1,838 matches
-
timp: atât internul, cât și de negăsitul doctor Gillam erau extrem de ocupați, din câte am înțeles, cu nou-venitul - bărbatul pe care-l recunoscusem vag - care, se părea că reușise cumva să-și revină. Era aproape ora două când au venit infirmierele s-o ia pe Fiona, dar arăta deja neajutorată și speriată. Am strâns-o tare de mână și i-am sărutat buzele. Erau foarte reci. Apoi am privit în urma ei în timp ce-i duceau targa pe coridor. Personalul insistase să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Nu-mi alunga gândurile de la ceea ce mă obseda, dar era mai bine decât să stau să nu fac nimic. M-a ținut în priză până la zece fără douăzeci, când am sunat la spital. Mi s-a dat la telefon o infirmieră care mi-a spus că Fiona arăta „destul de rău“ și că pot să vin s-o văd dacă vreau. Am trântit nepoliticos telefonul, fără măcar să-i mulțumesc, aproape rupându-mi un picior când am coborât scara. Salonul era plin, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vreau. Am trântit nepoliticos telefonul, fără măcar să-i mulțumesc, aproape rupându-mi un picior când am coborât scara. Salonul era plin, dar era liniște: majoritatea pacienților păreau mai degrabă plictisiți decât grav bolnavi. Fiona era într-un pat de lângă camera infirmierelor. N-am recunoscut-o la început, pentru că avea pe nas și pe gură o mască de oxigen. De braț avea atașat un cateter. A trebuit s-o ating pe umăr ca să-și dea seama că sunt acolo. — Bună, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
obiecteze când m-am așezat. Eram de ceva timp acolo, bând cafea neagră și terminând două batoane și jumătate de Fruit and Nut, când cineva s-a oprit la masa mea și a spus salut. Mi-am ridicat privirea. Era infirmiera care se ocupase de Fiona de dimineață. — Cum se simte? întrebă ea. — Deocamdată o conectează la aparatul respirator, am spus. Presupun că asta înseamnă că starea ei e destul de gravă. Răspunsul n-o angaja cu nimic: Va fi foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-mi găsesc drumul spre cealaltă parte a ecranului: de la vizita mea la cinematograful din Weston-super-Mare. Însemna că în sfârșit reușisem? Doctor Gillam m-a prevenit în privința aparatului respirator. Mi-a spus să nu mă sperie ce o să văd. O infirmieră vorbăreață și eficientă m-a condus la salon și, ca înainte, am fost uimit de contrastul cu restul spitalului. Totul părea liniștit, modern și antiseptic. Erau mașinării care păreau scumpe lângă fiecare pat. Pâlpâiau și pulsau lumini și eram conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cred ce-am văzut.. Era fața care mi se arătase într-un coșmar cu peste treizeci de ani în urmă: fața unui bătrân, răvășită de bătrânețe și zbârcită ca o veche sculptură de urme de suferință. Era aproape două când infirmiera a venit în sala rudelor să mă trezească. Eram cufundat într-un somn adânc. N-a spus nimic și eu n-am întrebat-o de ce venise. Doar am urmat-o pe coridor. Când ne-am apropiat de salon, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din Northfield și a doua oară cu vreo zece ani mai târziu. Era comis-voiajor. Era singură acasă la mama ei și venise să-i vândă un aspirator și după un timp au urcat la etaj și atunci s-a întâmplat. Infirmiera se întoarse în acel moment. Îl bătu pe Michael pe umăr și puse o ceașcă de cafea pe masa de lângă pat, dar el păru să nu observe și continuă să vorbească murmurat, monoton, încet. Îi strângea tare mâna Fionei. Infirmiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Infirmiera se întoarse în acel moment. Îl bătu pe Michael pe umăr și puse o ceașcă de cafea pe masa de lângă pat, dar el păru să nu observe și continuă să vorbească murmurat, monoton, încet. Îi strângea tare mâna Fionei. Infirmiera nu ieși, se retrase câțiva pași și rămase acolo să privească, în întuneric. — Și atunci, am început să-mi ies din fire. Pe urmă am început să bat cu pumnii în masă și am aruncat cu vreo două antricoate, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
stat în apartament și n-am mai ieșit, n-am mai vorbit cu nimeni, vreo doi, poate trei ani. Tăcu. Apoi glasul lui deveni și mai calm: — Până ai apărut tu. Pe urmă, și mai calm: — Acum ai aflat. Atunci infirmiera păși în față și își puse mâna pe umărul lui. Șopti: — Mă tem că s-a stins. Michael dădu din cap și își înclină din cap, cuibărindu-se în el însuși. Poate că ar fi plâns, dar cred că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Mă tem că s-a stins. Michael dădu din cap și își înclină din cap, cuibărindu-se în el însuși. Poate că ar fi plâns, dar cred că era doar foarte, foarte obosit. A rămas așa vreo cinci minute. Apoi infirmiera îi luă mâna Fionei dintr-a lui și spuse: Cred că ar trebui să vii cu mine. Se ridică încet și o luă de braț și ieșiră din ecran împreună, în stânga cadrului. Și atunci l-am văzut ultima oară. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mașinii când Începe să toarne; ploaie batjocoritoare, ploaie nebună, ploaie gen Gene Kelly cântând În nenorocita de ploaie. Încerc să fixez copilul cu toate curelele căruciorului: corpul Îi devine din ce În ce mai țeapăn pe măsură ce eu Îmi pierd răbdarea. Mă simt ca o infirmieră de la un azil de nebuni Încercând să-i pună cămașa de forță unui țicnit. Richard a adus acoperitoarea de ploaie și mi-o Înmânează: e o combinație perversă Între o folie de plastic aderentă și un cadru extrem de complicat. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Nici măcar copilul sau soția care asistase neputincioasă la transformarea bărbatului iubit, un băiat vesel și sociabil, într-un individ complet străin. Iar această instabilitatea emoțională l-a măcinat până în ziua când și-a tăiat venele cu un bisturiu uitat de infirmieră pe noptiera patului său. Cum revenise Marius la ea? Marcat, evident. Cât de mult? Habar nu avea. În timpul petrecut la masă, rememorase povestea anilor lor comuni. Obstacolele obișnuite ale începutului, fiorul transmis întregului corp atunci când degetele lor s-au învăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
printre buze un geamăt de durere. Niciodată nu simțise așa o tortură. Scăldat în râuri de transpirație, simte cum mii de pumnale ascuțite ciopârțesc sălbatic toate terminațiile lui nervoase. În acel moment se deschide ușa și în încăpere intră o infirmieră. Cu o mișcare profesională pune degetele pe încheietura pumnului lui Marius și privește ceasul de la mână. Notează ceva în fișa aflată la capătul patului. În zgomot de vase, un căruț greu rulează afară pe coridor. Probabil că este ora mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ajutându-l să bea. În timp ce soarbe lacom, un pârâiaș subțire pornește din colțul gurii, prelingându-se către bărbie. Se îneacă, tușește ușor și împroșcă picături pe cearșaf. Simte cum se înroșește, blestemându-și în sinea lui slăbiciunea. Fără nici un cuvânt infirmiera pune paharul pe tavă, apoi, cu o batistă albă, tamponează grijulie pielea umedă din jurul gurii lui. Înainte să iasă, aranjează cu mișcări sigure faldurile păturii, mai întâi sus, în jurul pieptului, coborând către picioare. Rămas singur, Marius închide ochii. Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
stângă lipsă. Dar acest fapt nu-i alterase verva și umorul caustic. "Nici nu se poate altfel. Chiar și numele meu este predestinat, Felix, adică fericire". La una dintre vizitele sale, după ce a urmărit cu un zâmbet ironic ieșirea tinerei infirmiere care tocmai adusese prânzul, s-a întors spre Marius cu ochi amuzați: Nu te grăbi deloc bătrâne! Războiul merge înainte și fără tine. Sincer, cred că ar trebui să-ți prelungești sinecura. Mai ales când ești înconjurat de atâtea frumuseți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lung șir de ambulanțe tocmai intră în curtea din fața spitalului. Zgomotul motoarelor și scrâșnetul roților sparg liniștea, tăiată până atunci doar de foșnetul vântului și ciripitul păsărelelor, în mii de cioburi, ca un vas de porțelan scăpat pe jos. Câteva infirmiere apar în hol, zorind să iasă pe ușă. Afară, Marius o vede pe sora Maria cum ajută grijulie un soldat să se așeze pe targă. Ar fi vrut să își ia rămas bun și de la ea, dar știe că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
am luxat piciorul. Aplecat peste el, Marius îi palpează atent cizma. Se oprește imediat când fața prietenului său se crispează într-o grimasă de durere. Da, ai dreptate. Oricum ai scăpat ieftin. Face cu ochiul consolator: Câteva zile de spitalizare, infirmiere drăguțe ... și ai să fii ca nou! Mda, răspunde Felix cu un gest de lehamite, de ce m-am temut nu am scăpat. Râde. Dar partea cu infirmierele poate fi interesantă. Cum facem să raportam regimentului situația noastră? Asta e problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dreptate. Oricum ai scăpat ieftin. Face cu ochiul consolator: Câteva zile de spitalizare, infirmiere drăguțe ... și ai să fii ca nou! Mda, răspunde Felix cu un gest de lehamite, de ce m-am temut nu am scăpat. Râde. Dar partea cu infirmierele poate fi interesantă. Cum facem să raportam regimentului situația noastră? Asta e problema mea. Pentru tine misiunea s-a încheiat. Primul esculap care-l întâlnim va fi de aceeași părere cu mine. Poți să mergi? Nu cred. Ies la șosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aruncat pe masa din lemn de alături. Fiind cu spatele nu vede grupul care se apropie. De abia când sunt foarte aproape, sanitarul întoarce capul și când dă cu ochii de ei, strigă cu glas repezit: Duduia Camelia! Imediat, o infirmieră înaltă, blondă, iese dintr-un cort apropiat. Fără nici un cuvânt dispare după pânza groasă ce ține loc de ușă ca să apară aproape imediat în tovărășia a doi brancardieri ce poartă o targă. Un bărbat cu păr grizonat, adus de spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Streinitz. Căpitan. Doar numele, domnule. Nu mă interesează gradul lui militar. Din spatele ochelarilor fără ramă privirea aspră îl scrutează intens. Poate fi generalul tuturor sfinților militari ai lui Dumnezeu, pentru mine este doar un rănit și atât. Se întoarce către infirmiera Camelia: O fișă, imediat. Merge la 4, doctorul Godeanu să se ocupe urgent de el. Se uită apoi la Felix, întins și el pe o brancardă. Despre dumneata pot spune că ai noroc. Răni curate, nimic care poate duce spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
viitor mare violonist. Dar războiul trecuse peste el cu tăvălugul lui aducător de drame și nenorociri. Înfruntările germano-române din București care au urmat zilei de 23 august 1944, transformaseră în praf și pulbere casa bătrânească din cartierul Rahova. Sora lui, infirmieră voluntară, murise în timpul luptelor grele date pentru forțarea Tisei. La primirea telegramei, plecase fără să se mai uite în urmă, împietrindu-și inima simțitoare în fața lacrimilor amare ale mamei sale care l-ar fi împiedicat să facă ceea ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai interesat ca nimeni să nu-i ia mâncarea din față. Au uitat pruncii râsul și joaca...Vai de biata lume, murmură Iovuț în timp ce dă trist din cap cu ochii umezi. Aranjase ca piciul să fie luat de una dintre infirmierele punctului sanitar, să aibă parte măcar de haine groase și mâncare caldă. Puțin sau mult, asta fusese în puterea lui să facă. Cine pe lumea asta știe cum poți aduce înapoi unui copil inocența pierdută din cauza războiului? Domnule locotenent? Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
plecat sigur îl vom găsi. Înțeleg că a mai fost capturată și o a treia persoană. Da. Tot româncă. Este într-o stare foarte gravă. Ceva în legătură cu niște complicații după naștere. Maiorul von Streinitz a dat-o în grija unei infirmiere. Sunetul unor pași grei pe coridor le întrerupe discuția. În cameră intră Mâțu. Lumina zgârcită provenită de la un bec minuscul montat pe tavanul holului pătrunde odată cu el în cameră. "Au reparat băieții generatorul" gândește Marius. Dom' locotenent, avem doi prizonieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unor pași grei pe coridor le întrerupe discuția. În cameră intră Mâțu. Lumina zgârcită provenită de la un bec minuscul montat pe tavanul holului pătrunde odată cu el în cameră. "Au reparat băieții generatorul" gândește Marius. Dom' locotenent, avem doi prizonieri. O infirmieră pe care am trimis-o sub escortă la magazie pentru niște cutii cu lapte praf, precum și un ofițer german. Este rănit, nu grav și dorește să vorbească cu cel care ne comandă. Acum vin. Lapte praf? Fața arsă de ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dumneavoastră, operatorul a avut timp să trimită un mesaj de alarmare? Da. Mulțumesc, este tot ceea ce doream să știu. Îndrăznesc să am o rugăminte. Despre ce este vorba? Puteți să-mi spuneți dacă mai aveți prizonieri, în afară de mine? O tânără infirmieră. Este bine? Marius observă îngrijorarea deosebită, cu mult peste aspectul laudativ al unui comandant care se interesează de soarta subalternilor. Zâmbește înțelegător. Da, a scăpat teafără. Pot să o văd? Firește, sub paza oamenilor mei. Acum că mi-ați amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]