964 matches
-
5referință </ref>. Autorii disting două categorii de cuvinte ale lexiconului, după cum acestea sunt folosite pentru a construi expresii mai mult sau mai puțin contextuale. În categoria celor dependente de context se regăsesc cuvintele cu funcție deictică: pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile; din cealaltă categorie, a non-deicticelor, fac parte substantivele, adjectivele, prepozițiile și articolele care formează, din perspectivă logică, predicatele. Gradul de contextualitate este influențat și de elemente non lingvistice: 1. Situația pare a fi cel mai important și mai complex element
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ftorilogofăt), reapare În neologisme precum: ftalat, ftaleină, ftalic, ftiriază, ftizic, ftizie, ftiziolog, ftiziologie etc. 2.2. Nivelul morfematic - frecvența substantivelor și pronumelor nepersonale, ca urmare a predominării funcției referențiale; - frecvența substantivelor proprii, a substantivelor abstracte (mai ales În filosofie); - lipsa interjecțiilor, care pot apărea doar În varianta didactică a stilului științific; - predominarea persoanei a III-a. Persoana I se folosește doar ca marcă a pluralului autorității și modestiei: Încercând să delimităm [subl. n.] spațiul investigației noastre, trebuie să precizăm că este
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
istoriografia comunistă, care ridica În slăvi anumite perioade (Înființarea Partidului Comunist, venirea la putere a lui Ceaușescu) și oculta alte etape (regalitatea, ocuparea țării de către sovietici). Obiectivitatea Îl obligă pe autor să folosească un stil impersonal, care să excludă exclamațiile, interjecțiile, opiniile prea personale, epitetele etc. Pluralul politeții este specific mai ales stilului științific. În altă ordine de idei, obiectivitatea Înseamnă și consemnarea opiniilor nefavorabile, a unor aspecte negative etc. De pildă, colaborând cu articole la Dicționarul scriitorilor români, am constatat
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
mă, tragedianule?!” G. Galaction). Între text și semnul Întrebării nu se lasă blanc (spațiu alb), așa cum procedează unii tehnoredactori. 5.3. Semnul exclamării. Acest semn marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative și imperative. El se utilizează și după interjecțiile și vocativele care exprimă diverse stări afective. Se pune semnul exclamării În următoarele cazuri: - după o propoziție exclamativă: „Ce ochi frumoși avea Margareta În seara aceea!” (A. Vlahuță); - după o propoziție imperativă: „Fugiți! Fugiți!” ( G. Galaction); - după interjecții: „He-he-he! râse
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
și după interjecțiile și vocativele care exprimă diverse stări afective. Se pune semnul exclamării În următoarele cazuri: - după o propoziție exclamativă: „Ce ochi frumoși avea Margareta În seara aceea!” (A. Vlahuță); - după o propoziție imperativă: „Fugiți! Fugiți!” ( G. Galaction); - după interjecții: „He-he-he! râse jupân Năstase, s-au trecut acele vremuri!” (M. Sadoveanu); - după titluri exprimate prin substantive În cazul vocativ: Absalom! Absalom! (titlul unui roman de Faulkner); - când autorul Își exprimă Îndoiala sau ironia față de cele exprimate În propoziție, semnul exclamării
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
gesturi: „- Glumă e să mă arză odată cu o avere de om... - Patruzeci de mii de franci!... - !!!” (I.L. Caragiale) Trebuie reținut faptul că, uneori, semnul exclamării se folosește În scrisori, după formula de adresare: „Salut!”, „Fraților români!”, „Stimați compatrioți!”. Dacă o interjecție este urmată de un substantiv În vocativ, semnul exclamării este Înlocuit de virgulă: „O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi/ Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi” (M. Eminescu). Ca și În cazul semnului Întrebării, după semnul
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
predicat, dar numai când subiectul este așezat Înainte de predicat: „Povestea bătrână, În măreția codrului, aduce Înfiorări pe chipurile lor trudite” (M. Sadoveanu); - se despart prin virgulă substantivele În cazul vocativ: „Am trei copii, Costică!” (I.L. Caragiale), „Deșteaptă-te, române!”; - după interjecții se pune virgulă: „Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg?” (I. Creangă). Observație După interjecție se poate pune, așa cum am văzut, și semnul exclamării. Când interjecțiile sunt urmate de un substantiv cu care formează În rostire o unitate, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
pe chipurile lor trudite” (M. Sadoveanu); - se despart prin virgulă substantivele În cazul vocativ: „Am trei copii, Costică!” (I.L. Caragiale), „Deșteaptă-te, române!”; - după interjecții se pune virgulă: „Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg?” (I. Creangă). Observație După interjecție se poate pune, așa cum am văzut, și semnul exclamării. Când interjecțiile sunt urmate de un substantiv cu care formează În rostire o unitate, nu se pune niciun semn: „Bre Ilie, vină-ncoace!” (M. Sadoveanu), „Măi animalule!” (celebrul apelativ al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
În cazul vocativ: „Am trei copii, Costică!” (I.L. Caragiale), „Deșteaptă-te, române!”; - după interjecții se pune virgulă: „Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg?” (I. Creangă). Observație După interjecție se poate pune, așa cum am văzut, și semnul exclamării. Când interjecțiile sunt urmate de un substantiv cu care formează În rostire o unitate, nu se pune niciun semn: „Bre Ilie, vină-ncoace!” (M. Sadoveanu), „Măi animalule!” (celebrul apelativ al lui Ion Iliescu, adresat la Constanța lui Radu Mazăre, pe atunci ziarist
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ori prin sau: „Discuta dacă femeia are sau nu un suflet” (G. Galaction); - complementele directe și indirecte ce urmează după predicat nu se despart prin virgulă: „El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic” (I. Creangă); - interjecția ia nu se desparte de verbul următor, cu care formează o unitate: „Ia fii bun dumneata și-i pune imediat la loc” (I.L. Caragiale); - conjuncțiile Însă, deci și adverbul totuși, plasate În interiorul unei propoziții, nu se despart prin virgulă: „Numai
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
personajelor către un nivel superior de viață. Dintre cele două eroine ale Nopții furtunoase, știm numai despre Zița, cea tânără, că a urmat pensionul. În limbajul ei, dar și al celorlalte personaje, franțuzismele deformate, evident, se învecinează cu expresiile mahalalei. Interjecțiile „tu“, „fă“ sunt înlocuite de franțuzismele „madamo“, „mersi“, „musiu“, „mă musiu“, „musiu neică“, care, deși au o oarecare încărcătură de ură și desconsiderare, păstrează tonul de politețe. Mai mult, eroii lui Caragiale sunt pudici. Ei folosesc stăruitor cuvântul „pardon“: „Pardon
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
u s t a240 distinge o categorie de elemente lexicale cu statut special, din care ar face parte cele care exprimă manifestări de atitudine, operatorii practici, cuvintele deictice și cuantificatorii. Dintre acestea, cuvintele care exprimă manifestări de atitudine, adică unele interjecții, redau direct dispoziții și simțiri ale vorbitorului, căci, chiar dacă ele au caracter de generalitate (sînt fapte de limbă), folosirea lor implică în mod necesar actualitatea stărilor exprimate. Pe de altă parte, operatorii practici (ca poftim ! hai!) au funcția de a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
clasele morfologice de cuvinte, cea mai mobilă și cea mai aptă de înnoire este cea a substantivului, urmează apoi, în ordine, cea a adjectivului, a verbului, a adverbului și, în mai mică măsură, cea a elementelor de relație și a interjecției. Sînt rezistente la schimbări clasa articolului, numeralului și pronumelui. De aici se poate conchide că elementele lexicale legate de desemnarea realităților, urmînd mobilitatea cunoașterii, suferă cele mai intense prefaceri, în vreme ce elementele destinate exclusiv realizării funcționării propriu-zise a limbii (ele fiind
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care, pentru a-și insinua un rol cultural, interzicea autorului emiterea unor opinii în legătură cu creația, ca și cum acesta ar acționa iresponsabil și orbește. 344 Vezi, G. Ibrăileanu, op. cit., vol. VII, p. 63. 345 Sentimentele sînt redate în mod direct numai prin interjecțiile care exprimă stări sufletești, dar acestea nu pot fi preferate de creația lirică de nivel superior. 346 Vezi, G. Ibrăileanu, op. cit.,vol. IX, Editura Minerva, București, 1980, p. 470 ș. u. 347 Vezi Artă și valoare, în Lucian Blaga, Opere
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un cuvânt ca «bun» mai întâi pentru hrană. Ceea ce e deosebit de important în învățare sunt gesturile și expresiile faciale exagerate. Cuvântul se învață ca substitut pentru o expresie facială sau pentru un gest. [Ă] Ce face dintr-un cuvânt o interjecție aprobativă? Nu forma cuvântului, ci jocul de limbaj în care apare el. Dacă ar trebui să arăt care este principala greșeală a filozofilor din generația actuală, inclusiv a lui Moore, aș spune că ea este următoarea: atunci când privesc limbajul, ei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
limbii noastre. După ce diverși smintiți încearcă să ne explice, înrăspărul a două milenii de istorie a lingvisticii, că protoromâna ar fi fost la baza tuturor limbilor pământului, după ce nivelul de alfabetizare a scăzut dramatic, oamenii nemaiexprimându-se decât prin semne, interjecții și emoticoane, avem de îndurat, iată, și asaltul inexorabil al neologismelor care se dezvoltă tumoral în limbajul cotidian. Firește că nu putem numi mouse-ul "guzgan" sau cravata "gâtlegău", după cum ne-ar îndemna o frumoasă tradiție etimologistă. Știu, desigur, că limba
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
specificitate / 92 III. 2.1. Substantivul / 92 III.2.2. Articolul / 96 III.2.3. Adjectivul / 98 III.2.4. Pronumele / 100 III.2.5. Numeralul / 104 III.2.6. Verbul / 108 III.2.7. Adverbul / 114 III.2.8. Interjecția / 117 III.2.9. Prepoziția / 119 III.2.10. Conjuncția / 120 Aplicații / 121 IV. NIVELUL SINTACTIC AL LIMBII ROMÂNE / 141 Repere teoretice / 141 IV.1. Concepte operaționale / 141 IV.2. Unități sintactice / 142 IV.3. Raporturi sintactice / 147 IV.4
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
proprietăți 6 cu rol în realizarea intonației, a anumitor grade de comparație, în diferențierea locutorilor, a contextelor comunicative etc. Astfel, înălțimea sunetului (vezi sunet înalt/ ascuțit/ acut vs. sunet jos/ profund/ grav) este asociată, în cazul vocativelor, al imperativelor, al interjecțiilor, cu intonația; durata poate fi valorificată în realizarea expresivă a superlativului absolut (frumoos = foarte frumos); intensitatea reflectă, în principiu, adaptarea la context (vorbim în șoaptă pentru a nu deranja pe cineva; vorbim tare pentru a fi auziți de la o distanță
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
unele contexte, două puncte marchează o construcție eliptică: Ea: pe bancă.; * virgula marcă pentru: * imperativ: "Ei las', că l-oiu învăța eu!" (Ion Creangă, Capra cu trei iezi); * vocativ: " Da', bunicuțo, de ce ai o coșcogeamite gură?" (Frații Grimm, Scufița Roșie); * interjecție: "ia, întreabă că muieți-s posmagii?" (Ion Creangă, Povestea unui om leneș); * raportul de coordonare în propoziție ("Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval." Emil Gârleanu, Când stăpânul nu-i acasă; în această categorie de exemple
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
mânca, a merge, a sta, a pleca, a veni etc.; articole: un, lui, o, niște etc.; anumite adverbe: bine, repede, aici, acum, azi, mâine, da, nu etc.; prepoziții: de, în, la, cu etc.; conjuncții: și, că, să, dacă etc.; unele interjecții: hai, vai, au etc. Masa vocabularului reprezintă componenta mobilă 50 a lexicului unei limbi, conținând unități lexicale care fie au ieșit din uz, fie au intrat recent în sistemul limbii române, fie sunt folosite contextualizat (prin raportare la anumite repere
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
dumneata, dumnealui), numerale (o sută trei, câte trei, de trei ori, douăzeci, unsprezece, câteșipatru), verbe (a binedispune, a binevoi, a scurtcircuita, a binecuvânta), adverbe (ici-colo, desigur, bineînțeles, deloc, altfel, devreme, niciodată), prepoziții (de pe, de la, despre, înspre), conjuncții (ca să, deoarece, fiindcă), interjecții (tic-tac, haida-de, behehe). În ceea ce privește posibilitatea identificării, de către vorbitorul comun (nespecialist) de limbă română, a elementelor lor componente, cuvintele compuse se diferențiază (după Zugun, 2000, pp. 132-133) în următoarele subclase: * cuvinte compuse analizabile (cu toate componentele recognoscibile): Ștefan cel Mare, Făt-Frumos
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
clase semantico-gramaticale (conversiune intramorfologică 68). Exemple de cuvinte formate prin conversiune intermorfologică (prin trecerea dintr-o clasă semantico-gramaticală în alta): * ghidușul, un ghiduș, cel ghiduș, pe ghiduș, doi ghiduși, celălalt ghiduș etc. = substantiv < adjectivul ghiduș; * of-ul, un of = substantiv < interjecția of; * un intrând = substantiv < verbul la gerunziu intrând; * niște nimicuri = substantiv < pronumele negativ nimic; * [copac] înflorit = adjectiv < verbul la participiu înflorit; * [mână] tremurândă = adjectiv < verbul la gerunziu tremurând; * [copiii] aceștia = adjectiv pronominal demonstrativ < pronumele demonstrativ aceștia; * ajutor! = interjecție < substantivul ajutor
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
of = substantiv < interjecția of; * un intrând = substantiv < verbul la gerunziu intrând; * niște nimicuri = substantiv < pronumele negativ nimic; * [copac] înflorit = adjectiv < verbul la participiu înflorit; * [mână] tremurândă = adjectiv < verbul la gerunziu tremurând; * [copiii] aceștia = adjectiv pronominal demonstrativ < pronumele demonstrativ aceștia; * ajutor! = interjecție < substantivul ajutor; * a hăi = verb < interjecția hăi; * [desenează] atent = adverb < adjectivul atent; * deasupra [cărții] = prepoziție < adverbul deasupra; * grație [lor] = prepoziție < substantivul grație etc. Exemple de cuvinte formate prin conversiune intramorfologică (prin trecerea unui cuvânt dintr-o anumită clasă semantico-gramaticală de la
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
substantiv < verbul la gerunziu intrând; * niște nimicuri = substantiv < pronumele negativ nimic; * [copac] înflorit = adjectiv < verbul la participiu înflorit; * [mână] tremurândă = adjectiv < verbul la gerunziu tremurând; * [copiii] aceștia = adjectiv pronominal demonstrativ < pronumele demonstrativ aceștia; * ajutor! = interjecție < substantivul ajutor; * a hăi = verb < interjecția hăi; * [desenează] atent = adverb < adjectivul atent; * deasupra [cărții] = prepoziție < adverbul deasupra; * grație [lor] = prepoziție < substantivul grație etc. Exemple de cuvinte formate prin conversiune intramorfologică (prin trecerea unui cuvânt dintr-o anumită clasă semantico-gramaticală de la o valoare morfologică la alta): * Poiana
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
etc.). Ca și în cazul sinonimelor, se remarcă prezența perechilor antinomice în cadrul majorității claselor semantico-gramaticale; se disting, astfel: substantive antonime (bunătate răutate), adjective antonime (bun rău), verbe antonime (a veni a pleca), pronume antonime (toți nici unul), adverbe antonime (bine rău), interjecții antonime (ura! vai!), conjuncții antonime (și nici), prepoziții antonime (cu fără). (c) Omonimia este relația dintre unități lexicale caracterizate prin identitate la nivelul formei și diferență în plan etimologic și la nivel semantic (cf. Zugun, 2000, p. 248; Șerban & Evseev
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]