1,111 matches
-
cele chinezești, o premieră mondială. Nu pot fi uitate, familiile Safir, Schuster, Segal, Wachman, Kimmelman, Golștein, Krusty, Aderka, Eskenasy, Kușelic, Bainer, medici, ingineri, comercianți și bancheri, care trăiau într-o deplină înțelegere cu celelalte comunități. După confiscarea palatelor și clădirilor impozante ale lui Jean Mihail, Pleșea, Vorvoreanu, Potârcă și a altor moșieri, care, în anchetele Securității erau numiți bandiți, dușmani ai poporului, locuința bancherului Eschenasy, de pe strada Câmpia Islaz, a devenit sediul Securității Poporului. Era locul de tristă amintire, unde se
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
Internațional pentru Artă Contemporană, a scos revista Artelier, la Cluj a apărut, sub conducerea lui Timotei Nădășan, varianta românească a cunoscutei reviste maghiare Balkon, iar un grup de arhitecți a construit - și termnenul trebuie luat ca atare -, ceva mai tîrziu, impozanta revistă Octogon. Toate aceste june vlăstare ale publicisticii românești apar pe o piață care s-ar fi putut numi, fără nici o sfială, pustie, dacă tot un grup de arhitecți, coordonat de Arpad Zacky, căruia i s-au asociat apoi și
Arta și mediile by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16439_a_17764]
-
de actuala hermeneutică a lecturii - ne adresăm, obligatoriu, cărților semnate Paul Cornea, știind că acolo vom găsi - dincolo de documentarea impecabilă - interpretarea cea mai echilibrată și cea mai apropiată de adevărul nostru, prin excelență volatil. Profesor înseamnă nu doar crearea unei impozante opere proprii (de la Studii de literatură română modernă, 1962 și Originile romantismului românesc, 1972, pînă la Regula jocului, 1981 și Introducere în teoria lecturii, 1988), ci și talentul, extrem de rar, de a-i face pe alții să lucreze arătîndu-le calea
Profil și efigie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12352_a_13677]
-
pronunțat prin cea din 1923, au cedat din prerogativele lor sociale și politice în favoarea burgheziei în ascensiune." Și aceasta "cu scopul de a așeza țara pe făgașul dezvoltării moderne", deci de a o integra cu adevărat în civilizația occidentală. O impozantă dovadă ar fi chiar denumirea de "mic Paris" care se dădea Bucureștilor de odinioară (ne bucurăm că, un autentic vorbitor de limbă română, dl Mihai Sorin Rădulescu scrie "Bucureștii" și nu "Bucureștiul"). "Astăzi, scrie dânsul, când totul este aruncat cu
La umbra arborilor genealogici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14427_a_15752]
-
ca pasărea cerului. Dar, de la o vreme începuse să-l doară capul. S-a dus la farmacie și-a tras un număr ca să cumpere aspirine. N-au avut efect și-a fost nevoit să meargă la doctor. Era o clinică impozantă, cu multe cabinete. La recepție, o domniță i-a cerut permisul de pacient. Nu-l avea, căci în țara în care ajunsese nu fusese niciodată pacient. I s-a arătat un card de plastic magnetizat și i s-a cerut
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/14705_a_16030]
-
cele chinezești, o premieră mondială. Nu pot fi uitate, familiile Safir, Schuster, Segal, Wachman, Kimmelman, Golștein, Krusty, Aderka, Eskenasy, Kușelic, Bainer, medici, ingineri, comercianți și bancheri, care trăiau într-o deplină înțelegere cu celelalte comunități. După confiscarea palatelor și clădirilor impozante ale lui Jean Mihail, Pleșea, Vorvoreanu, Potârcă și a altor moșieri, care, în anchetele Securității erau numiți bandiți, dușmani ai poporului, locuința bancherului Eschenasy, de pe strada Câmpia Islaz, a devenit sediul Securității Poporului. Era locul de tristă amintire, unde se
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
de 6 noiembrie. Alți prieteni: Patsy și Florian Costache. Nu puteam lipsi. Bucuria inimii era atât de mare încât păstra un colțișor pentru fiecare. O slujbă protestanta într-una din sălile restaurantului Crown Plaza din Montreal. Pastorul avea o statura impozanta, îmbrăcat într-un costum de culoare deschisă, tuns stil mohawk, venit special din statele Americii, a ținut slujba în limba engleză. Cei doi miri aflați că într-un nor mare și alb de dantelă, se țineau de mâini și se
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
unei femei. Această femeie este o prostituată. În Albania, în fața Uniunii Scriitorilor, se afla într-adevăr casa unei prostituate. Nu am recurs la o analogie vulgară sau la o metaforă vulgară, ci am întrevăzut relația între cele două elemente: clădirea impozantă a Uniunii Scriitori-lor vis-a vis de casa măruntă a prostituatei (rîde). RB: Aici realitatea o ia înaintea metaforei fiindcă, în cele din urmă, existența multor scriitori în timpul dictaturii însemna de fapt o prostituție. IK: Da, dar într-un mod
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
invitată de C.V. Ionescu, uneori venea și Mihai Eminescu care, în una din seri a scris pe o scândură din peretele „foișorului” câteva versuri din poezia „Mai am un singur dor”. Vila Grierul, Șoseaua Bucium Sus pe Repedea se află impozanta clădire a Preventoriului Dr. Clunet. Casa a aparținut lui Vasile Sculy Logothetides și a fost supranumită „Mica Belvedere". În timpul primului război mondial, aici s-a aflat spitalul pentru bolnavii de tifos exantematic. Printre victimele tifosului se numără însuși Dr. Jean
Hoinar în jurul Iaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1200_a_2073]
-
primăvară se oglindea în apa mării și a lacului Techirghiol. Automotorul ce făcea curse regulate între Constanța și Mangalia se strecura agale pe luciul apei. S-a oprit într-o gară mică a cărei denumire era anunțată de o inscripție impozantă, prinos al revolutiei proletare, „Vasile Roaita”, ce înlocuise vechea inscriptie, „Carmen Silva”, pentru a nu mai aminti poporului de reprezentanții unui sistem perimat ce se îmbogățise, asuprind clasa muncitoare. Automotorul s-a oprit în dreptul impegatului, pentru ca mecanicul să mai schimbe
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
aduci aminte câte ceva despre casa părin tească din București? — Era pe strada Gogu Cantacuzino la numărul 50. În veci nătate, pe strada Batiștei, la numărul 25, locuia bunicul meu patern, Ion Procopie Dumitrescu. Era înalt și avea o barbă lungă, impozantă. — Manuela, verișoara ta, am intervenit întrerupându-i povestirea, mi-a spus că primarul avea o casă impresio nantă, cu o scară de marmură care ducea într-un hol imens, având în prim-plan două piane cu coadă puse cap la
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
complimente, amabil, dar solemn, totodată. S-a ăntâmplat pe vremuri ca un ambasador distrat și-și fi uitat scrisorile acasă. El i-a remis atunci regelui doar o foaie de hârtie, împăturită cu grijă, ceremonia nu a fost mai puțin impozantă. Nu este nevoie să mai spunem că acel ambasador, de îndată ce a revenit la ambasadă, s-a grăbit să repare gafa făcută, aranjând lucrurile cu secretarul de stat. Pentru a sfârși cu aceste plictisitoare chestiuni de etichetă, voi mai aminti că
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
din două răsuciri e lângă masă, zâmbind mieros. Actorul își ridică sprâncenele. Capul pleșuv tace, pompierul se preface că nu există. Ochii redactorului-șef alunecă agale peste sticlă. Mărul lui Adam tresare, pupilele devin apoase, vocea uită apartenența la statura impozantă și miorlăie: — Vă salut, tovarăși... Văd că vă cinstiți... Actorul nu se dezice. Încurajat de tăcere, redactorul-șef mai face un pas: — Păi, parcă aș bea și eu un păhărel... Actorul se înviorează, capul pleșuv toarnă în pahar, pompierul privește
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
explică bătrâna, și-ntr-adevăr ceea ce o uimi scoase din traistă și-i arătă secerile. Luați-o la stânga. Pe partea cealaltă. Trebuie să ajungem la Prefectură, în centru, spuse Cerboaica. În sfârșit, ajunseră. Tânăra femeie explică portarului cine este. Portarul un bătrânel impozant în uniforma lui veche, dar atât de curată încât părea nouă, cu dungă la pantaloni și caschetă pe cap îi arătă scările albe de marmură fără a o vorbă, parcă ar fi fost mut. Urcă și, sus, un domn gras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai târziu, în favoarea „Monumentului ostașului Sovietic“. Dejismul se debarasează în 1956, la doar cinci ani de la inaugurare, de statuia lui Stalin (Dumitru Demu, la fântâna Mudura din Herăstrău, pe Aleea Cariatidelor gândite de Baraschi, la o sută de metri de impozantul Charles de Gaulle de acum), pentru ca postceaușismul să-i exileze pe Lenin din Piața Scânteii (Boris Caragea, 1960, soclul de granit roșu provenind de la statuia lui Ferdinand) și Petru Groza (Romulus Ladea, 1971) cu nasul în iarbă la Mogoșoaia. Te
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
opera humuleșteanului. Socotit de unii un „talent primitiv și necioplit” (Iacob Negruzzi), ajunge să nutrească comentarii subtile care încearcă a-i scoate în relief rafinamentul, complexitățile cu bătaie livrescă, mai nou „dedesubturile” abisale. G. Călinescu l-a situat într-o impozantă serie europeană de vocații congenere, declarîndu-l „un Gargantua moldav”. Dar surprizele nu s-au oprit aici. „Prins în cleștele dihotomiilor, Creangă suportă un veritabil asalt interogativ”, remarcă Adrian Dinu Rachieru. La antipodul „țărăniilor” nepretențioase care-l marcau inițial, autorul lui
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
mama. - Vasăzică, n-ai ales-o tu! (Indolenta încă făcea pauze înainte de a zice "tu", cu toată intimitatea foarte înaintată. Felul important cum își făcea Pomponescu interesantele confesiuni o împingea să-i zică "excelență" sau "domnule ministru". Ministeriabilul era prea impozant în amor.) - De ales, eu am ales-o, fără să sper că mama are săconsimtă. Din purtările mele, din aluzii, a înțeles preferința mea, și fiindcă era de acord, fără să mai întrebe cât de adâncă G. Călinescu este înclinarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
preferând de obicei haina neagră. Acum Pomponescu adoptase mici retușări. Părea evident că-și vopsea mustața, purta apoi haine mai variate în ton, admițând griul și tabacul. Se ferea totuși de stridențe, de tăietura prea acuzată la talie. Statura sa impozantă tolera o anume studiată neglijență. De pildă, Pomponescu nu punea la gât o cravată prea bătătoare la ochi, cel mult arbora din când în când un papion cu buline albe, mărunte. Își schimba hainele des, fără să pară afectat, din cauză că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Hangerliu aveau un pedigree. Hangerlioaica nu ascundea veleitatea de a lua ea în mână frânele răzmeritei și întocmise o listă de rubedenii de împins în locurile de comandă. Dăduse câteva declarații la ziarele din străinătate și pregătea o slujbă religioasă impozantă în amintirea lui Hangerliu la Mitropolie, cu care prilej ar fi luat parte fetele de la orfelinat și unitatea militară căreia îi aparținuse prințul, plus numeroasa familie și membrii ambasadelor. Așadar, prințesa se arătă serviabilă și propuse două soluții: una ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
admirabil! Superb! Ești un bărbat plin de daruri, e-mi-nent! Ești cel mai mare arhitect român. - Bună seara! Îi răspundea invariabil și râzând Ioanide. Pe urmă sosea madam VaIsamaky-Farfara, fardată minuțios și raționîndu-și gesturile feței ca să nu-și strice pictura. Ioana, impozantă ca o statuie greacă, venea și ea. Apăreau Hagienuș, Suflețel, Gulimănescu, mai rar Saferian, adus cu greu de alături. Suflețel era singurul care distona total cu arhitectura interioară, întrucît, din cauza părului vâlvoi de prea deasa trecere a degetelor prin el
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fost elev al liceului rădăuțean, în lucrarea Din viața unui universitar, vol. 2, București, Editura Ceres, 2002. În proza memorialistică Hazard, p. 1315, autorul evocă salvarea unui tratat de vinificație, tipărit de dr. Josef Bersch, în 1889, la Viena, lucrare impozantă, cu 780 de pagini și ilustrații, o raritate astăzi în literatura europeană de specialitate. Volumul fusese legat în piele de Cordoba, care se mai păstra doar pe cotor, după ce fusese „epurat”, sub supravegherea militarilor sovietici „eliberatori”. Consemnând acestea, nu putem
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93273]
-
de butoane pe un tablou din metal lustruit și apăsă pe cel de lîngă eticheta GALERIA EXECUTIVULUI. Liftul urcă și el se uită satisfăcut la imaginea lui reflectată în panoul lustruit. Deși arăta mai bătrîn, avea o figură chiar mai impozantă decît aceea din toaleta sacristiei. îi crescuse o barbă albă, ascuțită în stil căpitănesc, obrajii îi erau moi, rozalii ca efect al unei îngrijiri atente. Ușa liftului se deschise și Wilkins, care arăta exact cum și-l amintea, îi strînse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din Atlantide de Vest... Ajunse la ușă și auzi strigătul satisfăcător „Lordul Provost Lanark al Unthankului Mare“, și dădu mîna cu un ins cu obrajii scofîlciți, care îi spuse: — Trevor Weems din Provan. Mă bucur că ați venit. O femeie impozantă într-o rochie de seară din tweed albastru dădu mîna cu el și-l întrebă: — Ați avut o călătorie plăcută? Lanark se holbă la el și zise: — Catalizatorul. — Spune-i lady Monboddo, zise Ozenfant care stătea lîngă ea. Dădu mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sicriului. Maria apucă și ea coaja tare de chitină translucidă, cu ochii dilatați și pielea de găină pe brațe. În centrul sălii, atât de departe de peretele circular încît statuile și coloanele abia se străvedeau prin ceața albăstruie, nu mai impozante decât o pădure aflată la orizont, se afla un mormânt de cristal, cu capacul dat la o parte. Groparii își lăsară jos povara, lumea se adună-n cerc, și popa începu să cădălnițeze și să cânte. Toți își făceau cruci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de limpede încît aș putea descrie fiecare clădire ce mărginește acele piațete triunghiulare, străbătute de cîte-o singuratică șină de tramvai? De unde statuile? Femeia de piatră din centrul pieței oale și vaste, plutind, culcată pe spate, la un metru deasupra soclului impozant de porfir. Siamezele lipite în zona șoldurilor, cranii hidrocefalice. Casa cu fațadă scorojită, având deasupra intrării un balconaș sprijinit de doi uimitori atlași sculptați într-o niatră lăptos-străvezie, de consistența dințișorilor de copil. Și iar construcții ciclopice, și iar fantastice
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]