75,302 matches
-
ministru, de această dată cu grafie latină. Degeaba. Tot nu li s-a dat dreptate și, se pare, nemângâiați, vor formula un blestem, al cărui conținut nu ni s-a lăsat, totuși, dezvăluit... Cât despre pescuit, avem a remarca alte interpretări. Răsfoind Sfânta Scriptură, aflăm că pescuitul - nu-i o plăcere, e o necesitate, pentru că aceasta dezvoltă - conform Noului Testament - germenii... pescarilor de oameni... Și-avem a reține că hrana omului, conform preceptelor biblice, nu este carnea animalelor, ci rădăcinoasele, legumoasele
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
și istorice, organizează Sesiunea solemnă, dedicată aceluia numit, cu real temei, „omul deplin al culturii românești”, Mihai Eminescu.Gândurile mele urmăresc să dea câteva răspunsuri la întrebarea din titlul scurtei mele comunicări: Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea, tălmăcirea și interpretarea operelor filosofice? Câteva remarci cu privire la experiența eminesciana a lecturilor kantiene. (O carte admirabila și pilduitoare, publicată de către Editură Univers în 1975, într-o ediție îngrijita de C. Noica și de acad. Al. Surdu). În privința întâlnirii lui Eminescu cu opera lui
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
cultură, precum acela care traduce proza sau poezie. Întâlnirea lui Eminescu cu filosofia lui Kant și receptarea mării filosofii a gânditorului german în cultura noastră, grație aceastei traduceri, ne prilejuiește, firește, reflecții care pot fi articulate pe diferite planuri de interpretare; fiecare plan corespunzând unor semnificații care se degajă fie din motivația pentru care Eminescu face aceasta traducere, sau din locul pe care aceste lecturi kantiene îl ocupă în opera de ansamblu a poetului, sau încă din importantă și semnificația culturală
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
română. Eminescu, însă, nu se luptă doar cu echivalarea semantica, ci de-a dreptul și cu gândul kantian - el interpretează, de fiecare dată, cuvântul dat, în funcție de contextul apariției sale, si ne dă nu atât o corelare semantica stabilă, cât o interpretare și reinterpretare ale contextului în care apare gândul filosofic respectiv. Poate că traducerea, astfel realizată, nu va fi ireproșabila, dar interpretul și traducătorul ne pun în situația de a gândi dinamică și dialectica temei filosofice în cauză. Adică de a
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
că echivalarea unor termeni filosofici atât de încarcați conceptual și semantic se poate realiza printr-o clasa de termeni echivalenți, fiecare marcând una dintre nuanțele semantice ale acelui termen polisemantic? Aici începe lecția kantiana a lui Eminescu (traducerea laolaltă cu interpretarea): Termenul de „judecată” spune mai multe lucruri laolaltă. Termenul este echivoc sau ambiguu: judecată înseamnă, în sens juridic, și procesul, dar și sentința, iar filosofic, denumește facultatea de judecare - fiind de interes pentru psiholog - dar și forma logică obiectivă, adică
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
-le despre Eminescu și Blaga, despre poeții români, de la George Coșbuc la Ioan Alexandru și, firește, despre Radu Stanca. Iar în anul 2016, la Editura Techno Media din Sibiu îi apare volumul, de 462 de pagini, Radu Stanca: Evocări și interpretări în evantai. Cuvântul înainte al autoarei comemorează cei „95 de ani de nemurire“ ai poetului, dramaturgului și regizorului Radu Stanca, al cărui nume este anexat Teatrului Național din localitatea unde el a lucrat, o instituție care, o spunem cu adâncă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93820_a_95112]
-
personal: „Absolut TOATE evocările recente, deci în afară de cele semnate de Horia Stanca, Eugen Todoran și Cornel Regman, mult mai vechi, au fost provocate, realizate de mine, corectate de mine ca text, ca și interviurile propriu-zise. La fel am conceput și Interpretările, cercetările mele recente“. Cartea are atașat pe coperta a treia un compact-disc cu piesa lui Radu Stanca, Hora domnițelor, adaptare radiofonică de Ioan Chindriș în regia artistică a regretatului Ioan Taub, difuzată în premieră la 25 noiembrie 1969, în emisiunea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93820_a_95112]
-
atât informații la zi despre programele și premierele TNR, cât și emisiuni cu caracter publicistic, emisiuni scenarizate și de istorie a teatrului românesc și universal: Revista Teatrului Național Radiofonic, De la Arlechin, Cronica unei premiere anunțate, Oglinda firii, Cinci personaje în interpretarea unui actor, Thaliafest, Clasicii dramaturgiei universale. O pagină este dedicată istoriei Teatrului Național Radiofonic, de la începuturi (1928) până în prezent. Revista teatrală radio este deschisă atât specialiștilor, nume consacrate ale teatrologiei și publicisticii teatrale, cât și tinerilor care se specializează în
Radio România Cultural lansează noi produse culturale multimedia [Corola-blog/BlogPost/93831_a_95123]
-
la poliție și l-a denunțat pe Eminescu, spunând că el personal l-a auzit cum afirma că vrea să-l împuște pe rege. Cercetările lui Nicolae Georgescu sunt exhaustive, ajungând până la revistele de caricaturi ale vremii, la înțelegerea și interpretarea lor chiar fără dicționar. Aceste caricaturi sunt desene intenționat făcute și care să însoțească textele acide ale lui Eminescu în ziarul Timpul, dar și desene făcute de anonimi ai momentului care le-au publicat în diverse ziare și reviste. În
Premiile UZPR „ Eminescu, ziaristul ” ( I ) [Corola-blog/BlogPost/93824_a_95116]
-
revista Junimii, „pentru totalitate”). Sînt, așadar, trei pachete de inedite: pentru volum, pentru „Convorbiri literare” și pentru „Familia”. Cine le-a făcut? Au avut acces la lada lui Eminescu - și Maiorescu, și Iacob Negruzzi și Iosif Vulcan? Pînă la urmă, interpretarea de bun-simț aduce și ea un argument: Eminescu însuși, lucrînd la volumul său și încheindu- l, a făcut copii manuscrise atît pentru intercalat în acest volum care urma să se culeagă inginerește, după semnele puse în revistă, cît și pentru
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
un eșantion restrîns pentru a edifica o demonstrație, o teorie. În încercarea de a atribui alcătuirea volumului lui Eminescu, identificați destule argumente bazate pe mărturii documentare, precum scrisoarea adresată Veronicăi Micle din 8 februarie 1882; ce pondere au ele în raport cu interpretarea subiectivă, cu propriile dumneavoastră concluzii bazate pe analiza de text? Mărturiile documentare trebuie recitite în context și interpretate împreună. Scrisoarea lui Eminescu, tocmai amintită, și răspunsul Veronicăi; apoi scrisoarea lui Titu Maiorescu adresată surorii sale după corectura volumului: „Poeziile, așa cum
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
mai apucat să-l primească. În fine, argumentele par șubrede, dar eu construiesc pe baza lor o ipoteză - nimic mai mult, dar nici mai puțin - pe care o dezvolt în cartea mea. De fapt, în studiul introductiv propun mai multe interpretări care ar putea susține alcătuirea datorată autorului. Ce trebuie reținut este că, abstracție făcînd de greșelile de tipar, formele din poeziile apărute în „Convorbiri” sunt eminesciene, iar eu le urmăresc și din perspectiva normelor ortografice ale momentului. De ce în cazul
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
edițiile anterioare ediției Perpessicius, și desigur, această ediție? Cum v-ați raportat la acestea pentru ediția dumneavoastră? Toate edițiile critice ale antumelor eminesciene sînt de luat în seamă, avînd în spate editori care au trudit mult pe text și pe interpretarea lui filologică. S-a instituit, însă, un stil, un comportament general: nici un editor nu notează diferențele de lectură ale predecesorilor săi. Numai sporadic, unde sînt semnificative, aceste diferențe sînt semnalate în note finale (rar, și în note de subsol). De
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
al stagiritului, nu inventează nimic. Dacă Ediția princeps reproduce textul poeziilor publicate în „Convorbiri literare”, arătați că punctuația, în schimb, diferă. Cui aparține îndreptarea ei? Pentru că îndreptările la acest nivel au atras schimbări de sens foarte importante, cu efecte în interpretare pînă în prezent. Restabilirea punctuației în sens eminescian, precum și a locului apostrofului se poate urmări cu cel mai mare interes în ediția dumneavoastră. Din comparația edițiilor lui Maiorescu între ele și cu celelalte ediții (și, desigur, cu primele apariții ale
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
ale antumelor și cu manuscrisele), reiese că criticul este cel care remaniază fastidios punctuația textului eminescian. Ulterior, editorii lui Eminescu sporesc aceste diferențe de punctuație, acceptîndu-l pe Maiorescu sau propunînd formule proprii. Sînt chestiuni care țin, ca să zic așa, de interpretare, dar nu a textului originar, al lui Eminescu, ci a interpretărilor lui. Repet: nici un editor nu precizează însă nicăieri unde pune virgula cutare alt editor, el restabilește textul, și-atît. Trebuie spus, totuși, că Perpessicius, numai el, face o sumă amiabilă
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
remaniază fastidios punctuația textului eminescian. Ulterior, editorii lui Eminescu sporesc aceste diferențe de punctuație, acceptîndu-l pe Maiorescu sau propunînd formule proprii. Sînt chestiuni care țin, ca să zic așa, de interpretare, dar nu a textului originar, al lui Eminescu, ci a interpretărilor lui. Repet: nici un editor nu precizează însă nicăieri unde pune virgula cutare alt editor, el restabilește textul, și-atît. Trebuie spus, totuși, că Perpessicius, numai el, face o sumă amiabilă, rezonabilă a edițiilor anterioare - în sensul că inovează puțin și, de
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
Vlaicu Ionescu. Momentul culminant al acestei lansări, ,,regizat’’ și ,,provocat’’ de Doina Uricariu a fost discursul Dnei Nina Stănculescu, care a vorbit direct din sală, creînd pentru vreo cincisprezece minute un fel de atmosferă de vrajă, de magie a unei interpretări de operă necunoscută până acum românilor. Succesul celor două lansări, ca și cel al catalogului recent publicat îi aparține incontestabil Doinei Uricariu pentru faptul că are curajul de a dezvălui și de a scoate la lumină artiști români care au
DOINA URICARIU – VLAICU IONESCU The Artist / Pictorul [Corola-blog/BlogPost/93887_a_95179]
-
fiind invitat în discuții deschise cu membrii trupelor. Spectatorii au fost delectați la actuala ediție nu doar cu reprezentațiile înscrise în concurs, ci și cu o piesă de teatru în limba română, ,,Jocul de-a adevărul” de Lia Bugnar, în interpretarea trupei băcăuane de liceeni A.C.T., precum și cu show-uri de umor interactive oferite de trupa de improvizație ”Obligo” din București. De asemenea, actorii Teatrului Bacovia au prezentat, în afara concursului, spectacole din actuala stagiune teatrală a instituției de cultură din
Liceeni timişoreni au câştigat trofeul Festivalului de teatru în limba engleză (ID Fest) [Corola-blog/BlogPost/93906_a_95198]
-
care reflectă seriozitatea și pasiunea ei pentru cântecul maramureșan. Oana este câștigătoare multor festivaluri de folclor printre care “Marile premii” la festivalul “Felicia Fărcaș” din Țebea, al concursului “Moștenitorii” din cadrul Tezaurului Folcloric de la TVR dar și al „Premiul tinereții de interpretare și originalitate” al festivalului concurs „Vara, vara primăvară ” din Sibiu. Oana și Șerban sunt colaboratori ai multor ansambluri și orchestre profesioniste cum ar fi “CindrelulJunii Sibiului,” “Ciocârlia,” orchestrele “Radio România,” și “Lăutarii din Chișinău” condusă de maestrul Nicolae Botgros. Șerban
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93924_a_95216]
-
de operă. Să revenim la concertul lui Dumitru Caulea. De la bun început menționăm că acest bariton tânăr se anunță a fi un artist de factură lirică. Piesele care au fost interpretate în concert sunt arii sau canțonete care percep o interpretare lirică de mare intensitate. De la prima piesă Pieta Signore, semnată de Alessandro Stradella, am înțeles că suntem în compania unui bariton liric, care și-a ales repertoriul pe măsură. Piesa a fost interpretată în limba italiană, ca de altfel și
Un bariton care promite: Dumitru Caulea [Corola-blog/BlogPost/93955_a_95247]
-
italiană, ca de altfel și aria Ombra mai fu din opera Xerxes de Georg Friedrich Händel, arie cunoscută și interpretată de toate vocile în concert, ea fiind scrisă pentru contra-tenor. La cea de a treia piesă am fost martorii unei interpretări melodice superbe a celebrei Ave Maria de Franz Schubert. Solistul a dat dovadă de o înțelegere profundă a mesajului textual al piesei. Păcat că piesa nu a fost interpretată în limba originalului. Or, Dumitru Caulea a cântat în italiană, în
Un bariton care promite: Dumitru Caulea [Corola-blog/BlogPost/93955_a_95247]
-
Ben de Giuseppe Giordani, Chanson d’amour din ciclul vocal La bonne chanson de Charles Gounod, interpretat în limba franceză, Core’ngrato de Carrillo, Ti voglio tanto bene de Ernesto de Curtis, canțoneta Passione de Ernesto Tagliaferri și altele. O interpretare academică cu o ținută scenică impecabilă au fost prezente și în celelalte piese interpretate de Dumitru Caulea. Cu toate că articulația mai lasă de dorit, s-a simțit din plin pregătirea academică a solistului și în piesele destul de complicate ale compozitorului Serghei
Un bariton care promite: Dumitru Caulea [Corola-blog/BlogPost/93955_a_95247]
-
în același timp și originalitatea școlii bucureștene de belcanto. Cunoscuta Serenadă de Schubert, care este cântată de toți artiștii mari ai lumii și care a fost transpusă și în variantă instrumentală, a fost interpretată de către Dumitru Caulea în limba germană. Interpretarea a răscolit sufletele celor câțiva spectatori, care l-au aplaudat îndelung pe solist. Dar cred că una din cele mai elegante audiții din concert a fost piesa Panis angelicus de César Franck, interpretată de către baritonul Dumitru Caulea în duet cu
Un bariton care promite: Dumitru Caulea [Corola-blog/BlogPost/93955_a_95247]
-
Maria Sanduleac, solistă și ea la Filarmonica din Cernăuți. Soprana spinto Maria Sanduleac a absolvit Conservatorul din București cu un an în urmă. În cadrul concertului, ea a mai interpretat solo piesa Hristos a înviat de Rahmaninow pe versurile lui Merejkovski. Interpretarea academică în canon a piesei Panis angelicus a demonstrat pregătirea serioasă a artiștilor și ne-a convins încă o dată că muzica este „o ipostaziere a divinității”, după cum menționa într-o emisiune televizată marele interpret român, pianistul Dan Grigore. Pentru românii
Un bariton care promite: Dumitru Caulea [Corola-blog/BlogPost/93955_a_95247]
-
și semnificația de repulsie, antipatie pentru ceva, nu de alta, dar să poată fi interpretat și folosit în consens cu intențiile celor care scornesc tot felul de enormități. Iată, în acest mod respectul pentru adevăr și știință este împachetat în interpretări amatoriste și condamnabile. Păi, domnule A.C., deși nu este cazul, mărturisesc public: nu sunt homofobă, în general, nu-mi este teamă de oameni, poate doar de răufăcători, hoți, agresori, violatori, criminali... Numărul legilor care condamnau homosexualitatea la greci și latini
Război în douăsprezece ţări ale lumii şi un război al sexualităţii decadente [Corola-blog/BlogPost/93987_a_95279]