956 matches
-
părere că strămoșii lor au fost români sud-dunăreni luați prizonieri de împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul, care i-ar fi așezat în munții Rodopi. Fiind de acord că idiomul meglenoromân prezintă asemănări mai mari decât cel aromân cu idiomul dacoromân, dar insuficiente pentru a concluziona că meglenoromânii sunt la origine dacoromâni, Capidan susținea ideea că meglenoromânii au format un bloc comun cu aromânii în munții Balcani, apoi s-au despărțit de aceștia înaintând spre sud, au trăit o vreme
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
avut conștiința apartenenței la românime. Azi ei se consideră greci în Grecia, macedoneni sau vlași (împreună cu unii aromâni) în Macedonia, români în România și turci în Turcia. Este adevărat că nici nu au posibilitatea oficială de a se declara meglenoromâni. Idiomul meglenoromân neavând aspect scris, nu are nici literatură cultă. Totuși, din folclorul literar au fost notate multe texte de către lingviști. După textele publicate de Weigand au mai apărut culegeri ale lui Pericle Papahagi, Ion Aurel Candrea și Theodor Capidan. Cele
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
Aurel Candrea și Theodor Capidan. Cele mai recente sunt culegerile lui Dionisie Papatsafa și Dumitru Ciotti. Există o singură lucrare cultă, o broșură despre creșterea viermilor de mătase, cu grafia adaptată după cea română și cu termeni împrumutați din aceasta. Idiomul meglenoromânilor este pe cale de dispariție, fiind înscris în "Cartea roșie a UNESCO despre limbile în pericol", secțiunea „Limbi în pericol grav”, și în "Atlasul UNESCO al limbilor din lume în pericol". În prezent există foarte puține forme de organizare culturală
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
o localnică din Tell el-Amarna, în Egipt. Considerate inițial falsificate, tăblițele de la Amarna se află azi în custodia unora din cele mai importante muzee și institute de cercetare din lume. Acest monument istoric epigrafic, redactat în litere cuneiforme in diverse idiomuri antice, majoritatea in limba akkadiană, limba diplomatică regională, reprezintă corespondența diplomatică și militară purtată între reprezentanții diverselor state și orașe-state cu faraonii Amenophis al III-lea și fiul său Akhenaten. Unele din informațiile conținute în tăblițele de la Amarna dețin o
Scrisorile de la Amarna () [Corola-website/Science/303361_a_304690]
-
din Munții Zagros, care ocupă pentru un secol cea mai mare parte a Mesopotamiei. Triburi semite de pastori nomazi pătrund în prima jumătate a mileniului III î.Hr, din stepele Arabiei în centrul Mesopotamiei . Limba akkadiana este cel mai vechi idiom semitic atestat; ea adopta la mijlocul mileniului III î.Hr, scrierea cuneiforma, devenită limba internațională în comerț, cultura, diplomație. La începutul mileniului ÎI î.Hr, limba avea 2 dialecte principale: babiloneana și asiriana. Din anii 500 î.Hr, rămâne limba științelor
Imperiul Akkadian () [Corola-website/Science/304660_a_305989]
-
croate promovată de Mișcarea ilirică. Ljudevit Gaj, conducătorul acesteia, este în același timp lingvistul care contribuie cel mai mult la stabilirea standardului limbii croate literare moderne, pe care îl fundamentează pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, pentru că acesta este idiomul unei literaturi de prestigiu, cea de la Dubrovnik, din secolele XVI-XVIII, și în vederea uniunii lingvistice cu sârbii, ale căror graiuri fac parte tot din dialectul štokavian. În aceeași perioadă, în Serbia, Vuk Stefanović Karadžić lucrează la standardizarea limbii sârbe pe baza
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
regatul orașelor-cetăți”. Cele mai vechi localități au fost: Pskov, Polotsk, Gnezdovo/Smolensk, Alaborg, Aldeghia/Ladoga, Holmgard/Novgorod, Beloozero, Timero/Iaroslavl, Sarskoie Gorodișce, Rostofa/Rostov, Vladimir, Muron. Parțial, dacă nu toți varegii, erau cunoscuți de asemenea sub denumirile "kylfingar" [külfingar] (în idiomul scandinav), "kolbiaghi" (în slava medievală ruso-ucraineană), "kulpingoi" (în greacă), "al-kilabiyya" (în arabă) și "kölpények" (în maghiară). În cronica lui Anonymus este menționată o căpetenie de trib cu numele "Culpun", echivalentul termenului maghiarizat "kölpény", din anturajul ducelui Arpad). Potrivit unor cercetători
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
din Belgia, Luxemburg și Elveția. Limbile "oïl" se situează în arborele limbilor romanice în felul următor: Grupul de limbi "oïl" cuprinde, după unele surse, două subgrupuri: În concepția de politică lingvistică oficială din Franța, din acest grup fac parte următoarele idiomuri, care au statutul de limbi regionale: În această concepție, limba francopronvensală este și ea una din limbile regionale din Franța, dar nu este inclusă între limbile "oïl". Printre idiomurile "oïl", lingvistica istorică îl plasează și pe cel anglo-normand, vorbit în
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
politică lingvistică oficială din Franța, din acest grup fac parte următoarele idiomuri, care au statutul de limbi regionale: În această concepție, limba francopronvensală este și ea una din limbile regionale din Franța, dar nu este inclusă între limbile "oïl". Printre idiomurile "oïl", lingvistica istorică îl plasează și pe cel anglo-normand, vorbit în Anglia după cucerirea acesteia de către William Cuceritorul. Cea mai veche atestare a termenului de limbă "oïl" se găsește la Dante Alighieri. Prin acesta el înțelegea limba literară franceză veche
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
limba occitană și "si" în limba italiană. Și primii romaniști au folosit această denumire la singular pentru franceza veche, iar limbile "oïl" actuale erau considerate dialecte ale acesteia. În lingvistica romanică actuală se continuă folosirea termenului de dialecte pentru aceste idiomuri din Evul Mediu. Primele texte literare considerate ca aparținând limbii franceze au fost scrise în diferite idiomuri "oïl": "La Cantilène de Sainte Eulalie" (Cântarea Sfintei Eulalia), (secolul al IX-lea) în valonă cu elemente picarde, la fel ca și "La
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
franceza veche, iar limbile "oïl" actuale erau considerate dialecte ale acesteia. În lingvistica romanică actuală se continuă folosirea termenului de dialecte pentru aceste idiomuri din Evul Mediu. Primele texte literare considerate ca aparținând limbii franceze au fost scrise în diferite idiomuri "oïl": "La Cantilène de Sainte Eulalie" (Cântarea Sfintei Eulalia), (secolul al IX-lea) în valonă cu elemente picarde, la fel ca și "La Vie de Saint Léger" (Viața Sfântului Leodegar) (secolul al X-lea), "Le Sermon sur Jonas" (Predica despre
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
în valonă, iar cea mai veche variantă păstrată a "Cântecului lui Roland" (secolul al XI-lea) în anglo-normandă. În regiunea Parisului (Île-de-France) se vorbea în Evul Mediu un dialect "oïl" numit "françois". Limba franceză s-a format din elementele comune idiomurilor "oïl", răspândindu-se treptat pe tot teritoriul Franței datorită prestigiului acestuia, fiind și limba regilor. În cursul aceluiași proces, celelalte idiomuri "oïl" au fost înăbușite și desconsiderate. Viziunea asupra lor s-a schimbat abia începând cu mijlocul secolului al XX
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
Île-de-France) se vorbea în Evul Mediu un dialect "oïl" numit "françois". Limba franceză s-a format din elementele comune idiomurilor "oïl", răspândindu-se treptat pe tot teritoriul Franței datorită prestigiului acestuia, fiind și limba regilor. În cursul aceluiași proces, celelalte idiomuri "oïl" au fost înăbușite și desconsiderate. Viziunea asupra lor s-a schimbat abia începând cu mijlocul secolului al XX-lea, ajungând la statulul de limbi regionale.
Limbi oïl () [Corola-website/Science/311058_a_312387]
-
demn de remarcat - au păstrat o majoritate considerabilă de caracteristici comune, față de cele ce le deosebesc. Vreme de multe secole, evreii așkenazi s-au exprimat, în special, în trei limbi: cea oficială, a populației în cadrul căreia locuiau, limba idiș, un idiom germanic din grupa Hochdeutsch folosit în viața cotidiană în centrul și estul Europei (spre deosebire de evreii sefarzi care au vorbit "„ladino”", limba veche spaniolă din sec. XIV-XV-lea, și în unele cazuri, portugheza) și cea ebraică (și aramaică), „limba sfântă”, folosită mai
Evrei așkenazi () [Corola-website/Science/312333_a_313662]
-
Kiev și în regiunea Circazia, respectiv Tahanča, Koșmak, Taldîkî ar putea avea o legătură cu berindeii. Numele localității Berdîčiv din sudul districtului Žîtomîrska (Jitomir) evocă prezența lor în respectivul spațiu geografic. Berindeii vorbeau un dialect turcic care corespunde așa-numitului idiom Çağatay (Djagatai), limbă considerată drept variantă medievală a uzbecei de azi. De altfel, karakalpacii de azi locuiesc în vestul Uzbekistanului, în republica autonomă Karakalpakstan, pe malurile lacului Aral. Ei sunt recunoscuti drept crescători de oi din rasa caracul (lână neagră
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
nu putea veni decât din partea unui romanist profund cunoscător al limbii române, așa cum, între romaniști, puțini mai sunt”. (Alexandru Niculescu, p. V) O secțiune importantă și care constituie partea finală a lucrării o reprezintă descrierea și evoluția limbilor descendente din idiomul italic. Întâi cercetătorul prezintă Romania Orientală și - în mod firesc - începe cu limba română (p. 285 sqq.), însă nu mai este firesc faptul că el este nevoit să redacteze întinse note de subsol (care, practic, dublează textul de bază!) prin
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
Interesele conjuncturale, în acest caz de natură politică, nu se pot suprapune și nu trebuie să deformeze receptarea realităților lingvistice. Totuși, „cum fiecare națiune suverană și independentă (nu era pe atunci cazul Moldovei sovietice) are dreptul de a-și alege idiomul pe care îl consideră potrivit”, Carlo Tagliavini oferă exemplul Marelui Ducat al Luxemburgului, unde - ca limbă oficială, alături de franceză și germană, există și Lëtzebuergesch (adică un dialect al limbii germane, aproape identic cu cel din regiunea vecină din Germania, inclusiv
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
alți membri ai Academiei care doreau modificări ale limbii, și Schleyer care ținea foarte mult la drepturile sale de inventator. Aceasta a dus la o scindare prin care o mare parte din membrii academiei au renunțat la volapük in favoarea idiomului neutru și a altor noi proiecte de limbi artificiale. O altă cauză a declinului volapük a fost ascensiunea limbii esperanto. În 1887 a fost publicată prima carte de esperanto ""Unua Libro"". Deoarece limba era mai ușor de învățat, multe cluburi
Volapük () [Corola-website/Science/310223_a_311552]
-
care prezintă asemănări parțiale, acestea făcând din diasistem ceva diferit de simpla sumă a sistemelor componente. Weinreich mai menționează că această construcție nu este totdeauna rezultatul unui demers științific, putând fi practicat intuitiv de vorbitori care stăpânesc cel puțin două idiomuri (dialecte și/sau limbi). În sensul cel mai restrâns, un diasistem poate fi stabilit la nivelul unui singur sistem de trăsături ale unui idiom dat. Weinreich dă ca exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
totdeauna rezultatul unui demers științific, putând fi practicat intuitiv de vorbitori care stăpânesc cel puțin două idiomuri (dialecte și/sau limbi). În sensul cel mai restrâns, un diasistem poate fi stabilit la nivelul unui singur sistem de trăsături ale unui idiom dat. Weinreich dă ca exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu sisteme identice din cinci vocale, /i/, /e/, /a/, /o/ și /u/, diasistemul respectiv poate fi reprezentat prin formula: formula 1, unde 1 și 2 sunt
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
două idiomuri (dialecte și/sau limbi). În sensul cel mai restrâns, un diasistem poate fi stabilit la nivelul unui singur sistem de trăsături ale unui idiom dat. Weinreich dă ca exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu sisteme identice din cinci vocale, /i/, /e/, /a/, /o/ și /u/, diasistemul respectiv poate fi reprezentat prin formula: formula 1, unde 1 și 2 sunt varietățile de limbă, // delimitează diasistemul, iar ≈ reprezintă opoziția dintre vocale. Dacă variantele diferă prin realizarea
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
mai multe limbi și nu de una singură, se datorește unor factori extralingvistici care au dus la elaborarea unor standarde aparte pentru multe dintre ele. Cele prezentate până aici sunt continuumuri dialectale geografice. În Africa se poate da exemplul unui idiom numit în engleză "fula" sau "fulani", iar în franceză "peul", răspândit în 17 state din Africa de Vest, pe fâșia de savană de la sud de Sahara, din Mauritania și Senegal până în Ciad. Se compune din zece până la 15 arii dialectale principale, între
Continuum dialectal () [Corola-website/Science/304980_a_306309]
-
în 17 state din Africa de Vest, pe fâșia de savană de la sud de Sahara, din Mauritania și Senegal până în Ciad. Se compune din zece până la 15 arii dialectale principale, între care se interpun arii în care se vorbesc sute de alte idiomuri, deci nu este un continuum dialectal geografic, ci numai lingvistic, fiind totuși considerat o limbă unitară.
Continuum dialectal () [Corola-website/Science/304980_a_306309]
-
dialect al altei limbi. O asemenea limbă este în Europa limba bască. De multe ori însă elaborarea unei varietăți standard este instrumentul creării unei limbi numite "ausbau" „limbă prin elaborare”, pe baza unui dialect dintr-un continuum dialectal. Prin aceasta idiomul respectiv primește statutul de limbă, considerată astfel din motive extralingvistice. Exemplul clasic pentru aceasta este cel al limbilor germană și olandeză care fac parte din punctul de vedere al lingvisticii comparative din continuumul germanic de vest, și pentru care s-
Limbă standard () [Corola-website/Science/304982_a_306311]
-
Noțiunile limbă "abstand", limbă "ausbau" și limbă-acoperiș (din limba germană de la: "Abstandsprache, Ausbausprache, Dachsprache") sunt folosite în sociolingvistică pentru analizarea și clasificarea idiomurilor ca limbi autonome, pe de o parte, și dialecte, pe de altă parte. Primele două noțiuni au fost propuse de lingvistul german Heinz Kloss în 1952, iar al treilea de către lingvistul austriac Hans Goebl în 1975, toate trei fiind folosite
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]