1,453 matches
-
ca niște naufragiați pe o plută. Dacă camerele din oraș sînt încă goale, or să dea năvală și or să le ocupe. Dar n-or să fie goale pentru că o să le subînchiriez. După o pauză mai lungă, vocea cealaltă spuse iritată: — Foarte inteligent. Dar nu ești puțin cam optimist? Pariezi pe o tendință care s-ar putea să nu continue. Dar ce anume o va opri? Lanark se ridică în picioare, cuprins de o teamă îngrozitoare. Cu puțin timp în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să-ți vindeci pacienta, trebuie să pleci cu ea, și dacă - iartă-mă, vreau să spun cînd - pleci, vrei să faci un lucru pentru mine, vrei? îmi promiți că vei face acel lucru? Lanark își eliberă mîinile și-l întrebă iritat: — Ce anume? — Spune-le oamenilor să nu vină aici. Spune-le că nu trebuie să intre în acest institut. Să aibă un pic mai multă credință, și speranță, și milă - atunci se pot vindeca singuri. Mila singură îi va salva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lentila de observație. Relocarea ta este programată pentru a 88-a zi și trebuie confirmată de lordul Monboddo, directorul institutului, moderatorul proiectului de extindere și președintele consiliului. Apoi se auzi un zvon neașteptat de fanfară. — Știu lucrurile astea, spuse Lanark iritat. Vreau să știu ce am făcut înainte de a veni în Unthank. — Ai ajuns în Unthank prin apă, în afara jurisdicției consiliului. Dorești să consulți un oracol? — Bineînțeles, dacă e de vreun ajutor. Plasticul alb și rece al micului radio se înfierbîntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca pe vremea rea, plîngîndu-se doar convențional. Era prietenos cu ceilalți băieți, dar nu avea prieteni și rareori încerca să lege o prietenie. Existența exterioară era o serie de deprinderi plicticoase prin care făcea automat ce i se cerea, arătîndu-se iritat doar dacă i se solicita interesul. își folosea toată energia în lumi imaginare și nu-i mai rămînea nici un pic pentru lumea reală. Un teritoriu mic și fertil sătea ascuns într-un crater creat de o explozie atomică. Thaw îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tine! Trecu pe lîngă ea cu farfuria încărcată, dar a doua zi, în jurul prînzului, ea îi aduse un bol mare, acoperit, și-l puse la capătul stranei spunînd: — Poftim prînzul. — Nu era cazul să faceți asta, doamnă Coulter, zise el iritat. Ea pufni și ieși, apoi făcu același lucru în fiecare zi cu excepția zilei de vineri, cînd îi lăsă două boluri. Domnul Rennie, decoratorul, sosi într-o seară și zise din senin: — Mai aveți nevoie de ajutor? — Mai mult ca oricînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
decît aceste modalități publice de anvergură pentru schimbul de energie. O să spuneți că am o atitudine conservatoare. De fapt, radicalii sînt cei care vor să lucreze cu mine. Ciudat, nu-i așa? — Se pare că-mi înțelegi întrebările, zise Lanark iritat, dar răspunsurile dumitale sînt fără cap și coadă. — Așa se întîmplă în viață, nu-i așa? Dar cîtă vreme ai o inimă bună și te strădui, nu-i cazul să fii disperat. Wer immer streband sich bemüht, den kőnnen wir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se înrăutățească înainte de a se îmbunătăți, zise sora încercînd s-o liniștească. Bea ceai din termos. — Ha! bufni Rima batjocoritor. împinse mîna lui Lanark, strînse pumnii pe deasupra cuverturii și începu să se străduie din nou. Mult timp, perioadele de pauză iritată fură urmate de perioade de travaliu tăcut, forțat și hotărît. în cele din urmă își ridică genunchii sus, îi desfăcu larg și zbieră: — Ce se întîmplă? Sora dădu la o parte cuverturile. Lanark se sprijini de peretele de lîngă capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
începi să sesizezi putoarea. închise geamantanul cu un clic și zise: — Aș fi vrut să iau lucrurile astea înainte să plec, dar mă temeam că o să apari brusc și o să te isterizezi. — Cînd m-ai văzut vreodată isterizîndu-mă? întrebă el iritat. — Nu-mi amintesc. Asta e partea proastă cu tine. Eu și Sludden discutăm deseori despre tine, și el e convins că ai fi un om extrem de prețios dacă ai ști cum să-ți eliberezi emoțiile. El rămase rigid, strîngîndu-și pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și o luară pe deal în sus, spre un vîrf înverzit care se vedea în depărtare. Alexander se aruncă jos să se odihnească în vîrful primei pante și făcu același lucru la jumătatea celei de-a doua. Lanark îi spuse iritat: — N-ai de ce să te odihnești atît de mult. — Știu eu de cîtă odihnă am nevoie. — Soarele n-o să stea pe cer tot timpul, Sandy. Și mă plictisesc să stau nemișcat prea des. — Mă plictisesc să merg tot timpul. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu putea desluși chipul de sub perucă: uneori părea a fi Munro, alteori Gloopy. — Munro? Gloopy? întrebă el. — Corect, domnule, spuse figura, aplecîndu-se plin de respect. Am fost trimiși să-ți conferim un privilegiu extraordinar. — Cine te-a trimis? spuse Lanark iritat. Institutul sau consiliul? Nu-mi plac. — Cunoașterea și administrația sînt pe cale de dizolvare. Acum reprezint ministerul pămîntului. — Totul primește mereu nume noi. Nu-mi mai pasă. Nu încerca să explici. Figura făcu din nou o plecăciune și zise: Veți muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
comandă organelor sale de-a căuta cu zel și asprime să încaseze dările. Organele subalterne, ce n-au nevoie de-o asemenea admonițiune, n-au așteptat să li-o spună de două ori. Cine să execute însă? Poporul e mai iritat decât oricând și în adânca sa ignoranță identifică pe perceptor cu neîngăduitorul creditor, cu statul. Firește. Cel ce ia grâul de pe ogorul țăranului și-l silește a-și vinde marfa câteva săptămâni după secere, când e naturalmente mai ieftenă pentru
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
indispus de festele pe care i le juca soarta, căci pentru reușita misiunii sale își pusese în joc propriul viitor. Și pe urmă, era vorba și de Audbert: cine știe dacă Odolgan și Khaba reușiseră să-i dea de urmă... Iritat, se ridică dintr-odată și hotărî să se gândească mai înainte de toate la problemele lui. Coborî până la torent cu pas iute și își răcori fața; apoi, fără să-și scoată bandajul, cufundă din nou mâna în apă și o ținu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu adevărat necesar, fiindcă magistratul știa foarte bine că cei doi se cunoșteau deja: — Aulus Sebastianus, ambasadorul Excelentissimului Augustus Imperatore Valentinian. — Te salut pe tine, Sebastianus, și pe împăratul tău! în ciuda efortului de a fi cordial, Gundovek părea tensionat și iritat și cu greu reușea să zâmbească. în câteva secunde doar, romanul avu prilejul să constate că, în pofida anilor ce trecuseră de când îl văzuse ultima oară, nu se schimbase prea mult: barba lungă, cârlionțată, și părul, ce amintea de un blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înseamnă porecla asta? — Da: se pare că nici măcar trăsnetul nu te-a vrut. E limpede că Dumnezeu nu te vrea, din pricina crimelor tale. Un moment, Balamber se încruntă, iar câțiva dintre războinicii săi, cei care înțelegeau galoromana, ciuliră urechile, vizibil iritați. O tânără femeie hiung-nu, cu părul despletit și complet goală, șușoti ceva la urechea războinicului ce-o ținea în brațe, dar acela, încruntându-se o împinse cu brutalitate și o reduse la tăcere cu un gest scurt și furios al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aflat nimic de el. Balamber nu insistă și făcu gărzii semn să însoțească afară prizonierul. Când ușa se închise la loc, se răsuci și întâlni privirea severă a lui Mandzuk, care nu se mișcase de la locul său. — Ce? îl apostrofă iritat. Ce e? Ce ai de văzut? Mai bine spune-le servitorilor să-mi aducă armele mâine în zori și vezi de santinele să fie bine postate, iar capii de jagun-urilor să se îngrijească de pregătiri. — Așadar, ai de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
moale. în momentul acela, Sebastianus îl întrerupse cu nerăbdare: — Exact, chiar așa: adunarea. îmi închipui că sunteți aici ca să fiți călăuzele noastre. Răspunse cel cu mantaua: — într-adevăr, așa e. — Atunci, ce mai așteptăm? Luat prin surprindere de tonul său iritat, bagaudul se îndreptă în șa, încuviință și-și întoarse brusc calul: — Urmați-mă! spuse dând pinteni animalului. Urmând cele două călăuze, Sebastianus și tovarășii săi se îndreptară pe una dintre ulițele ce se întâlneau la răscruce și continuară așa pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nici mai mult, nici mai puțin. Flavia râse cu amărăciune: — Te folosești de el, zici. Bărbații sunt urâți de la natură, iar, în ceea ce mă privește, am hotărât demult că primul care o să mă aibă o să fie și ultimul! Hippolita mârâi iritată: — E limpede că avem instincte diferite. De câte ori nu am vorbit, Flavia? Știi că posesivitatea ta mă sufocă. Prietena sa, care fierbea în sufletul ei, ar fi avut multe de zis, dar se abținu să-și deschidă larg vasul cu acuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrevedere urgentă cu episcopul. Dincolo de atriense, apăruseră, între timp, de pe un coridor, o femeie bătrână și câțiva milițieni: unii dintre ei erau tineri, aproape imberbi, alții mult mai înaintați în vârstă. Manifestau o neîncredere fățișă - de fapt, păreau mai degrabă iritați decât curioși de noii veniți, la fel ca și atriense, care, sub privirea nerăbdătoare a lui Sebastianus, pornise un dialog de neînțeles cu Rutilius, în dialectul celtic cel mai neaoș. Apropiindu-se câțiva pași, femeia protestă deschis, susținând că episcopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse înainte, până ce ajunse la câțiva pași de el. Privirea sa își regăsise deja expresia ironică de mai înainte. — Etius al tău a sosit până la urmă! Ești un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cred să fi rămas cineva în urmă. Sâcâit de trezirea aceea bruscă la realitate, Balamber se limită să-i arunce o privire ostilă și trase de hățuri, întorcându-și calul și mânându-l spre centrul satului. Prietenul său, văzându-l iritat, i se alătură în tăcere. Abia trecuseră de linia primelor case, când atenția lui Balamber fu atrasă de râsetele câtorva războinici hiung-nu, care, adunați în jurul unui foc de uscături, se distrau urmărind o copilă de nu mai mult de zece-doisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scuipând de mai multe ori cu dispreț și netezindu-și energic rochia, întocmai cum ar fi putut face un adevărat hiung-nu. Postându-se între fată și acei războinici - care, văzând ce făcea ea, deveniseră deodată atenți și în mod evident iritați -, Balamber o întrebase care era motivul acelui gest jignitor. Roșie la față, ea își întoarse privirea în față, ridicându-și mândră bărbia. „Turingienii sunt niște gunoaie!“ Nu spusese mai mult, dar în ochi îi apăruseră lacrimi de furie. Apoi, aplecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acesta din urmă și de Magister militum, încât să prindă câte un cuvânt din cele ce se spuneau. Principele got, care păruse, pe parcursul întregii ceremonii, încordat și nervos, părea să freamăte de mânie. — Așadar, îl auzi protestând pe un ton iritat: nu ai de gând să ataci tabăra! Etius scutură din cap. De ce ar trebui să o fac? E suficient să așteptăm. Tu însuți ai putut să vezi că poziția aceea e, practic, de necucerit, iar Atila e prea viclean ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prima zi, voi rata toată perioada în care voi rămâne acolo. Pentru început, gazda noastră ne-a arătat apartamentul de la etaj și l-a întrebat pe regretatul compozitor dacă nu vrea să ne cânte ceva, la care el a răspuns iritat: „Doamnă, eu nu ating pianul lui Enescu”. Apoi am coborât în camerele de la demisol, închiriate de ea, unde era o pianină. Acolo ne-a spus că e fericită că are pe ce exersa și a vrut să afle cum se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
întâlnit pe Olaf. Eram contrariat. Providența își făcu apariția sub înfățișarea unei pisici. O pisică grasă și înceată care înaintă cu o maiestate îmbufnată până la stăpâna casei. -E Biscuit, explică ea. Vine să-și ceară cina. Avea un aer imperial, iritat că trebuie să-i aducă aminte unui slujitor care îi este datoria. Ea se duse în bucătărie, desfăcu o cutie de pateu pentru pisicile de lux pe care o goli într-o farfurie adâncă. O puse pe podea. Ne terminarăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
schimba liniile una după alta. Bine că a plecat la timp, spusese mama, resemnată. Va Întârzia destul pe parcurs, nu-ți face iluzii, adăugase Andreea posomorâtă. Cred că am să aprind o țigare, spusese femeia trecută de 40 ani, vizibil iritată. Dar ai promis că le lași acasă...de ce-ți faci rău singură? Dar nu mi-am propus să călătoresc ca animalele, adăugase mama cu amărăciune. Bună treabă, o țigare o să-ți ofere o călătorie la clasa a-I-a
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]