3,598 matches
-
de un lichid fierbinte întâmpinat cu aceeași intensitate a orgasmului său. Doar zvâcnirile celor două trupuri aflate în agonie mai aminteau de faptul că între ele s-au dat lupte pline de pasiune și de trăiri interioare. Amândoi au rămas inerți unul lângă celălalt. - Mulțumesc, Gloria. Ai fost fenomenală. Ești o femeie fantastică pe care mi-o doresc mereu s-o am în patul meu. - Și tu, dragule, mi-ai dăruit cele mai frumoase momente din viață. Ești eroul meu de
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2334 din 22 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376786_a_378115]
-
nu de rușine. Nu crezi? Ștefan o strânse în brațe și o sărută pe creștet. Dalia se plie pe trupul său ca un maieu subțire, pe un corp umed, abia ieșit din baie. Era lipită complet, ca o ventuză. Era inertă. Nu se mai putea mișca. I se blocaseră toți nervii. A trebuit să o îndepărteze un pic ca să-și mai poată muta picioarele din loc. - Dalia? - Scuze..., scuză-mă, cred că am o cădere de calciu, sau așa ceva, nu știu ce se
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2344 din 01 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376807_a_378136]
-
din nou în cerc, târându-și pașii grei. Abia mai strigau: hă...lăi...șa! Mergeau sprijinindu-se în bețe. Glasuri stinse...mișcări molatice...trupuri aplecate. Și lăutarii smulgeau note leșinate, adormite. Vătaful încetează să mai strige. Toți își poartă trupurile inerte în scurgerea leneșă a cercului. În această amorțire, mutul se încordează, întinde piciorul și scoate la iveală vigurosul instrument: -Ă! Ă! Ăă...șa! Însă călușarii nu reacționează. Furios, mutul îi împunge cu „bățul” lui și-i bate cu sabia. Călușarii
HĂLĂIŞA!-PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377793_a_379122]
-
tot la fel de “robustă” ca și mine, nopțile devin un coșmar. Bătrâna stă în șezut și nu doarme decât așa. Tot timpul se cere la baie. Îți imaginezi, ce chin poate îndura, acea femeie ca să se lupte cu un corp semi inert, ca s-o deplaseze prin casă. - Doamne, Dumnezeule! Cum se descurcă? O cheamă cumva Zoia? - Da. De unde știți? - Am văzut-o în parcul Valentino cu prietena dumitale care te-a chemat. - Aha! Cum să se descurce? Își plânge ziua când
ROMAN IN LUCRU, CAP. IX de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1513 din 21 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377845_a_379174]
-
acasă, nu îl admonesta că stătea mai mult cu prietenii la o bere decât cu ea și nici nu mai avea pretențiile acelea enervante cu făcutul lucrurilor împreună. Dar nici despre apropiere nu mai putea fi vorba, atâta timp cât ea devenea inertă în puținele lor momente intime și continua să fixeze tabloul cu privirea chiar și atunci. Într-o zi, el se mută pur și simplu din dormitor, ca să o facă să înțeleagă că persoana lui trebuia să fie pe primul plan
TABLOUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1356 din 17 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376391_a_377720]
-
plânse ale pianului, într-un vis temporar. Tresăritul ritmic al pleoapei sub bretonul rotund și copilăros, sugera viziunea inorogului luminos. Bărbatul... se-apropie abătut, mângâindu-i apatic buclele, în gânduri străine o sărută sub bărbie, șoptindu-i c-o privire inertă: O să-ți treacă! Clapele... Citește mai mult Ochii mari sub sprâncene înaltescăpau lacrimi curbate.Preaplinul amestecându-se,în fumul țigării destinului...doar o mână-i dansa rarpe clapele plânse ale pianului,într-un vis temporar.Tresăritul ritmic al pleoapeisub bretonul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376365_a_377694]
-
rarpe clapele plânse ale pianului,într-un vis temporar.Tresăritul ritmic al pleoapeisub bretonul rotund și copilăros,sugera viziunea inorogului luminos.Bărbatul...se-apropie abătut,mângâindu-i apatic buclele,în gânduri străineo sărută sub bărbie,șoptindu-i c-o privire inertă:O să-ți treacă!Clapele...... Abonare la articolele scrise de cristian pop
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376365_a_377694]
-
minții, risipite de torentul tristeții, prin toate hățișurile sorții. Singurătatea lucrează tenace, cot la cot cu dorul neostoit și asemeni unor gropari impasibili lărgesc mormântul din suflet, ca să încapă în el cât mai multe vise și speranțe ucise. Brațele cad inerte peste lutul negru mustind de lacrimi iar degetele adună grămezi de suspine, rostogolindu-le peste fluturii agonizanți ai iluziilor, zădărnicite de neputință și dezolare. Câtă tristețe!... Câtă descurajare!... Cât dor!... Răsuflarea se întretaie și apoi se oprește sporadic sub presiunea
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
minții, risipite de torentul tristeții, prin toate hățișurile sorții. Singurătatea lucrează tenace, cot la cot cu dorul neostoit și asemeni unor gropari impasibili lărgesc mormântul din suflet, ca să încapă în el cât mai multe vise și speranțe ucise. Brațele cad inerte peste lutul negru mustind de lacrimi iar degetele adună grămezi de suspine, rostogolindu-le peste fluturii agonizanți ai iluziilor, zădărnicite de neputință și dezolare. Câtă tristețe!... Câtă descurajare!... Cât dor!... Răsuflarea se întretaie și apoi se oprește sporadic sub presiunea
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
tătăroaice, hieroglife ce ascundeau înțelesuri pe care doar ea le putea pătrunde. Așezată în fotoliu, cu ceașca de cafea încă aburind alături, Zina privea printre gene cerul. Îi plăceau tare mult aceste momente ale zilei, în care putea să rămână inertă, fără ca vreun gând să-i perturbe liniștea. În aceste momente, reușea să se desprindă din tumultul numit viață, pentru a deveni doar una cu tot ceea ce până atunci era doar în jurul său, asemenea unei ape în care, indiferent de direcția
NEVĂZUTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375830_a_377159]
-
putea să-și folosească decât pleoapele ... ușor, ușor a început să miște obrajii, să ne audă, să ne răspundă cu privirea și cu mișcări ale pleoapelor. Apoi, după detubare, a început să vorbească, deși celelalte părți ale corpului erau încă inerte. Cu răbdare, a așteptat ca potasiul Divin să îi hrănească și ceilalți mușchi, ai membrelor și, după vreo 6-7 ore, părea întreagă, simțitoare, nedumerită, la fel de tânără, dar mult mai iubită. Lacrimi, îmbrățișări, mulțumiri, Slavă Lui Dumnezeu ... toate se amestecau într-
CERASELA NICOLETA SLĂVULETE de CERASELA NICOLETA SLĂVULETE în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376545_a_377874]
-
îi umezi fața crispată cu apă rece, o pălmui ușor: - Trezește-te, puiule, o sperii pe mama! Trezește-te! Unde era salvarea? De ce nu venea nimeni? La un moment dat, fetița se liniști și privirea i se limpezi, dar rămase inertă în brațele Dianei. Membrele îi păreau ca de cârpă, atârnând greu peste brațele mamei. Apăru, în sfârșit, o ambulanță. - Cât a stat în acea stare, doamnă? - Credeți că am stat să cronometrez? Dumnezeule! Și o internară. Îi internară micuța, chiar
(III) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376652_a_377981]
-
să fie?! N-avem nici un doctor?! Aflat de mult lângă trupul zvârlit de furia mării, mă ridic. Ca la școală îmi salt brațul rostind abulic Prezent! Ființa întreagă îmi urlă! Un răget de fiară îmi vine să scot! Năstrușnica formă inertă este-așteptata... iubita-mi... soția... Cui pot s-o revendic?! Mi-e luată! E dusăăă! Mutată în sufletu-mi lărgit de durere, tornada de-afar-a plecat! E liniște-acum! Mă doare tăcerea. * Liniile frânte derutant inhibă avântul. Și în spațiul lipsit de orizont
LABIRINT AUTUMNAL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2102 din 02 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375199_a_376528]
-
însângerate de strigăte, /lăsîndu-mă să-mi gust întristările / înmiit de întregi” (Priveam). Delimitarea spațiilor privilegiate este conturată tonic de răspunsul la spaima în fața temporalității, ca tendință profundă de respingere a timpului cronologic: „Ce rost să mai strig timpului, / acestei lumi inerte și surde? / când nu mai pot găsi / lacrima din ochiul timpului / iar sufletul lumii / s-a stins în aduceri-aminte?!” (Cui să strig?). Pentru a face mai transparentă relația dintre subiectul și obiectul oniric, într-un alt spațiu imagistic, evocator, generat
AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI ÎN POEZIA VIORELEI CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372640_a_373969]
-
fără apărare în voia morții. Candoarea copilăriei împietrise pe chipul senin un surâs resemnat dar încrezător, sporindu-i frumusețea. Inimile părinților se frânseră la unison și durerea îi îngenunche la căpătâiul fiicei muribunde! Lacrimile curseră libere și nestăpânite pe mânuțele inerte, ce strângeau fiecare între degetele lacome. Le sărutară cu evlavie, le adorară și le mângâiară inconștient, de parcă ai fi fost ancorele de care depindea viața și viitorul lor. Într-o mare măsură, chiar erau. Aparatele pompau ritmic aerul în pieptul
FOCUL DIVIN AL IUBIRII de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2196 din 04 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372685_a_374014]
-
misive, Strigându-ți mut iubirea încă trează. M-aș pogorî de fiecare dată, Ori ca alint, ori fulger ce străbate Adâncul venusian, ori nestemate Săruturi, mir pe gura însetată. Cât eu nuntesc în tine, timpul trece, Iar clipele așteaptă risipite Inert și inutile, pe orbite, Să reînvie mirele vorace. De ce revin? Nestrămutată vrere! De bunăvoie'n tine ferecată, Mireasă pe vecie mie dată, Iubirea mea se scrie pe tăcere. *** Referință Bibliografică: Aș vrea să fiu cometă / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare
AŞ VREA SĂ FIU COMETĂ de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1686 din 13 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373285_a_374614]
-
buzele strâmbe și aplecat într-o parte. Am realizat apoi că mă simțeam extrem de ușor și ceva (sau cineva) mă împingea în sus către tavanul alb din sala de operație în care mă regăseam eu (dar care eu ?) și ... trupul inert întins pe masă. Am remarcat instantaneu, pierdusem noțiunea timpului, că pot vedea în același timp corpul meu, dar și tavanul încăperii. Ca și cum aș fi avut un ochi pe ceafă. Vedeam totul panoramic, la trei sute șaizeci de grade, dar ce m-
EXISTĂ VIAŢĂ ŞI DUPĂ MOARTE ! (PARTEA ÎNTÂI) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376191_a_377520]
-
-și timpul-fulgarin Și-un geamantan de frunze moarte. Cu ruginiul lor venin, Așteaptă vântul să le poarte Spre colbul prefăcut în scrin, Chelar al viselor deșarte. Zenitul de nadir desparte, Un gâde ce se-ascunde prin Copaci iar frunzele consoarte, Inert valsează spre amin. *** Ciclul "Pasteluri" Volum "Surori metrese timpului" © ovidiu oana-pârâu Referință Bibliografică: Peregrinul / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1727, Anul V, 23 septembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ovidiu Oana Pârâu : Toate Drepturile Rezervate
PEREGRINUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1727 din 23 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374749_a_376078]
-
înapoi și înainte , Rătăcind că două năluci între astre Cu-aceeasi iubire blocata-ntre cuvinte ... De atunci am plecat fără să mai stau Și-am revenit uitând ca să mai plec , Ca să iți ascult tăcerile ce mă tot strigau Dincolo de prezentul inert și sec ... Te-astept în univers pe-o altă stea Nu mă recunoști ,dar sunt acolo pentru tine , Să ascult de la inceput toată povestea Unei iubiri , ce ți-a amintit de mine ... gabrielaenerusu ... Citește mai mult Pe-o altă steaTrecut
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375593_a_376922]
-
-ne prin uitări înapoi și înainte , Rătăcind că două năluci între astreCu-aceeasi iubire blocata-ntre cuvinte ...De atunci am plecat fără să mai stauSi-am revenit uitând ca să mai plec ,Ca să iți ascult tăcerile ce mă tot strigauDincolo de prezentul inert și sec ...Te-astept în univers pe-o altă steaNu mă recunoști ,dar sunt acolo pentru tine ,Să ascult de la inceput toată povesteaUnei iubiri , ce ți-a amintit de mine ...gabrielaenerusu... VII. ACOLO ,, de Gabriela Rusu, publicat în Ediția nr.
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375593_a_376922]
-
Autor: Cristina Crețu Publicat în: Ediția nr. 1975 din 28 mai 2016 Toate Articolele Autorului Mi s-a spus să râd, dar pentru mine este păcat, când aproape tot ce am iubit zace-n pământ îngropat. Împietrită, ca pe uliță inerții bolovani, am fost târâtă pe drumul de fum când aveam doar treizeci de ani. Picioarele nu mă ascultau și-am pornit atunci ca în transă înșirând bucăți mari din suflet, să știu să mă întorc acasă. Mai merg și acum
MI S-A SPUS SĂ RÂD de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 1975 din 28 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369186_a_370515]
-
Acasa > Stihuri > Nuante > IMAGINI DIN HERCULANE Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 2129 din 29 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului IMAGINI DIN HERCULANE Bătrânul munte Domogled, Care a rezistat prin timp, A rămas privind inert. Munte, munte Domogled Mulți încearcă să te sape, Și de tine vor să scape! Munte tu rămâi întreg, Și îi faci să ți se-nchine, Căci tot falnic tu rămâi. Nopți senine, cer cu stele, Cântecul sinistrei cucuvele, Strecurat prin
IMAGINI DIN HERCULANE de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 2129 din 29 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369220_a_370549]
-
duhul divin să cheme în carne pe cel neîntrupat. Când scapără focul sub pielea de taur prin sângele curs cel chemat a intrat și-și reazemă capul sub coarne de aur. Privind către lumea cea vie și ternă prin ochii inerți îndreptați către cer o clipă va fi cât o moarte eternă și moartea o clipă pentru cei care pier! Va plânge murirea și apoi va-nțelege cum setea i-a fost ostoită cu sânge cum carnea de duh ar vrea
SETEA DIVINĂ de ION MIHAIU în ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369282_a_370611]
-
trecător în istorie, inseamna participarea conștientă la istorie, la transformarea și transfigurarea interioară personală a lumii în lumina revelației dumnezeiești. Nevoia acestei reevaluări a istoriei înșiși este cu atât mai acută pe cat istoria însăși a devenit un câmp de rezistență inert și pasiv, indiferență față de cei care de fapt fac istoria. Retragerea din astfel de istorie fără sens și intrarea în istoria mântuitoare este un act chenotic de pocăința, de negare a tot ceea ce este fals, de asumare a unei căi
TEOLOGUMENA – DESPRE ISTORIA SACRA SI PROFANA de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374176_a_375505]
-
cu toată gura și înjurând birjărește. Numără toți morții, vrând să se convingă că nu a scăpat nimeni, dar uitând cu totul de Fabrizio, ori crezându-l încă în America. - Fiu de cățea! Credeai că o să scapi!, se adresă el inertului Eduardo. Familia Gotti își găsise sfârșitul în subsolul acelei vile fastuoase, în propria casă, murind ca păsările într-o mașină pe care nu mai apucaseră s-o pornească. Apoi, Bruno Orteca și întreaga gașcă de criminali se îmbarcară în mașinile
CEEA CE NE APARŢINE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1346 din 07 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362170_a_363499]