Ba nu ! strig, cu fața În flăcări. E... posibil să... mă Împac cu Jack ! Urmează o pauză de treizeci de secunde. Mă holbez la ea, ținundu-mi respirația. Apoi, brusc, parcă e un robot ucigaș care intră În acțiune și nimicește totul În jur, cu razele sale. — Un motiv În plus să faci asta ! Asta o să-l țină În priză. O să-i arate cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
de umeri și mă privește lung și intens. Mi-e teamă de Întuneric. — Poftim ? spun pierită. — Mi-e teamă de Întuneric. Întotdeauna mi-a fost teamă. Motiv pentru care am o bâtă de baseball sub pat, pentru orice eventualitate. Mă holbez la el absolut bulversată. — Jack... — Și nu mi-a plăcut niciodată caviarul. Se uită În jur. Și mi-e... mi-e jenă cu accentul meu franțuzesc. — Jack, ce tot... — Cicatricea de la Încheietură o am de la paisprezece ani, de când am deschis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

-s și cu focul! - Vrei să zici că n-ați dat voi foc, nea Țârțâc? spun, după o pauză bună în care am decantat vorbele lui bălmăjite. - Domnu’ Tudor, să nu mai văd soarele cu ochii (ochi pe care-i holbează fioros spre mine). N-am dat nici eu, nici fetele ăstea! Da’ uite-acuma - și fetele-au fugit din sat, așa, cu ce-aveau pe ele, că li-e frică să nu cadă pe ele, înțelegi? - Sincer, nu prea-nțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
mi-a atras privirile atât de insistente că, la un moment dat, tovarășul ei i-a spus râzând și dând-o pe românește, Hai să coborâm mai repede, că ne fură românii! Cine putea să creadă că eu nu mă holbam la aurul de pe ea?). Filmul nu prea nou de după-amiază, Benjamin, recrut fără voie, pe mama doar o distrează. Lui Tony îi amintește de cazul Capitonovici, un ofițer căsătorit cu o evreică, care a stat la originea legii din 1933

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

dumneavoastră și tuturor celorlalți clienți ai mei, adaugă. Ca să vă spun că plec. — Cum? Îmi las ceașca de cafea jos, aproape spărgând‑o. Cum adică plecați? Plec de la Banca Endwich. M‑am hotărât să mă pensionez mai devreme. — Dar... Mă holbez la el, îngrozită. Nu e posibil ca Derek Smeath să plece de la Banca Endwich. Nu mă poate lăsa baltă, tocmai acum când lucrurile încep să meargă atât de bine. Vreau să zic, știu că nu ne‑am înțeles întotdeauna de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
aer plin de compasiune, în timp ce lasă literele înapoi în coș. Ce îngrozitor. E o despărțire urâtă, înțeleg. Da, zic, uitându‑mă în jur, după ce aș mai putea să cumpăr. Foarte. Mama lui... a fugit cu grădinarul. — Vorbiți serios? Patroana se holbează la mine, și observ brusc că un cuplu din apropiere e cu urechile ciulite. A fugit cu grădinarul? Era foarte... foarte bine făcut, improvizez, ridicând o cutie pentru bijuterii și văzând că este 75 de lire. Nu‑și mai lua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
îmi puteți spune. Femeia înaintează și își coboară vocea. Tim a acceptat propunerea lui Maud? Mă uit în jurul meu, la magazinul amuțit. Toți cei prezenți așteaptă un răspuns. Da, zic precaută. A acceptat‑o. — Și a mers? mă întreabă ea, holbându‑se la mine cu înfrigurare. — Îhm... nu. Maud și cu el... s‑au certat. — Zău? Femeia își duce mâna la gură. S‑au certat? De ce? — Ei, știți cum e, zic, disperată. Una‑alta... despre curățenie... ă, de fapt, cred c

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mâine pe coclaurii de pe acolo. Luke nu zice nimic, și, după un timp, îmi ridic ochii spre el. — Da, zice, și acum nu mai zâmbește. Becky... voiam să vorbesc cu tine despre ziua de mâine. Se oprește și eu mă holbez la el, simțind cum îmi piere zâmbetul de pe față. — Ce e? zic, încercând să nu par prea îngrijorată. Urmează iar un moment de tăcere, apoi Luke răsuflă cu zgomot. — Uite care‑i treaba. A apărut o ocazie de afaceri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
a plecat. Pe chipul recepționerului se citește cea mai sinceră nedumerire. — Ce anume... — Puteți să‑mi dați pachetul. Îmi cobor vocea. Și vă mulțumesc că nu m‑ați dat de gol. — Ce... pachet? — De la Special Express. — Ce Special Express? Mă holbez la el, simțind că ceva nu e tocmai în regulă. — Pachetul cu toate hainele mele! Cel despre care n‑ați pomenit nimic. Cel... Mă opresc brusc, în clipa în care îi zăresc fața. Habar n‑are despre ce vorbesc, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
am lăsat undeva pe aici pe jos... — Luke? zic, cât de firesc sunt în stare. Mi‑ai văzut cumva hainele de ieri? — Da, zice, ridicându‑și ochii din valiză. Le‑am trimis la spălătorie azi‑dimineață, împreună cu ale mele. Mă holbez la el, și mi se taie respirația. Singurele haine pe care le am pe lumea asta au fost trimise la spălătorie? — Când... când o să ni le dea înapoi? întreb, în cele din urmă. — Mâine dimineață. Luke se întoarce și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
coerentă. — Uau, zice Suze și mă privește ușor admirativ. M‑ai lăsat fără grai. E greu? Nu chiar, zic, după ce mă gândesc puțin. De fapt, e destul de simplu. Computerul izbucnește într‑o revoltă de sunet și culoare și amândouă ne holbăm la el, vrăjite. — Uau! face Suze iar. Tu ai făcut asta? — Păi... da, spun. Adică eu i‑am dat drumul. — Doamne, Bex, cât ești de deșteaptă, spune Suze, răsuflând cu zgomot. Și când crezi că o s‑o termini? — Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
începe să se caute în buzunar. Serios, spun, nunta e alături. Stați puțin să‑mi iau doar... Mă întorc, ținând buchetul lui Lucy cu ambele mâini, pentru că e destul de greu. Și, spre groaza mea, Angela Harrison tocmai coboară scările. Se holbează la mine și o clipă am sentimentul că vrea să mă omoare. Ce faci? se rățoiește la mine. Dă‑mi buchetul! Mi‑l smulge din mâini și își apropie fața atât de tare de a mea încât îi simt răsuflarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
umăr: — Răspunzi tu, Bex? El trebuie să fie. O, Doamne! O, Doamne! Nu mă simt deloc pregătită pentru asta. Încerc să‑mi iau un aer de detașare plină de încredere, deschid ușa larg și zic veselă: — Tarquin! — Becky! face el, holbându‑se la mine de parcă aș fi comoara pierdută a lui Tutankamon. O, Doamne, e la fel de slăbănog și de ciudat ca întotdeauna, cu un pulover tricotat de mână, de un verde dubios, îndesat sub o vestă de tweed și un ceas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
recomandat călduros. — Aha, zic, luând o gură de cafea. Păi, cred că aș putea să mă duc... Dacă nu cumva vrei să‑ți faci cumpărăturile, ca ă‑ți iei de‑o grijă! adaugă Luke, luând The Times, și eu mă holbez la el uimită. Nu te duci la cumpărături „ca ă‑ți iei de‑o grijă“. Alte lucruri se fac ca ă‑ți iei de‑o grijă. Ceea ce îmi cam dă de gândit. Poate ar trebui să fac turul ăsta cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
te uiți la ei, îți dai seama cât de... uriași sunt. Privesc acoperișurile clădirilor profilate pe cer, până mă doare gâtul și mă ia cu amețeală. Apoi ochii îmi coboară etaj cu etaj, până la magazinele de la parter. Și mă trezesc holbându‑mă la două cuvinte. „Prada“ și „Pantofi“. Ooo. Pantofi Prada. Chiar în fața mea. O să arunc doar o privire rapidă. Ceilalți mărșăluiesc mai departe, în timp ce eu mă grăbesc spre vitrină și mă uit la o pereche de pantofi clasici maro închis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Doamne, sunt divini. Oare cât or fi? Poate că Prada e ieftin aici. Poate ar trebui să intru o secundă și... — Rebecca? Tresar și mă uit în jur și‑mi văd grupul de tur la douăzeci de metri mai încolo, holbându‑se toți la mine. Scuze, spun și mă dezlipesc cu greu de vitrină. Vin acum. — O să fie timp pentru cumpărături mai târziu, spune Cristoph vesel. Știu, spun și râd lejer. Îmi cer scuze. — Nici o problemă! Are dreptate, firește. O să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]