5,016 matches
-
chipul. În fața lui, având și ea o chitară în mâini, stătea o fată cu capul ras în întregime, purtând un tricou alb, foarte larg și pantaloni scurți până la genunchi, care, în ciuda eforturilor sale eroice, nu-și putea ascunde frumusețea. Maggie inspecta încăperea, observând blugii rupți și părul împletit, nemaifiind conștientă de vârsta ei, așa cum i se întâmplase în clubul de noapte din Tel Aviv, ci simțind o împunsătură reală de invidie. Acești copii mai aveau încă tot viitorul înainte. Era bucuroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-i vrăjeală și o știi bine, Costello, veni răspunsul. Acum fii fetiță cuminte și dă-ne tăblița. Altfel s-ar putea ca băieții mei să vrea să termine ce au început. Să nu crezi că nu le-a plăcut să inspecteze trupușorul tău curat pe toate părțile. Dar trebuie să-ți spun, li s-a părut puțin frustrant să fie limitați doar la a-și folosi mâinile. Data viitoare ce-ar fi să stea la rând să ți-o tragă, față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe mâncare și câte altele. — Am găsit în ultima vreme mai multe sticle goale de vin al căror conținut cu siguranță nu eu l-am consumat. — Ignatius! — Am făcut ieri greșeala de-a aprinde focul la cuptor fără să-i inspectez mai întâi conținutul. Când l-am deschis ca să pun înăuntru o pizza congelată, era să fiu orbit din cauza unei sticle de vin fiert, gata să explodeze. Te sfătuiesc să schimbi destinația unei părți din banii pe care îi verși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și înaintă împingându-l. O femeie citi anunțul de pe coală și începu să țipe, îndemnându-și tovarășele să se dea la o parte din calea ciudatei apariții care se ivise la expoziție. — Doriți crenvurști, doamnelor? întrebă amabil Ignatius. Ochii doamnelor inspectară anunțul, cercelul, fularul, sabia și rugară să se plece de acolo. Rău ar fi fost și dacă ar fi plouat pe expoziția lor. Dar una ca asta! — Crenvurști, crenvurști, striga Ignatius puțin supărat. Delicatese din bucătăriile igienice ale Paradisului. Râgâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
educația, energia, securitatea și sănătatea, natura propriilor comentarii făcea să transpară ideea că o anume transformare era pe cale să se cristalizeze. Au adus în discuție incapacitatea bazelor de date ale computerelor de a fi prelucrate laolaltă, lipsa oamenilor instruiți să inspecteze rezerva de hrană a națiunii, imensitatea problemelor legate de securitate și efortul uriaș ce urma încă să fie depus pentru a proteja națiunea. Încăperea fremăta de tensiunea cu greu înfrânată, atât de neobișnuită pentru experiența deosebită a conversațiilor directe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
greșeală de neiertat din partea lui Allah să creeze o fiică cu mult mai puțin frumoasă decât propria ei mamă. — Nu Înțelegi de ce Asya nu vrea nici un fel de tort anul ăsta? a spus mătușa Zeliha după ce și-a terminat de inspectat manichiura. Se teme doar să nu se Îngrașe! Deși știa prea bine ce greșeală imensă era să-și piardă cumpătul În fața mamei sale, Asya a țipat furioasă: — Nu e adevărat! Mătușa Zeliha a capitulat cu o lucire ștrengărească În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
musafiră, Însă nu Îi lipsea atât motivul, cât energia. În acest moment prefera să rămână distantă și tăcută, ca să dea de Înțeles că nu agrea ospitalitatea turcească. — Așa, ia spune-ne, a rugat-o mătușa Feride după ce a terminat de inspectat coafura americancei și a găsit-o destul de urâtă. Cum e În America? Absurditatea Întrebării era Îndeajuns să o facă pe Asya să-și piardă stăpânirea de sine, oricât de hotărâtă ar fi fost În decizia ei de a rămâne distantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe cele două părți ale unui secret strălucitor. Crucită, capul îi apărea extreme de voluminos. Era așezat pe o parte. Ochiul lui stâng o dojenea. Ea își făcu semnul crucii pentru a doua oară. Îi evită ochiul căutător și îi inspectă restul făpturii. Oh, dar ce micuț este!, își dădu ea seama. Mâini micuțe și picioare micuțe, cum de încăpeau toate de care avea nevoie - o inimă, plămâni, rinichi, ficat - în acel corp mititel? Unde mai pui că era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Trebuie să plec, spuse ea în timp de Virginki își luă fața în mâini, urmărind urma mută a galoșilor ei. Capitolul zece Din nou sub magazinul de pălării Porfiri Petrovici își aprinse o țigară. Flacăra chibritului îl ajută să inspecteze împrejurimile. Ușa cu grilaj pe care o văzu pasager îi apăru surprinzător de impresionantă. Scutură chibritul, stingându-l, înainte ca acesta să îi ardă degetele, iar ușa dispăru. Porfiri clipi abundent, testând întunericul cu genele sale și tuși scurt așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
butoi era sprijint de unul din pereții magaziei. Viața se maă făcea simțită numai în pânzele de păianjen care creșteau fără frică peste uneltele și cutiile ocupației sale. Porfiri trase o linie în aer, într-un gest de vrăjitor, în timp ce inspecta rândul de securi atârnate. Desigur, însă, nu avea nevoie să facă asta, fiindcă văzu cu ușurință locul unde trebuia să se afle securea lipsă. Era evident, de asemenea, după poziția sa în ierarhia securilor, că mărimea ei se potrivea securii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în aer. Apoi o lăsă în jos mângâind suprafețele lucioase înainte de a-și strecura degetele în jos. Reuși să își scufunde mâna până la cot în cutie înainte de a și-o retrage. Apoi, după o vreme, își deschise ochii și își inspectă antebrațul și i se părea straniu că nu suferise nicio schimbare vizibilă, că nu strălucea și picura aur. Tânărul negustor îi toleră gestul fără niciun comentariu, fiind prea politicos fie și pentru a-i arăta că a observat ceea ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
primești o monedă sau o bătaie. Porfiri se întoarse către Dmitri cu un zâmbet. Acum, prietene, mai este un lucru pe care vreau să îl faci pentru mine. Aș vrea să ne areți camera pe care Govorov o ocupa. § Virginski inspectă Strada Gorokhvaia în timp ce ieșea de la Friedlander, dar nu-l mai vedea pe vagabond. Afară se întuneca și aerul era îngroșat de fulgi jucăuși, încât era greu să vezi împrejur. Studentul simțea că bărbatul se află încă acolo, așteptându-l, ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ajut cu ceva? Virginski se întoarse. Un bărbat mieros și elegant îmbrăcat, în jur la vreo treizeci de ani, stătea în fața lui, lăsându-și capul pe spate pentru a-l putea privi pe Virginski cu mai multă eficiență. În timp ce îi inspecta înfățișarea, păr ondulat și pomădat, lung până la guler, haină neagră peste o vestă scrobită, sclipitoare și strălucitoare ca un minereu lustruit, cu pantofii ascuțiti de culoare neagră, Virginski se gândea la toate lucrurile pe care i le-ar putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
individului întins la pământ nimic nu părea să îi mai fie de folos în lupta sa cu gravitația. Porfiri se îndreptă spre cadavru și se aplecă pentru a-i întoarce capul. Pe fața încremenită, ochii îi erau înca deschiși. Salitov inspectă restul apartamentului cu revolverul în față și se întoarse după o clipă cu expresia feței vizibil mai relaxată. ă Nu-i nimeni aici. ă Ești sigur? ă Am căutat peste tot. Mai este o încăpere legată de asta, o bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
te poți considera suspendat până la clarificări ulterioare. ă Iaroslav Nicolaevici! strigă Nicodim Fomici. Trebuie să protestez cu tărie. Nu așa se procedează. Așa ceva este... Liputin refuza însă să se uite în direcția lui Nicodim Fomici și își ținea capul aplecat inspectând conținutul dosarului. ă O zi bună, Nicodim Fomici. Prezența dumitale nu este necesară aici. Sunt sigur că ai probleme mai arzătoare de rezolvat. ă Voi depune un recurs oficial din partea lui Porfiri Petrovici. ă Abia aștept să îi dau curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să repeți, și încheie conversația cu o frază în sfârșit completă, dar fără nici o legătură cu subiectul, Fii liniștită, n-o să uit de cumpărături. Marta înțelese că bărbatul vorbise față de martori, colegi de muncă, poate un superior care venise să inspecteze dormitorul, de aceea trebuise să se prefacă, pentru a evita curiozitățile incomode, sau chiar periculoase. Centrul fusese organizat urmând un model de strictă compartimentare a diverselor activități și funcții, care, deși nu erau și nu puteau fi complet etanșe, comunicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și se întoarse după câțiva pași ca să se aplece din nou spre mine. „Vă grăbiți cumva? Vai, cât de recunoscător vă sunt că-mi dați acest răgaz, domnule” și se îndreptă, de data aceasta mai hotărât, spre ușă; o deschise, inspectă din reflex împrejurimile și se prelinse pe coridor. Eram intrigat. Când Arhivarul se întoarse, îmi mulțumi încă o dată. — Vă sunt recunoscător că m-ați așteptat, domnule... — Sunt sculptor. Spuneți-mi Daniel. Da, domnule Daniel, vă rămân îndatorat, obligat. Vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pînă cînd urcă el În cameră, apoi o să iasă la o băutură „sau ceva“. Își lasă geanta pe patul imens, se uită pe geam, admirînd priveliștea: o parcare drăguță, o masă consistentă de mașini de teren acoperite de zăpadă; apoi inspectează baia: cadă din cea mare, bun așa. Nimic nu se compară cu o baie lungă, cu un toddy cald În mînă, În timp ce afară ninge; asta e ideea lui de paradis. În tabloul de deasupra patului, un cîine de vînătoare hîrÎie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
joasă, cizme cu vîrful ascuțit și cămașă strînsă pe corp, iar În păr avea șuvițe roșii. — Eu sînt, firește, Emma, zise ea. Iar tu ești, firește, Ellie. Ce straniu, adăugă zîmbind. Ești Îmbrăcată exact ca mama. Tatăl lui Dan mă inspectă din creștet pînă În tălpi, apoi se uită la Linda și izbucni În rîs. — Doamne Dumnezeule! exclamă el. Ce coincidență extraordinară. — Știu, m-am strîmbat. Mă simt ușor ridicol, de parcă aș Încerca să fiu mai bătrînă cu zece ani. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
încrezător în șansa lui. Cum a dat cu ochii de el, s-a și avântat spre bubița roșie care aproape că se vindecase. Intrarea a fost, ca de obicei, vijelioasă și amețitoare. S-a relaxat și se pregătea să-i inspecteze gândurile, când a simțit sângele ridicându-se ca o cascadă. În câteva secunde, zăcea pe podeaua ceruită din biroul lui Andrei. Nu înțelegea această izgonire și se simțea umilit. Până atunci nu întâlnise decât oameni care îl respingeau imediat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
va reveni. Burcă Roxana, clasa a V-a Colegiul de Științe „ Grigore Antipa” Brașov profesor coordonator Obreja Rodica-Ioana Comoara din întuneric Sunt într-o încăpere întunecoasă unde e umezeală și destul de frig. Caut întrerupătorul și aprind becul. Lumina pâlpâie palidă. Inspectez camera câteva minute și îmi dau seama că sunt intr-un beci... mai exact, beciul casei bunicii mele. Analizez cu privirea fiecare colțișor și tocmai când vreau să ies ceva îmi atrage atenția. E un cufăr maroniu, lăcuit, de care
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe lângă casa mea. Chiar sunteți bogată. Sherlock a avut imediat o presimțire: „Are atâția bani. Atunci de ce a venit cu un avion de clasa a II a?”. Sherlock a trecut peste asta cu băgare de seamă, cu gândul că va inspecta acest lucru foarte finuț. Și-a pus lucrurile în camera lui, care era foarte spațioasă și s-a culcat. Dimineața, cam pe la 6,30, a fost trezit de cântecul și dansurile hula ale frumoaselor fete. S-a dus în camera
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
E mâncarea lor. Casa lor. Pot face absolut orice au chef. Încerc să-mi iau un ton nepăsător și sec. Dar în adâncul sufletului încă mai simt o puternică dezamăgire. Nathaniel își lasă rucsacul jos, se duce la aragaz și inspectează plătica. — Arată foarte bine. — Arată ca un pește congelat și ținut prea mult pe foc, îl corectez. Exact cum îmi place mie. Zâmbește, dar eu nu am starea să-i întorc zâmbetul. Atunci gustă puțin. Arăt spre mâncare. Oricum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
În liniștea absolută nu se aude decât foșnetul frunzelor și scârțâitul surd al cuțitului când tai sfoara. Mai leg încă trei araci și ajung la capătul rândului. — Gata, zic fără să mă întorc. — Bravo, hai să vedem. Se apropie să inspecteze aracii legați. Îi simt cealaltă mână urcându-mi-se pe coapsă și ridicându-mi fusta, și degetele căutându-mi pielea. Sunt incapabilă să mă mișc. Sunt ca și transfigurată. Apoi el se îndepărtează brusc, foarte pus pe treabă, și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să profiți cât poți de realitatea pe care ai găsit‑o Într‑un stadiu atât de avansat. Eu am așteptat milenii până s‑o văd. Pe urmă, după ce am Învățat să merg - În bucătărie - am fost trimis În stradă ca să inspectez realitatea mai Îndeaproape. Una dintre primele impresii puternice a fost imprimată de uriașii stâlpi electrici sau de telegraf care mărgineau trotuarul. Aveau culoarea blănii de castor, erau netezi și putrezi. Pe grinzile transversale sau pe multiplele lor brațe purtau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]