1,200 matches
-
Atena", în Opere, vol. IV, ed. cit., p. 32. 23 Potrivit lui Andrei Pleșu (Pitoresc și melancolie, Editura Humanitas, București, 1992, p. 68), "peisajul adevărat nu reproduce natura, cât o imaginează, dacă nu de-a dreptul o instituie, după exigențele unei interiorități orientate anagogic". 24 E. Lovinescu, "Spre Atena", în Opere, ed. cit., vol. IV, p. 28. 25 E. Lovinescu, "Paraleipomena", în Critice, vol. II, ediție definitivă, Editura "Ancora" S. Benvenisti&Co, București, 1926, p. 95. 26 Idem, p. 27. 27 Idem
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mai curând expresia unei crize de comunicare între natură și om" (idem, p. 17). Și, mai departe, "a avea sentimentul naturii în sens înalt nu înseamnă a con-pătimi vulgar cu ea, ci a avea sentimentul că natura este expresia unei interiorități diferite de a ta, chiar dacă ea se integrează, alături de a ta, interiorității globale a cosmosului"(idem, p. 51). În același sens vorbește și Călinescu: "A prețui natura înseamnă a descoperi în ea tablouri" (vezi G. Călinescu, "Domina bona", în Pagini
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
p. 17). Și, mai departe, "a avea sentimentul naturii în sens înalt nu înseamnă a con-pătimi vulgar cu ea, ci a avea sentimentul că natura este expresia unei interiorități diferite de a ta, chiar dacă ea se integrează, alături de a ta, interiorității globale a cosmosului"(idem, p. 51). În același sens vorbește și Călinescu: "A prețui natura înseamnă a descoperi în ea tablouri" (vezi G. Călinescu, "Domina bona", în Pagini de estetică, antologie, prefață, note și bibliografie de Doina Rodina Hanu, Editura
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de acum jocul erotic al celor doi" (op. cit., p. 45). În opinia noastră, dimpotrivă, proza lovinesciană se înscrie programatic în alt registru estetic (al melodramaticului), încălcând pactul mimetic, al literaturii "realiste": prin urmare, "peisajul" lovinescian e o proiecție imaginară a interiorității "psihice" (în termeni freudieni, o afirmare a id-ului, cu care luptă în zadar "eul" personajului). 136 Nuvela scriitorului francez a inspirat muzica genialei opere a lui Georges Bizet, elogiată de Nietzsche ca model absolut al artei cu ecouri adânci
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
anchete centrate pe evaluări emise de indivizi despre diferite obiecte din jurul lor. Stimulii desemnează aici factori de context, de ordin personal, familial, social sau material, ce influențează atitudinile individuale. Schema S-A-R marchează totuși un progres în luarea în considerație a interiorității psihologice. 3.2. Aportul decisiv al teoriei RS Atitudinea capătă astfel un statut de variabilă intermediară. Nu se spune nimic despre originea sa socială, cu excepția cîtorva lucrări de pionierat (Thomas și Znaniecki, op. cit.), reluate de sociologii Școlii de la Chicago. Ideea
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
modalitate de a studia formele culturale și comportamentele din sînul său. Lucrări despre atitudini, imagini sau cogniție Context exterior, factori determinanți Obiect al atitudinii Subiect al atitudinii (sau al cogniției) (sau al cogniției) Lucrări despre reprezentările sociale Subiect Obiect Reprezentare Interioritatea (creier, cogniție) este ea însăși redes-fășurată într-o dinamică socială și interactivă. Subiectul și obiectul unei RS nu se disting unul de celălalt pentru că aceasta din urmă îi modelează și este produsă într-o situație interactivă. Abordînd în maniera sa
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
dorința publicistului de a pune la dispoziția comunității internauților propriile sale gânduri și trăiri, ceea ce reprezintă un aspect inedit prin comparație cu jurnalele (literare) clasice, caracterizate tocmai prin faptul că intimitatea este trăsătura lor fundamentală. Disoluția intimității înseamnă implicit exhibarea interiorității și, la nivel social, acest fenomen conduce la amalgamarea elementelor de psihologie individuală. Mai precis, fenomenul blogosferei se destramă în mai multe componente: a) individualismul fractal, prin care posesorul de blog așteaptă reacții repetitive din partea cititorilor; b) pierderea intimității individuale
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
calea unor profunde interpretări, ce au fost continuate până târziu în mistica Evului Mediu. În cea de a doua categorie însă, reprezentantul de seamă care a speculat viziunea "umană" a creației, argumentate prin conformitatea acesteia cu o anumită expresie a interiorității artistului, viziune înrudită parțial și cu ideea de mimesis 152, a fost Aristotel. Pe lângă aceste două direcții, critica de artă a mai remarcat și prezența unei alte orientări, care explica natura creației artistice prin înțelesurile sale de meșteșug 153, cunoscut
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
atare relație. O astfel de ipostază poate fi asumată, în termenii cunoașterii moderne, prin supoziția că nu există "cîmp informațional" care să nu presupună în subsidiar, cel puțin, existența unei substanțe-energii manifeste. 3) Ipostaza manifestării simultane a lui Dumnezeu ca interioritate și exterioritate (alteritate) este rezultatul opiniei că nu se poate marca o distincție între potențialitatea și actualitatea lui Dumnezeu. O atare dihotomizată imagine a lui Dumnezeu ar fi deopotrivă "falsă" și "blasfematoare", întrucît ar presupune "că în El s-ar
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
încrederii, a iubirii lui Dumnezeu. • Viziunea antitetică asupra lumii este un rezultat al diferitelor "niveluri de ruptură" ontologică și gnoseologică pe care semioza edenică o presupune: aceea dintre Dumnezeu și creatură, dintre cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o relație de omomorfism generată de facerea lumii "după chipul proiectului divin". La nivelul existenței edenice, această relație este mult mai puternică decît aceea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dacă totul este religie, religia nu apare în dicționar. Dar, oricât de stranii ne-ar părea aceste categorii mentale, nu putem nega existența unui domeniu religios grec, pasibil de studii specifice. Nu există, în această cultură, o persoană divină, o interioritate și o credință subiectivă după moda creștină, dar există un panteon, un sistem de instituții, de mituri și rituri elaborate, slujitori și credincioși pe scurt, un continent identificabil. Există un "domeniu" pentru că există, destul de ușor reperabilă, o polaritate sacru/profan
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nici împotrivă, nici albi, nici negri, puțin din amândouă, adică niciuna din ele. O cultură extra-speculativă (care proiectează inspecția în exterior) are toate șansele să dăuneze nuanței, complexității, metisajului, inferenței și supoziției, câștiguri fragile, căci recente, ale civilizațiilor introspecției și interiorității, provenite din scriere. 7 Servitudinea înseamnă inversarea de către om a mediatizatului în imediat. Sau a ceea ce depinde de el în ceva independent și atotputernic. Subiectul receptează ca implacabil și natural ceea ce este artificial, construit de propriile lui dispozitive. El ia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu spații ale unei geografii reale. Trecerile își vor urma una alteia, consecutiv. Spațiul și timpul își păstrează întru câtva îngemănarea din sfera mundanului. Se poate avansa ipoteza că un discurs religios care favorizează reprezentările concentrice va pune accent pe interioritate și va surprinde lumile în sincronicitatea lor, în vreme ce un discurs care utilizează cu precădere imagini axiale va pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
ipoteza că un discurs religios care favorizează reprezentările concentrice va pune accent pe interioritate și va surprinde lumile în sincronicitatea lor, în vreme ce un discurs care utilizează cu precădere imagini axiale va pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să confere fluiditate timpului, transfigurat la limită
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
interioare refuzând împietrirea sub forma exterio rității neizvorâte dinlăuntru. Sub semnul spiritualului, treptele ierarhiei divine se lasă renăscute la nivelul percepției individuale prin recunoașterea preeminenței interiorului și prin resemnificarea în consecință a exteriorului și a manifestărilor vizibile ca expresie a interiorității (sub forma oglinzii, a rodului sau a complementarității). Astfel, interioritatea, privită în plan subiectiv sau înțeleasă ca dinamică intradivină, reprezintă (dincolo de orice „localizare“ spațială înăuntru-în afară, aici-acolo) registrul inefabil, diafan, de nenumit, de neprins în chingile unui contur, ale
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
semnul spiritualului, treptele ierarhiei divine se lasă renăscute la nivelul percepției individuale prin recunoașterea preeminenței interiorului și prin resemnificarea în consecință a exteriorului și a manifestărilor vizibile ca expresie a interiorității (sub forma oglinzii, a rodului sau a complementarității). Astfel, interioritatea, privită în plan subiectiv sau înțeleasă ca dinamică intradivină, reprezintă (dincolo de orice „localizare“ spațială înăuntru-în afară, aici-acolo) registrul inefabil, diafan, de nenumit, de neprins în chingile unui contur, ale unei forme date. Ea este, prin excelență, lipsa chi pului-mască
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
contur, ale unei forme date. Ea este, prin excelență, lipsa chi pului-mască, a chipului împietrit, și manifestarea chipului viu, imposibil de redus la o manifestare anume. Așadar, la capătul opus al exteriorității percepute ca primă și ultimă instanță se află interioritatea care naște imprevizibil formele, înfățișările, chipurile. Siguranța încremenirii exterioare este înlocuită prin „nesiguranța“ pășirii pe un tărâm incontrolabil, dar călăuzitor. Experiența spirituală reușește astfel să smulgă chipurile mijlocitoare ale doctrinelor religioase din imobilitatea lor exterioară, stearpă și să le fluidizeze
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Siguranța încremenirii exterioare este înlocuită prin „nesiguranța“ pășirii pe un tărâm incontrolabil, dar călăuzitor. Experiența spirituală reușește astfel să smulgă chipurile mijlocitoare ale doctrinelor religioase din imobilitatea lor exterioară, stearpă și să le fluidizeze așezându-le firesc în armonie cu interioritatea roditoare. Această trecere, odată percepută, reinstituie lumea și îlașază pe cel ce are experiența sacrului în locul din care vede legăturile lumii proprii și poate înțelege transformarea, devenirea, nașterea și moartea, prin măiestria trăirii autentice care redă curgerea lucrurilor, fără încăpățânarea
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
tânăr, de opera lui Wagner pe care o va asculta la Bayreuth, el aspiră la reformarea scenei. Decorurile realiste în mijlocul cărora opera wagneriană este atunci interpretată îi apar inapte, chiar dacă au fost concepute cu acordul lui Wagner, să redea imensa interioritate a dramei wagneriene. Pânzele pictate, în platitudinea lor, i se par complet depășite. Refuzând realismul iluzionist, el face apel la imaginație. "Refuzul iluziei scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de imagini sensibile", o altă realitate, îmbinată cu tangibilul). Omul nu trăiește doar într-un spațiu obiectiv, subliniază și Jean-Jacques Wunenburger, spațiile locuite de oameni devenind "medii de existență" doar prin intermediul imaginilor primordiale, care "creează rezonanță între exterioritatea Naturii și interioritatea psihicului".388 Nu e de mirare, prin urmare, este de părere Boia, că mitologia modernă eminamente științifică nu face decât să recupereze un fond arhaic, transfigurându-l și inserându-l în realitate, pe un traseu care pleacă de la fondul arhetipal
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Roger Rollin, el este "figură a exteriorității, a consacrării publice", într-un "regim spectacular de sanctificare a simbolurilor de apartenență comunitară", fiind manipulat la etajul superior, oficial, al ideologiei, "ceea ce face din el o instanță ușor de stereotipizat" (nu are interioritate complicată, de altfel ignorabilă în favoarea spectacolului, spre deosebire de antierou, care nu posedă alt sistem de valori decât pe cel personal).444 Eroul se naște într-un "climat public deficient de sacralitate", eroicul presupunând o relativizare a ideii de sacru, consonantă cu
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Îmi este indiferent. Când eram adolescent, nu trăiam decât În Încrucișarea de lasere a ochilor. Există o bucurie a adolescentului de a se reflecta În lacul pur al ochiului unei fete de vârsta lui. Ochiul este o fereastră profundă a interiorității ființei; când suntem În zona de candori a copilăriei, comunicăm mult mai intens cu privirile, ne uităm unul În altul cu atâta intensitate, cu atâta Încordare, de parcă am dori să nu fim decât privire, decât ochi. În dialogul acesta lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
când El, în Fiul său a gustat moartea.“ Prin urmare - reconfirmă el intuiția lui Victor Goti din Ceață - nu novela sau roman pe temeiuri obiective, ci nivola sau riman (cum am echivalat eu în românește) ca o sondă lansată în interioritate, către „omul dinăuntru“. Spre a nu neglija nici teoria propriu-zisă a romanului, subalternă totuși, din punctul meu de vedere, celei ontologice, voi enumera pe scurt câteva din vederile lui Unamuno în acest domeniu așa cum rezultă din sincopatul său eseu biografico-romanesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o marionetă, un homunculus mecanic, e nevoie să o spinteci, trebuie să deschizi capacul ceasornicului. Dar un om istoric, un om adevărat, un actor în drama vieții, un personaj de roman? El își poartă măruntaiele pe față. Sau, altfel spus, interioritatea lui - intranea -, ceea ce are înăuntru, îi este exterioritatea - extranea -, ceea ce e în afară; forma lui îi este fondul. Și iată de ce orice expresie a unui om istoric adevărat e autobiografică. Și iată de ce un om istoric adevărat nu are capac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ce este creatoare mai degrabă În interior decât În exterior, care lasă prea puține urme publice; și care totuși, tocmai din acest motiv, se concentrează aproape În totalitate asupra propriului proces creator. Numai savantul sau artistul calificat poate scăpa din interioritatea și din prezentul continuu, din haosul verde al acestei experiențe, exteriorizând un aspect al ei și astfel fixându-l Într-un moment din trecut sau În cunoștințe consfințite. Prin aceasta, el creează ordini și categorii de fenomene noi, esențialmente parazite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]